Veşti bune şi (ne)bune

Am veşti bune şi veşti mai puţin bune. Dar am să încep cu cele plăcute, pentru că aşa e normal.

 

Întâi de toate vă anunţ cu o plăcere deosebită că a apărut romanul poliţist „Crima de la Jubileu” scris de Lucia Verona. Găsiţi detalii şi pe blogul ei, dar cum mie îmi place cu copy/paste, poftim 😀 :

 

“Vă invit cu mare drag la lansarea romanului meu CRIMA DE LA JUBILEU, apărut foarte recent la CrimeScene.
Evenimentul va avea loc marţi, 5 octombrie, ora 17, la cafeneaua LA COMEDIE de lîngă Teatrul de Comedie.
Vor participa scriitori, actori, bloggeri, prieteni din online şi offline, un numeros public. Vor veni şi cei doi bloggeri care apar ca personaje în cartea mea.”

 

Mi-ar face mare plăcere să vă văd acolo în număr cât mai mare. Lucia merită şi nu numai ea. Cartea merită în mod deosebit şi nu o zic eu. Dacă intraţi pe blogul ei o să vedeţi că deja s-au scris două cronici. Chiar ar fi păcat să nu veniţi.

 

Vestea bună numărul doi.

 

Ionuţ Iancu, fanul meu numărul unu, – eu am zis că şi singurul – mi-a făcut pagină de like pe facebook chiar aici: http://www.facebook.com/home.php?#!/pages/Oana-Stoica-Mujea/113032302092112

Dacă iniţial mi s-a părut oarecum aiurea, acum chiar îmi place. Aşa că mulţumesc Ionuţ. Acum eu sper ca tu să ai dreptate şi să nu fii singurul 😀

 

O altă veste, cred eu bună, e că o altă carte de a mea, dar nu numai, o să apară în curând, probabil în trei săptămâni sau o lună. Sper chiar mai devreme. Om vedea. Nu apare nici la Tritonic, nici la Crimescene aşa cum v-aţi aştepta. Dar ce şi cum o să vă spun la momentul potrivit. Vestea mai puţin bună – dar nesigură – e că nu sunt convinsă că va fi şi la Bookfest, dar vă asigur că se va face suficient de mult tam-tam pe tema asta. Vestea foarte bună e că e cu bani pentru autori, pentru că nu sunt singură 😉 Veţi auzi şi veţi vedea. Atât am avut de spus.

 

Acum vestea proastă. Cu toate înjurăturile pe care mi le voi lua, n-am ce face, mă simt prea rău şi sunt mult prea bulversată, aşa că acest Gaudeamus nu va avea cum să vadă „Sărutul morţii” pentru că, pentru prima oară în viaţa mea n-am fost în stare să termin o carte. Şi nici nu voi fi. Ăsta e adevărul. Sunt prea multe lucruri la mijloc pe care nu am să vi le explic, pentru că sunt personale şi nu e problema nimănui. Doar că, din păcate, n-am cum să fac altfel. Oricât de tare m-aş chinui să o termin, îmi e teamă că nu voi reuşi. Cu toate astea, eu tot voi încerca. Dar nu vreau să promit ceva ce mi se pare până şi mie aproape irealizabil. Abia mă târâi să termin până pe data de zece o piesă de teatru.

Nu îmi voi cere scuze pentru asta, fiindcă nu sunt în stare de mai mult şi nu cred că e vina mea. Acum cum or vrea astrele. De va fi, va fi, de nu va fi, nu va fi. Nu ştiu exact ce şi cum să vă povestesc acum.  

Reclame

Iar vine luni?

Îmi e frig şi sunt dezamăgită de lume. Prea mulţi proşti pe care îi atrag. Şi chiar dacă n-ar trebui să mă atingă, sper să nu-i atingă nici pe ei pentru că atunci ar fi cu adevărat groaznic. Dacă eu trec peste dramele personale, nu ştiu câţi ar putea să o facă. Cel mai grav e că toţi tâmpiţii de pe pământul ăsta au impresia că mă cunosc, când nu se cunosc nici pe ei. Dar să lăsăm asta, adevărul e că nici ziua de azi, comparată cu o descriere de Poe, nu mă poate face mai fericită. Să te trezeşti dimineaţa printre blocuri gri, cu vremea închisă şi cerul ce stă să-ţi cadă în cap din pricina norilor îmbibaţi de apă… ce mai poţi aştepta? Poate vreun corb care să-ţi spună că ziua poate fi mai rea decât ai prevăzut-o.

De sâmbătă mă simt prinsă într-o lume fără pic de soare, lucru care mă deprimă din toate punctele de vedere. Da, ar putea spune cineva, ai putea să continui „Crima perfectă”. Păi nu o pot continua, că, pâna una alta, tot nu sunt suficient de deprimată pentru a putea scrie la cartea aia. Undeva într-un colţ al minţii mele există un pic de speranţă. La dracu’, asta nu e bine pentru crima mea.

Habar n-am ce speră acel colţişor minuscul al minţii, dar e clar că vede el ceva ce eu nu reuşesc. Şi uite aşa iar ajungem la întrebarea aia pe care am pus-o ieri pe face: de ce proştii vor cu disperare să-şi arate condiţia? Nu o să pricep în vecii vecilor. Că toţi suntem oameni şi greşim e firesc, dar eu când sunt proastă tac.

Dar hai să vă înveselesc puţin, asta dacă nu vă duc mai rău în depresie. Pe Club puteţi citi despre Galateea. Eu cred că e un roman pastoral chiar mişto. În plus am învăţat o groază de chestii despre poezie. Ioi, ioi, şi eu care credeam că le ştiu pe toate 😛

De aceea mi-a şi luat ceva mai mult timp să o duc la capăt, pentru că am vrut să aflu cam totul despre teoria versurilor. Mno, nu mă apuc de poezie, dar mi s-a părut fascinant. Aşa că Cervantes rulzzz 😉

Dar trebuie să vă spun că această carte am terminat-o ieri, iar azi, pentru a mă destinte am citit Fabrica de păcate şi am început lectura la Sex cu femei.

Sper să ajung zilele astea să vă povestesc despre ele, pentru că, aşa cum ştiţi, luni şi marţi fac drumuri, iar miercuri mă duc la Slobozia pentru a lansa Regina Elfă. Miercuri, joi, vineri, sâmbătă, tot cu drumuri, dar nu cu lansări 😛 Adică sper să am timp să scot mini laptopul şi să vă povestesc una-alta sau să-mi meargă orange-ul în zona în care mă duc… factori, factori. Oricum, de un facebook îmi fac eu timp. Poate şi de o poveste rapidă. Asta, normal, dacă nu o să fiu prea dărâmată şi obosită. Dar dacă n-am murit până acum, mai mor de acum înainte? Nu cred 😉 Aşa că citiţi sau, cel puţin, interesaţi-vă de aceste cărţi. S-ar putea să vă stârnească curiozitatea. Ne auzim!