E greu când te îndrăgostești de personaje

Vă spuneam eu ieri că îmi e dor de el. Da, e un personaj. Mi s-a mai întâmplat asta și în ultima carte cu Iolanda – nu vă spun care e personajul, pentru că o să apară din nou și nu vreau să mă judecați 😀 – Dar e greu. Când începi să te îndrăgostești de câte un personaj începe să-ți fie dor de el, începi să vrei să fie real. Începi să-l dorești de parcă ar fi parte din viața ta. Îl vreau? Înțelegeți asta? El e alesul. Da, sunt dusă cu pluta dar asta sunt, alta nu mai aveți de unde. Viața e greu. Dar am terminat cartea a treia. Asta mă bucură. A plecat deja la corectat, iar eu mă gândesc serios la a patra pentru că nu știu exact TV sau Radio? Dar mâine citesc Lucia Verona și îmi revin eu, o să știu și ce trebuie să scriu. 

 

Fără noimă.

Sau cu ce mă mai ocup. Scriu. Scriu ceva ce voi o să citiți în curând. Eu scriu ca nebuna pentru că sunt în contra timp. Eu cu mine și cu ei. Ciudat de explicat când nu poți explica. Ce, cum și unde veți afla la momentul potrivit. Și nu aveți prea mult de așteptat, de asta puteți fi siguri.

 

 

 

 

 

Îl poţi ucide pe cel pe care-l iubeşti?

Întrebarea din titlu mai aşteaptă, pentru că am de făcut nişte anunţuri importante:

 

1 Am donat pentru Daniel Răduţă. Mă aştept ca şi alţii să o facă, pentru că e vorba de viaţa unui om. El are nevoie de ce a mai rămas uman în noi. Chinezu, de asemenea, are o iniţiativă în ceea ce-l priveşte, aşa că vă rog să intraţi şi să vă informaţi.

 

2 Am reuşit, în sfârşit, să mai trimit şi eu ceva la „Cenuşa de trandafir”, recunosc că am o lene teribilă, dar iată că m-am forţat şi aş vrea să citiţi şi să-mi răspundeţi. Acolo, nu aici.

 

3 Dacă nu-i dau lui Vania link o să scad în Zelist şi o să mă sinucid 😀 Tot nu pricep ideea cu Zelistul. Adică îmi explică cineva de ce sunt toţi obsedaţi de chestia asta? Că mie nu-mi pasă. Mă simt bine fără, oricum n-am intrat decât o singură dată acolo. Aşa că… Zău că o duc bine şi fără asta.

 

Şi acum să trecem la ceea ce vă spunem. V-am povestit de thriller-ul pe care-l scriu: „Sărutul morţii”. V-am dat câteva indicii. Inclusiv că asasinul meu e îndrăgostit. Că un viitor asasin e îndrăgostit de aceeaşi persoană ca şi asasinul principal. Că serviciile au luat-o razna şi nişte crime îngrozitoare se petrec în ţara cu cele mai multe servicii secrete. (Staţi calmi, abia am reuşit şi eu să mă prind care e legătura între crime şi Anastassia – eu tot nu ţin minte cum a apărut în Somalia). Bine. V-am spus că apare şi Lala, ca personaj secundar, şi Stelian Munteanu, şi Sofia Matei, şi mama 😀 … Nu, mama nu apare.

Dar am rămas la problema Anastassiei. Vânată de serviciile secrete şi cele militare şi cele foarte secrete, ea nu face decât să se gândească la domnul ’cela. Adică nu e bine. Serios. Puii mei, e un asasin. Nu are timp de tâmpenii. Mă rog, adevărul e că nici nu prea le face tâmpeniile. Doar că-i cam piere pofta de ucis. Şi cu toate astea nu prea are de ales. Ori ea, ori ei. Iar ea nu e pregătită să moară. Nu până nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în cei cinci ani care i-au fost şterşi din memorie. Şi când îşi va aminti va fi şi mai nasol, pentru că atunci chiar o să vrea să-i omoare pe toţi.

În fine, crima din Bucureşti o zguduie, şi îşi dă seama că ori ia arma în mână, ori îşi sapă singură groapa şi-şi trage un glonţ în cap. Dar are o problemă, e îndrăgostită. Şi aici intervine nebunia. Pentru că Anasatassia se gândeşte să-l ucidă. Crede ea că astfel va scăpa de o problemă şi va reveni la ceea ce e ea de fapt.

Acum acţiunea se complică, pentru că nici el nu stă în banca lui şi după ce o vede (sau i se pare că o vede) ucigând un om cu mâinile goale, începe să facă săpături şi s-o caute. Cumva, serviciile află de existenţa lui şi îşi pun în cap să-l prindă şi să încerce s-o şantajeze, cu toate că sunt sceptici. Doar o cunosc de mai bine de zece ani şi e cam greu de şantajat. Le trece şi lor prin cap că e un asasin, antrenat de ei, care ar putea să nu reacţioneze în nici un fel. De obicei ea nu reacţionează la sentimentalisme.

Aşadar Anastassia trebuie să decidă: îl omoară? (cu toate că ştie că el nu are nici o vină), îl lasă în viaţă şi îşi „taie” ea venele (doar teoretic, desigur) sau îl salvează? Bine, şi dacă-l salvează, până la urmă ce va face? Şi-l va scoate din minte pentru totdeauna? Lăsându-l să zburde. Sau îl va păstra pentru ea?

Acum să nu uităm esenţialul, cu toate că nu contează absolut deloc, dar există. El e însurat. Bine, şi ea e măritată, dar nu se pune, doar soţul e un agent pus pe capul ei şi a mai încercat şi s-o ucidă.

No, acum să vă văd. Ajutaţi-mă să scriu romanul ăsta. Daţi-vă cu părerea. Aleg eu ce-mi convine, desigur 😉

A, şi ţineţi cont şi de faptul că asta e totuşi o acţiune secundară. Că oricât ar fi ea de dusă cu pluta, tot e în pericol. Şi tot trebuie să ucidă. Şi câte şi mai câte. O nebunie totală. Să nu mai spun de crime. Criminalul din Indicii a fost şi va rămâne mic copil. Aici vorbim de sadism adevărat. Şi vă rog să mă credeţi că asta îmi ia mult timp de gândire. Trebuie să fiu sadică până-n măduva oaselor. Pe partea cealaltă mă gândesc şi cum ar fi normal să se poarte un asasin pus faţă-n faţă cu amorul. Hai, hai, vreau idei.  

Propuneri

1 M-am gândit să încercăm ceva nou. Să zicem că e ca un joc. Desigur, nici un avantaj pentru voi, dar unul măreţ pentru mine 😀 M-am gândit eu aşa, după o sugestie, desigur, că doar nu o gândeam cu capul meu. Aşa că am zis, dacă tot e să fie, atunci să fie.

A, da, trebuie să vă spun despre ce e vorba. Ăăă, despre ce vorbeam? Da, despre asta…

Am zis aşa. O dată pe săptămână fac un post asemănător. Tot o dată pe săptămână… Doamne, trebuie să o iau de la capăt.

Aşadar, voi, prin comentariile voastre îmi veţi spune ce poveste aţi vrea să scriu pentru blog. E un fel de a scrie la comandă. Voi alegeţi ce v-ar place. Acţiunea în mare. Personaje dacă aveţi unele deosebite în minte. Eu voi alege câte o idee pe săptămână, o scriu şi o public. În cel mult o săptămână. Săptămâna viitoare o luăm de la capăt. Poate fi orice gen, nu mă deranjează, mai puţin SF. Habar nu am să scriu SF şi nici nu o să încep acum. Deci? Ce părere aveţi? Voi veniţi cu ideea eu o pun în practică. Da, da, cel mult veţi căpata un link dacă aveţi blog sau numele vostru va fi dat personajului principal. Eu v-am spus că e doar în folosul meu. Pentru a mă dezvolta. Înţelegeţi? Vreau să mă dezvolt ca autor, aşa că am nevoie de voi. De idei.

Dacă, totuşi, cineva are o idee mai lungă, atunci, voi scrie câte două capitole pe săptămână până termin povestea. Dacă asta se întâmplă, atunci, clar, săptămâna viitoare nu va mai exista un post asemănător pentru că am de scris. Păi nu?

2 Acum, am şi ideea doi. Dar asta nu intră în ideea unu. Sunt separate. Tot o dată pe săptămână, că în şapte zile zău că-i timp. Dacă nu o fi se amână pentru când o fi, că nu o să ne dăm în cap. Aşadar: să zicem că unul dintre voi vrea să scrie alături de mine. Adică să facem un duo. Da? O carte cu doi autorii, da, se poartă. Sau nu, nu o carte, o poveste. Ei bine, cine vrea asta mă contactează pe mail. Mail pe care îl găsiţi în secţiunea „EU” şi punem ţara la cale. Nu vom spune care a scris şi ce a scris. Desigur, voi spune care e cel de-al doilea autor, dar până nu e gata povestea nu vom spune şi gata. S-ar putea să fie interesant pentru cei care se ocupă de obicei cu scrisul, dar şi pentru amatori. Dar şi mai interesant va fi pentru cititor. Ei? Ce spuneţi? Vă băgaţi? Să vă văd. Aştept sugestii.

P.S: Uitasem: Momentan stie doar Crina si Gabi. Mai mult nu va spun despre ce s-a petrecut azi. Trebuie sa mai aveti rabdare. Maine va sti si Cella… sttttt 😀

Sa onorez o leapsa

Să mă ţin de cuvânt şi să onorez leapşa de la Mihai. Cele mai frumoase zece cărţi sau cele zece cărţi ce mi-au rămas în suflet.

Hehee, Mihai, sunt mai mult de zece, aşa că le împart în categorii. Ce să fac? Nu mă pot hotărî. Sunt prea multe şi prea frumoase. Şi aşa, am lăsat unele în urmă şi nu e bineee, dar asta este.

Dragoste: Ciuleandra, Dama cu camelii, Tristan şi Isolda, Lorelai (încă mai pot plânge recitindu-le, cred că încă mai pot, dacă nu o să mă chinui să storc o lacrimă, dar tot sunt minunate).

Poliţiste: Seria lui Doyle (Holmes), îmi plac chiar şi fantasy-urile lui. Nu la grad de „cel mai mult”, dar „destul de mult” merge. Seria Poirot şi seria lui Simenon, Inspectorul Maigret.

Aventura: Toată seria lui Dumas, de la Muşchetari la Vicontele de Bragelone şi ce o mai fi. Sunt destul de multe, nu am de gând să le enumăr. Şi Karl May.

Teatru: Regele Lear a rămas preferatul meu. Şi la ăsta încă mai plâng. Beaumarchaise, toată seria Fiagaro. Adică trei piese mari şi late – minunate. Şi, cel mai cel, Euripide. Nu aş şti să aleg o piesă anume, chiar îmi plac toate. Normal, normal, recitesc şi acum Caragiale când am chef să râd.

Fantasy: Anne Rice „Ora vrăjitoarelor”,  Sergiu Someşan şi, normal, Pratchett.

SF: O parte din Asimov, restul… mnu.

De suflet: Divina comedie, da e de suflet pentru mine, încă o mai pot reciti. Încă îmi mai place. Încă e cea mai minunată. Şi Quo Vadis, Doamneee, ce carte, ce carte, încă mai pot suspina după ea.

Horror: King, în general cam orice, singura care iese din discuţie este „Mobilul” – plictisitoare.

Poezie: „Amorul unei marmure”, „Amorul unei marmure” etc… Adică Eminescu.

Acum cui să dau leapşa. Să vedem: Crina, că şi aşa eşti plictisită şi Kmi ca să mai uiţi de termopane.

Ei, m-am achitat? 😀