Taxă pe manele, bă, nu pe literatură!

Aşa cum se ştie, idiot cum e (G)guvernul nostru vrea să pună taxă şi pe drepturile de autor. Incluzând aici mai multe ramuri artistice, dar şi literatura. Aşa că pentru a înţelege mai bine poziţia scriitorilor am luat următorul text de la Lucia, care la rândul ei l-a primit de la Horia Gârbea. Mai mult, am păstrat şi P.S-ul Luciei pentru ca voi să înţelegeeţi cam cât câştigă un scriitor şi cam cât i-ar mai rămâne pentru a trăi.

Aşa că îmi permit să întreb, idioţii ăia împuţiţi de cântă manele au plătit în viaţa lor vreo taxă? Dar ăia de ascultă şi ne bruiază nouă urechile? Ha?!

 

Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea în legătură cu introducerea CAS pentru drepturile de autor

Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea în legatură cu inițiativa Guvernului privind ridicarea excepției de la plata contribuției de asigurări sociale pentru sumele provenite din drepturile de autor.
Introducerea CAS în cuantumul drepturilor de autor va însemna o reducere semnificativă, de aproape 30%, a veniturilor creatorilor români, rezultate din creația artistică. Aceasta în condițiile în care, chiar și fără această impozitare suplimentară, drepturile de autor aveau, cel mai adesea, o valoare simbolică.
Socotim că argumentul potrivit căruia în acest fel se elimina evaziunea fiscala rezultată din utilizarea abuzivă a acestei modalități de plată este netemeinic. Nu înțelegem de ce ținta luptei împotriva evaziunii fiscale, în loc să fie marii evazioniști, ajung să fie scriitorii români.
Uniunea Scriitorilor din România își exprimă susținerea pentru acele amendamente la Legea Bugetului de Stat pe anul 2010 care prevăd o majorare a bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. O tentativă de creștere substanțială a impozitării drepturilor de autor, în condițiile în care finanțarea culturii scade, în termeni reali, cu aproape 10% față de 2009, ajungând la 0,12% din PIB (!?) reflectă o atitudine cel puțin stranie, una care nu acordă respectul cuvenit creației artistice românești.
–- P.S Lucia:
Am primit acest comunicat de la Horia Gârbea. Nu ştiu dacă ar mai fi de adăugat ceva. Doar să facem aritmetică. Dacă un scriitor primeşte 20-30 lei pentru un articol în presa literară şi 500-1000 lei pentru o carte (puţini primesc mai mult), să se calculeze… Ce să se mai calculeze?”