Despre asta vorbeam eu

Reclame

Privitul pe pereţi

 

Acum că am terminat cu „Parfumul văduvei negre” privesc pereţii. Ştiu, ştiu, ar trebui să scriu la „Sărutul morţii”, dar mai întâi am de citit vreo două cărţi despre Guverne (alea adevărate) şi Opus Dei (documentaţie pe bune, nu ficţiune). Dar normal că eu citesc pastoralele lui Cervantes, că aşa am io chef. Şi care e problema? A? Până în martie va fi gata şi „sărutul”, oricum nu pot scrie carte după carte că se sinucide Bogdan. Nu că nu mi-ar conveni, că de când sunt „patroană” mă gândesc şi eu la câştiguri uşoare 😀 , dar îmi place prea mult doamna lui pentru a o lăsa singură.

Una peste alta „Filiera Grecească” cu copertă nouă şi frumoasă este la ofertă cu „Flacăra”. Vă spun sigur pentru că am văzut-o eu azi într-un chioşc. Şi dacă n-aş fi avut ediţia I, aş fi luat revista cu roman cu tot. Aşa că am cerut o revistă fără carte şi mi s-a dat, iar vânzătorul roşind mi-a zis că nu vrea bani pe ea, pentru că a „împrumutat” el cartea 😛 I-am mulţumit frumos şi i-am lăsat bacşiş. Măcar atât.

Pentru cei care nu ştiau, în curând, foarte curând chiar, Bogdan va avea un nou bestseller pe piaţă, adică „Somalia, mon amour”. Carte scrisă cu Sofia Matei. Care Sofia Matei este personajul feminin din carte, iar pe autoare nu o cheamă aşa, dar acolo planează un mare secret şi dacă ar afla SRI-ul ne-ar împuşca pe toţi, aşa că nu ştiţi nimic 😀 Hei, am vorbit serios. Sigur că SRI-ul nu are treabă, dar autoarea nu e Sofia 😉 V-am spus doar, e un mare secret pe care nu îl veţi afla decât după cincizeci de ani de la clasificare.

Dar lăsând asta trebuie să vă spun că Stelian Munteanu se întâlneşte şi cu Anastassia Marinescu, acum e cu doi „s” pentru că aşa a scris-o domnul autor Hrib. Iniţial avea un singur „s”, dar ce nu fac eu pentru autorul meu preferat? Acum nu ştiu sigur dacă primul „s” e dublat sau al doilea, dar ce mai contează, aflu eu 😛 acum nu o să stau într-o literă. Oricum aveţi copertă frumoasă cu jumătate de Sofia.

SomaliaMonAmour_rgb

Din lumea cărţilor cam atât. Aş mai avea de spus, dar îmi e foarte lene ţinând cont că acum o oră am ajuns acasă şi de atunci tot casc. Se zice că nu mi s-a oxigenat creierul, dar nu cred să fi fost vreodată oxigenat.

A, da, am aflat că în nu ştiu ce revistă, în nu ştiu ce oraş – am fost foarte impresionată, de aia am ţinut minte – a apărut o super recenzie a Indiciilor. Dacă cineva a citit recenzia şi ştie revista, plzzzz, spuneţi-mi şi mie. Promit să nu mai uit 😛

Aici pun capăt, spunându-vă că Piţi doarme pe acvariu. Bietul animal trebuie dus la psihiatru. Bye!

Doua vorbe despre carti

Începem cu o lansare, una dublă, în Constanţa. Informaţii suplimentare aici.

Nu am mai vorbit de ceva timp despre cărţi. Ei bine, au fost ceva cărţi în ultimul timp, dar am să vă vorbesc doar despre cele la care am râs cu lacrimi.
Ciudat e că le-am citit unele după altele. Aşa a fost să fie, nimic premeditat.
Am început cu „Crima letală”. Cartea lui Ioan Usca, minunat scrisă, plină de interferenţe culturale, pe care nu le sesizezi dacă nu eşti suficient de atent. Culturi diferite, oameni diferiţi ce împart experienţe diferite, dar cu acelaşi simţ al umorului. Nu ştiu dacă este neapărt un roman. Autorul spune că e un poem. Eu aş spune că e o odă, dar o odă diferită. O altfel de carte. O odă a vieţii culturale. Asemeni lui Pratchett şi Ioan Usca, a ales ca notele de subsol să fie la fel de comice ca însăşi scriitura. Iată că văd o apropiere între aceşti doi autori, una hilară.
Am să vă redau câteva rânduri, pentru a vă da seama cu ce anume am avut de-aface:
„ – Te prostituezi? – întrebă, după câte momente de gândire, Domnul Colonel.
– Nu, Doamne fereşte! – răspunse Vlad uluit.
– Excelezi în vreun sport?
– Nu!
– Faci trafic de droguri sau de armament?
– Nu, cum de vă gândiţi la astfel de lucruri? Dorinţa mea este să slujesc Cultura!…
Atunci nu vei avea cum să-mi înapoiezi banii – concluzionă Domnul Stoenescu, deşi, în scrutul său interogatoriu, nu epuiză chiar toate midalităţile de a faci bani în lumea modernă ( dar este cert că, din Cultură, acest deziderat e unul imposibil!). Nu spun, însă, că nu te voi sprijini – continuă Colonelul –, dar va trebui să discutăm mai în amănunt şi, fără supărare, să uiţi de caietul pe care mi-l îmbii…”
Veţi găsi multe poveşti interesante. Îl veţi cunoaşte pe Taras – ciudat lucru, dar autorul susţine că motanul Taras chiar vorbeşte. Îl veţi reîntâlni pe Onici şi veţi vedea cum poţi ajunge după graţii, de trei ori, nevinovat, dar cu toate dovezile împotriva ta.

 

 

 

Trecem la trilogia Bartimaeus, un fantasy pe care nici un iubitor al genului nu ar trebui să-l rateze. Bine scris, bine conturat, câteva scăpări elementare pe ici-colo, nimic serios. Ultima parte a trilogiei „Poarta lui Ptolemeu” a apărut şi la noi. Ei bine, e scrisă cu acelaşi umor ca şi primele două părţi. Cu toate că trăiesc într-o lume măcinată de război, boală şi durere, djinul Bartimaeus, tot îşi face timp, chiar dacă esenţa lui e pe moarte, să-şi batjocorească stăpânul.
Nu am să vă povestesc sfârşitul, dar aici, autorul, cred că s-a grăbit, o fi păţit ca mine cu arkuda şi a vrut atât de mult să scape de carte, încât a scăldat-o bine. Păcat, pentru că subiectul e genial, iar cartea are un umor de zile mari. Sper să mai aud de autorul Jonathan Stroud.

 

 

 

 

 

 

Bine, acum urmează apocalipsa văzută de Neil Gaiman şi Terry Pratchett. „Semne bune”, cartea care tratează apocalipsa ca pe o boală a acestui secol, ne este adusă în prim plan de autorul „Zeilor americani” – bun subiect, prost scrisă (ho, nu săriţi că nu îmi schimb părerea) şi autorul celei mai comice serii fantasy „Lumea disc”. Dacă separat îi plac şi nu, împreună au fost geniali. Nu s-a simţit nici o diferenţă de stil, am râs cu lacrimi la fiecare pagină. Războiul dintre forţele bune şi cele rele este ironizat la cote maxime. Ei bine, autorii au luat-o puţin în derâdere şi pe Anne Rice şi vrăjitoarele Mayfair.
Citat:
„Nu conta cât de mult mâncai, tot pierdeai în greutate.
Notă de subsol:
* Şi păr. Şi culoarea pielii. Şi, dacă mâncai suficient de mult timp, şi smenele vitale”.
Umorul lor negru, ironia, totul face parte dintr-un joc al apocalipsei. O altfel de apocalipsă. Ei, dacă am putea să o vedem cu toţii prin ochii lor…

 

 

Seria asta de cărţi, am încheiat-o cu o lectură de weekend „Filiera Grecească”, romanul lui Bogdan Hrib. Un roman poliţist, care poate fi citit pentru relaxare. O carte de vacanţă aş spune. Acum sunt curioasă dacă Stelian Munteanu va deveni detectiv de serie.
 
Momentan, cam asta. Am mai citi „Magie întunecată”, pe care nu v-o pot relata în două cuvinte; „ Versetele satanice”, la care e mult de spus şi „Povestea urâtului”. Hehe, aici chiar că e mult de povestit. Aşa că pe o dată viitoare, când voi simţi că sunt în stare să relatez.