Întâlniri, văzute, auzite, campanii

Nu, nu campanii electorale, ci campanii pentru citit. Detaliile vă rog eu să le „furaţi” în linişte de la Iolanda Ştireanu. Ştiţi voi cine, poliţista aia nebună.

Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles 😀 Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!

Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor 😀

          

 

 

Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! 😀 Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.

 

Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.

 

Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.

 

Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):

http://ivanuska.wordpress.com/2010/05/13/de-dulce/ (Ioan Sorin Usca)

http://ivonaboitan.wordpress.com/2010/05/13/indicii-anatomice-oana-stoica-mujea-cartea-no-6/  (Ivona Boitan)

http://sgreader.wordpress.com/2010/05/13/m-a-disperat-dar-a-inceput-sa-mi-placa/ (Sgreader)

http://geocer.blogspot.com/2010/05/la-palatul-cotrocenicanta-cucuveaua.html (Geocer)

http://www.satu-mare.info/2010/05/12/io-cred-ca-primarul-nostru-este-putin-cretin/ (Darius)

http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/2010/05/07/pentru-ca-binele-sa-ramana-bine/ (Oana Duşmănescu)

http://lorenalupu.wordpress.com/2010/05/09/nu-ma-mai-adaugati-pe-messenger-va-rog/ (Lorena Lupu)

http://uglybadbear.wordpress.com/2010/05/13/millennium-press-la-bookfest-2010-2-haulica/ (Horia Ursu)

http://shaukisbookcase.wordpress.com/2010/05/13/noua-si-scurta-viata-a-lui-bree-tanner-%e2%80%93-din-9-iunie-la-bookfest/ (Shauki)

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/05/12/nimic-altceva/ (Gabriela Savitsky)

http://luciaverona.blogspot.com/2010/05/in-loc-de-cenaclu.html (Lucia Verona)

 

Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.

 

P.S: Sunt Oana şi citesc!  

 

 

Reclame

Na că a comis-o şi Vania

Nu de alta dar nu se făcea să ne lase doar pe noi să ne dăm mari. Se poate? Clar că nu se poate. Aşa că a comis-o, la modul frumos desigur. Apropo, până vă spun despre ce e vorba, voi vi-l puteţi închipui pe Vania în haine preoţeşti? Cum nu? Înseamnă că nu v-aţi uitat cum trebuie la headerul lui.

A, şi ziceam că a comis-o, adică da, a scos o carte. Una religioasă, desigur. – Parcă se potriveşte ca nuca în perete cu personalitatea lui, dar nu ştii niciodată ce are omul în suflet, zău aşa –

Cartea e frumoasă, spun gurile rele 😀 şi eu cred în ele, că aşa am fost crescută să cred tot ce spun gurile rele, că cică nu iese foc fără fum. Bine, v-am ameţit destul. Cartea poate fi comandată online de aici. Iar coperta o aveţi mai jos. Eu zic că merită, mai ales acum că vine Paştele şi unii dintre voi (vedeţi că nu m-am inclus în categorie) au nevoie să-şi purifice sufletele şi să-şi spele păcatele.

Nu, nu, eu nu păcătuiesc. Cum se face că şi dacă vreau s-o fac tot nu-mi iese 😀 Ce glume am în program, asta de la Vania mi se trage. Aşadar, lectură pentru sărbătoarea voastră de Paşti v-am găsit. Acum aştept comisionul 😉

Recensământul

P.P.S: Da, da, da, a scris si Adrian Nastase.

La numai două săptămâni de la apariţia minunatei cărţi, aka „Parfumul văduvei negre”, s-a tot scris şi s-a tot semnalat, atât în online cât şi în offline. S-a vorbit pe facebook, pe twitter, pe bloguri, ziare, reviste, etc.

Trebuie menţionat că în topul căutărilor din google, primi sunt tot sătmărenii la capitolul semnalare. Eu mă gândeam să îi adun pe toţi cei din online care au semnalat într-un fel sau altul apariţia, cei care au citit-o, parodiat-o, etc. Acum să vedem şi dacă-mi iese.

 

Încep cu ei pentru că merită: Lucia Verona, care nu numai că a citit-o înainte de apariţie, dar a şi muncit mult la carte. Nu vă spun cum. Crina Dunca, care, desigur, a citit-o înainte de apariţie şi a organizat un eveniment de zile mari şi Darius Filip, el fiind primul cititor, dar numai pentru că mi-a promis că mă strânge de gât dacă mai zic de rău de el. După ce a constatat omul că e ok, m-am liniştit aşa că am dat cartea mai departe. Bogdan o să zică: „Şi eu?”. Păi el a citit-o după vreo şapte luni după ce i-am predat-o. Na!

Dar până aici Vania, adică Ioan Usca, personaj şi în carte, a ţinut să parodieze romanul aflând din popor cam ce se întâmplă. Iar unul dintre vinovaţi, desigur, este George Cernătescu. Care a tot scris şi a tot scris până când s-a sesizat rusul. Apoi, ca să fiu tot în sfera piteşteană, Ema a venit cu o recenzie mişto. Eu nu ştiu cum naiba de-i ies aşa bine EmeiDar nici Gabi nu s-a lăsat şi a făcut puţină parodie împletită cu seriozitate 😀

Şi totuşi, primul a fost Shauki

Cu siguranţă ştiu că Mana a fost prima care a citit cartea după lansarea de la USR. Iar Manole a furat-o, dar încă nu ştiu dacă a dat-o gata.

La vreo două zile apare şi Chinezu care spune câte în lună şi în stele, făcându-l pe bietul Crivăţ să-şi iasă din sărite 😀

Daniela Alexandrescu scrie şi ea un articol super mişto pentru care nici măcar n-am apucat să-i mulţumesc.

Maria semnalează.

Sindesign îmi ia primul interviu dedicat acestei cărţi.

Hobbitul, desigur, strigă şi el pe unde poate.

Nici Nea Costache nu s-a lăsat mai prejos.

Mirela Petea, desigur, susţine parfumul, că doar de la ea mi-a venit ideea titlului. Nici nu se putea altfel.

Iar azi aflu că Simona Ionescu s-a pus pe citit. Da, da, am emoţii 😀

 

Au semnalat apariţia: Feminis, Prwave şi Bookiseală.

 

Să revin la sătmăreni? Hai să o fac. Pe primii doi i-am spus deja. Dar au scris şi Raulito ( tie trebuie sa-ti multumesc de doua ori pentru reclama 😉 ) , Rachi şi Otto Pop care mă ceartă pe facebook :D, dar şi vicele Adrian Ştef pe care-l aştept şi cu păreri că doar nu degaba m-am chinuit să dau autograf. Şi desigur, ca să nu gafez din nou, Adrian Pop, care nu-i Adrian SM. Ambii spunând pe blogurile lor că a apărut şi s-a lansat.

 

Şi acum să mă mai întrebaţi de ce Satu Mare. Păi de aia, măi, păi de aia.

 

Şi dacă tot sunt aici îi mulţumesc în mod deosebit lui Voicu 😉 , care m-a adoptat oficial ca fiică a Sătmarului. Păcat doar că e aşa departe de mine, că aş vrea să fiu o fiică care trece mai des pe acasă, dar asta-i viaţa, şi după ce plec în Costa Rica… păi, fie, vă chem pe toţi acolo să facem party pe plajă 😀

 

Dacă am ratat pe cineva să mă tragă de mânecă. Recensământul e deschis, iar eu vă mulţumesc tuturor pentru ajutor, încredere şi încurajare. Fiecare dintre voi a făcut o mică minune pentru cartea asta.

Şi, desigur, n-am uitat Chişinăul, că doar a fost cel ce mi-a botezat cartea şi a îmbrăcat-o în straie de gală pentru a-i da drumul în lume.

Asta e o minune făcută cu ajutorul onlineului în special şi a prietenilor în deosebi 😉

 

P.S: PortalSM – Jesus! 😀

P.PS: A zis si Dan Patrascu

P.P.P.S: Cellaaaaa, nu ma omori. Sigur ca a scris si Cella, chiar printre primii.

 

 

Să mor sau să trăiesc?

Întrebarea asta a început să mă chinuie de azi de la prânz, de când am vorbit cu mama.

Să vă povestesc. Îmi zice mama, holbându-se la mine: „Hai că nu mori azi, dar încet, încet, te apropii”. Normal, are tot interesul să mă duc, că doar are jumătate din pensia mea privată în caz de ducere definitivă 😀 Nu că Xreder, bietul, n-ar fi la fel de avantajat. Şi el, şi mama, ar putea să îşi refacă viaţa, să se recăsătorească. X ca X, dar mama dacă mai bagă şi divorţ s-a scos.

Că tot zicea GabiVania are mintea în piuneze. Păi staţi aşa că sunt unii mai sadici ca Vania. Acum sper să nu vă dau idei, dar Dumnezeu cu mila 😀 Până şi domnul Hrib, mărinimos cum îl ştiţi se întreabă dacă după publicarea cărţii aleia la care scriu acum, n-ar fi mişto să mă omoare cineva sau, de ce nu, să o fac cu mâna mea. Nu, nu îl înţelegeţi greşit, el n-are nimic cu mine, e doar marketing. Nu că în închisoare nu mi-ar sta la fel de bine. Vă daţi seama ce ar creşte vânzările. Se întâmplă chiar acum în Olanda 😉 Da, un scriitor care îşi scrie al doilea roman din puşcărie. Îmi e lene să vă dau toate detaliile.

Aşa că stau şi mă gândesc: să mă resemnez şi să mă duc, sau să le fac în ciudă şi să mai stau? Deh, până termin romanul, Bogdan va trebui să aibă grijă să nu mi se întâmple, că mama n-are nici un avantaj de pe urma scrierilor mele, aşa că nu-i pasă 😆

Momentan nu ştiu a vă răspunde. Dar o să mă gândesc până va apărea cartea pe piaţă. Păi nu? Şi aşa vedeţi şi voi câte am de gândit. Cum să mai trăieşti cu creierul tot timpul pus în funcţiune? Nu se poate aşa ceva. Nu se poate şi gata 😀

Post in 10 pasi

23826

 PASUL 1.

Ce o fi aşa greu să scrii ultimile cinci pagini? Mă întreb de două zile. Da, stau în faţa calculatorului. Am word-ul deschis, acolo unde trebuie el să fie deschis, şi totuşi stau şi mă uit ca tâmpita. Mai fac un joc de whist, mai scriu trei cuvinte, mai dau drumul la tv, mai scriu trei cuvinte. Printre aflu că de săptămâna viitoare trebuie să asist la nişte ore, la un liceu. De parcă eu de asta aş avea timp, şi totuşi nu am de ales, aşa că o să mă duc, ce să fac? N-am de ales şi când n-am, n-am.

Uneori mă uit capie la Dinastiile mele. Ştiţi voi, cărţile în sine, nu blogul – pe care, apropo, momentan nu ştiu ce să scriu. Îmi zic, timid, că mai am de scris doar cinci cărţi din serie. Doar cinci, vă daţi seama? Când eu mă chinui la o cărticică de vreo două luni. Doamne. Nu îmi dau seama dacă sunt în criză sau doar în lene. Oricum, contează prea puţin. Sigur alea cinci pagini se vor termina până la urmă. Altfel de ce mă mai numesc scriitor? Trebuie să mă forţez puţin, eu pe mine. Aşa e normal, să mă chinui. Să storc tot din creierul meu. Abia aştept să încep dark fantasy-ul. Am o mie de idei şi sunt încântată de-a dreptul.

PASUL2.

Mă uit şi eu pe bloguri, ca oamenii. Şi îmi dau seama că tot eu sunt de vină pentru că lumea se clatină. Cel puţin Darius a înţeles asta ( desigur, voiam să-i dau link, să nu mai plângă 😀 ) Aşa că am luat o hotărâre, să îi las pe toţi bloggeri să dea vina pe mine. Nu aveţi trafic, sunteţi frustraţi, aveţi o durere în dos. Ok, eu îs de vină. Vreau să fiu de vină, îmi place să viu vinovată. Ba chiar mă simt bine. Vă mulţumesc pentru atenţie şi pentru că puteţi da vina pe cineva. Probabil că eu o să dau vina pe Piţi, mi se pare logic aşa.

PASUL3.

Nu, Corina, nu mi-au trecut nervii după alegerile de duminică. Sunt încă în stare de nestare. Îmi dau seama că Băse a manipulat şi legea asta în aşa fel încât să poate juca el cum doreşte, iar doamna Udrea tot analfabetă rămâne 😀 Am un regret profund. Nu ştiu, o stare tâmpită după votul ăsta. Oh, ştiu, de aia nu sunt în stare să scriu ultimile cinci pagini, pot da vina pe politică? 😛

PASUL4.

Azi m-am gândit să fac nişte vrăji. De aia nu le merge unora bine, pentru că umblu cu moşmoande. Bebe mi-a adus o carte de vrăji, pe lângă cea de Tarot. Aşa am aflat că pot face vrăji combinate cu tarotul. Aşa-mi place să mă cac în fericirea unora încât am început să jubilez doar la gândul că voi face o vrajă mică. Aşadar, dacă simţiţi că aveţi limbrici, stări proaste, indispoziţii, trebuie să ştiţi că eu sunt de vină. Desigur, fac vrăji. Ceea ce se combină cu o stare acută de schizofrenie. Dar eu sunt fericită. Zău că sunt. Mă cam doare capul la ora asta, dar va trece el, altfel sunt pregătită să mă pocnesc, aşa cum e normal să o fac.

PASUL5.

Mă întreb: Cella, unde ai dispărut? Eşti bine?

PASUL6.

Pentru întrebări suplimentare vă rog contactaţi serviciul clienţi. Eu nu sunt birou de informaţii. Ok? Dacă am deranjat pe cineva mă bucur, dacă nu, mă bucur oricum.

PASUL7.

Gabi, hai să facem o coaliţie ceva. Nu ştiu, orice fel de coaliţie. Simt nevoia de-a revoluţiona blogosfera. Să îi dăm foc? 😀

PASUL8.

Pentru înjurături suplimentare, vă rog să verificaţi spamul. Trebuie să anunţ că am semimoderare, datorită Crinei care mi-a salvat blogul în timp ce eu înjuram netul. Aşa că dacă nu vă regăsiţi comentariul, mă scuzaţi. O să vi-l regăsiţi imediat ce dau drumul calculatorului. Din păcate cred că cei care nu au mai comentat de mult, vor intra la moderare. Aşa că nu vă speriaţi, e exclusiv pentru frustraţi.

PASUL9.

Mă simt bine în pielea mea. În pantofii mei cu tocuri cui, în hainele mele, foarte lungi sau foarte scurte. În lumea mea, foarte îngustă. Şi, cel mai bine, mă simt departe de falşii prieteni. Lucru pentru care cred că trebuie să mulţumesc, dar încă nu sunt hotărâtă cui 😀 Mă ajută cineva? Presupun că nu.

PASUL10.

Dacă aţi ajuns până aici, serios, înseamnă că nu aveţi treabă acasă şi aţi stat să citiţi toate prostiile înşirate de mine. Citiţi ceva, lăsaţi netul, nu aţi auzit că prosteşte? 😆

Desigur, era o glumă.

Oana, Brussel-ul şi ardelenii

Este iarnă bine. Un fel de iarnă combinată cu primăvară, ca să fiu mai exactă. Cel puţin în România. Corina ne trimite mail cu prognoza meteo de la Brussel sau, să fi fost Horia ori Andrei. Cine mai ştie. Toată lumea dădea câte un mail, ba cu programul, ba cu biletele, ba cu una, ba cu alta. Oricum, tot de la Corina erau pentru mine, că tare îmi era lene să citesc şi cine le semna – ştiu, sinceritatea asta a mea vă copleşeşte, dar nu contează.

img_6731

Am plecat spre Bucureşti, că de acolo am luat avionul. Normal, am început cu peripeţii. Cu emoţii. Avionul sătmărenilor, respectiv Crina şi Darius, nu a putut fi degivrat. Asta, cred eu, din pricina lui Darius. Vă explic imediat: Darius a fost ferm convins că atunci când i-au dat jos din avion – asta după ce le-a dat şi un sandvici – a lăsat sandviciul pe scaunul avionului. Logic, după nu l-a mai găsit. Adică după degivrare. Se întâmplă chestii interesante în Satu Mare la degivrare. Dar eu n-am timp să le judec. Ulterior, tot Darius, că despre cine altcineva să vorbim, îi cere Crinei un şerveţel, convins fiind că soţia lui i-a pus direct în buzunarul hainei, şerveţele umede. A doua zi, din buzunarul cu şerveţele umede, scoate, de fapt, sandviciul de la degivrare. Ce poate fi mai bestial de atât? Serios acum? Adică, după ce a dat vina pe soţie că nu s-a gândit la şerveţele normale, şi totuşi s-a gândit la cele umede, iote că nu era nici una, nici cealaltă. Extratereştrii ăştia 😆 – Această poveste s-a finalizat în faţa Parlamentului Europei –

Bine, până acolo… doar nu credeţi acum că vă spun tot, pentru că ar fi de scris un roman. Şi totuşi mă sâcâie pe creier, ce s-a întâmplat cu ora aia pe care am pierdut-o în avion? Dap, ăsta chiar e subiect de roman 😉

Să trecem peste, pentru că e prea mult de râs şi i-am promis lui Darius că nu mai zic nimic de el. Ba mai mult, trebuie să-i fac loc şi în blogroll pentru că s-a sacrificat cărându-mi cumpărăturile. Acum nu că Chinezu’ nu s-ar fi sacrificat în acelaşi scop nobil. Dar nu din nobleţe, ci pentru că-l ţineam în loc cărând 😛 După cum vedeţi, fiecare a avut câte un motiv. Desigur, cred că şi Crina tot din aceeaşi pricină mă tot ajuta să car. Pentru că o ţineam din mers. N-aţi văzut aşa ceva, nimic nu fac oamenii ăştia din educaţie 😆 Oh, dar să nu-l uit pe Mordechai, care, la un moment dat, dintr-un sentiment exagerat de milă şi-a dorit foarte mult să ţină punga mea cu ciocolată. Desigur, după două minute i-a înmânat-o Crinei. Adevărul e că era foarte grea.

img_6985

Dar ce vă spun eu aici? Bine, trec repede prin personaje: Crina, o ştiţi, roşcată, înaltă, râde non-stop şi nesuferită, normal. Normal că mă enervează, pentru că toată lumea mă recunoştea pe mine după Crina. Având părul foarte roşu era destul de greu să nu o observi şi cine să fi fost aia de lângă roşcată dacă nu Oana? Acum sunt nevoită să-mi fac un poster cu roşcata în mărime naturală şi să merg cu el pe stradă, nu de alta, dar altfel nu se prinde nimeni cine sunt. Enervantă Crina 😀

Chinezu… hmm, tot timpul am avut impresia că e un puştan care ştie prea multe, dar spune prea puţine. Ultima parte e oarecum adevărată. Adică chiar ştie multe, dar spune puţine. În schimb, am fost surprinsă să întâlnesc un familist convins, foarte inteligent şi cu un simţ al umorului bestial. Darius, familist şi el, dar, până la urmă, încă un copil. Un domn. Râdea tot timpul. Şi mă credeţi sau nu, de multe ori nu am reuşit să îmi dau seama ce e amuzat, dar mă rog, doar nu o să-i iau eu bucuria omului 😛

Ei au fost cei trei ardeleni care ar fi trebuit să aibă grijă de mine. Dar, desigur, au avut grijă doar de ei. Au despicat fiecare politician, făcându-mă să casc, au râs non-stop, şi până mă prindeam eu… hehe, mai contează? Şi m-au chinuit o zi prin Brugge. Frateee, toţi aveau picioare lungi, eu mai mică şi mai scurtă cum să mă ţin după ei?

img_6684

Din păcate nu am avut suficient timp să stau la „bârfă” cu Isabelle şi cu Jamilla. Dar cu Isabelle nădăjduiesc, totuşi, să beau o cafea săptămâna asta. Poate şi cu Chinezu de s-o îndura să vină la lansare. Nu de alta, dar dau eu cafeaua şi, în plus, nici nu am apucat să îmi iau la revedere cum se cuvine. Pentru că el a dispărut până mi-am dus eu bagajele la maşină şi m-am întors.

Am mai primit, la Brussel, evident, cărţi de la Vania şi Gabriela. „Cartea de sidef” aproape că am terminat-o în masina. Gabi scrie bestial poezie. 😉

Pe ceilalţi nu am apucat să îi cunosc prea bine. Timpul a fost scurt şi nu ştiai unde să te duci mai repede şi ce să vezi. – Am fost şi la muzeul „Pisicii negre”, ca să ştiţi – Aşa că pe Sibilla şi pe Cora le-am văzut prea puţin, şi, din păcate, pe ceilalţi nu am avut timp nici să aflu cum îi cheamă. Ok, recunosc, am uitat 😛 Dar deh, nu le-am avut niciodată cu memoria.

Însă, adevărul este că în povestea asta este vorba despre mine, Brussel şi ardelenii. Mă rog, eu cel puţin aşa am priceput. Şi dacă chiar vreţi să ştiţi, de acum înainte, oriunde mă voi duce, voi încerca să găsesc ardeleni. Sunt aşa fainiii…. Vorba aia – că nu îmi amintesc cine a spus-o 😀 – haidiii, bre!

Oricum, a fost frumos. Bruxelle e minunat, iar de Brugge nu mai vorbesc. O să vă dau şi poze, dar, evident, după lansare. Dacă nu aţi înţeles de la Cella, ei bine, puteţi vedea aici coperta şi prezentarea. Cu un clik pe poză o să ajungeţi pe siteul editurii unde mai aflaţi una alta. Lansarea va fi joi, 20, ora şaptisprezece. Încă mă mai minunez că Voicunike ştia înaintea mea. Bine, îl bănuiesc pe Horia de „scăpare de informaţii” 😀 , dar să nu fiu rea.

Ei bine, poveşti Bruxelleze o să vă mai spun. Sunt multe, cum ar fi povestea domnului Antonio (?!). Desigur, neapărat trebuie să vă povestesc despre Ciupi, un personaj cu o mie de poveşti. Vom avea timp de toate, dar acum, neapărat, trebuie să mă pregătesc de lansare. Desigur, trebuie s-o fac din toate punctele de vedere 😉

Încă o dată îi mulţumesc Corinei pentru invitaţie, dar cel mai mult trebuie să-i mulţumesc pentru Crina. Dumnezeule, fata aia e fabuloasă. Să te trezeşti dimineaţa şi s-o vezi râzând, cât sunt eu de morocănoasă la orele matinale, nu am putut să nu zâmbesc. Dar despre Crina în alt episod, prea îi fac reclamă, zău.

Special pentru Cella:

img_6647

Propuneri

1 M-am gândit să încercăm ceva nou. Să zicem că e ca un joc. Desigur, nici un avantaj pentru voi, dar unul măreţ pentru mine 😀 M-am gândit eu aşa, după o sugestie, desigur, că doar nu o gândeam cu capul meu. Aşa că am zis, dacă tot e să fie, atunci să fie.
A, da, trebuie să vă spun despre ce e vorba. Ăăă, despre ce vorbeam? Da, despre asta…
Am zis aşa. O dată pe săptămână fac un post asemănător. Tot o dată pe săptămână… Doamne, trebuie să o iau de la capăt.
Aşadar, voi, prin comentariile voastre îmi veţi spune ce poveste aţi vrea să scriu pentru blog. E un fel de a scrie la comandă. Voi alegeţi ce v-ar place. Acţiunea în mare. Personaje dacă aveţi unele deosebite în minte. Eu voi alege câte o idee pe săptămână, o scriu şi o public. În cel mult o săptămână. Săptămâna viitoare o luăm de la capăt. Poate fi orice gen, nu mă deranjează, mai puţin SF. Habar nu am să scriu SF şi nici nu o să încep acum. Deci? Ce părere aveţi? Voi veniţi cu ideea eu o pun în practică. Da, da, cel mult veţi căpata un link dacă aveţi blog sau numele vostru va fi dat personajului principal. Eu v-am spus că e doar în folosul meu. Pentru a mă dezvolta. Înţelegeţi? Vreau să mă dezvolt ca autor, aşa că am nevoie de voi. De idei.
Dacă, totuşi, cineva are o idee mai lungă, atunci, voi scrie câte două capitole pe săptămână până termin povestea. Dacă asta se întâmplă, atunci, clar, săptămâna viitoare nu va mai exista un post asemănător pentru că am de scris. Păi nu?
2 Acum, am şi ideea doi. Dar asta nu intră în ideea unu. Sunt separate. Tot o dată pe săptămână, că în şapte zile zău că-i timp. Dacă nu o fi se amână pentru când o fi, că nu o să ne dăm în cap. Aşadar: să zicem că unul dintre voi vrea să scrie alături de mine. Adică să facem un duo. Da? O carte cu doi autorii, da, se poartă. Sau nu, nu o carte, o poveste. Ei bine, cine vrea asta mă contactează pe mail. Mail pe care îl găsiţi în secţiunea „EU” şi punem ţara la cale. Nu vom spune care a scris şi ce a scris. Desigur, voi spune care e cel de-al doilea autor, dar până nu e gata povestea nu vom spune şi gata. S-ar putea să fie interesant pentru cei care se ocupă de obicei cu scrisul, dar şi pentru amatori. Dar şi mai interesant va fi pentru cititor. Ei? Ce spuneţi? Vă băgaţi? Să vă văd. Aştept sugestii.
P.S: Uitasem: Momentan stie doar Crina si Gabi. Mai mult nu va spun despre ce s-a petrecut azi. Trebuie sa mai aveti rabdare. Maine va sti si Cella… sttttt 😀

Două puncte

Voi începe cu oamenii, cu prietenia, cu suflete etc. Voi continua cu Problema Neagoe, nu de alta, dar am de dat nişte replici. Dar să le luăm în ordinea importanţei.
 
I
 
Era cu o zi înainte de plecarea mea la bulgari. O zi destul de grea pentru mine. Anunţ pe blog cu o zi în urmă că plec la Bucureşti şi că Cella şi Crina vor rămâne pe baricade, Vania fiind plecat. Dimineaţă mă sună Mana, îmi spune că a citit pe blog că merg la Bucureşti. Îi spun că aşa e, că mă duc la doctor. Ştiind programul ei de lucru îi spun că e posibil să ne întâlnim chiar când iese ea de la muncă, destul de târziu aş zice eu, dar deh, Piteştiul e altfel. Mi-am calculat eu timpul cu doctor, cabinet, consultaţie etc. Aşa că am ajuns la concluzia că aş putea. Îi spun că o sun când ies. Sperând să termin la timp, până să ajungă ea acasă.
Aşa am făcut. Am terminat chiar cu douăzeci de minute înaite să termine Mana munca. Eram supărată, bulversată. L-am şocat pe X cu vreo două mii de lacrimi, că eu nu prea plâng. Nu plângeam de ce mi-a spus doctorul, ci de durerile mele sufleteşti, care, dracu’ ştie cum, tocmai atunci s-au găsit să explodeze. Am plâns până la Plaza. Cred că X nu mai ştia ce e cu el, cu mine nici atât. Îmi zice: „Vrei să te vadă Mana plânsă?”. Îi zic că nu îmi pasă, o mai fi văzut oameni plânşi. Dacă eu am chef să plâng, doar nu o să mă bată Mana, păi nu? Sigur nu. Apoi mă sună Mana şi îmi spune că a ajuns la locul cu pricina. Mă întreabă ce ne comandă. I-am spus. Atunci mi s-a părut ceva straniu, ca şi cum Mana ascundea ceva. Mi-am amintit că în timp ce eram în cabinet mi-a sunat telefonul. L-am închis repede, fără să văd cine e. Am căutat şi am văzut că era Vania. Am sunat-o iar pe Mana şi am întrebat-o cu cine e. Ea tot evita să îmi răspundă. Ok, m-am prins. I-am spus lui X: „Opreşte la Peco să-mi iau nişte şerveţele umede că mi-a curs rimel pe faţă”. „Parcă ai zis că nu îţi pasă”, mi-a zis el.” Păi… de Mana nu mă feream, dar Gabi şi Vania sunt acolo. Nu pot încărca tot poporul cu nevrozele mele”.
Am ajuns şi la Plzza, mastodontul cum îi spune Gabriela. Am văzut-o pe Mana în picioare, vorbind cu cineva. Nu am văzut cu cine, nici nu mă interesa prea mult, căci privirea mi s-a oprit pe Gabriela. Ştiam că e cam de-o vârstă cu mama, dar nu puteam să nu mă mir cât de bine arată. Am zis că o fi lumina de vină, faptul că eu am ochii împăienjeniţi. Dar când m-am apropiat, mi-am dat seama că e şi mai frumoasă. Şi da, e de o vârstă cu mama, mi-a confirmat. Caldă, zâmbăreaţă, cu toate că problemele ei sunt destul de grave, am văzut în ea un optimism greu de descris. O priveam şi mă întrebam: „Dacă femeia din faţa mea, cu atâtea probleme şi dureri poate râde, eu de ce dracu’ mă screm?”. Gabi, referindu-mă la caracter, e exact aşa cum mi-am imaginat-o. Plină de viaţă, ştie să treacă peste probleme zâmbind, chiar dacă, uneori, mai apărea câte o lacrimă în colţul ochiului. E minunată, vă spun eu.
Da, era şi Vania. Nu sunt sigură că transpira, dar era băgat la mijloc, asta mi-a fost cam clar de la început. Dar nu era să-mi îndrept atenţia asupra lui. Am mâncat o ciorbă împreună la Golden, păi nu? Păi da.
Oricum, am plecat cu psihicul ridicat de acolo. Am mai văzut o dată maşina Manei, iar Sorin, ca un cavaler, i-a dat prioritate. De ceeee?!!!! 😛
Asta înseamnă să te întâlneşti cu oameni care au sufletele deschise. Te încarci şi tu, iar asta e minunat.
 
II
 
Cu referire la articolul despre Cristian Neagoe. Eu nu îl pot considera un tânăr talentat. Scuzat să-mi fie, dar căcănării din ale pot scrie şi eu. Cu mai multă pasiune dacă îmi pun mintea. Dar nu îmi permit să mă stric chiar în halul ăsta. Pe lângă faptul că mama m-ar bate cât sunt de mare. Vorba Cameliei, sper doar ca copilul lui să citească şi să fie la fel ca el, să vedem, îi place?
Despre discuţia care s-a iscat pe marginea articolului. Ei bine, eu sunt mai comunistă. Lucrurile pentru mine sunt într-un anumit fel. Respect şi părerile contra, atâta timp cât sunt civilizate şi atâta timp cât nu se încearcă a-mi schimba mie părerea. Sunt mare, judec singură. Mulţumesc că încercaţi să mă faceţi să gândesc. Dar nu am nevoie. Asta-i viaţa. Nu am să accept niciodată că acel om e scriitor. Nu am cum, m-aş umili pe mine ca om înainte de toate. Deci, să ne înţelegem: părerile voastre sunt ale voastre, dar nu încercaţi să le schimbaţi pe ale mele, mai ales prin limbaj vulgar şi ironii cretine. Până acum am tăcut, dar pot la fel de bine să-mi scot şi colţii. Să fim serioşi, e părerea mea şi am dreptul la ea. Nu vă convine… sunt şi bloguri care-l laudă. By!