Din culise cu Luis Miguel Rocha

dsc_0027

Da, nu e prima oară când stau lângă un autor de talie internaţională. Am mai băut şi în primăvară o cafea cu Luis. Doar că atunci timpul a fost scurt şi n-am apucat decât să ne… Ei bine, a fost amuzant, pentru că Luis a crezut că nu ştiu engleză. Ideea e că înţeleg tot, dar nu pot comunica. Aşa că Luis şi Răzvan Dolea s-au gândit că ar fi mişto să mă bârfească cu mine de faţă 😀 După ce au terminat, le-am mulţumit şi ne-am râs 😛

De data asta am avut ocazia să stau trei zile alături de el. Ba mai mult am participat şi la mini cheful organizat de Crina la Satu Mare.

Cum e Luis? Altfel decât îl vede ascultătorul? Da, e un bun orator, asta fără doar şi poate, dar în particular, la cât e de cunoscut e un tip super modest. Îi place să se distreze şi mi-a zis că vrea să fie personaj în următoarea mea carte. Dar că îşi doreşte să fie tipul cu multe iubite 😀 – Fiecare îşi doreşte ce nu are?, neah, nu cred că e cazul.

Aşa cum îmi spunea şi Bogdan (da, mie) „Luis e în ţară de trei zile şi îl plimb peste tot, iar tu te tot plângi. L-ai auzit pe el plângându-se?”. Adică puncta faptul că el e un profesionist. Da, e. Nu poate contesta nimeni asta. Nu se plânge, nu arată că e obosit, nu devine recalcitrant. Doamne, mă enervează, prea îi ies bine toate 😛 Dacă Bogdan îi spunea că trebuie să stea într-un picior, el asta făcea. Normal, eu nu. Dar să mor dacă asta nu e vina mea. Aici, vreau sau nu să accept, Bogdan are dreptate. Na, mă, am zis-o public.

Ce a mai spus Luis? Dar rămâne doar între noi. A mai spus că facebook-ul este o adevărată minune. Era foarte încântat de câte lucruri poţi face pe facebook şi câţi oameni poţi cunoaşte. Într-un timp juca chiar şi farmville, dar de când s-a apucat de scris volumul trei din Trilogia Vatican, ei bine, a fost nevoit să lase ferma. Pe unul l-am salvat 😛

E calm, nu vorbeşte neîntrebat (serios!), nu se simte jignit din orice prostie. Şi, desigur, mie mi-a spus că abia aşteaptă să ajungă acasă să doarmă 😀 Ba, mai mult, după ce s-a terminat cheful de la SM, s-a dus în camera lui şi a scris un pasaj în care un român e ucis după ce bea ţuică. Aşadar, în următorul volum vom avea un român ucis.

Astăzi sunt invidioasă pe el, pentru că în acest precis moment e la cină cu George Arion. Invidioasă e puţin spus, cred că încep să îl urăsc 😆 Şi uite aşa, un portughez ne-a dat tuturor „scriitoraşilor” români o lecţie de bun simţ. Şi da, m-am încadrat şi pe mine aici.

Mi-a mai spus că nu e normal să judeci alt scriitor. Pentru că fiecare scrie cum ştie, cum poate, cum vrea. Şi a spus ceva urât despre critici, ceva ce nu o să spun. Ba chiar a spus şi public că atunci când nu poţi citi o carte, nu o citeşti şi gata. S-ar putea să nu fie timpul ei în acel moment. S-ar putea ca mai târziu să-ţi placă, dar niciodată să nu critici, pentru că este foarte uşor să te căcăţeşti pe munca altora. (ăla e un cuvânt inventat de mine, da?). Ei bine, eu una am învăţat câte ceva de la el. O, da, şi a mai spus ceva foarte important. Cartea lui nu are nimic de-a face cu religia. Este o carte despre oameni şi acţiunile lor. Cine nu pricepe… nu mai spun.

Sper ca data viitoare când mai vine să nu ne mai alerge atât Bogdan, să ne lase şi pe noi să stăm de vorbă ca doi oameni. DA?!!!! Se aude la Bucureşti? La cină? Chiar dacă se aude nu se va întâmpla 😀

 

Vă mai spun câte ceva, fără legătură cu Luis. Pentru că mi s-a cerut – o să spun la momentul oportun de către cine şi ce – o să scriu o carte cu vampiri, să aibă „lumea cultă” ce comenta. A, nu de aia o scriu. O să vă explic altă dată.

 resize

Şi acum, pentru că v-am promis, am trei Somalii la concurs. Toate trei cu autograf. Ce trebuie să faceţi? Să intraţi pe siteul „Somalia, mon amour” şi să-mi indicaţi postul în care autorul mi se adresează mie. Hai că nu e greu. Primii trei care vor comenta aici şi îmi vor indica postul prin link vor avea cartea.

Acum mă duc la un chef, dar voi încerca să nu ratez „Sinteza zilei”. Ciutacu a promis isterie 😀 Trebuie să văd asta.

Şi dacă moare Preşedintele?

Hei, nu ăla real, nu vă bucuraţi sau întristaţi, după caz. Că nu e cazul. Al nostru, adică ăla real nu vrea nici măcar să ne scutească, dar să mai viziteze şi lumea cealaltă?

Eu nu de ăsta vorbesc, ci de ăla din carte. Cum care? Aia cu Lala. Nu ştiu dacă moare Presidentul ori ba, dar i se întâmplă ceva sigur. Vă întrebaţi acum, desigur, ce treabă au bloggeri cu politica. Ei, treaba mea, ce vă băgaţi? Ştiu eu ce treabă au. Nici măcar ei nu ştiu că eu ştiu. Că au avut încredere în Iolanda Ştireanu, dar ea mi-a spus tăt 😉

O să ziceţi că am fost influenţată de evenimentele recente. Niet, de mult voiam să îi fac ceva Presidentelui, uite aşa, de rea. Dar vă promit că eu nu-i fac nimic, Lala e cu capsa. Şi ăleia când i se pune, ştiţi şi voi cum e ea. Dacă nu ştiţi asta este, dar şi dacă ştiţi, bănuiţi că nu-i de joacă.

No, trebuie să vă spun că acest roman e din jumătăţi, una cu două crime, alta cu nouă. Exagerez, desigur. Dar o să aveţi impresia, după primele şaizeci şi ceva de pagini, că aţi plonjat în altă carte, chiar dacă sunt aceleaşi personaje. Uite mi-a venit aşa, că doar am rescris-o de patru ori până la urmă, aşa că era cazul să o fac să-mi placă şi mie cât de cât, nu numai celor ce-o citesc. Şi aşa am ajuns să fac. Cred că în curând, părerea mea, Lala se va confrunta cu un criminal de facebook. Şi cred că omul ucidea pentru că nu mai suportă jocul Farmville. Ei, voi ce ziceţi? 😀

Băiii, dar ţara voastră e?

După ce mi-am primit mailul care îmi spunea că sunt o fiinţă fără inimă, mi-am adus aminte că de fapt eu despre România mea voiam să vorbesc. Tocmai pentru că mi-am lăsat inima pe undeva prin maternitate.

Cu siguranţă ştiţi de nebunia de pe facebook, de manifestul cu „Asta nu e România mea”. Domnişoara respectivă a explicat ea cum există oameni deştepţi şi incoruptibili care ar putea schimba guvernul. Eu sunt de acord şi cu faptul că există români deştepţi şi cu faptul că există români incoruptibili, până la un punct. Iată că există un punct care se clatină. Orice om are un preţ. Chiar dacă unii se vând pe două boabe şi alţii pe două tone. Bine, să presupunem că 99% din guvernul acestei domnişoare sunt cei mai nepătaţi oameni din lume şi că pe ei nu îi convingi nici dacă le omori mama, tatăl, soţia, copilul etc. Ăia, cu stoicism, trec peste orice şi se gândesc la români. Dar, dintre ăştia unul tot se va găsi să trădeze, că doar aţi văzut cum e treaba cu Brutus. Şi e suficient să trădăze unul ca spiritul de turmă să-şi urmeze cursul.

Şi mai e o problemă. Eu nu o cred pe domnişoara aia. Privirea aia fixă ce mi-o arunca prin ecran mi-a spus clar că ea urmăreşte altceva. Cred că i se rupe de ţara asta cum i se rupe şi lui Băse. Serios acum. Pasivitatea nu e bună? Păi nu o fi, dar şi de facem altă revoluţie, din câte mi-a arătat mie istoria, tot la corupţie şi nebunie ajungem. Poate nu la acelaşi nivel. Dar să fim serioşi, pentru Dumnezeu.

Dacă sunt 500 de naivi pe zi care cred în scopurile nobile, eu n-am nici o problemă. Dar să nu îmi vândă mie gogoşi la colţul străzii şi să-mi spună că sunt papanaşi că nu mai am cinci ani.

 

Oh, da, şi îl anunţ pe noul Minsitrul al Economie, că de vrea să se comaseze cu Ministrul Culturii să îmi dea bani pentru Maserati. Că nu putem ridica cultura din mersul pe jos. Ce mama dracu’. Vezi Chinezule pe cine ai propus? Treaba ta, eu ţi-am spus 😀

E şi bine, e şi rău

E bine acasă, dar mai bine e în vacanţă. Şi totuşi, dacă stau să mă gândesc e super bine şi acasă. Şi uite aşa nu mai ştiu nici eu ce vreau şi de ce. Pe şapte plec iar, tot acolo, am schimbat doar hotelul. Mama a luat deja bilete, n-a mai avut răbdare să mă uit la oferte, că mai sunt. Dar deh, acum ce să fac? Nu pot refuza din moment ce a luat deja bilet. Zău că nu, ar fi nesimţire din partea mea 😀

Eh, dar să revenim la ale noastre.

Bogdan m-a sunat azi spunându-mi că m-a combinat cu Marian Coman, iar Indiciile se vor lansa la Mamaia pe 1 august, nu pe 25 acum. Sincer m-am bucurat, pentru că nu mai aveam chef de stat pe drumuri. O fi concediul pentru odihnă dar eu nu prea am stat locului acolo. Vorba Manei am venit odihnită, dar obosită. Asta e viaţa, parcă ai vrea să le încerci pe toate şi nu mai ai timp. Acum, cel puţin, sunt sigură că voi merge la somn. Bronzată sunt, de văzut am văzut destule, mai las şi pentru la anu’. Şi poate apuc şi eu să mai scriu ceva, măcar să mai citesc. Cu toate că în Antalya am ajuns la volumul VII din Amber.

Am revenit şi pe Club cu o recenzie de Lucia Verona, vor mai urma şi altele, mai des ca de obicei. Am o groază de cărţi despre care nu v-am vorbit. Dar e timp, probabil.

Acum văd că şi doamna roşcată a mai înviat. Să mă simt bine şi să zic că am readus-o la viaţă? Hmm, sper să nu dispară iar cât sunt plecată că o omor 😀

Eh, până una alta încă îmi e lene. Nu mi-am revenit şi am febră musculară din pricină de sală zilnică executată la turcaleţi. M-am ambiţionat eu să ridic greutăţi până am ajuns la 7 kg. Acum trebuie să continuu şi aici, altfel m-am chinuit degeaba acolo.

Poze nu vă mai pun, cei care mă aveţi pe facebook puteţi vedea acolo vreo 60, ceilalţi asta este. Îmi e greu să tot încarc la ele 😀

Aşadar, viaţa merge înainte pe timp de criză sau nu. 😉

Ce gălăgie, domn’le

Gălăgie mare azi în capul meu. Pe lângă telefonul ăla ce a tot sunat şi eu am tot fost în contratimp cu el. Adică: omul sună, eu aud. Prea departe de telefon, nu ajung la timp. Îmi bag picioarele, mai sună dacă îi trebuie. După un timp verific apelurile lipsă, două de la Bogdan. Sigur, îl sun nu mai răspunde. În fine. Întâmplător intru aici. Asta o fi vrut să-mi spună? Nu de alta dar ştiam de când a semnat. Şi ce dacă publici, mă, în Portugalia, noi „e” mai proşti? 😀 Nu l-am mai sunat, de ofticată. Dar i-am propus să publice o carte pentru copii la Tritonic Junior promiţându-i 5%. Mi-a zis: „doar atât?” Uite domn’le cum ajunse mare şi nu ne mai urcăm la nasul lui.

Nu se poate aşa ceva. Bogdan nu mă lasă să muncesc, Crina nu mă lasă să dorm, Andreea – PR-ul editurii – nu mă lasă să trăiesc 😀 Andreea e cea mai rea. Vrea să mă duc la toate lansările. Aşa că mi-a mai făcut rost de una la Mamaia pe 25 ale lunii. Noroc că am scăpat aşa că voia să mă ia direct de pe plaja din Antalya pe 18. Ptiuuu… Trebuie să fac ceva cu Andreea, mă omoară cu zile. Nu o poate răpi cineva până la toamnă? Să stau şi eu calmă? Nu poate, ştiu. 😀

Acum pe seară mă omoară Teo 😀 Desigur, într-un mediu mai privat ce se numeşte facebook. Ei bine, mâine vreau să dorm, care sună să-şi taie singur mâna 😛

Vă mai bat la cap cu cărţile?

 

Ei bine, ţinând cont că azi a fost zi grea de cumpărături, adică de-ale casei: mâncare, dero, periuţe de dinţi, din astea; normal că nu puteam rata raionul de cărţi. Îmi pare rău doar că n-am fost mai atentă, pentru că Veronica mi-a spus pe facebook că a apărut „Taltos” a treia cartea din seria „Ora vrăjitoarelor” a Annei Rice.

În schimb, am dat peste continuarea cărţii „Hotel Transilvania” adică „Palatul”. No, asupra contelui de Saint-Germain mereu a fost o aură de mister – vorbesc de realitate – mi se pare normal să fie şi personaj de carte. Abia aştept să o citesc.

Cu aceeaşi ocazie, a cumpărăturilor, am reuşit să-mi cumpăr şi două din cele trei cărţi „Trilogia Millennium” a lui Stieg Larsson. Autorul ăsta m-a intrigat când mergeam cu trenul spre Bruge. Toată lumea îl citea, indiferent că era ediţia în franceză, germană, italiană sau mai ştiu eu ce. Toţi ăia din tren aveau una din cărţile trilogiei. Trebuia să ajung şi eu la el, păi nu?

Şi dacă tot mi-a sărit în ochi „Căi de acces la ezoterismul occidental” nu m-am putut abţine. Aşa că zilele astea am de lucru. Interesant e că acum citesc vreo şase cărţi în acelaşi timp. Una am terminat-o, dar despre aceea nu vă pot vorbi cât mai ţin la viaţa mea. Şi ţin 😀

 

O, da, sunt în pauză de scris, de aia citesc ca apucata. Nu v-am spus? 😀

UPDATE: PE DINASTII O POVESTE MINUNATA 😉