Pe cine am mai… împuşcat…

Îmi e greu să vorbesc despre toate grămadă, iar poze nu prea avem, dar ne descurcăm. Începem cu ziua de joi, care a început bine, apoi a fost explozivă – cu nervi – dar s-a terminat la evenimentul organizat de Simona Ionescu (http://www.simonaionescu.ro/?p=2991) şi Click „Din inimă pentru copii”. Ca să nu zic eu, dar tot zic, la Riviera l-am arestat pe Americanu’, adică actorul din „La bloc”, Emil mai pe scurt. Amănunte aici!(http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/americanu-armele-patru-dame_0_1069693153.html) Culmea e că ne-a dezarmat din cuvinte. Careul de Dame a fost cucerit 😉

 Cum am o eroare azi e fara alte linkuri…

 

Continuăm cu vineri când, Ivona, Lucia, Liviu Radu şi persoana care scrie au lansat la LIT şi Fantasy. Liviu Radu a lansat în colectia Fantasy Waldemar. O să ziceţi că a mai fost lansată, eheee, dar nu e aşa, pentru că toate poveştile lui Waldemar se află sub aceeaşi copertă. Dar, acelaşi Liviu Radu, a avut şi o cărticică proaspătă în colecţia Lit „Ghicit de seara. 77 de poveşti foarte scurte”.

Lucia a venit să ne vorbească despre prima carte „Premiile Lili”, antologie în care apar şi eu, evident. Acolo veţi găsi mulţi autori cu adevărat excepţionali. Bine, eu sunt cea mai cea.

Apoi, Ivona a lansat cu mare fast „Negru de fum”, iar funny a fost că s-a cumpărat mai mult „Crăciunul mincinoşilor” 😀 Eu, normal, aşa cum am stabilit, am lansat „Dincolo de oglindă”.

Până aici e totul clar, nu avem poze, aşa că vă imaginaţi singuri.

Azi, respectiv sâmbătă, am avut o nebunie. Una reală. Una cu dureri de picioare, spate, cap. Ca să nu mai spun că a doua seară consecutiv am condus printr-o ceaţă de abia se vedea axul drumului – de autostradă vorbesc, că dracu’ a pus un bec acolo să se vadă cât de cât. Lăsăm politica, trecem la cărţi, dar e rău că tot ajungem la politică.

După ce am lansat-o pe cea mai tânără autoare din România, Maria Alexandra Ion, cu volumul de debut „Lily of the Valley. Lena Turner şi misterul fratelui piertdut”, s-a produs nebunia. Dar, mai întâi, vă anunţ că am cunoscut un copil excepţional. Să ai curajul să publici la 14 ani e mare lucru. Dar cel mai mult îi admir părinţii care au susţinut-o. Merită să cumpăraţi cartea.

Restul zilei, până la ora împuşcăturilor, mi l-am petrecut cu Monica Ramirez. Adică cafele, mâncare, fresh-uri, cafele, mâncare, fresh-uri. La tura a doua ne-a ţinut companie şi Vlad, care are o surioară excepţională.

Şi ajungem la împuşcături. Ca şi anul trecut, când vine vorba de împuşcături îl avem printre noi şi pe Comisarul Ciocan, dar… ei, da, şi pe Paleologu. Uhhh, grea treabă. După ce s-au decernat premiile RCWC, pentru traducere, edituri, etc, a venit şi rândul lui Denis Grigorescu care a câştigat concursul de romane poliţiste – dar despre asta vorbim mai pe larg mai mâine. Viorica şi Teodor Morogan au lansat o nouă carte şi au fost alături de noi. Monica şi-a lansat „Asasin la feminin”, iar Lucia, şi de data asta, a dovedit că Aghata Christie e de fapt o Lucia Verona, adică, normal, şi-a lansat „Crima de la Jubileu”.

Toate bune şi frumoase până aici. Înainte de-a intra în scenă Careul de Dame, normal, ne-am înarmat. Eu, Lucia, Ivona şi Monica. Ivona şi Monica au puşti, eu cu Lucia, modeste, doar pistoale. Câştigate cele din urmă, nici nu vă închipuiţi ce grele sunt puştile alea. Ei bine…

Recunosc, ne-am făcut de la început planul de-al aresta pe Ciocan, dar a dispărut, aşa că l-am ameninţat vehement pe Paleologu – jur că abia am ţinut-o pe Lucia să nu tragă 😀 Când l-am zărit pe Ciocan eu şi Ivona am sărit repede şi l-am adus în faţă sub arme. Celelalte două doamne ni s-au alăturat imediat. – Suntem ca cei trei muşchetari – Domnul Ciocan, în timpul său liber, dar îmbrăcat în costumul oficial ne-a cerat şi a zis că e ilegal ce facem noi şi că nici în glumă să nu ne jucăm cu aşa ceva. Dar replica Luciei a fost genială: „Dar eu nu mă joc”. Spusă pe un ton rece care nu lăsa loc de interpretări, puteţi să vă daţi seama că eram pe jos de râs. În schimb, fără a-şi da seama, Paleologu a fost chiar fericit să-l tot ameninţăm. S-a crispat doar puţin când i-am spus să citească Parfumul că e Victor Ciutacu personaj acolo, dar i-a trecut repede. Apoi i-am spus despre crima perfectă exact când domnul Ciocan venea să-mi pupe o mână. Normal că mi-am retras cuvintele „Domnule, terminaţi, nu există crimă perfectă, poliţia veghează!”. Ca să nu ziceţi că eu nu ştiu bancuri. Porcărelele poate vi le povestesc în privat. Momentan avem treabă.

 

 

 

 

Nu uitaţi să cumpăraţi „Crăciunul Mincinoşilor”, momentan printr-o comandă via mail (la mine sau la Ivona). Acum avem treabă. Săptămâna viitoare Careul e la Tonomatul de pe doi, dacă aşa s-o scrie, apoi avem un Târgu Mureş. Nişte serate mai speciale… Vă spun eu pe parcurs.

 

Scuzaţi-mi incoerenţa, dar sunt după trei zile infernale. Şi sunt pe moarte. Până când îmi revin puteţi să-mi faceţi corectura pe text. Ei, evident că am întâlnit oameni mişto, am reîntâlnit oameni mişto şi am fost la ziua lui Candice unde am stat destul de puţin că eram frânte – eu cu Ivona. Restul… întrebaţi şi vă voi răspunde 😛 Byyyyyyyyyy…………………..

 

UPDATE: Multumim Raluca Nicula pentru poze

 

Reclame

Am tot citit

Dar nu v-am mai povestit ce şi cum. V-am spus de cartea Luciei „Crima de la Jubileu”, mai mult pe facebook sau printre cuvinte, aici, pe blog. Alte cărţi nu cred că am mai menţionat, asta dacă nu pun la socoteală cele două coperte de la „Negru de fum” şi „Dincolo de oglindă”, care au ieşit şi pot fi comandate. Ambele în colecţia Lit de la Tritonic.

Eheee, să fiţi voi sănătoşi, am avut zile în care am citit şi două cărţi. De exemplu ieri. E drept că am început cu o carte pentru copii, al cărei titlu nu mi-l amintesc, dar ţin minte „PR-ul”: E înger sau altceva? E? Sună bine, nu? Da, o carte drăguţă pe care am simţit nevoia să o citesc, habar n-am de ce. Apoi am continuat cu „Negru de fum” pe care, aşa cum spuneam pe facebook, am şi terminat-o. Sigur că Anghel Arhitect mi-a făcut o impresie… Dar mai bine vă las pe voi s-o citiţi, garantez să nu o veţi mai lăsa din mână.

Am mai citit şi altele. SF-uri, fantasy-uri, poliţiste, teatru, nuvele, dar n-am mai avut chef să scriu despre ele. Le-am lăsat doar să se adune în capul meu şi le-am notat titlurile şi autorii în agendă, aşa cum fac de obicei, numerotându-le, ca să nu-mi dea cu virgulă mai târziu. Să ţin şi eu minte. Nu de alta, dar mă trezesc, uneori, că aş cumpăra o carte, dar nu mai ţin minte dacă am citit-o sau nu. Aşa că dau fuga la agendă. Dacă tot nu-mi amintesc nimic, dau fuga la carte şi spicuiesc. Atunci clar îmi revine memoria.

Nu-i bai, se ştie că am o memorie varză. Adică cine ştie, ştie. Ce trebuie îmi mintesc rar, ce nu trebuie îmi amintesc tot timpul. Aşa că spuneţi voi cum e bine?

 

PARTICIPANŢILOR LA CONCURSUL DE ROMANE POLIŢISTE

 

Sâmbătă la Gaudeamus se va anunţa câştigătorul. Vă anunţ că habar n-am cine e. Şi nu o zic aşa. Am făcut fiecare un clasament, iar George Arion a luat decizia, pe care, bineînţeles, o ţine secretă. Decernarea premiilor va avea loc sâmbătă la ora 18:00 la Gaudeamus. Sigur că după voi scrie şi pe blog. Acum chiar nu ştiu. Şi să mă torturaţi şi n-am ce să vă spun, pentru că nu ni s-a comunicat. Tocmai în ideea de-a nu ne veni să strigăm prin târg sau să-l anunţăm discret pe cel ce a câştigat.

 

CAREUL DE DAME

 

Ei bine, după cum ştiţi, unii dintre voi, Tritonic a format Careul De Dame. Dame ale romanului poliţist românesc. Mă trec prima să scap de mine. Ivona Boitan, Lucia Verona şi Monica Ramirez sunt protagonistele acestui careu. De mine am zis deja. Acest careu va fi prezent joi, ora 20:00 la restaurantul RIVIERA la acţiunea numită „Din inimă pentru copii”. Proiect care a început cu Isabelle şi s-a dezvoltat cu ajutorul Simonei Ionescu şi ziarului Click. Un proiect care are în vedere ajutorarea copiilor grav bonlavi. Noi, careul, vom fi acolo. Cu arme şi muniţie, pentru a susţine cauza, dar şi pentru a aduce o modestă contribuţie pentru aceşti copii. Ar fi păcat să nu veniţi. Mai ales că o vedetă – încă nu ştiu cine – vă va servi şi vă va încânta.

 

GAUDEAMUS

 

După cum se ştie, joi la ora 16:00 începe Târgul De Carte Gaudeamus. De ce la ora 16:00? N-am de unde să ştiu. Vom avea lansări, cugetări şi glăsuiri. Premii de dat şi de luat – probabil. Surprize şi reduceri. Autori şi cititori. Cu detalii despre lansări o să vin zilele următoare. Nu de alta, dar momentan e suficient să ţineţi minte când se deschide. Restul vi le spun mai aproape, ca să nu le uitaţi. Ar fi păcat, zău.

Sigur că am deja în cap o mulţime de lucruri… ăăă… de cărţi de cumpărat, furat şi împrumutat, adică 😉

 

Şi cum totul e bine când mai citeşti o carte, exact asta am de gând să fac acum – ca Anghel Arhitect când avea chef să fie doar cu minte lui 😉 . By! Ne auzim când ne auzim, că altfel nu ne-am mai auzi.  

Doar…

„În spatele oglinzii suntem tot noi, noi cei adevăraţi, fără reţineri, fără credinţe false. Noi, aşa cum suntem, dezbrăcaţi de toţi şi de toate.”

Poate că nu murise atunci. Poate că murise cu mult timp în urmă. Încă de când Viviana o părăsise şi pusese prima oară piciorul pe moşie. Încă de când Crescentia îi spusese că viaţa e un vis pe care trebuie să-l trăieşti cu demnitate. O piesă de teatru, din care nimeni nu iese învingător, doar moartea.

Vreau să mă ducă Chaorn pe braţe, îi scrisese ea lui Valdor. Vreau să fie îmbrăcat în mantie de foc şi să mă poarte pe canalul vienez. Nu vreau să asiste nimeni. Doar tu şi cerul. Voi sunteţi tot ce mi-a mai rămas.

Dacă vreau să tac o viaţă întreagă…

… cu ce drept vă opuneţi voi?

 

Mai întâi să nu uităm de ce ne-am adunat. Desigur, pentru ca joi, 21 octombrie, ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană Argeş are loc evenimentul numit Careul de Dame. Ce să facem dacă suntem patru.? Va fi prezent şi Bogdan Hrib, cu toate cărţile alea de le-a scris, poliţiste toate. Deci aveţi de unde lua autografe şi aveţi şi motive să veniţi.

Lucia are şi ea o surpriză, dar şi eu, una chiar şocantă 😉 Unii or să facă infarct, în timp ce alţii vor rămâne stană de piatră. – Ce mult funny va fi –

Afişul îl aveţi mai jos. Consultaţi-l cu mare atenţie şi nu uitaţi să veniţi, pentru că, până joi, în afară de comunicate de presă, nu mă veţi mai vedea pe aici.

Îmi cer scuze că n-am chef să răspund comentariilor, dar după cum am spus am chef să tac o viaţă întreagă.

 

Partea a doua o constituie minunatul congres PSD şi ce au înţeles unii. Cică din dragoste… mă rog, dacă unii nu sunt capabili să vadă mai departe, cine dracului suntem noi să ne dăm cu stângu’ în dreptu’? Eu aş zice că din politeţe. Aşa cum a zis şi Chinezu aici, e totuşi ceva să ai o lojă a bloggerilor într-un congres. Dacă ne invita PDL-ul mergeam şi acolo, dar nu e vina mea că nu i-a dus mintea. Sau oricare altă formaţiune politică. Aşa că mai uşor cu entuziasmul ăsta. Nu toţi suntem din dragoste şi PSD-işti, nu că ar fi treaba voastră.

 

Şi cu asta am spus tot ce aveam de spus pe săptămâna asta.

Azi e luni şi se fac planuri pentru o nouă viaţă. Va veni, probabil clipa, când veţi afla şi voi despre ce e vorba. Sau nu. Acum să ne concentrăm pe careu…

A, să nu uit. O să am şi eu o carte la Gaudeamus în colecţia LIT a celor de la Tritonic. Se numeşte „Dincolo de oglindă”. Eu, încă, nu pot promite că voi fi prezentă. Dar mă bazez pe Ivona să mă lanseze şi pe mine dacă n-oi fi şi n-oi fi.

 

Şi ca să nu îşi facă unii şi alţii „griji” spun şi public că mâine, probabil, mă voi întâlni cu Mana. Nu, nu vă spun public, locul, ora şi interesul, dar mă puteţi suna pentru a afla dacă chiar sunteţi curioşi. Dacă nu, nu. Cum doriţi.

 

Acum, hai, pa. Am de scris un comunicat, o proză scurtă şi un scenariu pentru o bandă desenată. Restul e treaba mea. Să ne revedem cu bine!

Oficial…

Aş putea spune că-mi merge bine. Oficial chiar e adevărat, neoficial e o altă poveste. N-am chef să o spun. Spun doar că am revenit la povestirea aia a mea ce face parte din seria „Crime perfecte” şi anume „Dincolo de oglindă”. A doua poveste din serie ar fi „Miercuri o sa mori”. Ambele au teme psihologice puternice şi ceva horror strecurat din întâmplare 😀 Prima are acţiunea în Viena, a doua în Bucureşti. Nu, nu au legătură. Personaje diferite, poveşti diferite. Dar, oarecum, ambele se bazează pe poveşti de dragoste reale şi pe personaje principale bine schiţate într-o nebunie ce s-ar putea să nu fie nebunie. Oamenii mor în cărţile astea, dar nu sunt neapărat crime sau sunt? Habar nu am. Nici măcar n-aş şti să încadrez cărţile astea într-un gen anume. Nu pot să îmi închipui ce le-ar înveli cum trebuie. Poate o simplă colecţie de Literatură ar fi suficientă. Habar nu am.

Dar de un lucru sunt aproape sigură. Azi, pe un ton oficial – hmmm – am fost anunţată că în septembrie o să apară „Regina elfă”. Eeee, prrr… ce entuziastă sunt. Se vede, da?

Important e că până în martie trebuie să termin o altă carte cu Lala, şi trebuie să vă anunţ că m-am schimbat radical. Acţiunea nu se mai petrece în Ibiza, iar cartea va merge foarte mult pe stilul Christie. Aaa, da, acţiunea se va petrece la Bran şi vor fi enorm de multe personaje reale. Da, unele vor muri, altele vor fi cele ce au ucis. Dar sunt sigură că prietenii mei reali se vor amuza, în nici un caz nu se vor supăra. Cred că jumătate din bloggosferă se va aduna. Şi numai prietenii mei cei mai speciali. Aşa că dacă ştiţi că nu sunteţi aşa speciali, nu speraţi şi nu mă mituiţi, nu are sens. Fiţi fericiţi că am un moment de sinceritate maximă. Şi nu, încă nu vă dau nume pentru că n-am chef. Ideea s-a conturat în avion, în drumul spre România. Asta este, Ibiza pe mai târziu. Mai la anul. „Omoară-l pe preşedinte” probabil că va avea locaţia tot în România. Această cartea pe care o am acum în cap se va numi Massage Room. Vă las să vă gândiţi de ce 😀

În momentul ăsta mă chinui cu o piesă de teatru. E culmea. Când închid ochii şi mă gândesc la personaje, la replici, îmi iese de minune, când o pun pe hârtie e un dezastru total. De ce dracu’? sunt absolut nerovoasă din pricina asta. Mă scoate din minţi. Din minţile minţilor. Tot acum lucrez la o mică povestire SF, ştiu, va fi o porcărie, dar mă roade. Se numeşte „Tabăra lui Unu”. Ideea e drăguţă, dar nu îmi iese nici moartă. În fine, vom vedea ce dracu’ va fi. Ce mult înjur azi. Aşa îmi trebuie dacă ies în traficul din Piteşti.

Bine, nu vă mai plictisesc. Mâine vă spun de ce sunt extrem de încrezută, dacă nu uit.

Bilanţ de cărţi

Aşa, aşa. Crina îmi dă idei, probabil că s-a gândit ea că nu pot fi gata cu povestea lui Mihai în seara asta. Nu de alta, dar mai am de corectat, mai am de scris şi altceva. Ce mai, mai am şi altă treabă. Şi, printre picături mai scriu câte ceva, mai citesc sau mai arunc un ochi la TV.
Aşadar, facem un raport de cărţi. Adică: ce am început şi voi continua. Ce am început şi dracu’ ştie dacă se va realiza. Ce s-a modificat, ce nu s-a modificat. Şi de ce vorbesc în dodii şi Crina nu înţelege – logic, pentru că vorbesc în dodii 😀
Începem cu începutul? Păi cum altfel? A, se poate şi altfel, mi-a zis mie Bogdan Hrib: „Mai ştiu eu un nebun care după zece volume în ultimul scria „şi aşa a început””. Ceea ce înseamnă că eu sunt celălalt nebun 😀
Începutul: Am început cu trilogia „Stăpânul”. Desigur, aşa cum unii dintre voi ştiu, nu am publicat decât volumul I, „Răpirea zeilor”. Nu, nu am nici eu idee de ce nu am insistat mai mult. Am terminat celelalte două volume, sigur că am făcut-o, dar, pur şi simplu mi-a fost greu să-l refac pe primul, mai ales fiind prima mea carte şi, la celelalte două, se vedea deja ameliorarea. Am zis eu atunci că nu se face. Primul volum varză şi restul de la bine la mai bine. Cumva, nu ştiu cum, am renunţat la idee. Şi totuşi, acum parcă îmi vine să mai lucrez puţin la primul volum şi să văd dacă-l pot publica pe vreo stradă 😛
După un milion şi ceva de cuvinte, scuze, două şi ceva 😀 , însumate în cele trei capitole ale „Stăpânului”, a urmat „Şarama”. Majoritatea o ştiţi. Cel mai tare m-a mirat că tot Chişinăul o citise. Ce? Care e problema? Şarama e vedetă la Chişinău. Că în România nu a avut loc 😉 Măcar acolo, cine sunt eu să mă supăr? 😛
Ce am scris după? Hehe, antologii. Ştiţi ceva? Nu ştiţi, dar vă spun eu. Habar nu am cum e cu proza scurtă. De aia prefer romanele, de aia mă joc cu voi pe blog, pentru a încerca să învăţ şi secretul unei variante scurte. Aşa s-au născut şi antologiile. Apoi au urmat interviurile, hai că de alea şiţi. După care, m-a izbit. O serie de nouă cărţi, aia Regală, care acum nu mai e regală, dar pe acolo. Nouă cărţi cu dinastii, întâmplări mai mult sau mai puţin fantastice, dar cu aventuri şi nebunii, iubiri şi tragedii din plin.
În timpul ăsta. Adică între cele două cărţi din serie, am scris „Colecţionarul de vise” şi „Dincolo de oglindă”. De colecţionar aţi mai auzit câte unii. Alţii l-aţi mai şi citit. Cu „Dincolo de oglindă”, doar Vania s-a familiarizat cât de cât, că nu sunt convinsă că a terminat-o. Ceea ce e mişto la asta cu oglinda e, că pe lângă partea uşor fantastică, jumătate din carte e povestea vieţii mele. Hehe, câte poveşti aş mai avea de scris inspirate din viaţa mea, din, din, din…
„Crima perfectă” sau, aşa cum m-am gândit ulterior „Marea cacealma”. Încă e în proces de gândire titlul, oricum, acţiunea e aceeaşi. Cartea nu e terminată, desigur. Cine să o termine printre atâtea proiecte şi să nu uitaţi că trebuie să-mi fac şi lucrarea de diplomă, da?
Ok. „Imperiul celor şapte ape”, un fantasy şi nu prea. Mai mult o poveste gen „Inelul libelungilor”. Nu ştiu, fac planuri şi planuri la partea asta de vreo doi ani, ceva nu e unde trebuie, aşa că încă mai aştept acel zvâc.
„Sărutul Morţii”, hai că despre asta ştiţi. E ficţiune, dar nu e fantasy. E vorba de o asasină de prin anul 1100, pe acolo. O poveste ce îmbină puterea, iubirea şi crima. Desigur, întrebarea e cine va învinge: dragostea sau partea criminală? Sunt pe la jumătatea drumului şi aici 😉
„Corbii”, şi din asta ştiţi câte ceva. Cred că e cea mai bună idee pe care am avut-o din 2005 până acum. Da, da, de aia m-am oprit din publicat. Gata, vă ajunge.
Şi ajungem la ultima idee pe care am avut-o în timpul ăsta. Un horror, pe care nu ştiu dacă să-l fac serie sau roman. Serie: „Horrorscop”, iar fiecare carte să aibă un alt titlu, alte personaje, sau, acelaşi personaj principal şi acelaşi principiu de urmat. Un fel de Buffy pentru cine a văzut filmul, cam aşa să arate şi cartea. O serie care pare fără cap şi coadă. Dar, desigur, se va sfârşi. Adică, în fiecare carte trebuie înfruntat… o, nu, mi-a venit ideea 😀 Pentru fiecare zodie câte o carte, şi termin cu a treisprezecea. Noroc că vă mai scriu vouă, că mă lămuresc şi eu.
Următoarele cărţi, scrise printre serii, vor fi unele poliţiste, da, o serie. Nu, nu vă dezvălui nimic. Poate şi un thriller din ăla dur. Vom vedea.
Şi ca să fie treaba bine înţeleasă, încă mai aştept un autor care vrea să scrie un roman în colaborare, o să mor şi nu o să vrea nimeni? 😀
Ok, ăsta e bilanţul cărţilor. Mulţumită, doamnă?  

O idee

Să lăsăm nevrozele mele.
Vă spuneam acum o zi sau două că mi-a venit o idee. Crina a sesizat şi m-a întrebat ce idee. Fiind cea mai bună scriitoare 😀 … ok, gata, o să înceapă să creadă lumea. Deja mi-a zis şi Bogdan Hrib că a constatat că sunt cea mai bună. Deci, lauda de sine, nu miroase a bine. Voi nu mă băgaţi în seamă. Sunt cea mai bună 😉 Normal, iar deviez de la subiect. De ce nu pot spune şi eu o chestie cap coadă, fără să deviez? Dumnezeu ştie.
Revenim la idee. Vă amintiţi Horrorscopul? Ăla care l-am publicat la Vania că… nu mai ştiu exact de ce. Dintr-un motiv, oricum. V-am spus de seria „Colecţia de poveşti?”. Poate că v-am spus. Debutează cu „Dincolo de oglindă”. O carte minunată. Jur. Doar că nu e publicată. Dar e o bijuterie. E prima carte din serie. Aşa că m-am gândit că Horrorscopul, poate fi a doua. Da, totuşi, am o problemă. Aş vrea, într-un fel, ca „Horrorscopul” în sine, să fie o serie. Sunt aşa, între şi între. Nu am o idee clară ce să fac cu ideea asta. Să o bag în seria „Colecţia de poveşti” sau să merg cu o serie separată? Desigur, „Colecţia de poveşti”, e o serie fără legătură. Nici măcar un personaj nu se păstrează. Tocmai asta mă gândeam să fac la „Horrorscop”, să fac o serie în care, cel puţin un personaj, să rămână stabil. Adică să creez un personaj. Să îl fac celebru. Ca în romanele poliţiste de serie. Doar că „Horrorscop”, nu e o serie poliţistă. Nu e nici horror, nici fantasy, nici, nici, e o combinaţie între toate. Cam cum e şi „Dincolo de oglindă”. Că aia mă frământă. Într-un fel se potriveşte şi acolo, ca gen. În alt fel, chiar dacă se potriveşte şi acolo, parcă ar merge mai bine în propria serie.
De ce m-am apucat acum de „Horrorscop”? Pentru că, „Dincolo de oglindă”, am scris-o în paralele cu „Regina arkudă şi amuletele puterii”. Cum nu am terminat regina arkudă, că aia e lungă, m-am gândit să mai scriu ceva în paralel. Mi-a ieşit prea bine aia cu oglinda, aşa că am o superstiţie. Vedeţi?
Dap, crima perfectă a rămas în aer. Şi nu aş mai avea mult. Mai trageţi şi voi de mine. Mai puneţi-mă să scriu. Mai amintiţi-mi că mai am şi alte proiecte începute. Doar nu o să le ţin eu minte pe toate 😆
Acum că v-am dezvăluit geniala mea idee. He, mai am una, dar pe aia, momentan nu o dau în vileag. Nu de alta, dar nici nu am conceput-o bine în cap… hai că asta e de râs, parcă Horroscop-ul e conceput, dar în fine. Să zicem că m-am apucat de ea. Are deja douăzeci de pagini. Un veac de plictiseală pentru unii. Interesant pentru alţii. Nu ar avea de ce să fie plictisitoare. Am început cu dialogul 😀 Aberez? Normal, ca orice scriitor. Doar nu aţi vrea să fiu normală. Atunci aş fi un om pur şi simplu. Iar mă laud.
Poate o să vin cu o mostră a „Horrorscop”-ului. Ideea e destul de simpluţă, dar s-ar putea să prindă. Sau, mai bine zis, momentan e simpluţă. Eu nu scriu după un plan anume. Planul se creează în timp. Odată ce mă apropii de personaje. De acţiune. De una, de alta. De multe chestii. Momentan am patru personaje. Cartea va merge pe trei planuri. Două reale, unul la persoana întâi – că nu degeaba mă chinui eu cu Iara –, unul la persoana a treia şi un plan ce se petrece în trecut, tot la persoana a treia, cu toate că mă gândisem cu înverşunare la o a doua plural 😀 Da, la Robert Coller am citit o dată aşa ceva şi mi-a plăcut foarte mult. Dar nu sunt sigură că cititorul ar fi pregătit pentru ceva atât de inovator. Şi nici sigură că vreau să testez eu piaţa nu sunt. Habar nu am încă. Poate va fi totuşi la persoana a doua plural. Cu toate că cititorului i s-ar părea straniu.
Chiar aş cere sfatul unui profesionist cu privire la persona asta. Gabriela, eşti pe fir? 😀 Poate chiar cititorul îmi va spune dacă îi surâde sau nu ideea de-a încerca ceva la a doua plural. Până una alta, m-am apucat de treabă. Da, de mâine voi scrie ca disperata. Nu ştiu de ce. Mi-a venit aşa o poftă. Şi vreau să plouă. Să se contopească într-un fel cu ceea ce simt eu acum. A, am zis că lăsăm nervozele mele? Bine, le-am lăsat.
Ca un P.S. Ideea pe care nu v-o spun, mi-a dat-o Gabriela. Sper doar să nu mi-o ceară înapoi 😀