Jocul de-a arta

Citeam mai devreme – sigur, aţi putea spune că ştiţi deja – dar nu, citeam despre imaginaţie, despre cum au văzut-o filosofii, esoteriştii, teozofii etc, şi cum a ajuns imaginaţia să aibă un rol important. Uneori e pusă pe aceeaşi treaptă cu magia, magia minţii, nu vă ambalaţi. Ştiţi voi, dacă crezi cu adevărat poţi muta şi munţii din loc. Un filozof spunea că „Dumnezeu şi-a imaginat Universul”, fără imaginaţie nu l-ar fi putut crea. Alţii sunt convinşi că şi noi ne-am putea imagina şi crea universuri – v-aţi prins?

Ei bine, artă, neartă, nebunie a minţii sau nu, în ţărişoara asta dacă vrei să faci ceva vei fi hulit. Exemple sunt. Adică, nu îţi place pictorul – ca să nu zic scriitorul – e clar că nu îţi place nici ceea ce pictează. Pentru că am ajuns să confundăm omul cu opera lui – ce mă enervează chestia asta. Suntem oameni, toţi greşim, voit ori ba. Avem vicii, urâm, suntem sau nu credincioşi. Dar, părerea mea, cine sunt eu să judec omul, oare nu voi ajunge la o altă judecată mai importantă pentru sufletul meu? – al omului?

Dar ne-am obişnuit aşa să aruncăm cu insulte şi în om, şi în arta lui. E mai comod, mai simplu. Ce ne costă o insultă? O înjurătură? Nimic. Dar pentru a pătrunde în tainele unui tablou, unei cărţi, unei chestii – să nu-i zic operă – ce ar trebui să reprezinte arta, e mai greu.

De ce vă spun toate astea? Pentru că va fi ultima lansare a Reginelor pe anul ăsta. Voi veni eu cu detalii, iar la această lansare, voi avea să vă fac câteva mărturisiri. Genial mi se pare că aproape nimeni nu a înţeles. Că toţi au citit cartea cu ochii copilului. No, e bine şi aşa, nu zic nu, că de la un copil nu mă aştept să fie filozof, să vadă lumea prin alţi ochi decât prin cei ai basmului. Şi nu, nu vă voi vorbi despre regine, ci despre ceea ce aţi pierdut printre rânduri.

Ooo, ştiu, vor veni unii şi vor da cu pietre, dar deja m-am călit. Trăiesc într-o ţară de rahat, ar fi culmea să rămân sensibilă pentru eternitate. Cel mai mult mă intrigă ura asta între scriitori, artişi de toate felurile şi naţiile. Superioritatea unora. Eu vă dau vouă dreptul de-a fi cei mai tari, mi se rupe, zău aşa. Ălora de au tot timpul ceva de comentat, chiar dacă o fac în necunoştinţă de cauză, e simplu aşa. Ălora de se dau mari că l-au citit pe X şi pe Y, iar asta îi face mai deştepţi. Hei, nu degeaba a zis Iolanda Ştireanu că a văzut mulţi proşti care au citit sute de biblioteci. Dacă unii se rezumă doar la a citi pentru a se da mari, atunci cu ce se deosebesc ei de parveniţi? Poate mă lămureşte cineva că eu nu văd diferenţa. Dacă îl citiţi pe Goethe pe ritmuri de manele, nu m-aţi convins cu absolut nimic.

Oamenii nu sunt capabili de-a se raporta la ceea ce îi reprezintă. E ca şi cum aş citi eu acum un tratat de medicină doar pentru a mă da mare că am făcut-o. Ce sens ar avea? S-ar uita cineva altfel la mine? Probabil, dar tot din parvenism.

Eu mă abţin când nu îmi place ceva. Spun că nu e genul meu, poate că eu nu reuşesc să înţeleg, o fi o problemă doar a mea, acum ce rost are să dau în toţi cei care agrează acel lucru? Poate că neuronul meu nu poate asimila chiar totul sau nu pricepe. Se mai întâmplă, ce să-i fac? Să-l oblig să citească PHP şi MySQL, doar aşa, de dragul de-a o face? Păi ce e aia? Am luat-o razna? Eu nu, dar societatea asta a noastră, da.

Am văzut mulţi oameni care citesc cărţi grele doar pentru a se da mari, dar dacă-i întrebi ce au înţeles… mai bine să o lăsăm baltă. Până şi cititul a ajuns o formă de grandomanie. Eu ştiu întotdeauna că dacă nu îmi place ceva, nu îmi place. Dacă Poetica lui Aristotel mi-a plăcut la nebunie, Retorica pur şi simplu nu mi-a oferit nimic. V-am spus doar că duc totul până la capăt, dar la fel de bine puteam să mă gândesc la un soare fierbinte care îmi moleşeşte toate simţurile. Bine, sunt o cretină, n-am priceput Retorica. Îmi pare rău, dar nici nu o reiau, nu găsesc motivul pentru care ar trebui să o fac. Şi dacă, până la urmă, aş înţelege-o, cu ce v-ar ajuta pe voi, ăia de daţi în stânga şi în dreapta? Nu, serios. Bine, citiţi din grandomanie dacă asta vă place, fără să vă raportaţi la ce puteţi duce, la ce vă place, la ce vă face să vă simţiţi bine. Dacă lectura a ajuns obligatorie doar pentru a-ţi arăta superioritatea, fă aşa, ce-mi pasă mie? Dar dacă tot ciţiţi şi nu aţi ajuns să vă puneţi întrebări existenţiale, atunci lăsaţi-o baltă, serios, ascultaţi o manea sau priviţi o telenovelă, acolo nu-i nevoie să-ţi pui mintea la contribuţie.

Degeaba încearcăm unii dintre noi să facem că nu avem cu cine.

Hei, nu mi s-a întâmplat nimic, doar mi s-a năzărit aşa. Cred că azi am deschis altfel ochii şi am văzut toată căcănăria din jurul meu. Din păcate, majoritatea nu sunt în stare să se respecte nici pe ei, ce pretenţii să mai am eu sau oricare altul. Nasoală ţară, nasoală gândire… din păcate 80% din gândirea populaţiei e OTV-istă: adică scandal, scandal, scandal. Populaţie cretinoidă, asta este.

No, m-am descărcat. Acum pot să privesc liniştită spre soare.

Reclame