Recomandat de Prwave

UPDATE: Doamne cat am cautat melodia asta:

Bine, ziceam şi eu aşa, nu că nu mi-ar plăcea cei de la Prwave, dar, în aceeaşi măsură îmi plac şi autorii. Ba mai mult, am citit cartea si, fără să vreau, a trebuit să le dau dreptate.

Avem trei tineri, dar tineri bine, cu multă materie cenuşie, destul de emotivi momentan şi o carte. O carte despre cum te poţi promova eficient în new media, adică pe internet. Cei trei au luat cazurile deja celebre şi le-au disecat: vorbim aici de politicieni şi jurnalişti sau alte persoane publice.

Eu zic că cei trei, cu toate că pe autoare nu o cunosc personal, ar putea să vă îmbunătăţească imaginea în online, dar nu numai. Aşa că avem de-a face cu experţi, chiar dacă sunt tineri. Ca să nu mai ziceţi că doar înaintarea în vârstă înseamnă performanţă.

Şi acum să vă fac cunoştinţă cu ei: Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei şi Florenţa Toader – aveţi aici şi o scurtă prezentare a fiecăruia. Despre carte puteţi citi mai multe aici.

Însă… eu despre evenimentul de sâmbătă vorbeam. Aşa că, dacă vreţi să vă faceţi un blog şi sunteţi persoană publică sau poate doriţi să deveniţi una, ştiţi unde să mergeţi. Dar până atunci cred că ar trebui să ajungeţi sâmbătă în Bucureşti.

Citiţi cu atenţie afişul. Dacă de la mine n-aţi înţeles nimic, poate pricepeţi de la ei 😉

 

 

P.S: Mirela, uite, ei ştiu cum e cu promovarea 😀

P.P.S: Îi mulţumesc Loredanei şi celor de la Prwave (acum că mi-am amintit) pentru că recomandă şi „Regina arkudă şi amuletele puterii”. Am aflat eu ieri 😀

 

P.P.S: Mi-aş dori tare să nu-i prind pe Tudor şi pe Paul pe blogul meu cu mită. Ne-am înţeles? 😀

Reclame

Unde mă mai găsiţi

Mai întâi vă anunţ că Lucia iar a comis-o, şi doar mi-a zis că va umple Săptămâna Financiară cu mine şi că dacă nu mă potolesc cu scrisul mă scoate din blogroll. Mulţumesc pentru prezentare, Lucia!

 

Recensământul, desigur, va avea şi o parte a doua când va fi cazul. Aşa cum, din neatenţie am uitat-o pe Cella, aş mai fi putut uita şi alţi oameni care au scris. Aşa că vă rog nu vă sfiiţi şi spuneţi-mi.

 

Şi, aşa cum deja ştiţi, picioarele mele nu prea mai stau pe acasă. La drept vorbind acasă mă simt ca la hotel. Cu valiza tot timpul pregătită. O desfac doar pentru a spăla ce e în ea, ca să o fac la loc. Nu e chiar o viaţă uşoară nici asta. Aşa că mâine o iau de la capăt. De data asta cu maşina fiind chiar eu şofer până la Târgu Mureş. Şi apoi să mă întrebaţi de ce sunt cheaună şi nu mai ştiu vorbi.

De fapt vă spuneam că mâine la Târgu Mureş am două evenimente eu personal. Mai întâi pe la ora 17 la Biblioteca Juteţeană se lansează Parfumul, normal. Alături de Flacăra, logic. Tot ce regret e că nu e şi George Arion acolo. Şi pe la ora 19 am fost invitată şi eu, în calitatea mea de om cu blog şi de om ce foloseşte facebook-ul şi din când în când twitterul să vorbesc despre „Blogurile, facebook şi politica” carte scrisă de: Tudor Salcudeanu, Paul Aparaschivei şi Florenţa Toader. Aşa că mâine, dragi târg mureşeni, ne vedem de două ori ca să nu avem discuţii pe urmă 😉

 

Miercuri, fireşte, voi fi la Bistriţa. Nu ştiu ora, nu ştiu locaţia. Da, da, Iulia mi le-a trimis, dar eu am fost prea rătutită pentru a şi păstra ce mi-a trimis ea. Nu da, Iulia! Dar vă povestesc din mers. Aşa că nu scăpaţi de mine prea uşor.

 

Joi voi fi la Deva, ca să fie treaba treabă. Pe la ora 13. Nici aici n-am priceput locaţia, dar, aşa cum v-am spus şi mai sus, vă ţin la curent. Aşadar dacă sunteţi din aceste trei locaţii şi vreţi să mă vedeţi, să mă înjuraţi, să mă pupaţi sau orice altceva vă trece prin cap, ştiţi unde mă găsiţi.

 

P.S: Pe Club găsiţi povestea unei cărţi de Wilde pe care o puteţi citi într-o oră fără probleme. Bucureştenii, cel puţin, ar putea s-o citească în trafic.

 

P.P.S: Voi chiar nu aveţi nici un secret? Începuse bine blogul ăsta, dar lumea s-a cam speriat. Mie mi se pare mişto ideea, aşa că…