Şi cum am ajuns spre Bâlea Lac?!

P.S de început: Inocentul II la Prwave 😉

 

Sigur că o să râdeţi, dar după ce mi-am revenit mai că am râs şi eu. Bine, n-am râs, dar am înjurat cam ca Lala aşa. Bine, am înjurat mai rău ca ea, na!

Dar să o luăm cu începutul. V-am zis că îi urăsc pe ăia de la finanţe, da? 😀 Nu mi-am schimbat părerea. De ce puii mei sunt aşa de acri? Cred că le dau lămâi de cum intră pe uşă. Să mor de nu. Jesus!

Şi cum m-am enervat pe finanţe, dar şi pentru că n-am mai fost în Curtea de Argeş de vreo şapte ani, am zis să pornesc mai devreme. Şi am pornit mai devreme. De ajuns am ajuns. Am ajuns şi am început ieşind din oraş. Mă rog, nu au nimic care să-ţi spună că ai fi unde se zice că ar trebui să fii. Dar m-am prins singură că am ieşit aşa că m-am întors. Şi am găsit şi o Mânăstire. Nu aia de trebuia, dar mie mi s-a părut bună şi aia de-am găsit-o. Dar nu m-a dus capul să văd că pe ea scrie (şi încă mare) „Mânăstirea Domnească”, aşa că a trebuit să-mi spună Răzvan la telefon unde sunt. Vesel până aici.

Apoi m-am întâlnit cu Răzvan şi Andra (Adakiss). Doi copii minunaţi, vă jur. Mai rar aşa. Şi frumoşi şi deştepţi. Iar Răzvan a venit cu toate întrebările la el. Doar că şi-a uitat lista acasă, dar s-a descurcat şi aşa 😀

Dar am şi plecat. Şi, logic, după ce m-am ameţit atât prin Curtea de Argeş că am ieşit pe partea cealaltă.

Şi văd multe curbe iniţial. Şi-l sun pe Xreder şi îi spun că atunci când m-am dus nu erau aşa multe curbe, ce puii mei. Nu m-a băgat în seamă prea mult, ca nu cumva să-mi dăuneze 😛 Dar când am început să văd blocuri de piatră ridicându-se deasupra capului meu şi tunele… tunele(?!)… şi nema semnal la telefon, am zis că am pus-o. No, nu mă înţelegeţi greşit. Drum îngust. Munţi înalţi de stăteau să-ţi cadă în cap. Tunele. Drum îngust. Nimic rău. Curbă periculoasă. Curbă deosebit de periculoasă. Adică numai aşa era. Măi, m-aş fi şi dus, dar maşina mea zicea că nu prea mai are motorină şi pe acolo, am zis eu, nu prea ai şanse să dai de un peco. Aşa că… curbă periculoasă la stânga, deosebit de periculoasă la dreapta. Drum îngust. Ce fac eu? Întorc acolo. Fix acolo că doar v-am zis, aşa era tot drumul.

Şi uite cum dintr-o întâlnire perfect normală, cu doi puşti mişto, eu ajung să fac un traseu de o sută şi ceva de km. Ehee. Şi da, fie, la început m-am speriat, pentru că nici semnal la telefon nu aveam. Nici indicatoare nu erau. Doar borne, iar unele erau în alb. Abia într-un târziu, undeva bine pitit, era un indicator care zicea trist: Piteşti 60. Bine!!!

Reclame

Cu „pluta” de dimineaţă

Dacă am adormit la cinci (nu cinci bărbaţi, ora cinci) se pune? Şi dacă m-am trezit la nouă se pune şi asta? S-o pune, că am plecat cu ochii vineţi spre niciunde că nu ştiam unde să mă duc şi parcă de băut cafea nu aveam chef (dar am acum, aşa că voi pleca iar). Şi până la urmă m-am oprit la sală, care era plină aşa de luni de la prima oră. Şi n-am vrut să şed, că mie nu-mi place când e aglomerat să stau după x sau y să elibereze aparatul. Aşa că am băgat un ochi la aerobic şi nu era nici dracu’. I-am zis tipei că nu mi-ar strica să dansez de dimineaţă, că doar am abonament complet şi mă doare pe mine în dos că nu a venit nimeni la ora aia. (O să ziceţi: „păi la voi nu e pe grupe, bine organizat?” Păi nu e. Dar de obicei la aerobic e full, azi nu fu, ghinion sau noroc).

Şi apoi mi-am adus aminte că tre’ să ajung la finanţe. Naşpa. Aşa mi-am dat seama că îi urăsc pe ăia de la finanţe şi n-am mai ajuns, dar ho, mă duc acum. Că tot un drac îmi e. Şi până la 18, eheee, să mă tot duc. Parcă aş începe cu o cafea. Nu că n-aş mai fi băut una, dar am băut-o acasă, după ce m-am întors de unde am plecat, că mai bine nu mai plecam.

Şi mi-am dat seama că de când mă duc la sală m-am îngrăşat. Mai precis trei kilograme. Aşa-i la mine, pe principiul invers.

Şi tot de atunci am început să şi uit. Că de ziua Crinei am uitat complet. Dar trebuia să zică şi ea că e floare, că eu de unde să mai ştiu la câte flori sunt pe pământul ăsta?

Şi aţi zice că ar trebui să dorm, totuşi. Dar trebuie să corectez. Cum ce? „Regina arkudă…” Păi de ce ne strofocăm aici. Dacă nu mă pun pe ea, Bogdan o să mă turuie la cap până voi ceda psihic. Credeţi că e uşor? Nu e. Aşa că-mi iau manuscrisul şi mă duc în lume. Şi totuşi trebuie să ajung şi la finanţe. Jesus ce urăsc chestia asta.

O, da, şi era să uit că Loredana şi Violeta şi Pascal, iar zice ceva de mine. Vedeţi voi dacă e de rău, că eu nu diclesc bine până-n Bucureşti.