Simplu. Cu o organizare de rahat a unui concurs de Miss Sport.
Vă explic, dar întâi să mă vait. După o zi oribilă şi o răceală care nu-mi mai dă pace, totuşi am hotărât să mă ţin de promisiune. Le-am promis jumătăţii mele şi Fluturaşului că mă duc să învăţ salsa de la cubanezi. Nu că aş fi fost capabilă să şi dau din picioare, dar măcar de privelişte – să-i spună cineva lui Fredy, cu ocazia asta, că mâine lipsesc pentru că sunt pe moarte. Ei bine, cubanezul nu e prima oară în Piteşti, doar că eu l-am tot ratat. Nici asta n-ar fi tocmai o problemă, grav e că după seara asta nu cred să mai vină, vorba lui Sabrosito.
Ok, să revenim la Miss. Normal, în juriu trebuia să fie PDL-ul reprezentat de Bogdan Ivan, această tânără speranţă… mai băgaţi şi voi. Am înţeles şi că e Miss Sport – Adi, fu si tipa pe care o pozaşi pentru… -, chiar am înţeles. Ce n-am priceput: de ce aveau celulită? De ce stăteau cocoşate? De ce le-au pus să vorbească? Pentru numele… Bine, şi asta trece, dar… concursul trebuia să începă la 18:00, dar a început la 21:00. Salsa trebuia să înceapă la 21:30… Organizare de tot rahatul. Fraţilor, vorba bancului, dacă nu sunteţi capabili să vă organizaţi, plătiţi dracului pe cineva. Şi de ce tipa aia care cică cânta răgea? Şi de ce îmi tot venea să o iau la fugă? De aia nu vindem nimic, pentru că nu suntem capabili să organizăm nimic cum trebuie.
Se angajează doi oameni de marketing şi un PR şi lucrurile ies bine. Dar nuuuu, toţi vor totul gratis. Gratis vreţi, rezultate de rahat aveţi. Aşa că, răcită moartă şi epuizată, am preferat să mă refugiez în casă.
Da, e clar că am treabă, altfel v-aş spune să sunaţi. Dar nu e cazul. Luni şi miercuri merg la zumba, iar marţi şi joi – prostitnd-o pe Ema 😛 – la dansuri latino-societate. E un amestec, e pe bune? Nu ştiu, vă povestesc mâine. Vineri aţi putea să mă sunaţi între orele astea, dar am impresia că după o săptămână de ţopăială o să pic.
Mâine mai am şi altă treabă, pentru că Anastassia Marinescu are de gând să filmeze. Va fi cu un puşcoci din ăla mare rău, pe cel mai înalt acoperiş de bloc din Piteşti. Cred că o să-i fie frig. Am eu aşa o presimţire că o să facă pe ea de frig. Dar e problema ei, eu o să dorm cât timp ea filmează. Peste două săptămâni va face şi Lala treaba asta, dar mai întâi trebuie să aibă dansul pus la punct. Ooo, cât de mişto e scenariul Lalei. La Ana e destul de static. Dar la Lala e nebunie. Cu dans, cu pistoale, cu urmărire, cu morţi. Iar şedinţa foto, dacă tot vă întrebaţi, va fi săptămâna viitoare, pentru că Lala, săptămâna asta, a dispărut. Dar o caută Victor Blid. Nu ştiu dacă e pe mâini bune sau nu, dar ştiu sigur că săptămâna asta nu mai are timp de respirat. Are treabă, na.
Mă gândeam s-o duc sâmbătă pe Lala la şedinţă, dar mi-am adus aminte că mica echipă de scenarişti, formată din adolescenţii cenaclului condus de Marin Ioniţă, trebuie să lucreze. Nu suntem decât şapte oameni, o nimica toată 😀 Şi duminică, ştiţi şi voi, până şi Dumnezeu s-a odihnit. Cu toate că, dacă mă gândesc bine, duminica trecută nu prea am avut parte. Hmm, cred că mi-a scăpat ceva.
În fine, ideea de bază aţi priceput-o. Nu mă sunaţi între orele mai sus menţionate de luni până joi. Atât!
Tocmai ce mi-am limitat de una singură liberatea de mişcare. Nici nu pot scrie reportajul, pentru că gândul meu e tot la biata maşină, singură, părăsită, abandonată – fireşte, eu, maşina e bine. Aşa îmi trebuie dacă am vrut s-o fac mai frumoasă decât e şi am lăsat-o la polish. Acum mă uit lungggg pe fereastră şi simt că înnebunesc.
Sigur, nu pot zice că m-am plictisit. Am mai făcut o înregistrare pentru Radio România Cultural – mulţumesc Anca Ionescu – am mai citit două pagini dintr-o carte, am mai conceput în capul meu un nou capitol pentru Sărut, dar reportajul nu-l pot termina decât pe malul apei. Şi cum să mă car eu cu ditamai laptopul şi cu materialele aferente o sută de metri pe jos? Cum? Spuneţi voi. Nu sunt în stare fără maşină nici să respir. Nu-i aşa că e cumplit de cald? Nu-i aşa că nodul ăla din gât e din pricină de stat ca într-o colivie?
Oare aşa se simte şi Piţi? Sau el s-o fi obişnuit după nouă ani de existenţă între patru pereţi. Bine, exagerez, sufrageria mea are cinci pereţi sau a avut că acum am făcut tot patru.
Neaţa soare, îmi vreau maşina înapoiiiiiiii. Nu mă pot mişca, parcă aş fi handicapată. Vreau, vreau, vreau. Cât mama mă-sii durează un polish?
Vreau şi pe malul apei ca să mă pot concentra la ce am de făcut. Cum să scrii despre Veneţia dacă n-ai apa lângă tine? Nu-i aşa că practic e imposibil? Vă spun eu că e. Vreau o gondolă ceva care să mă ducă până la Zahana. Şi, la dracu’, tocmai acum a rămas şi Max fără permis. Deci nimeni pe lumea asta nu-mi poate oferi un mijloc de transport. Fireşte, nu pot chema taxiul să mă ducă până la Zahana, decât dacă n-am fost bătută în ultima vreme.
Şi ştiţi ce aş mai vrea? Dacă tot suntem la capitolul „vreau”. Vreau să vină mai repede întâlnirea bloggerilor că iar am strâns în geantă o tonă de biscuiţi pentru Foin şi deja o simt grea şi apăsătoare. Dar nu numai de asta vreau întâlnire, ci şi pentru că aş avea chef de oamenii ăia nesuferiţi. Ce e mai mişto pe lume decât să-l ai pe Canguru’ (pro putere) între mine şi Geoger (anti orice)? Normal, cireaşa de pe tort e Ema, dar nu vă spun de ce, trebuie să veniţi şi să vedeţi cu ochii voştri.
Nu, Mirela, nu sunt supărată. Adică nu pe voi. Sunt aşa, pe viaţă în general. De ce să fiu supărată? Numai că s-a dus cheful de blog. Acum am chef de altele, cum ar fi Anastassia.
Mă zbat de câteva zile să trec de partea cu Iolanda Ştireanu şi să ajung la Anastassia Marinescu. Nu de alta, dar ea se zbate undeva în mine în momentul ăsta, mai mult decât Lala. Şi cu toate astea, la drept vorbind, nu, nici n-am chef să ajung la Anastassia, pentru că aşa cum zice Ema, Anastassia e naşpa 😀 Aşa zice Ema. Şi dacă Anastassia e naşpa sunt şi eu. Înţelegeţi? Bine, mă bucur că nu.
Mai bine să vă trimit la Ada şi la Lucia pentru a afla ce am mai pus la cale ieri. Ţara am pus-o la cale, fireşte. Asta pe lângă literatura contemporană în vreme de criză. Noroc că la Ogrezeni nu s-a mărit TVA-ul, sper să nici nu se mărească. Lucia, să nu cumva să ceri taxă pe literatură, decât dacă, fireşte, banii sunt pentru dictator 😀
Încă n-am chef de blog. Încă n-am chef de nimic. Vremea asta e cretină la modul absolut. Se schimbă ca Băse, de la o sticlă la alta. Aşa că sssht, eu dorm pe mine. 😉
Mai întâi: Prwave, care recomandă şi Regina arkudă, a publicat Inocentul VII. Mulţumesc Loredana pentru recomandare.
Europa FM şi revista Bravo, de asemenea, recomandă Regina arkudă.
Aaa, da, o am în mână. Cartea, băi, obsedaţilor 😀
Da, vă arăt şi poze imediat. Arată mai bine în realitate.
Şi pentru că mâine tot se întâlnesc bloggeri Ema va primi o arkudă, ca să nu mai plângă 😀 Ţinând cont că săptămâna viitoare aş trage o fugă până la Curtea de Argeş, cred că şi Ada cu Răzvan vor primi câte o carte. Şi vom mai vedea. Momentan vă las cu pozele şi poveştile altă dată că am treabă multă, multă, multă
UPDATE: Vlad si Silvana o vor mai primi. Din pacate momentan nu am mai multe. Sper sa nu fie cu suparare. Poate ca trebuia sa fac un concurs, dar n-am chef. Asa ca… S-a decis. Cinci carti vor fi date.
Momentan vă semnalez trei apariţii pe bloguri, îmi e foarte greu să fac adun toate ziarele de prin ţară, aşa că dacă vreunul din ziariştii prezenţi la evenimente citeşte acest blog, îl rog să lase şi un link. Desigur, eu le-am mai găsit, dar lenea e mare. Totuşi e sâmbătă, iar eu sunt cu capul în nori. Iar Anastassia Marinescu mă aşteaptă să-i continui povestea. Şi de-ar fi doar asta. Dar până mâine seară vreau să scriu şi o piesă de teatru. Păi nu?
La numai două săptămâni de la apariţia minunatei cărţi, aka „Parfumul văduvei negre”, s-a tot scris şi s-a tot semnalat, atât în online cât şi în offline. S-a vorbit pe facebook, pe twitter, pe bloguri, ziare, reviste, etc.
Trebuie menţionat că în topul căutărilor din google, primi sunt tot sătmărenii la capitolul semnalare. Eu mă gândeam să îi adun pe toţi cei din online care au semnalat într-un fel sau altul apariţia, cei care au citit-o, parodiat-o, etc. Acum să vedem şi dacă-mi iese.
Încep cu ei pentru că merită: Lucia Verona, care nu numai că a citit-o înainte de apariţie, dar a şi muncit mult la carte. Nu vă spun cum. Crina Dunca, care, desigur, a citit-o înainte de apariţie şi a organizat un eveniment de zile mari şi Darius Filip, el fiind primul cititor, dar numai pentru că mi-a promis că mă strânge de gât dacă mai zic de rău de el. După ce a constatat omul că e ok, m-am liniştit aşa că am dat cartea mai departe. Bogdan o să zică: „Şi eu?”. Păi el a citit-o după vreo şapte luni după ce i-am predat-o. Na!
Să revin la sătmăreni? Hai să o fac. Pe primii doi i-am spus deja. Dar au scris şi Raulito ( tie trebuie sa-ti multumesc de doua ori pentru reclama 😉 ) , Rachi şi Otto Pop care mă ceartă pe facebook :D, dar şi vicele Adrian Ştef pe care-l aştept şi cu păreri că doar nu degaba m-am chinuit să dau autograf. Şi desigur, ca să nu gafez din nou, Adrian Pop, care nu-i Adrian SM. Ambii spunând pe blogurile lor că a apărut şi s-a lansat.
Şi acum să mă mai întrebaţi de ce Satu Mare. Păi de aia, măi, păi de aia.
Şi dacă tot sunt aici îi mulţumesc în mod deosebit lui Voicu 😉 , care m-a adoptat oficial ca fiică a Sătmarului. Păcat doar că e aşa departe de mine, că aş vrea să fiu o fiică care trece mai des pe acasă, dar asta-i viaţa, şi după ce plec în Costa Rica… păi, fie, vă chem pe toţi acolo să facem party pe plajă 😀
Dacă am ratat pe cineva să mă tragă de mânecă. Recensământul e deschis, iar eu vă mulţumesc tuturor pentru ajutor, încredere şi încurajare. Fiecare dintre voi a făcut o mică minune pentru cartea asta.
Şi, desigur, n-am uitat Chişinăul, că doar a fost cel ce mi-a botezat cartea şi a îmbrăcat-o în straie de gală pentru a-i da drumul în lume.
Asta e o minune făcută cu ajutorul onlineului în special şi a prietenilor în deosebi 😉
Oana Stoica Mujea 