Să facem o faptă bună

De la Lucia citire cu copy/paste, veţi înţelege de ce:

Cine e Daniel? Să vă spun, pe scurt, povestea lui. Pînă acum cîteva luni, un tînăr normal, cu o viaţă normală, căsătorit cu Raluca. Peste două luni se va naşte copilul lor. Dar Daniel Răduţă e bolnav de leucemie şi are nevoie de un transplant de măduvă. Sigur, într-o ţară normală, cu un sistem de sănătate normal, n-ar fi o foarte mare problemă. Dar Daniel trăieşte în România şi operaţia trebuie făcută în străinătate. Costă mult, foarte mult.
Aici intră în acţiune zînele. Sunt bloggeriţe şi se numesc Oana, Anca, Mika, Diana, Irina, Ruxandra si Anca. Nu le cunosc, nici linkurile lor nu le am la îndemînă, dar ştiu că-mi sunt prietene. Şapte fete, şapte zîne bune, care vor să-l ajute pe Daniel. Banii au început să se adune. Dar încă nu ajung.
Aseară mi-a povestit
Lilick despre Daniel şi despre zîne. Oare ce s-ar putea face pentru a strînge banii necesari?
Iată la ce m-am gîndit:
Există posibilitatea de a obţine fondurile de la statul român, prin două modalităţi: prin ordinul 50 si formularul E112. Daniel a şi început demersurile, dar durează mult. Pentru a scurta formalităţile, mă gîndesc că bloggerii-jurnalişti, mai ales cei din televiziuni, ar putea aduce cazul lui Daniel în atenţia ministrului sănătăţii şi a preşedintelui CNAS. În direct şi la oră de vîrf.
Dar, în paralel, acţiunea de strîngere de fonduri trebuie să continue.
Desigur, primii la care m-am gîndit sunt oameni de afaceri. Unii dintre ei au bloguri. Poate ne citesc. E adevărat, e criză şi afacerile nu merg prea grozav. Dar o mică donaţie pentru Daniel cred că ar fi posibilă.
În fine, ajung la voi, cititorii mei, participanţi sau nu la concursul „Blog de blog – Cele mai bune bloguri din 2009″. Vă anunţ că am creat o nouă categorie în concurs, cu un premiu special. Acest premiu special va fi acordat aceluia sau aceleia dintre bloggeri care va dona în contul lui Daniel cea mai mare sumă.Am anunţat din titlu că este vorba de o leapşă. Leapşa merge la toţi cei care vor să-l ajute pe Daniel. Nu uitaţi să puneţi şi bannerul lui pe blog. Poate cuiva îi vine o idee. Oricum, în acest fel află mai mulţi şi cresc şansele de a aduna suma necesară.
Daniel are nevoie de noi. Să-l ajutăm.”

Reclame