Arhive pe etichete: Gazeta de nord-vest
Să ne lansăm la Satu Mare
Crina a scris mişto în Gazeta de Nord-Vest, aşa că eu aş putea să tac. Ceea ce, pe lângă faptul că ar fi o dovadă de înţelepciune, ar fi şi benefic. Dar nu pot să tac, când am tăcut eu? Că aşa zice şi Osho, că oamenii nu sunt liberi pentru că le e teamă să spună pe gură prostiile ce le au în cap. Mie nu îmi e. 😀
Revenind în cireada noastră. Mai întâi staţi să vă spun că dacă vă duceţi la Cora Pantelimon şi vi se întâmplă să daţi de romanul Ivonei „Cu sânge rece şi albastru”, nu rataţi să-l achiziţionaţi. Ar fi păcat.
Ei bine, mergem la Satu Mare să ne lansăm. Recunosc că eu mai mult vreau s-o lansez pe Ivona. Azi chiar am făcut şi o aroganţă declarându-i Gazetei că sunt acolo în calitate de PR al Ivonei, printre altele. Aşa că, ha ha, Ivona vrea nu vrea are PR. Important e că a aflat şi ea 😀 Pe parcurs or să mai afle şi alţi autori. O să fie funny.
Dar ziceam de lansare. Ce puii mei. Ne lansăm la Satu Mare. Puneţi covorul roşu şi scoateţi pălinca că nouă nu de citit ne arde. Doar aţi văzut ce se discută în târg. Mai întâi documentaţi-vă cum e cu cititul şi apoi spuneţi voi: cărţi sau băutură. Asta ca să fim şi noi la modă şi fericiţi 😆
S-o luăm de la început că am stricat bunătate de post.
Ivona va lansa aşa: „Cu sânge rece şi albastru” – care-i cartea mea de suflet, tre să recunosc, altfel nu m-aş fi făcut PR – şi „Hoţii de timp” un roman poliţist-fantasy. Iar eu, repede aşa vă zic despre a treia carte din Seria Dinastiile „Regina arkudă şi amuletele puterii”.
Pentru sătmărenii care citesc aceste inepţii pe care le poate scoate din taste, cică, o scriitoare, Iolanda Ştireanu va fi acolo. Arogantă, genială, gata să vă dea peste gură dacă o enervaţi. Ideea e că aş vrea să avem un dialog. Mai ales voi cu Ivona. Fiind pentru prima oară în SM vreau să o faceţi să se simtă prost. Să îi puneţi întrebări, să vă arătaţi curioşi în ceea ce o priveşte. Şi vă rog eu nu începeţi cu întrebări cretine de genul: „Şi cum e Măruţă?”, pentru că noi venim să vorbim despre cărţi. Întrebaţi-o de ce şi-a ales să scrie ţinând cont că lucrează la Pro unde e cald şi bine. De ce vrea neapărat să transmită ceva prin scris şi, mai ales, ce transmite. Na, că v-am dat şi idei de întrebări.
Că să mor de nu, pe care-l aud întrebând de Măruţă, Pro TV sau mai ştiu eu ce alte alea, îl trimit acasă la telenovele. Şi chiar dacă nu pot urca pistolul în avion, de plesnit tot vă pot plesni.
Nu vreau să fiţi sobri şi să veniţi cu întrebări scoase din Kant. Vreau o atmosferă destinsă, să glumim, să vorbim, să fim ca între prieteni. Altfel vă fac de râs pe unde apuc. Deci ne-am înţeles?
A, eu numai de lansare n-am vorbit aici, nu? Dar puteţi citi şi singuri. Un ultim detaliu: septembrie, vineri 17, ora 13 la Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale ( vă rog să-i scurtaţi numele 😀 ).
No, ne vedem vineri. Cu restul ne vedem joi când vom bea până vom cădea sub masă (dar asta rămâne doar între noi 😉 )
Mult prea multe ecouri
Încerc să vi le semnalez pe toate, dar îmi e teamă că nu o să reuşesc. Renunţ azi la Gazeta de Nord Vest unde aveţi linkurile şi paginile şi trec la celelalte ziare. Îmi cer scuze bloggerilor dar dacă dau atâtea linkuri cititorii or să se spânzure.
Dar înainte de-a trece la afaceri trebuie să le mulţumesc până mor următorilor: Crinei – nu mai e nici un dubiu că e mult prea om pentru societatea asta a noastră. Şi am văzut-o pe Crina şi într-o altă postură, cea din spatele ziaristului. Atunci când ar fi putut să scoată un subiect de primă pagină ea a preferat să ajute omul din umbră fără să-l mediatizeze. V-am spus că e un om cu totul şi cu totul deosebit. Lui Darius – oh, şi câte ar fi de spus despre el. Glumă, glumă dar Darius e un tip de nota zece cu un suflet atât de încăpător că nu m-aş mira să intre toată planeta acolo.
Desigur, Chinezimea sa care s-a sacrificat pentru mine, lăsându-şi minunea de copil să dea singur examen.
Oamenilor ăstora eu nu o să le pot mulţumi niciodată suficient. Prea buni pentru lumea asta, pentru ţara asta. E mare lucru să ai aşa prieteni.
Desigur, nu o să o uit pe Ingrid, dar, mai ales pe Georgiana, pe care, vrea, nu vrea eu o împart cu Crina. Prea deosebiţi toţi aceşti oameni pentru a-i putea trece cu vederea.
Şi acum să trecem la afaceri că de aia ne-am adunat 😀
Biblioteca din Baia Mare e absolut bestială au chiar şi televiziune proprie. Aşa că puteţi urmări lansarea, dar aveţi şi posibilitatea să citiţi articolul.
Tot din Baia Mare avem Necenzuratul, care scrie foarte frumos.
Glasul care anunţă evenimentul
Gazeta de Maramureş, chiar au condei.
Portalul Sătmarean unde puteţi urmări filmarea lansării de la Satu Mare. Foarte tari.
Satu Mare online, şi aici aveţi ceva surprize.
Şi Nord-Vest TV… ăsta e tot cu Satu Mare 😀
No, bloguri mai zilele ce vor urma. Recenzii… încă le aşteptăm. Subprefectul din Baia Mare mi-a promis una 😀 O fi glumit? Că părea serios.
Trebuie să vă mai spun că înălţimea sa Chinezul a adus toate televiziunile posibile. Am întâlnit nişte dilăi de realizatori 😆 Am râs bine în emisiune. Şi am înregistrat alături de un domn vreo două ore. Foarte profesionist domnul Nancy. Dar, să nu îl uităm pe Victor Constantinovici de la Nord-Vest TV cu emisiunea „Ora adevărului”, de asemenea un bun profesionist. Şi cică în provincie nu sunt. Ba sunt, dar nu ştiţi pe unde căuta.
Hai şi trei poze şi fug la somn 😀
Indicii Sătmărene
Interesant e de fiecare dată la Satu Mare. Vă spun şi despre lansare, vă dau şi poze şi câteva linkuri. Să încep cu linkurile. Aici aveţi câteva cărţi tocmai bune de citit, desigur vorbim despre o colaborare. Vă povestesc eu zilele astea. În Gazeta de Nord-Vest puteţi citi ce s-a petrecut la lansare, pagina 1 şi 4.
Mă bucur mult că am cunoscut oameni de caracter, dap, probabil vor fi şi personaje. Le mulţumesc în mod special domnilor: Adrian, chiar un domn, poate şi viitor personaj :D; Radu Boţoi sau Micuţul, Cristian, un tip deosebit, Comando Oil si Florin Muresean. Desigur, elevii liceului Eminescu au fost bestiali. Ingrid – ei, treaba mea cine e Ingrid – a fost şi va rămâne o mare doamnă. Mă bucur enorm că am cunoscut-o pe George şi pe Valentina – o glumă, ştim noi. Chiar dacă Valentin a cam fugit, de teamă, tot vrea să fie personaj. Şi am ajuns la concluzia că o las pe Crina să fie prietenă cu George, e foarte mişto gagica 😉 Putem s-o împărţim?
No, evenimentul a fost destul de funny şi de relaxat – m-am obişnuit, ce mai. Bogdan a ajuns la fix şi nu a desfăcut pachetul cu cărţi decât după ce au început oamenii să se plictisească. Şcoală, nene :D. Am vorbit, am râs în timpul lansării şi am dat autografe. Frate, Bogdan e nebun… 120 de autografe. Dacă fac scurtă la degete să ştiţi de ce.
Eh, restul e Can Can vorba reclamei. A fost minunat, iar eu m-am ales cu prieteni lucru de care sunt cel mai mândră.
Oh, sigur că nu l-am uitat pe Brad Piţi, fenomenal băiatul ăsta.
Şi cea mai mare surpriză a fost Chinezul, care a avut grijă să-mi relateze cum face Bogdan streaptease la barieră… Brrr, complicat.
Cred că sunt pregătită…
Pregătită să plec spre Satu Mare cu escală în Baia Mare.
Dar mai întâi trebuie să-i mulţumesc Luciei pentru ecoul din Săptămâna Financiară: sărut mânaaaaaa!!!! V-am anunţat de ieri pe Dinastii despre acest ecou. Şi iată, Reginele încă nu sunt istorie, se mai bârfeşte despre ele 😀
Dar acum a venit vremea Indiciilor şi datorită lui Emil am aflat şi eu că sunt gata. Adică scoase, cu ochi cu tot. Nu ştiu cum se face, dar eu am fost prima cititoare a lui Emil. Nici el nu apucase să îşi vadă cartea când am furat-o brutal dintre Lucia şi Bogdan 😀 Şi acum, el e primul meu cititor în aceleaşi condiţii.
Acum nici nu mai pot da înapoi, tot Satu Mare ştie că vin, păi iată: puteţi citi aici, la pagina 11 ce mi-a făcut Crina. Ştiu, i-a fost teamă că nu mai merg, că am tot ameninţat-o. Acum nu o să mai pună nici petale de trandafiri pe pistă că ştie că îmi e jenă 😛
Dar trebuie să-i mulţumesc şi Chinezimii sale pentru că mi-a aranjat lansarea la Baia Mare. Să mor dacă am priceput unde, are aşa un nume pompos că n-am reuşit să înţeleg. Dar şi domnului Raţ – aşa s-o scrie? – care mi-a oferit sprijin. Nu ştiu cine e domnul Raţ, dar e de treabă dacă mi-a oferit o mână 😀
Şi acestea fiind spuse, mă duc să dorm ca mai apoi să mă apuc de bagaje. Ce viaţă! 😀
Dragi bloggeri, să ne revoltăm
Fac apel. Teo (pentru că ai putere de convingere), Simona (pentru că roşcata vorbeşte mereu de tine), Cella (pentru că eşti de-a noastră), Darius (doar aşa să te bag în seamă) şi cine mai vrea să mi se alăture. E vremea să o scoatem pe roşcată din hibernare. Ajunge! Să o pedepsim. Nici măcar nu se sinchiseşte să ne mai adreseze o vorbă. Eu protestez. Să revină CRINA! Hai să facem revoluţie.
Vedeţi în ce hal arată blogul ei de o săptămână? RUŞINEEEEE!!!!!!!!
Bine, să zic că jumătate de scuză o are, pentru că a muncit la schimbarea feţei Gazetei de Nord Vest. Dar doar jumătate 😉
Un pic din Crina
Adriana Vere o privea iscoditoare. Îşi puse proteza auditivă, nu una de foarte bună calitate, şi îi ceru vecinei să facă o cafea. Purta un capot lung, dintr-un material gros ce nu se potrivea cu vremea.
– Vă cunosc, spuse femeia, privind-o cu tot mai mare interes pe jurnalistă.
Crina aprecie că femeia are în jur de şaptezeci de ani, poate mai puţin. Chiar dacă părul nu îi era cu totul încărunţit, avea chipul plin de riduri, iar ochii adânciţi în cap.
– De la Gazeta de Nord-Vest, recunoscu simplu Crina.
– Directoarea, plusă bătrâna.
Crina zâmbi. Nu era sigură dacă bătrâna o înţelesese, dar o nimerise.
– Aş putea să vă pun câteva întrebări?
– Baia e acolo, îi arătă femeia, întorcându-şi trupul şi întinzând mâna spre o uşă de lemn.
Crina zâmbi.
– Nu, nu am nevoie la baie, ridică glasul. Aş dori să vă pun câteva întrebări.
Adriana Vere roşi. Îşi duse mâna la aparat şi se scuză:
– Aparatul, ştiţi, nu e de cea mai bună calitate.
Ziarista dădu uşor din cap în semn că înţelege.
– Doamnă Vere, cum v-aţi pierdut auzul?
Femeia a fost atentă la buzele ei, îşi dădu seama Crina. Probabil că reuşea să citească cât de cât pe buzele oamenilor. Între timp, vecina băgăcioasă, veni cu câte o cafea. Roşcata privi la cafea apoi la bătrâne.
– Aş putea fuma?
– Sigur că poţi, interveni vecina. Şi Adri fumează.
Un nou zâmbet se aşeză pe chipul Crinei, care începea să le placă pe bătrâne.
Atât bătrâna cât şi Crina îşi aprinseră ţigările. Vecina dispăru în bucătărie. Probabil că îi era mai uşor să tragă cu urechea de acolo, constată Crina.
– Aşadar, doamnă Vere…
– Adri, o întrerupse bătrân. Te rog să-mi spui Adri, aşa îmi zic cunoscuţii şi cei dragi. De parcă mi-ar mai fi rămas cineva în afară de Maria, şi arată spre bucătărie. Am rămas singură, doar pe ea o mai am şi încercăm să ne îngrijim una pe alta. Dar eu sunt surdă. Abia aud cu aparat, dar să mai fiu în stare să dau şi alarma în cazul în care s-ar întâmpla ceva. Oftă şi îşi propti privirea în cafeaua neagră.
Crina bău şi ea din cafea, şi aşteptă ca femeia să îşi spună oful. De obicei, asta era cea mai bună metodă, când intervievatul îşi golea sufletul, începea să dea şi informaţiile trebuincioase.
– Când am născut-o pe Ana, am crezut că viaţa mea se schimbă. Singură am fost toată viaţa, bărbatul m-a lăsat când a aflat că sunt gravidă. Dar să nu crezi că mie mi-a păsat cu adevărat. Am suferit, aşa cum suferă orice om, dar copilul mi-a dat puterea să trec peste suferinţă.
– Unde e fiica dumneavoastră? se precipită Crina.
Femeia o privi năucă. Nu înţelesese pe de-a întregul întrebarea, dar pricepuse cam despre ce ar fi vorba. Aşa că se avântă.
– A murit când am născut-o, aşa am rămas şi surdă, spuse femeia ştergându-şi zâmbetul de pe chip şi lăsând loc amărăciunii.
– Îmi pare rău, mormăi Crina. Apoi ridică glasul: Unde aţi născut?
Femeia mai luă o gură de cafea. Se ridică greoi şi dădu la o parte draperia grea, lăsând soarele să lumineaze încăperea.
– Am născut la Braşov, abia apoi m-am mutat la Satu Mare. Rămăsesem aproape surdă deja, şi nu m-am dus la control decât cu câţiva ani în urmă, când auzul m-a lăsat de tot. Doctorii mi-au spus că e un cheag de sânge. Din cauza lui mi s-au înfundat urechile. Dacă aş fi făcut o intervenţie la timp, aş fi avut şanse. Dar atunci mă gândeam că nu îmi pasă nici dacă mor. Abia când îmbătrâneşti îţi dai seama că ai nevoie de toate simţurile.
– Aţi fost la Judeţean doi?
Femeia o privi pierdută.
– Iartă-mă, dragă, dar nu sunt sigură că am înţeles întrebarea.
Crina repetă de data asta ceva mai tare.
– Da, recunoscu Adri. Da, m-am dus la Judeţean doi, orelistul la care am ajuns abia aterizase în Satu Mare, acum a plecat undeva în străinătate. De parcă medicii ar putea să-şi facă treaba cum trebuie la salariile de aici. Dădu din mână a leahmite. El mi-a făcut rost de aparat, continuă ea. De făcut nu mai era nimic, şi aparatul mi l-a făcut rost la mâna a doua, printr-o fundaţie de caritate.
– Aveţi o pensie? aproape că ţipă ziarista.
Femeia dădu din cap aprobând.
– Da, da, am o pensie. Am fost dactilografă. Am lucrat un timp la primărie, dar nu am reuşit să învăţ ungureşte şi până la urmă m-au dat afară. Nu aveau nevoie de mine. Apoi am lucrat pe ici pe colo. Am învăţat şi la calculator prin nouăzeci şi doi. Am redactat câteva romane pentru nişte edituri, dar nu am câştigat mare lucru. Oricum, pensia mea e mică, doar o sută şaptezeci de lei pe lună. Abia îmi ajunge pentru dări. Noroc că mi-a pierit pofta de mâncare, că altfel n-aş fi supravieţuit.
Crina simţi că i se strânge inima în piept. Mila o învălui. Se gândea că ar putea face ceva pentru ea şi înjură în gând guvernanţii. Ura ţara asta.
Prima carte cu personaje reale
Oana Stoica Mujea 