Având prea multe anunţuri de făcut…

Da, din păcate sau din fericire lucrurile s-au cam aglomerat şi am cam multe anunţuri de făcut. Diseară urmează altul, aşa că luaţi aminte la astea două că până mâine seară când oi mai posta, veţi avea la ce vă gândi. Ori ba. Cum doriţi.

 

Aşadar şi prin urmare, dragi tovarăşi şi prieteni, mâine la ora 12:30 la Craiova şi anume la Gaudeamus (sper că am zis bine), o puteţi vedea pe Stela Popa. Stela îşi va lansa sau relansa „100 de zile” după care va da autografe în stânga şi în dreapta.

Tot mâine, tot la Craiova, tot la Gaudeamus, de data asta la ora 16 Crime Scene are o prezentare, alături de „Indicii anatomice” şi „Somalia, mon amour” adică eu şi Bogdan Hrib. Şi noi vom da autografe de ni le-o cere cineva. De nu, asta e, ne vom resemna tăcuţi şi gânditori la o cafea. Trist! 😦

 

 

Tot mâine, dar online, vă rog să urmăriţi cu atenţie blogul Luciei Verona de la ora 22. Se vor întâmpla chestii şi vă privesc şi pe voi.

 

Am terminat cu joi. Trecem la vineri.

 

Vineri eu NU! Pentru că îs plecată din nou şi iar. Ca de obicei. Dar în Piteşti se petrece ceva şi anume lansarea volumului de poezie „Iubirea e pe 14 februarie”. Volum coordonat de Andrei Ruse. Veţi avea ocazia să citiţi foarte mulţi poeţi contemporani. Şi, din câte am înţeles, volumul a fost primit cu destul entuziasm prin ţărişoara noastră. Ceea ce e foarte bine pentru poezia secolului nostru. S-o mai dezamorţi. Lansarea va avea loc vineri, după cum spuneam, la ora 11 la Centrul Cultural Piteşti. Am înţeles că au o sală demenţială. Eu o ştiu dinainte de-a fi fost renovată, aşa că nu pot decât să cred că e demenţială şi n-am nici un motiv pentru care n-aş putea crede asta.

Şi tot din câte am înţeles Dumis se ocupă de treabă (oare?!), asta aşa, să fiu un pic răutăcioasă 😀

Oricum, dacă sunteţi prin preajmă ar fi bine să daţi o fugă. Sunt sigură că Ruse nu va veni singur. Mai aveţi şi voi ocazia să cunoaşteţi ceva poeţi şi să staţi de vorbă cu ei. Cu siguranţă va fi altceva decât lansările obişnuite din Piteşti. Dacă o să am timp o să trec şi eu cinci minute, dar asta rămâne de văzut. Trebuie să mă încadrez într-un timp pentru a ajunge în altă parte unde se pune la cale o conspiraţie mondială. Vă voi spune şi despre asta imediat ce semnez 😉

 

Aşa că, dragilor, ultimele două zile ale săptămânii sunt pline de evenimente. Şi staţi aproape, diseară vă mai anunţ câteva 😀

Tot pe orbită

Adică ne lansăm până la urmă. Cu mult zgomot, cu multe înjurături, cu multe amânări şi fire de păr trase din cap, am ajuns la o concluzie. Asta pentru că mă f… Geocer la cap. Na, mă, că făcui pe dracu’. Fii atent cu orbitele scoase la mine:

 

Va fi aşa povestea marilor lansări. O luăm în ordine cronologică, ok?

Pe data de 10, adică marţea de vine se întâmplă aşa: la ora 11 ale dimineţii, nu 23 ale serii, la Librăria Mea, bloggerii şi jurnaliştii vor avea o oră să-l ia la întrebări pe Louis Miguel Rocha. Dacă nu-l luaţi la întrebări, lăsaţi-mă în pace. Clar?

Pe aceeaşi dată de zece, doar că la ora 12 ne vom muta cu toţii la Biblioteca Judeţeană unde se vor lansa trei capodopere – desigur: Indicii Anatomice (pentru că e singura care merită), Somalia, mon amour (pe care nu trebuie să o cumpăraţi sub nici o formă 😆 ) şi, desigur, vedeta noastră care a publicat în 55 ţări şi 25 limbi „Papa trebuie să moară”. Ca să fim mai exacţi: LOUIS MIGUEL ROCHA. Până aici vă e clar. Moderator sper eu că va fi poeta Denisa Popescu.

Nu am momentan afiş aşa că nu mă bruiaţi la creier. Şi aşa am frecat-o azi pe Iulia de i-au ieşit creierii pe nas. O să am şi afiş. Mâine o să vă public şi câte ceva despre Rocha ca să-i puteţi pune întrebări. „Ultimul Papă” şi „Papa trebuie să moară” fac parte din trilogia Vatican, asta aşa, ca să nu vă treziţi pe acolo că nu ştiu ce.

Urmează după cum urmează: pe data de 11, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană ora 13, eu mă joc de-a piteşte şi găseşte cu copiii. Apoi vorbim despre Indicii Anatomice şi alături de un criminalist vom încerca să elucidăm cum stă treaba cu realitatea şi ficţiunea. În aceeaşi zi la Satu Mare (habar n-am de oră), omul cu Somalia şi omul cu Papa vor avea lansare. Numai Crina ştie unde, pe mine nu mă interesează, clar 😀

Pe data de 12, cred că tot pe la 13 (de unde să le ştiu eu pe toate), editura Tritonic va da premii copiilor de la Baia Mare şi vor urma trei lansări. Ghiciţi care? Niet, vă înşelaţi, pentru că lansez Regina Elfă, aşa că v-aţi gândit aiurea. Apoi mă urc în avion şi fug acasă.

Mulţumit? Desigur, vorbeam cu Geoger. Când voi şti sigur şi ce mâncare voi băga în mine o să-ţi scriu 😀

Apoi cred că o să scriu o carte despre lansările din anul 2009. Unele au fost chiar mişto. Cred că mai aştept un an totuşi, se pot întâmpla şi mai rele 😛

 

Şi dacă tot suntem aici, puteţi citi pe club despre Oamenii Cărţii – vă jur că o să vă placă – şi o prezentarea a autoarei noastre Lucia Verona. Şi asta trebuie să vă placă, e obligatoriu. Şi gata, nu îmi mai puneţi întrebări inutile că atunci când o să am răspunsurile voi spune eu. Desigur, asta dacă Dumis şi face ce l-am rugat să facă. Dar, oricum, îl pot face de râs în mod public. Hi hi hi.

 

UPDATE: Trebuie neaparat sa vedeti asta. E superb!

Să vorbim despre SFFH şi cărţi în general

Andrei Crivat despre Indicii 😉

Încă îmi mai place. Uneori să-l scriu, alteori să-l citesc, dar nu la cote maxime ca înainte. Am reînceput să mă reîndrăgostesc de Goethe, Cervantes, Simenon şi alţii de acest fel. Parcă nu mai am tragere de inimă spre genul mai sus amintit. Acum mi se pare o mare prosteală. În plus, am început să nu îi mai pricep pe cei care citesc exclusiv acest gen de parcă altele n-ar mai fi pe pământ. Mă enervează şi prosteala asta: „De ce editurile nu mai scot la fel de mult SFFH?”. Păi, dacă e să fiu sinceră – ştiu că pe mulţi o să-i doară – genul în cauză, în România, nu cred că are mai mult de o mie de fani. Aşa că… În plus, eu m-am cam săturat de acest gen. Mă rog, n-am fost eu niciodată convinsă că îmi place la nebunie. Dar acum parcă se simte mai bine. Şi nu îmbătrânesc.

Cu toate astea, o să încerc să-i conving pe cei de la Clubul de Literatură (un club de bloggeri piteşteni) să citească câte ceva. Poate vor prinde gustul. Şi oricum trebuie să diversificăm. Nu?

Şi dacă tot am ajuns aici trebuie să vă spun că aseară a fost prima întâlnire a clubului la Librăria Mea din Piteşti. Librăria Mea e un bar librărie. Poţi citi în timp ce îţi bei cafeaua, fără a plăti cartea, doar consumaţia sau, desigur, poţi cumpăra cartea (cărţile). Azi m-am întors din nou la Librăria Mea şi am cumpărat şapte titluri. Nu, nu SFFH, doar clasici şi două romane poliţiste. Din punct de vedere al clasicilor sunt foarte bine aprovizionaţi şi am fost tare încântată. Dar şi la capitolul istorie stau al dracului de bine. M-am şi ofticat că n-am avut prea mulţi bani la mine. Mă interesau vreo două cărţi de istorie. Dar nu fuge barul cu librăria de acolo.

Dar vă spuneam de club. Aseară ne-am întâlnit, cam cei ce urmează: Raluca Nicula (ziarist, reporter, vedeta noastră – nu, nu e vedetă cu fiţe, e a noastră, nu v-am spus?); Geocer (personaj de văduvă neagră), Ioana (care se tot ceartă cu Geocer), Loredana (pe care am văzut-o pentru prima şi întâia dată vorba lui Caragiale), Dumis (nu mai are nevoie de prezentare, în plus i-am mai dat şi de lucru), Ema Pirciu (moderator Argeş TV – super de treabă), directorul-gazdă Alexandru Ştirbu şi moi că nu se putea fără.

Pe 23 avem o nouă întâlnire, de data asta cu temă. Tema a fost aleasă de Dumis, cu toate că s-a dat vina pe mine 😀 Aşa că toţi trebuie să citim „Atac în bibliotecă” a lui George Arion. Pentru că Geocer spunea că numele i se pare cunoscut, pe Arion îl găsiţi conducând revista Flacăra, scriind teatru poliţist fenomenal şi, pentru o mai bună aducere aminte, în anul 2000 seria Mladin, adică „Detectiv fără voie” a avut parte şi de ecranizare, serialul fiind difuzat pe postul Pro TV. Dar acum aveţi şi cartea „Integrala Mladin – Dedectiv fără voie”. Şi dacă o s-o citiţi în întregime o să vedeţi că vorbim despre un adevărat Eliade al romanului poliţist. Şi de data asta nu vorbesc prostii.

Bine, eu m-am gândit să propun tema pentru întâlnirea cu numărul trei şi anume „Faust”. Desigur, e doar o propunere, o dezbatem la faţa locului. Să ne vedem cu bine. Poate pe 23 vom avea parte şi de o lansare a Indiciilor în aceeaşi locaţie, şi poate aduc şi „Regina elfă”. Vom vedea ce vom stabili. Dumis se ocupă de caz 😉

Dacă nu mor de bună voie…

… sigur mă omoară Tritonicii 😀

 

No, nu v-am spus eu că până pe 17 iunie sunt liberă ca o pasăre călătoare? Ba v-am spus. Dar ştiţi ce au zis cei mai sus menţionaţi? Că ar trebui să îmi bag minţile în cap. Cică pauzele nu sunt pentru mine. Am treabă eu. Dacă Iulia îmi tot face rost de interviuri şi colaborări, care îmi par ok, Andreea şi Bogdan s-au gândit că n-am văzut de ceva timp Bucureştiul. Aşa că au zis că până în iunie e mult, mult timp şi nu mai au pe cine chinui 😀 Şi în felul acesta m-am ales cu o lansare la Muzeul Bucureştiului pe 28 mai. Cică e din aia cu tămbălău. M-am dus, că tare bună sunt să vorbesc în public. Pot să fug de acum din ţară 😛

 

Şi dacă nu mă omoară Tritonicii, găseşte Lucia un motiv pentru care să o facă. Găseşte întotdeauna 😀 Aşadar, punem pariu că nu rezist până la sfârşitul anului? Ori unul, ori celălalt, tot îmi va face cunoştinţă cu viaţa de apoi. Asta dacă nu mă fofilez eu bine. Că şi Vânturache al lui Pratchett a păcălit moartea de câteva ori, dar el era vrăjitor. Bine, şi eu sunt Merlin 😉

 

Până atunci, dragi piteşteni, nu uitaţi de concursul lui Dumis. Am văzut că au participat câţiva: Geocer, care a scris o poveste chiar mişto, Ioana, la care mă voi instala imediat şi Aceeaşi Eu. Ei, mai e timp şi pentru restul. Oricum, câştigătorilor le dau şi cafeaua 😀 Condiţia e să vină la cafea să-şi ridice premiul, că doar nu aşa degeaba 😉 Să ne cunoaştem, să vorbim, să nu mai beau cafeaua singură, normal 😆

 

Un premiu de consolare l-a câştigat deja Iulian, cel mai vechi om de la Zahana, şi cel mai profesor, adică pe bune profesor, nu la mişto.

Hai gata că am de citit şi întâlnire cu tata la cafea. Am vorbit destul 😉

Revenind la WebEvent

În primul şi primul rând, Dumis e de admirat că la cei douăzeci de ani a reuşit să organizeze un asemenea eveniment. Şi mai de admirat e că a reuşit să strângă mulţi bani pentru acea locaţie scumpă, care, sincer, copil căpos, nu şi-a meritat costul.

No, evenimentul în sine a fost bunicel, desigur, fiind doar începutul nu o să exultăm, dar e un început bun. Dar nu despre asta vreau eu să vorbesc. Eu vreau să vă zic despre Yaky piteştean. De ce e cu doi „y” ? Nu îmi explic.

Ei bine, când eşti ţăran, dar faci bani – hai că nu i-o fi făcut muncid pe brânci – să-ţi faci hotel, tot ţăran te numeşti. Şi aici nu vorbesc de omul câmpului, că el are bun simţ. Dar partonul lui Yaky din Piteşti e vai şi amar. Dacă se discută una şi se ajunge la alta e nasol. Oricum, să-l las pe patron că mă enervez şi să trec la inepţia inepţiilor.

Am mai stat şi eu pe la diverse hoteluri, chiar şi de cinci stele, aşa că am învăţat că o sală de conferinţe nu are ce căuta printre camerele hotelului, acolo unde ar trebui să fie cazaţi oamenii. Asta ca să nu deranjezi tu, ăla cu conferinţa, dar nici tu ăla cazatul. Pe lângă asta, sala aia de conferinţă nu avea nici un geam care să poată fi deschis. Pur şi simplu îi lipsea mecanismul. Aşa că aveai sală de conferinţă şi saună în acelaşi loc. Dacă stau bine să mă gândesc, ăsta chiar e un câştig. Vă daţi seama cât s-ar fi plătit pentru saună separat?

Gustarea şi băuturile, care au costat exagerat, dar exagerat. Cu banii ăia făceam la mine acasă şi mânca tot piteştiul de băunea. De mâncat, n-am mâncat. Dar am băut o cafea. De fapt, un fel de apă colorată. Foarte, foarte proastă. Şi cred că o simplă cafea costă destul de mult.

Sunt atât de dezamăgită de marca Yaky încât îmi vine şi acum să plâng. Dacă vreţi să ascultaţi de un om bătrân, când treceţi prin Piteşti, nu vă cazaţi la Yaky. Nici la ăla din centru, nici la ăla de lângă gară. E o locaţie pentru parveniţi, părerea mea. Desigur, dacă eşti manelist şi îţi plac chestiile exagerate, n-ai decât. Că nu îmi pasă. Prostia şi domnia se plătesc. Culmea e că locul nici nu e foarte fiţios, mai degrabă are renumele de fiţos, dar nu e. Şi atunci când patronul stă după fundul tău, tu ăla care ai plătit, parcă îţi vine să îi zici una de dulce. Frate, am plecat cu garda după mine la hotel? Lasă-mă în puii mei în pace.

Cert e un singur lucru, eu nu o să mai calc niciodată în acea locaţie. Dumnezeule…

În rest, e totul ok 😛

UPDATE: DOUA ZILE…

Am fost şi la WebEvent

 

Poate o să vă mire, dar părerile le ţin pentru mine. Totuşi: Dumis, copil căpos!!! 😀 Gata.

Destulă lume la eveniment, dar o să vină Crina să mă întrebe: „Mai multi decât la lansarea din SM?”. Nu, dragă, încă eşti pe primul loc 😀 Nu ştiu dacă au fost mai mulţi piteşteni sau mai mulţi din afara oraşului. Oricum, eu am făcut o pasiune pentru două doamne: Ramona şi Raluca. Acum nu mă acuzaţi 😀

 

 

 

Chinezu cu Adina au fost pe fază şi pentru un timp s-au luat de gât cu oratorii – vă daţi seama că m-am simţit bine că sunt cu ei 😉 Am şi spus la un moment dat: „Ei îs cu mine”. Dar să vedeţi când s-a enervat INConstantin. Apropo, de ce aveam eu impresia că e mai în vârstă? Am vrut să-l întreb la un moment dat, dar domnul de la Epiteşti mi-a distras atenţia.

Mai reţin că la un moment dat am băut o cafea cu Adi Stan şi Silviu Antone. Dar am fost obligată.

Să nu îi uit pe Killer şi Adi de la Toyota – am voie să zic Toyota pe blog? Pe Adi oricum nu îl pot uita pentru că el a dat cărţile Tritonic + Flacăra. No, acum, nu îmi săriţi în cap, dar eu nu mai ţin minte cine o fost. Ba da, Piticu… Oricum, când se va face o listă cap-coadă o voi prelua. Iertaţi-mă că sunt aşa superficială, dar la un moment dat m-am retras cu Adina şi am vorbit despre cărţi. Am fi putut vorbi despre bloguri, dar cred că eram deja epuizate. Apoi ea chiar se pricepe, pe când eu doar mă joc cu blogul. Aşa că nu avea rost să avem o conversaţie unde eu aş fi fost în dezavantaj. Cu toate că am impresia că şi la cărţi m-a făcut. Mamă, mamă… mă las de meserie 😀

Una peste alta, a fost WebEvent!

 

P.S: Am făcut puţine poze, aşa că nu mă invidiaţi.  

În capul meu…

Mai întâi vă anunţ că am trecut pe pastile. Gata, am fost vitează destul, iar răceala mă domină. Mno, era şi cazul să văd cum e să fii dominată. Acum ştiu.

Apoi vă spun că aseară am reuşit să scriu la poliţistă. Eram în delir, dar nu atunci ies lucrurile cel mai bine? Dumnezeu ştie, deliram. O să văd diseară dacă a ieşit sau nu ceva 😀

Şi acum, revenim la subiect. Să citiţi până la capăt că am un P.S important.

Ziceam ceva de capul meu. Şi nu e la figurat, ci la propriu. Să vă spun. Când am venit de la Satu Mare, pisica din dotare, care, evident, a luat-o razna, a decis că e ok să doarmă în capul meu. Eram prea obosită să o simt, cu toate că, la un moment dat, am priceput că ceea ce îmi făcea masaj în căpăţână nu e de metal, ci îs chiar gheare.

Pentru cine nu ştie – iar voi n-aveţi de unde şti – când am dat comandă de mobilă, le-am zis oamenilor că vreau un pat mare. Aşa că ei au hotărât că o lăţime de 2,10 ne ajunge. Da, ne ajunge. Între perna mea şi a lui Xreder, mai există o pernă şi jumătate, destinată pisicii. Acum poate mă înţelegeţi de ce am fost aşa uimită că mica creatură doarme la propriu în capul meu.

În fine, după acea noapte, pisica din dotare s-a potolit, asta până într-o dimineaţă când iar m-am trezit cu pisica în capul meu. Apoi iar s-a potolit. Dar ce credeţi că mi s-a întâmplat dimineaţă? Ei, o să ziceţi că Piţi iar dormea în capul meu. De fapt, mă gândeam la anii copilărei. Mai ales la anii de liceu pe care i-am urât din tot sufletul. Mă sună Dumis, făcându-mă să-mi uit amintirile şi aşa nefericite. În cartierul meu, cel de lângă râu, bătea un vânt aprig. Aşa că până la maşină m-am trezit cu părul vâlvoi. Noroc că m-am uitat în oglindă exact când câinele a sărit pe geamul din dreapta holbându-se inteligent la mine. A, staţi o clipă, am deviat. Cum spuneam, dimineaţă Piţi tot în capul meu 😀

Domnilor posesori de pisici, poate reuşiţi să-mi explicaţi şi mie acest comportament pisicesc, ţinând cont de câteva detalii: Eu cu pisica mea niciodată n-am fost prea apropiaţi. Ne mângâiem uneori şi alteori când îi zic „peria” el sare în cadă fericit, iar eu mă amuz şi îi explic cât de uşor e de manipulat. Drept răzbunare martore stau semnele de pe mâini şi picioare. Piţi se mai suie pe Xreder şi doarme acolo ca pe perna proprie, dar pe mine niciodată. Când îi e frică, numai, se bagă în mine – oare am eu faţă de apărătoarea pisicilor? În rest ne întâlnim prin casă şi urlăm unul la altul. O relaţie cu năbădăi. Atunci ce l-a apucat să se agăţe de capul meu? Nu îmi spuneţi că încearcă să-mi salveze neuronul… Să ştiţi că asta este. De ce nu m-am gândit până acum?

După cum vedeţi, întrebările mele sunt existenţiale. Aş prefera să îmi răspundeţi promt şi la obiect, desigur, deviind inteligent.

 

P.S: – ăla important – Mânie sunt la WebEvent. Chestia asta se ţine undeva pe la Yaki, dar ăla nou, din centru. Cel mai corect e să găsiţi hotel Muntenia şi să vă rugaţi de un loc de parcare. Comunitarii poliţişti sunt acolo să vă ajute 😉 De la Muntenia, faceţi paşi pe propriile picioare şi vă holbaţi pe străzi în speranţa că veţi găsi hotelul cu pricina. – Eu tot nu îmi pot imagina unde e, dar sunt sigură că există. După ce faceţi toate astea şi ajungeţi la WebEvent, întrebaţi de Dumis, îl luaţi de gât pentru că a ales un loc fără parcare, dar nu îl omorâţi până nu ajung eu, nu de alta, dar aş vrea să-i dau chiar eu lovitura de graţie. 😀

Şi cum sunt convinsă că totul va ieşi bine, n-aveţi decât să veniţi. Şi nu, nu insistaţi, nu dau autografe decât pe bani.

Să nu uit. La ora 10, când va începe evenimentul, sătmărenii se vor întâlni la cafea. Eu mă întâlnesc cu Chinezu, măi, ofticaţi-vă!!! 😆

Am fost şi la radio…

Nu pentru prima oară, dar, cu toate astea, am uitat unde e clădirea 😀

Cu portbagajul plin de cărţi, dar şi cumpărături abia făcute, cu gândul că e cam cald şi s-ar putea strica ce era de stricat, după ce m-am rătăcit şi era cât pe ce să-l ratez pe Dumis care mă aştepta în poartă, am ajuns şi la sediul Muntenia FM. După ce am stat puţin de vorbă în curtea radioului şi i-am dar unui căţel din mâncarea lui Piţi, Dumis a intrat în panică că nu mai are timp să înregistreze emisiunea. Oricum, s-ar putea să o fi înregistrat computerul din casa lui proprie.

Din păcate n-am avut timp să vorbesc despre toţi cei despre care aş fi vrut să vorbesc, aşa că îi propun lui Dumis să mă mai invite şi drept subiect să avem „bloggeri fără blog”. Mai răruţ cu cărţile mele, că e o emisiune despre internet, pentru Dumnezeu 😛

Şi ca să vă fie tuturor clar, tocmai mi-am ars degetele în cuptorul propriu şi personal. Mare gospodină îs.

 

P.S: Peste vreo oră voi posta primul capitol din „Cartea de blog”. Aşa că nu fugiţi prea departe. Mă rog, veţi avea timp tot weekend-ul să o citiţi, ţinând cont că zilele următoare nu prea voi frecventa oraşul meu natal 😛

INREGISTRAREAAA!!!