Arhive pe etichete: Gabriela Savitsky
Na că a comis-o şi Vania
Nu de alta dar nu se făcea să ne lase doar pe noi să ne dăm mari. Se poate? Clar că nu se poate. Aşa că a comis-o, la modul frumos desigur. Apropo, până vă spun despre ce e vorba, voi vi-l puteţi închipui pe Vania în haine preoţeşti? Cum nu? Înseamnă că nu v-aţi uitat cum trebuie la headerul lui.
A, şi ziceam că a comis-o, adică da, a scos o carte. Una religioasă, desigur. – Parcă se potriveşte ca nuca în perete cu personalitatea lui, dar nu ştii niciodată ce are omul în suflet, zău aşa –
Cartea e frumoasă, spun gurile rele 😀 şi eu cred în ele, că aşa am fost crescută să cred tot ce spun gurile rele, că cică nu iese foc fără fum. Bine, v-am ameţit destul. Cartea poate fi comandată online de aici. Iar coperta o aveţi mai jos. Eu zic că merită, mai ales acum că vine Paştele şi unii dintre voi (vedeţi că nu m-am inclus în categorie) au nevoie să-şi purifice sufletele şi să-şi spele păcatele.
Nu, nu, eu nu păcătuiesc. Cum se face că şi dacă vreau s-o fac tot nu-mi iese 😀 Ce glume am în program, asta de la Vania mi se trage. Aşadar, lectură pentru sărbătoarea voastră de Paşti v-am găsit. Acum aştept comisionul 😉
Recensământul
P.P.S: Da, da, da, a scris si Adrian Nastase.
La numai două săptămâni de la apariţia minunatei cărţi, aka „Parfumul văduvei negre”, s-a tot scris şi s-a tot semnalat, atât în online cât şi în offline. S-a vorbit pe facebook, pe twitter, pe bloguri, ziare, reviste, etc.
Trebuie menţionat că în topul căutărilor din google, primi sunt tot sătmărenii la capitolul semnalare. Eu mă gândeam să îi adun pe toţi cei din online care au semnalat într-un fel sau altul apariţia, cei care au citit-o, parodiat-o, etc. Acum să vedem şi dacă-mi iese.
Încep cu ei pentru că merită: Lucia Verona, care nu numai că a citit-o înainte de apariţie, dar a şi muncit mult la carte. Nu vă spun cum. Crina Dunca, care, desigur, a citit-o înainte de apariţie şi a organizat un eveniment de zile mari şi Darius Filip, el fiind primul cititor, dar numai pentru că mi-a promis că mă strânge de gât dacă mai zic de rău de el. După ce a constatat omul că e ok, m-am liniştit aşa că am dat cartea mai departe. Bogdan o să zică: „Şi eu?”. Păi el a citit-o după vreo şapte luni după ce i-am predat-o. Na!
Dar până aici Vania, adică Ioan Usca, personaj şi în carte, a ţinut să parodieze romanul aflând din popor cam ce se întâmplă. Iar unul dintre vinovaţi, desigur, este George Cernătescu. Care a tot scris şi a tot scris până când s-a sesizat rusul. Apoi, ca să fiu tot în sfera piteşteană, Ema a venit cu o recenzie mişto. Eu nu ştiu cum naiba de-i ies aşa bine Emei. Dar nici Gabi nu s-a lăsat şi a făcut puţină parodie împletită cu seriozitate 😀
Şi totuşi, primul a fost Shauki
Cu siguranţă ştiu că Mana a fost prima care a citit cartea după lansarea de la USR. Iar Manole a furat-o, dar încă nu ştiu dacă a dat-o gata.
La vreo două zile apare şi Chinezu care spune câte în lună şi în stele, făcându-l pe bietul Crivăţ să-şi iasă din sărite 😀
Daniela Alexandrescu scrie şi ea un articol super mişto pentru care nici măcar n-am apucat să-i mulţumesc.
Maria semnalează.
Sindesign îmi ia primul interviu dedicat acestei cărţi.
Hobbitul, desigur, strigă şi el pe unde poate.
Nici Nea Costache nu s-a lăsat mai prejos.
Mirela Petea, desigur, susţine parfumul, că doar de la ea mi-a venit ideea titlului. Nici nu se putea altfel.
Iar azi aflu că Simona Ionescu s-a pus pe citit. Da, da, am emoţii 😀
Au semnalat apariţia: Feminis, Prwave şi Bookiseală.
Să revin la sătmăreni? Hai să o fac. Pe primii doi i-am spus deja. Dar au scris şi Raulito ( tie trebuie sa-ti multumesc de doua ori pentru reclama 😉 ) , Rachi şi Otto Pop care mă ceartă pe facebook :D, dar şi vicele Adrian Ştef pe care-l aştept şi cu păreri că doar nu degaba m-am chinuit să dau autograf. Şi desigur, ca să nu gafez din nou, Adrian Pop, care nu-i Adrian SM. Ambii spunând pe blogurile lor că a apărut şi s-a lansat.
Şi acum să mă mai întrebaţi de ce Satu Mare. Păi de aia, măi, păi de aia.
Şi dacă tot sunt aici îi mulţumesc în mod deosebit lui Voicu 😉 , care m-a adoptat oficial ca fiică a Sătmarului. Păcat doar că e aşa departe de mine, că aş vrea să fiu o fiică care trece mai des pe acasă, dar asta-i viaţa, şi după ce plec în Costa Rica… păi, fie, vă chem pe toţi acolo să facem party pe plajă 😀
Dacă am ratat pe cineva să mă tragă de mânecă. Recensământul e deschis, iar eu vă mulţumesc tuturor pentru ajutor, încredere şi încurajare. Fiecare dintre voi a făcut o mică minune pentru cartea asta.
Şi, desigur, n-am uitat Chişinăul, că doar a fost cel ce mi-a botezat cartea şi a îmbrăcat-o în straie de gală pentru a-i da drumul în lume.
Asta e o minune făcută cu ajutorul onlineului în special şi a prietenilor în deosebi 😉
P.S: PortalSM – Jesus! 😀
P.PS: A zis si Dan Patrascu
P.P.P.S: Cellaaaaa, nu ma omori. Sigur ca a scris si Cella, chiar printre primii.
Să mor sau să trăiesc?
Întrebarea asta a început să mă chinuie de azi de la prânz, de când am vorbit cu mama.
Să vă povestesc. Îmi zice mama, holbându-se la mine: „Hai că nu mori azi, dar încet, încet, te apropii”. Normal, are tot interesul să mă duc, că doar are jumătate din pensia mea privată în caz de ducere definitivă 😀 Nu că Xreder, bietul, n-ar fi la fel de avantajat. Şi el, şi mama, ar putea să îşi refacă viaţa, să se recăsătorească. X ca X, dar mama dacă mai bagă şi divorţ s-a scos.
Că tot zicea Gabi că Vania are mintea în piuneze. Păi staţi aşa că sunt unii mai sadici ca Vania. Acum sper să nu vă dau idei, dar Dumnezeu cu mila 😀 Până şi domnul Hrib, mărinimos cum îl ştiţi se întreabă dacă după publicarea cărţii aleia la care scriu acum, n-ar fi mişto să mă omoare cineva sau, de ce nu, să o fac cu mâna mea. Nu, nu îl înţelegeţi greşit, el n-are nimic cu mine, e doar marketing. Nu că în închisoare nu mi-ar sta la fel de bine. Vă daţi seama ce ar creşte vânzările. Se întâmplă chiar acum în Olanda 😉 Da, un scriitor care îşi scrie al doilea roman din puşcărie. Îmi e lene să vă dau toate detaliile.
Aşa că stau şi mă gândesc: să mă resemnez şi să mă duc, sau să le fac în ciudă şi să mai stau? Deh, până termin romanul, Bogdan va trebui să aibă grijă să nu mi se întâmple, că mama n-are nici un avantaj de pe urma scrierilor mele, aşa că nu-i pasă 😆
Momentan nu ştiu a vă răspunde. Dar o să mă gândesc până va apărea cartea pe piaţă. Păi nu? Şi aşa vedeţi şi voi câte am de gândit. Cum să mai trăieşti cu creierul tot timpul pus în funcţiune? Nu se poate aşa ceva. Nu se poate şi gata 😀
Post in 10 pasi
PASUL 1.
Ce o fi aşa greu să scrii ultimile cinci pagini? Mă întreb de două zile. Da, stau în faţa calculatorului. Am word-ul deschis, acolo unde trebuie el să fie deschis, şi totuşi stau şi mă uit ca tâmpita. Mai fac un joc de whist, mai scriu trei cuvinte, mai dau drumul la tv, mai scriu trei cuvinte. Printre aflu că de săptămâna viitoare trebuie să asist la nişte ore, la un liceu. De parcă eu de asta aş avea timp, şi totuşi nu am de ales, aşa că o să mă duc, ce să fac? N-am de ales şi când n-am, n-am.
Uneori mă uit capie la Dinastiile mele. Ştiţi voi, cărţile în sine, nu blogul – pe care, apropo, momentan nu ştiu ce să scriu. Îmi zic, timid, că mai am de scris doar cinci cărţi din serie. Doar cinci, vă daţi seama? Când eu mă chinui la o cărticică de vreo două luni. Doamne. Nu îmi dau seama dacă sunt în criză sau doar în lene. Oricum, contează prea puţin. Sigur alea cinci pagini se vor termina până la urmă. Altfel de ce mă mai numesc scriitor? Trebuie să mă forţez puţin, eu pe mine. Aşa e normal, să mă chinui. Să storc tot din creierul meu. Abia aştept să încep dark fantasy-ul. Am o mie de idei şi sunt încântată de-a dreptul.
PASUL2.
Mă uit şi eu pe bloguri, ca oamenii. Şi îmi dau seama că tot eu sunt de vină pentru că lumea se clatină. Cel puţin Darius a înţeles asta ( desigur, voiam să-i dau link, să nu mai plângă 😀 ) Aşa că am luat o hotărâre, să îi las pe toţi bloggeri să dea vina pe mine. Nu aveţi trafic, sunteţi frustraţi, aveţi o durere în dos. Ok, eu îs de vină. Vreau să fiu de vină, îmi place să viu vinovată. Ba chiar mă simt bine. Vă mulţumesc pentru atenţie şi pentru că puteţi da vina pe cineva. Probabil că eu o să dau vina pe Piţi, mi se pare logic aşa.
PASUL3.
Nu, Corina, nu mi-au trecut nervii după alegerile de duminică. Sunt încă în stare de nestare. Îmi dau seama că Băse a manipulat şi legea asta în aşa fel încât să poate juca el cum doreşte, iar doamna Udrea tot analfabetă rămâne 😀 Am un regret profund. Nu ştiu, o stare tâmpită după votul ăsta. Oh, ştiu, de aia nu sunt în stare să scriu ultimile cinci pagini, pot da vina pe politică? 😛
PASUL4.
Azi m-am gândit să fac nişte vrăji. De aia nu le merge unora bine, pentru că umblu cu moşmoande. Bebe mi-a adus o carte de vrăji, pe lângă cea de Tarot. Aşa am aflat că pot face vrăji combinate cu tarotul. Aşa-mi place să mă cac în fericirea unora încât am început să jubilez doar la gândul că voi face o vrajă mică. Aşadar, dacă simţiţi că aveţi limbrici, stări proaste, indispoziţii, trebuie să ştiţi că eu sunt de vină. Desigur, fac vrăji. Ceea ce se combină cu o stare acută de schizofrenie. Dar eu sunt fericită. Zău că sunt. Mă cam doare capul la ora asta, dar va trece el, altfel sunt pregătită să mă pocnesc, aşa cum e normal să o fac.
PASUL5.
Mă întreb: Cella, unde ai dispărut? Eşti bine?
PASUL6.
Pentru întrebări suplimentare vă rog contactaţi serviciul clienţi. Eu nu sunt birou de informaţii. Ok? Dacă am deranjat pe cineva mă bucur, dacă nu, mă bucur oricum.
PASUL7.
Gabi, hai să facem o coaliţie ceva. Nu ştiu, orice fel de coaliţie. Simt nevoia de-a revoluţiona blogosfera. Să îi dăm foc? 😀
PASUL8.
Pentru înjurături suplimentare, vă rog să verificaţi spamul. Trebuie să anunţ că am semimoderare, datorită Crinei care mi-a salvat blogul în timp ce eu înjuram netul. Aşa că dacă nu vă regăsiţi comentariul, mă scuzaţi. O să vi-l regăsiţi imediat ce dau drumul calculatorului. Din păcate cred că cei care nu au mai comentat de mult, vor intra la moderare. Aşa că nu vă speriaţi, e exclusiv pentru frustraţi.
PASUL9.
Mă simt bine în pielea mea. În pantofii mei cu tocuri cui, în hainele mele, foarte lungi sau foarte scurte. În lumea mea, foarte îngustă. Şi, cel mai bine, mă simt departe de falşii prieteni. Lucru pentru care cred că trebuie să mulţumesc, dar încă nu sunt hotărâtă cui 😀 Mă ajută cineva? Presupun că nu.
PASUL10.
Dacă aţi ajuns până aici, serios, înseamnă că nu aveţi treabă acasă şi aţi stat să citiţi toate prostiile înşirate de mine. Citiţi ceva, lăsaţi netul, nu aţi auzit că prosteşte? 😆
Desigur, era o glumă.
Oana, Brussel-ul şi ardelenii
Este iarnă bine. Un fel de iarnă combinată cu primăvară, ca să fiu mai exactă. Cel puţin în România. Corina ne trimite mail cu prognoza meteo de la Brussel sau, să fi fost Horia ori Andrei. Cine mai ştie. Toată lumea dădea câte un mail, ba cu programul, ba cu biletele, ba cu una, ba cu alta. Oricum, tot de la Corina erau pentru mine, că tare îmi era lene să citesc şi cine le semna – ştiu, sinceritatea asta a mea vă copleşeşte, dar nu contează.
Am plecat spre Bucureşti, că de acolo am luat avionul. Normal, am început cu peripeţii. Cu emoţii. Avionul sătmărenilor, respectiv Crina şi Darius, nu a putut fi degivrat. Asta, cred eu, din pricina lui Darius. Vă explic imediat: Darius a fost ferm convins că atunci când i-au dat jos din avion – asta după ce le-a dat şi un sandvici – a lăsat sandviciul pe scaunul avionului. Logic, după nu l-a mai găsit. Adică după degivrare. Se întâmplă chestii interesante în Satu Mare la degivrare. Dar eu n-am timp să le judec. Ulterior, tot Darius, că despre cine altcineva să vorbim, îi cere Crinei un şerveţel, convins fiind că soţia lui i-a pus direct în buzunarul hainei, şerveţele umede. A doua zi, din buzunarul cu şerveţele umede, scoate, de fapt, sandviciul de la degivrare. Ce poate fi mai bestial de atât? Serios acum? Adică, după ce a dat vina pe soţie că nu s-a gândit la şerveţele normale, şi totuşi s-a gândit la cele umede, iote că nu era nici una, nici cealaltă. Extratereştrii ăştia 😆 – Această poveste s-a finalizat în faţa Parlamentului Europei –
Bine, până acolo… doar nu credeţi acum că vă spun tot, pentru că ar fi de scris un roman. Şi totuşi mă sâcâie pe creier, ce s-a întâmplat cu ora aia pe care am pierdut-o în avion? Dap, ăsta chiar e subiect de roman 😉
Să trecem peste, pentru că e prea mult de râs şi i-am promis lui Darius că nu mai zic nimic de el. Ba mai mult, trebuie să-i fac loc şi în blogroll pentru că s-a sacrificat cărându-mi cumpărăturile. Acum nu că Chinezu’ nu s-ar fi sacrificat în acelaşi scop nobil. Dar nu din nobleţe, ci pentru că-l ţineam în loc cărând 😛 După cum vedeţi, fiecare a avut câte un motiv. Desigur, cred că şi Crina tot din aceeaşi pricină mă tot ajuta să car. Pentru că o ţineam din mers. N-aţi văzut aşa ceva, nimic nu fac oamenii ăştia din educaţie 😆 Oh, dar să nu-l uit pe Mordechai, care, la un moment dat, dintr-un sentiment exagerat de milă şi-a dorit foarte mult să ţină punga mea cu ciocolată. Desigur, după două minute i-a înmânat-o Crinei. Adevărul e că era foarte grea.
Dar ce vă spun eu aici? Bine, trec repede prin personaje: Crina, o ştiţi, roşcată, înaltă, râde non-stop şi nesuferită, normal. Normal că mă enervează, pentru că toată lumea mă recunoştea pe mine după Crina. Având părul foarte roşu era destul de greu să nu o observi şi cine să fi fost aia de lângă roşcată dacă nu Oana? Acum sunt nevoită să-mi fac un poster cu roşcata în mărime naturală şi să merg cu el pe stradă, nu de alta, dar altfel nu se prinde nimeni cine sunt. Enervantă Crina 😀
Chinezu… hmm, tot timpul am avut impresia că e un puştan care ştie prea multe, dar spune prea puţine. Ultima parte e oarecum adevărată. Adică chiar ştie multe, dar spune puţine. În schimb, am fost surprinsă să întâlnesc un familist convins, foarte inteligent şi cu un simţ al umorului bestial. Darius, familist şi el, dar, până la urmă, încă un copil. Un domn. Râdea tot timpul. Şi mă credeţi sau nu, de multe ori nu am reuşit să îmi dau seama ce e amuzat, dar mă rog, doar nu o să-i iau eu bucuria omului 😛
Ei au fost cei trei ardeleni care ar fi trebuit să aibă grijă de mine. Dar, desigur, au avut grijă doar de ei. Au despicat fiecare politician, făcându-mă să casc, au râs non-stop, şi până mă prindeam eu… hehe, mai contează? Şi m-au chinuit o zi prin Brugge. Frateee, toţi aveau picioare lungi, eu mai mică şi mai scurtă cum să mă ţin după ei?
Din păcate nu am avut suficient timp să stau la „bârfă” cu Isabelle şi cu Jamilla. Dar cu Isabelle nădăjduiesc, totuşi, să beau o cafea săptămâna asta. Poate şi cu Chinezu de s-o îndura să vină la lansare. Nu de alta, dar dau eu cafeaua şi, în plus, nici nu am apucat să îmi iau la revedere cum se cuvine. Pentru că el a dispărut până mi-am dus eu bagajele la maşină şi m-am întors.
Am mai primit, la Brussel, evident, cărţi de la Vania şi Gabriela. „Cartea de sidef” aproape că am terminat-o în masina. Gabi scrie bestial poezie. 😉
Pe ceilalţi nu am apucat să îi cunosc prea bine. Timpul a fost scurt şi nu ştiai unde să te duci mai repede şi ce să vezi. – Am fost şi la muzeul „Pisicii negre”, ca să ştiţi – Aşa că pe Sibilla şi pe Cora le-am văzut prea puţin, şi, din păcate, pe ceilalţi nu am avut timp nici să aflu cum îi cheamă. Ok, recunosc, am uitat 😛 Dar deh, nu le-am avut niciodată cu memoria.
Însă, adevărul este că în povestea asta este vorba despre mine, Brussel şi ardelenii. Mă rog, eu cel puţin aşa am priceput. Şi dacă chiar vreţi să ştiţi, de acum înainte, oriunde mă voi duce, voi încerca să găsesc ardeleni. Sunt aşa fainiii…. Vorba aia – că nu îmi amintesc cine a spus-o 😀 – haidiii, bre!
Oricum, a fost frumos. Bruxelle e minunat, iar de Brugge nu mai vorbesc. O să vă dau şi poze, dar, evident, după lansare. Dacă nu aţi înţeles de la Cella, ei bine, puteţi vedea aici coperta şi prezentarea. Cu un clik pe poză o să ajungeţi pe siteul editurii unde mai aflaţi una alta. Lansarea va fi joi, 20, ora şaptisprezece. Încă mă mai minunez că Voicunike ştia înaintea mea. Bine, îl bănuiesc pe Horia de „scăpare de informaţii” 😀 , dar să nu fiu rea.
Ei bine, poveşti Bruxelleze o să vă mai spun. Sunt multe, cum ar fi povestea domnului Antonio (?!). Desigur, neapărat trebuie să vă povestesc despre Ciupi, un personaj cu o mie de poveşti. Vom avea timp de toate, dar acum, neapărat, trebuie să mă pregătesc de lansare. Desigur, trebuie s-o fac din toate punctele de vedere 😉
Încă o dată îi mulţumesc Corinei pentru invitaţie, dar cel mai mult trebuie să-i mulţumesc pentru Crina. Dumnezeule, fata aia e fabuloasă. Să te trezeşti dimineaţa şi s-o vezi râzând, cât sunt eu de morocănoasă la orele matinale, nu am putut să nu zâmbesc. Dar despre Crina în alt episod, prea îi fac reclamă, zău.
Special pentru Cella:
Propuneri
1 M-am gândit să încercăm ceva nou. Să zicem că e ca un joc. Desigur, nici un avantaj pentru voi, dar unul măreţ pentru mine 😀 M-am gândit eu aşa, după o sugestie, desigur, că doar nu o gândeam cu capul meu. Aşa că am zis, dacă tot e să fie, atunci să fie.
A, da, trebuie să vă spun despre ce e vorba. Ăăă, despre ce vorbeam? Da, despre asta…
Am zis aşa. O dată pe săptămână fac un post asemănător. Tot o dată pe săptămână… Doamne, trebuie să o iau de la capăt.
Aşadar, voi, prin comentariile voastre îmi veţi spune ce poveste aţi vrea să scriu pentru blog. E un fel de a scrie la comandă. Voi alegeţi ce v-ar place. Acţiunea în mare. Personaje dacă aveţi unele deosebite în minte. Eu voi alege câte o idee pe săptămână, o scriu şi o public. În cel mult o săptămână. Săptămâna viitoare o luăm de la capăt. Poate fi orice gen, nu mă deranjează, mai puţin SF. Habar nu am să scriu SF şi nici nu o să încep acum. Deci? Ce părere aveţi? Voi veniţi cu ideea eu o pun în practică. Da, da, cel mult veţi căpata un link dacă aveţi blog sau numele vostru va fi dat personajului principal. Eu v-am spus că e doar în folosul meu. Pentru a mă dezvolta. Înţelegeţi? Vreau să mă dezvolt ca autor, aşa că am nevoie de voi. De idei.
Dacă, totuşi, cineva are o idee mai lungă, atunci, voi scrie câte două capitole pe săptămână până termin povestea. Dacă asta se întâmplă, atunci, clar, săptămâna viitoare nu va mai exista un post asemănător pentru că am de scris. Păi nu?
2 Acum, am şi ideea doi. Dar asta nu intră în ideea unu. Sunt separate. Tot o dată pe săptămână, că în şapte zile zău că-i timp. Dacă nu o fi se amână pentru când o fi, că nu o să ne dăm în cap. Aşadar: să zicem că unul dintre voi vrea să scrie alături de mine. Adică să facem un duo. Da? O carte cu doi autorii, da, se poartă. Sau nu, nu o carte, o poveste. Ei bine, cine vrea asta mă contactează pe mail. Mail pe care îl găsiţi în secţiunea „EU” şi punem ţara la cale. Nu vom spune care a scris şi ce a scris. Desigur, voi spune care e cel de-al doilea autor, dar până nu e gata povestea nu vom spune şi gata. S-ar putea să fie interesant pentru cei care se ocupă de obicei cu scrisul, dar şi pentru amatori. Dar şi mai interesant va fi pentru cititor. Ei? Ce spuneţi? Vă băgaţi? Să vă văd. Aştept sugestii.
P.S: Uitasem: Momentan stie doar Crina si Gabi. Mai mult nu va spun despre ce s-a petrecut azi. Trebuie sa mai aveti rabdare. Maine va sti si Cella… sttttt 😀
Două puncte
Oana Stoica Mujea 