Durerea persistă

 

De ieri mă doare capul. Și mă doare, și mă doare, și mă doare. Nici o pastilă, nici un descântec. nici un sfânt pumn nu-l face să se oprească din durere. O să-mi explodeze capul. Știu că o să-mi explodeze, de fapt asta se urmărește. Cineva din umbră vrea să explodez. Bine, sunt pe punctul. Explodez, dar nu uitați că pe 23 cu EVZ apare „Alibiul Perfect”, dacă tot mor măcar să cumpărați voi ziarul și cartea.

 

Durerea persistă

Pentru că sunt câte unii care, probabil, vor să-mi afle locaţia, le spun eu, sunt în Sibiu, ca să nu avem vorbe. Şi da, am jacuzzi, vă ofticaţi? Adică la hotel, na. Am spus asta pe facebook.
Deci, a fost o zi cam nebună. Sibiul e un tunel de sensuri unice. Totul e sens unic. Unic şi în pantă. Că de aia ziceam eu, pentru ăia de nu ştiu pornirea din pantă Sibiul e genial pentru a învăţa. E o pantă cu sens unic. Bine, am tot cerut indicaţii, că gps-ul nu ştia adresa şi nişte neni îmi spun cam aşa: „uite în capătul străduţei ăleia e parcarea”. Băi, eu capăt ştiu că e capăt, dar de fapt se intra pe străduţă apoi prima la dreapta, capătul cui? Mno, am oprit la Complexul Sportiv Luceafărul şi l-am sunat pe Vali Badea să mă scoată din sensuri, că nu mai puteam. Adică eu am ajuns la ora 14:00 în Sibiu şi am ajuns pe la 16:30 la hotel. Dar am jacuzii, chiar dacă netul zici că se duce.
A, şi cu hotelul a fost interesant. Nenea de la recepţie mi-a dat iniţial două chei, de la etajul doi şi trei, să-mi aleg. Camera de la doi era din aia cu scară interioară cu WC la parter. M-am gândit eu: „frate, poate ajung băută în cameră şi vreau la WC, soluţia e să dorm pe fotoliu în hol, mai bine nu”. Aşa că mă duc la trei. Cameră ok. Merge. Zic că rămâne aia şi-l întreb de whirless. Omul zice că mergea mai bine la doi. Eu totuşi rămân la ideea mea. Dacă mă trece noaptea, chiar şi trează trebuie să mă gândesc de câteva ori. Mai bine lipsă. Deci lasă. Când, în sfârşit, mă instalez, nenea zice că mai are o cameră la etajul unu. Bine, hai şi la unu. Jacuzii. Cui îi mai trebuie net? Nu pe bune?
Cu toate astea, Xreder m-a scos din impas, mi-a făcut pc-ul, care era setat prost, dar whirless-ul lor e de rahat. Asta este. V-aş fi arătat jacuzii, dar n-am curaj să încarc poza.
Una peste alta, Vali m-a dus la mall să mănânc. La ei la mall sunt restaurante pe bune. Adică nu prostii. Cool. Adică la ei sunt toate într-un loc: hypermarket-uri, vreo patru, cred, mall şi alte cele. Toate acolo, să nu alergi ca dusul. Spaţiul e imens.
Mâine am de gând să inspectez centrul. Că doar sunt în centru. Când m-am întors la hotel un nene, care nu avea nici o treabă cu parcarea, îmi zice unde să parchez. I-am dat nişte mărunt şi mi-a zis că dacă doresc eu îmi spală şi maşina. Frate, îţi mai dau, numai nu te atinge de maşina mea.
Dacă durerea de cap nu ar fi persistat m-aş fi dus şi la seara de jazz. Dar durerea persistă, aşa că m-am retras frumuşel în cameră şi m-am jucat la jacuzii. Trebuia să se joace cineva. În rest sunt bine, îmi e cam foame, iar. Dar, mna, am uitat să iau şi sclavi cu mine, data viitoare promit să nu mai omit chestia asta. Şi cum un clasic în viaţă zicea că viaţa-i grea da’ trece, ei, bine, trece. Dar eu am jacuzii. S-ar putea să nu mă mai poată da ăştia afară de aici.
Mâine am de gând să văd muzeele, dacă interesează pe cineva. Bine, asta după ce mănânc bine şi beau vreo şase cafele. În ultimele zile nu prea am băut.
Dar durerea persistă. La dracu’. Dacă nu mai apar, nici o grijă, probabil mă distrez prea bine şi n-am chef de net. Sau m-au închis ăştia, din greşeală, într-un muzeu, logic, că doar nu în cluburi… chhh…

Să facem o faptă bună

De la Lucia citire cu copy/paste, veţi înţelege de ce:

„

Cine e Daniel? Să vă spun, pe scurt, povestea lui. Pînă acum cîteva luni, un tînăr normal, cu o viaţă normală, căsătorit cu Raluca. Peste două luni se va naşte copilul lor. Dar Daniel Răduţă e bolnav de leucemie şi are nevoie de un transplant de măduvă. Sigur, într-o ţară normală, cu un sistem de sănătate normal, n-ar fi o foarte mare problemă. Dar Daniel trăieşte în România şi operaţia trebuie făcută în străinătate. Costă mult, foarte mult.
Aici intră în acţiune zînele. Sunt bloggeriţe şi se numesc Oana, Anca, Mika, Diana, Irina, Ruxandra si Anca. Nu le cunosc, nici linkurile lor nu le am la îndemînă, dar ştiu că-mi sunt prietene. Şapte fete, şapte zîne bune, care vor să-l ajute pe Daniel. Banii au început să se adune. Dar încă nu ajung.
Aseară mi-a povestit Lilick despre Daniel şi despre zîne. Oare ce s-ar putea face pentru a strînge banii necesari?
Iată la ce m-am gîndit:
Există posibilitatea de a obţine fondurile de la statul român, prin două modalităţi: prin ordinul 50 si formularul E112. Daniel a şi început demersurile, dar durează mult. Pentru a scurta formalităţile, mă gîndesc că bloggerii-jurnalişti, mai ales cei din televiziuni, ar putea aduce cazul lui Daniel în atenţia ministrului sănătăţii şi a preşedintelui CNAS. În direct şi la oră de vîrf.
Dar, în paralel, acţiunea de strîngere de fonduri trebuie să continue.
Desigur, primii la care m-am gîndit sunt oameni de afaceri. Unii dintre ei au bloguri. Poate ne citesc. E adevărat, e criză şi afacerile nu merg prea grozav. Dar o mică donaţie pentru Daniel cred că ar fi posibilă.
În fine, ajung la voi, cititorii mei, participanţi sau nu la concursul „Blog de blog – Cele mai bune bloguri din 2009″. Vă anunţ că am creat o nouă categorie în concurs, cu un premiu special. Acest premiu special va fi acordat aceluia sau aceleia dintre bloggeri care va dona în contul lui Daniel cea mai mare sumă.Am anunţat din titlu că este vorba de o leapşă. Leapşa merge la toţi cei care vor să-l ajute pe Daniel. Nu uitaţi să puneţi şi bannerul lui pe blog. Poate cuiva îi vine o idee. Oricum, în acest fel află mai mulţi şi cresc şansele de a aduna suma necesară.
Daniel are nevoie de noi. Să-l ajutăm.”