Hai să vorbim direct, să nu ne mai ascundem după degete. Să nu ne mai ascundem deloc. Suntem oameni, greșim, dar ne îndreptăm dacă vrem asta. Trecem prin momente și momente. Uneori ne aruncăm cu capul înainte – nu sunt sigură dacă am facut-o de două ori sau doar o dată. Aveți impresia că o carte polițistă trebuie să aducă doar cazuri, adrenalină și rezolvări. Rezolvări clare. Credeți că asta se întâmplă cu adevărat în viață? Că aveți întotdeauna răspunsurile cele mai coerente? Ok, dacă sunteți atât de buni, voi, toți ăștia care aveți subiecte pe seama mea, de ce nu faceți ce fac eu? De câte ori ați lucrat sub presiunea momentului? De câte ori ați fost dezamăgiți, v-au plecat muzele, le-ați ucis sau v-au întors spatele? De câte ori ați rămas singuri blocați în sufletele voastre?
A, scuze, sunteți pragmatici și nu aveți sentimente sau doar vi le ascundeți pentru a nu vă arăta slăbiciunile? Toți suntem slabi și imperfecți, plini de bube găunoase, de suflete stoarse. Sigur, ce dracu’ să înțelegeți? Viața până la o anumită vârstă e perfectă. Bem, petrecem, obosim și ne ducem dracu’. Sau avem familii în care ne simțim prizonieri și e același lucru. Mimăm fericirea pentru a nu ne arăta adevăratele suferințe. Da, spunem cuvinte dure pentru că putem. Dar mai și furăm sentimente și suflete și lumi întregi. Fără să ne pese, fără să privim înapoi pentru că unii dintre voi nu au resentimente și nu pot gândi decât în limita normală a societății.
Vreți o carte pur polițistă, o să le aveți de la volumul patru încolo. Fără mesaje, fără sentimente, fără nimic din ceea ce reprezint eu. Doar psihopați, fără droguri, fără alcool, fără țigări, pentru că lucrurile astea nu se întâmplă de fapt. Nu, voi vreți să credeți că nu se întâmplă. Am luptat împotriva dependenței de alcool și jocuri de noroc – nu a mea, că nu sunt atât de proastă. Am crezut că pot schimba lumea, dar n-am făcut decât să mă îndepărtez de ea. Îmi cer scuze că am vrut să transmit niște mesaje pentru cei care se confruntă cu astfel de lucruri. Nu pentru consumaturi, ci pentru adevăratele victime care-i suportă pe consumatori și speră că asta se va schimba. Am înțeles, nu vreți asta. Nu vă interesează. Nu e lumea voastră. Și dacă e nu vă pasă pentru că sunteți prea beți, prea drogați, prea ancorați în jocurile de noroc negîndind că distrugeți vieți în jurul vostru. Nu vreți să înțelegeți. Nici o problemă. Nu o să mai scriu nimic din ce se întâmplă cu adevărat. Veți avea psihopați ca în „Minți Criminale” și punct. Nu e cazul, mă adaptez publicului. Asta vreți, asta aveți.
Am înțeles că mesajele sociale nu vă sunt pe plac. Poate pentru că n-ați trecut prin ele, dar poate o să treceți și atunci o să vă amintiți că era o proastă care striga în gura mare, aș cum se pricepea ea, prin scris.
Oamenii, oamenii sunt prea lași pentru a spune ce gândesc. Iată că eu spun. Iar ceea ce nu vă convine nu prea mă mai interesează. E clar și am spus-o întotdeauna, ori mă urăști, ori mă iubești, iar mie nu-mi mai pasă.
Știți ceva, oamenii nu se schimbă și dacă unii dintre voi ar avea o oglindă care să le arate caracterul ar fugi mâncând pământul. Mie una nu îmi e rușine de nimic oricâți detractori ar fi în jurul meu. Să vă fie vouă rușine că mințiți cu nerușinare. Eu măcar m-am prezentat întotdeauna exact așa cum am fost. Cu tristeți, cu deprimări, cu bucurii, cu vise. Voi tot niște falși o să rămâneți.
Sunt anumite bloguri cărora nu le mai fac trafic, ştiţi asta deja. Ei bine, cu ceva timp în urmă am fost acuzată că l-am ameninţat pe unul dintre cei ce scriu pe un astfel de blog. Era ceva cu moartea. În fine, eu n-am ameninţat pe nimeni. Dar dacă oamenii citesc fără să o facă de fapt, nu am eu nici o vină. Cred că a fost tocmai invers. În fine, n-am reacţionat. Pur şi simplu am râs vreo două ore gândindu-mă cum se dau unii deştepţi dar nu ştiu nici să citească.
Eu tot primesc pe mess offlineuri, doar ştiţi că am renunţat la acest mijloc de comunicare, dar mai verific uneori. Ei bine, şi tot primesc, aşa cum spuneam, citate din domnii respectivi. Cu toate că le-am spus unora să înceteze, au început alţii. Nuuu, nu mi-a sărit nici o ţandără. Dar mă întreb şi eu, dacă asta nu e frustrare, ce dracu’ o fi. Domnul care mi-a lăsat offlineul mi-a zis, citez – sorry, de fapt a fost un mail:
„Pe langa faptul ca la postul asta de unde ti-am dat citat, aseara, ala de a scris postul, nu facuse acordul intre subiect si predicat – a corectat azi, asa ca nu te repezi, imi pare rau doar ca n-am apucat sa salvez – la doua trei posturi te pomeneste in comentarii. Daca nu el, alalalt. Au inceput sa devina atat de penibili ca imi e greata sa-i mai citesc. Chiar daca pana acum o faceam cu drag pentru ca ma interesau recenziile si aparitiile”
Eu mă bucur că mă pomeneşte, înseamnă că exist, ceea ce nu aş putea spune şi despre el. Nu vă voi da citatele respective pentru că nu are nici un sens. Adică ce spun oamenii ăia despre mine mă lasă rece. Ştiu că nici nu ar fi trebuit să-i aduc în discuţie, dar ei au sărit de fund în sus spunând că nu au frustrări. Aha, au dovedit-o 😆 Da, cunosc, nu ar trebui băgaţi în seamă, dar eu ce să le fac dacă nu au astâmpăr. Multă prostie. Şi mai rău e că unii o duc şi peste graniţă, şi ne mai mirăm că suntem de râsul universului. Sau să fie vorba de Liost, vorba Manei: „Iar sufletele celor aflați în litost sunt pline de fisuri…” De la fisurile astea apar şi frustrările, probabil.
De câte ori să spun că pe blogul ăsta doar eu jignesc? Parcă aş vorbi pentru corbi, şi, cumva, sunt sigură că şi ăia ar fi mai receptivi. Horia nu e nici pe departe omul negru al acestui blog. O să fie când spun eu, nu voi. Silviu, s-a înţeles? Dacă un om nu e în asentimentul meu, asta nu înseamnă că nu e om. Atâta timp cât îşi exprimă părerea într-un mod civilizat, de ce tot încercaţi voi să o faceţi să pară necivilizată.
A înnebunit lumea de Crăciun. Să mor dacă nu. Începând de la patimile pe care le-a creat recenzia lui Asipoiu, până la a vă lua de gât între voi, cu toate că eu n-am dat semnalul de „bătaie în noroi”. Pentru cei care vor să mă jignească, încă o pot face pe Cititor Sf, acolo e chiar amuzant, dar aici nu aveţi dreptul să vă amuzaţi, poate pe seama mea, dacă am eu chef, dar nu pe seama celor ce îşi expun părerile. Îi înjur eu dacă consider că e cazul. Ştiu şi eu să o fac.
Cât despre neciopliţi, tot acolo unde v-am spus îi găsiţi. Dacă tot nu aveţi pe cine vă revărsa durerile, mai sunt şi frustraţi pe lume care au o problemă cu mine.
Bebe, da, cu mine au o problemă, iar eu am o mare îndoială că acei comentatori s-ar numi aşa cum spun. Eu zic că e unul şi acelaşi, iar după stil îl cheamă Bodnărescu. Un om cu multe frustrări. Şi a învăţat el de-a lungul timpului că şi le poate vărsa pe mine. Lucru care nu mă deranjează deloc. Că doar nu bag în seamă orice frustrat după stradă. Aşa că nici o problemă.
Vreau să-i mai rog ceva pe cititorii mei. Nu vă mai daţi cu părerea vis-a-vis de recenzie, pentru că păreţi la fel de needucaţi ca şi cei (cel), care îmi atribuie diverse adjective, comparaţii etc. Nu e un război, fraţilor. Chiar nu ne putem abţine de la răutăcisme? Fiecare are dreptul la părere. Iar voi vă răzbunaţi pe autorul recenziei de parcă ar fi de vină că nu îi place. Mi-am spus eu părerea vis-a-vis de recenzie pe blogul reginelor. Acum gata, nu o să ne luăm de gât. Bine, se poate crea şi un războiu în blogosferă, ceea ce, dacă stau bine să mă gândesc, ar duce la ceva vânzări record 😀 Nu am să vă mint, am încercat să văd cum aş putea folosi chestia asta în favoarea mea. Şi câteva idei chiar mi-au ieşit. Dar nu am să o fac, tocmai datorită patimilor ăstora. Pentru că nu ştiţi să vă ţineţi supărările în frâu. Nu puteţi lua exemplu şi voi de la Bebe şi de la Cella? Ei au răspuns frumos, fără patimi, fără dureri şi au înţeles esenţialul. GATA!
Putem spune STOP? Aici e valabil şi pentru Silviu – care şi-a şters blogul –, dar şi pentru cei ce colindă recenzia şi îi mănâncă sub limbă. Lăsaţi-i pe ăia cu frustrări să urle. Voi citiţi şi nu mai băgaţi totul în seamă. În lume se întâmplă lucruri mai rele decât o recenzie nefavorbailă. DA?!
Oana Stoica Mujea 