Ţara se scaldă în căcat. Locuitorii sunt încântaţi şi-l mănâncă cu pumnul. Trăiască!
Nasu încă scoate fecale pe bot. Ei, acum depinde cu ce a fost hrănit în pruncie. Se vede, nu?
Lumea nu se schimbă, eventual se afundă.
Cică ar trebui să vină sfârşitul lumii, păi să vină azi că eu m-am săturat de ea.
Staţi calmi, guvernul nu şi-a luat-o în freză cu pensiile. Vor mări dările, nu-i bai. Găsesc ei cum să ne îngenuncheze.
Care ziceaţi că aveţi un job bun în afara ţării? Nu de alta dar scrisul nu mai rentează de când l-au impozitat ăştia. Să le fie de bine. Să scrie Boc cu Băse că eu nu am chef s-o mai fac în condiţiile date. Nu am de gând să plătesc pe creierul meu.
Şi cam asta e ştirea. Dragii mei, da, „Sărutul morţii” e ultima chestie pe care o voi mai scrie în viaţa asta. Mă reprofilez. Şi nu e glumă, e foarte serios. Atâta pentru azi. Am încheiat transmisia. Dacă vreţi să-mi spuneţi ceva abţineti-vă, n-am chef.
Minunaţii mei colegi de blogging piteşteni, vineri, când ne-am întâlnit, doar privindu-mă, mi-au dat o idee pe care am şi pus-o în aplicare. Vinovaţi se fac: Geocer – nelipsitul, Ema – copilul trupei şi Cangurul – pdl-istul trupei, dar noi îl iubim şi aşa 😀
Aşa că o să încep cu sfârşitul a ceea ce se va întâmpla la Bookfest. Bine, hai să am şi o ordine cât de cât. În fiecare zi la standul editurii Tritonic veţi avea câte un autor pe care să-l luaţi la întrebări. Autorul va fi anunţat atât pe blogul editurii sau cele adiacente, cât şi la târg prin flayere. Aşa că nu îl veţi putea rata. Oricum ne-am gândit să vă obligăm, dacă e nevoie, cu pistoalele, să veniţi şi să staţi de vorbă cu ei.
Dar eu ziceam de ce va fi duminică 13 – fireşte, trei ceasuri rele, dar nici o grijă Lorena, alea vor fi până la 11:00, apoi spiritele se vor calma. Ziceam că? A, da. Duminică de la 12:00 sunt aşteptaţi bloggeri din toată ţara printre cărţi, de preferat la standul Tritonic unde invitat special e Lorena Lupu.
Sigur că în cel mai rău caz, dacă nu cumpăraţi o carte vom bea o cafea.
Aşadar, domnilor bloggeri, daţi „leapşa” mai departe şi nu uitaţi că duminică 13 vă aşteptăm printre cărţi. Bloggeri bucureşteni nu vor avea nici o scuză. Ceilalţi… ne mai gândim 😀
Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles 😀 Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!
Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor 😀
Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! 😀 Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.
Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.
Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.
Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):
Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.
V-am povestit de ele: Lorena şi Silvia. Da, v-am povestit aici. Atât cât am avut eu chef atunci, adevărul fiind de două ori mai dur şi mai plictisitor. Dar s-a nimerit să citesc şi asta la Canguru’, tot cum s-a nimerit ca ele să mă cheme la cafea.
Între noi e clară situaţia: nu, nu suntem prietene. Nici n-am putea. Şi nu pentru că ele sunt cu firme, firme, firme, că pot trece uşor peste asta. Nici pentru că sunt complet artificiale, pentru că nu mă deranjează. Ci pentru că nu există acea legătură sufletească. Legătură pe care o simţi între tine şi alte persoane cu uşurinţă. Chiar dacă s-ar putea să nu te mai vezi cu celălalt vreodată, tot, cumva, sufletul tău, îl va considera prieten. Asta ca să ştiţi. N-am o problemă cu oamenii care au păreri diferite de ale mele, Canguru’ vă poate confirma. Că doar deh… avem păreri diferite într-un anumit sens pe care n-am chef să-l dezvolt acum 😛
Bine, şi vorbim despre prieteni. Zicea Geocer tot la postul ăla că nu o să ştii niciodată dacă un aşa zis prieten a vrut sau nu să te ajute. Dacă ar fi putut ori ba. Păi iertat să-mi fie, dar oricât de prieteni am fi te ajut dacă consider necesar, nu mă poţi obliga şi nici nu prea ai dreptul de-a te supăra. Dar pe asta s-o lăsăm baltă că eu îi ajut şi pe ăia de mă urăsc. Dar ca idee, dacă un prieten vrea un ajutor pe care poate că i l-aş putea da, dar din motive diverse nu il pot oferi atunci, nici nu mă poate forţa. Părerea mea.
Bine, şi revenim la prieteni. Nu ştiu cum s-a făcut că cei mai buni doi prieteni ai mei, cu vreo opt ani în urmă, şi-au luat tălpăşiţa. Ea e în Spania. El e pe unde are contracte, în afara ţării. Atunci m-am simţit al dracului de singură şi n-am mai vrut pe nimeni lângă mine. N-am mai avut nevoie de prieteni. Chiar nu. Mi-am băgat picioarele. Nu le înţelegeam sensul.
S-a întâmplat să-mi fac blog şi să ajung iar la a avea doi prieteni foarte buni. Tot o ea şi un el, că deh, eu îi vreau la pachet 😛 Dar şi ei sunt departe după cum ştiţi. În fine, telefonia şi netul parcă îi aduce mai aproape. Şi pe urmă nu e ca şi cum i-aş vedea la un an şi jumătate poate şi mai mult ca pe ceilalţi doi.
Poate şi datorită lor, dar poate şi datorită faptului că am fost nevoită mai tot timpul să intru în interacţiune cu oamenii am tot ajuns să-mi fac şi alţi prieteni. Majoritatea lor la Bucureşti. Ei, nu-i mai numesc, sunt sigură că se ştiu singuri. Apoi, datorită Ralucăi am ajuns să-mi fac prieteni şi în Piteşti. Vă asigur că în Piteşti chiar am fost reticientă. Lorena şi Silvia îmi ajungeau. Neprietenele mele.
Sigur, în Piteşti, înainte de toate a fost Mihai, care mi-a fost şi coleg de facultate, dar şi vecin. – La naiba, cunosc cam mulţi Mihai –
Dar să lăsăm prietenii şi să ne întoarcem la neprietenele mele. Povestea în mare sper că aţi citit-o, dacă nu, n-aveţi decât, pentru că nu o repet.
Ideea e că azi m-am dus cu ele la cafea doar pentru a face un şoc. După ce că am febră musculară şi la degetele de la picioare, trebuie să înnebunesc şi cu nervii capului. Lorena era foarte, dar foarte nervoasă din pricina actualului ei prieten care i-a spus că e un dezastru în pat, iar ea ca să-i facă în ciudă a făcut sex cu doi tipi – nu, nu în acelaşi timp, cu toate că eu aşa înţelesesem şi deja voiam să ies şi să mă duc – şi s-a filmat. Normal, ca să-i dovedească domnului… ăăă, n-am priceput exact ce. Am ascultat bălăriile astea vreo oră, noroc că aveam laptopul la mine că altfel o luam razna definitiv. Dar, privindu-le cât sunt de înfocate în această problemă şi cât suflet pun, ba chiar cât caută să facă în aşa fel încât totul să fie de rahat, mi-am dat seama că ele ar fi două personaje senzaţionale. Ceea ce totuşi n-am înţeles în veci e de ce ţin neapărat să împartă chestiile astea cu mine, ţinând cont că nici numele întreg nu mi-l ştiu.
Dar nu-i aşa că uneori viaţa e amuzantă?
Şi din dorinţa de-a le studia mai bine – pentru că la drept vorbind după aproape trei ani de când tot bem cafele, abia acum mi-am dat seama ce personaje mişto ar fi – luni le-am invitat eu la cafea. Mda, cam des, ţinând cont că nu ne vedem decât de două ori pe an, poate trei în cazul în care… în care, fireşte. Şi aşa am ajuns la concluzia că neprietenele mele sunt pur şi simplu material de studiat. De aia ne-o fi adus împreună cine ne-o fi adus 😀 Jesus, ştiu, câtă răutate pe mine.
De asta îi place lui Vali Badea şahul, pentru că seamănă cu viaţa. Şi cum să zic eu că nu are dreptate? Pentru că are.
Am aflat unul de celălalt datorită altora, evident. Cum ar fi Ciutacu sau Lilick. Or mai fi fost şi alţi oamenii care ne-au îndemnat să ne băgăm în seamă. Bine, recunosc, eu sunt o lady, Vali şi-a călcat peste orgoliul incomesurabil şi m-a apelat. Şi recunosc, ca de fiecare dată, că am fost destul de reticientă în ceea ce-l priveşte. – Acum iar o să îmi zică două de dulce pe mess, dar asta-i viaţa 😀 – Un puşti anti Băse, am gândit atunci. Aşa şi? Cu ce e el mai special faţă de alţii? – Sigur că nu e un puşti, pentru că mi-a atras atenţia în privinţa asta –
Şi curând am descoperit din online aşa: se crede arogant, neimpresionant, eu chiar sunt dar nu mă laud. Se crede mai inteligent decât media. Nici asta nu m-a impresionat, pentru că na, toţi se cred mai deştepţi decât media. Iar pe net nici nu e aşa dificil să pari astfel. Dar totuşi m-a incitat, pentru că în creierii nopţii – şi vorbim de ore matinale, 3, 4 – aveam discuţii politice. Adică el vorbea. Că eu eram la ora de studiu. Şi până la urmă am zis că „puştiul” s-ar putea să nu se laude şi chiar să aibă o inteligenţă peste medie – probabil de aia tot insistă să-mi arate creierul lui 😀 -.
Aşa că atunci când am auzit că vine la Bucureşti am zis că-i musai să văd cu cine puii mei vorbesc.
Că drumurile vieţii şi norul buclucaş (apropo, încă n-au apărut ochelari de nor?) nu ne-au dat posibilitatea să ne vedem la Bucureşti, nu fu bai. Pentru că, printr-un semn divino-ateist domnului i s-a stricat maşina în Piteşti. Şi aşa am reuşit duminică seara să-l duc la o ciorbă 😛
Ce am constatat? Omul chiar e arogant şi chiar e genial (facem un club al aroganţilor, material am avea). Nu vorbeşte pe lângă. Ştie întotdeauna despre ce vorbeşte. E un pic narcisist. S-ar putea să fie şi mai mult. Şi mi-a făcut o mare onoare 😀 Da, m-a lăsat să-i port, câteva secunde, ochelarii. O să vă întrebaţi şi ce mare lucru? Păi, în primul rând că m-a forţat şi în al doilea rând că el nu îşi dă ochelarii nimănui. Şi ar mai fi şi al treilea. E obsedat de obiectul ăsta. Are vreo sută de perechi şi le ţine cu sfinţenie. Nu, nu are probleme cu vederea, dar v-am zis că-i obsedat 😀 Şi aşa i-am dat autograf, pe ochelari. Nu e ingenios?
Şi pentru că mi s-a părut mie că ar mai merita o cafea, luni, imediat ce m-am eliberat din alte cele, l-am dus la Librăria Mea şi i-am arătat unde se întâlnesc bloggeri piteşteni. Se aude Geocer? Cu ocazia asta Vali a zis că şofez bine, chiar dacă luni eram pe maşină de închiriat cu a cărei frână nu mă puteam obişnui deloc. Dar i-a plăcut lui că nu sunt fricoasă şi că mă bag. Şi încă am fost cuminte că n-am vrut să omor omul prin Piteşti 😛
Concluzia? Peste doi, trei ani Ciutacu se va confrunta cu unul mult mai arogant decât el. La genialitate îi las mai mult, că încă e „puşti”. Dar mai avem unul în devenire. O, Doamne, şi-i place fizica cuantică. Şi recită din Shakespeare în limba lui maternă.
Să mai ziceţi voi că prin românica nu mai sunt şi tineri de valoare. Ba iată că sunt. Cam puţini, dar buni.
Am alergii pe toate fronturile. Dacă mă gândesc puţin mai bine, ceea ce nu sunt capabilă să fac la cât de bleagă mă simt, cred că sunt alergică şi la mine.
Alergii la praf am. La metale, mai puţin aur, am. La aerul de dimineaţă, dacă vă puteţi imagina, am. Ba chiar şi pe sistem nervos am. Adică de câte ori mă enervez îmi apar, pe mâinie, de obicei, nişte bubiţe mici şi roşii. Şi imediat ce mă calmez dispar. Cu antialergicul la mine umblu. Umblu clar. Dacă mă vedeţi fără antialergic ori s-a întâmplat să nu fi avut probleme de maxim o săptămână şi să fi uitat, ori am înnebunit şi încerc să mă sinucid (ceea ce nu e cazul că n-am curajul necesar). Vara trecută am aflat că sunt alergică şi la soare, dar cu ăsta nu ţine. Nu nene. Oi fi, nu zic nu, dar n-am de cât să mor cu alergie cu tot că de plajă şi de stat ca vita la soare nu mă las. Clar. Trebuie să explodez în adevăratul sens al cuvântului.
Şi, desigur, sunt alergică la polen. Şi ghiciţi voi ce e în aer de când a venit primăvara? Desigur, polen. Mult polen. Enorm de mult polen. Enervant de mult polen. Deci o să mor. Clar. Poate că de aia sunt şi aşa bleagă şi calmă, din pricina alergiilor.
Trăiască alergicii, că altceva ce să mai zic.
Norocul lui Geocer că nu va fi ucid deseară. Sunt calmă. Calmă. Calmă. Poate până atunci voi reuşi să mă enervez 😀 Eheee, ce bine ar fi 😛
Şi tot pe această cale vă anunţ că Sgreder nu va fi prezent, pentru că l-am încuiat în casă. Na! Deci ne vedem. Încerc să vin fără alergii. Oricum alea nu se iau, aşa că staţi calmi.
Oana Stoica Mujea 