Iar mă plâng?

Probabil.

 

Nu, nu cred că mă plâng, cred că încep să trag concluzii. Aşdar, am mai spus, dar tot mai spun ca să vă intre bine în cap. Mă rog, trebuie să-mi intre şi mie, nu numai cititorilor mei. – Înainte de-a începe ţin să vă anunţ că sunt foarte obosită şi că azi am reuşit să mă obosesc pentru vreo două zile – Revenind, revin la literatura fantasy. Nu, mai degrabă, revin la acel fantasy clasic, cel pe care l-am tot abordat până acum, lăsând în urmă faptul că am scris două thrillere şi ceva ce nu pot defini. Da, am spus că după „Dinastiile” nu voi mai aborda fantasy-ul clasic. Poate ceva New Weird sau ceva în genul „Cronicile Bibliotecarului”, care, la urma urmei, face parte dintr-un fantasy pământean, să îi ziceam contemporan. Mă rog, cred că şi ăsta va fi scris mai mult la cerere. Probabil că o să încerc cu un prim volum care nu necesită continuare de nici un fel. Să zicem că e precum seria „Holmes”, se păstrează personaje, dar nu se leagă acţiunea. Aşa că pot încerca, măcar de gust.

Dar mă reprofilez pe thriller şi poliţist, momentan. Mai am eu şi teatru în minte, dar nu chiar acum. Cred că trebuie să mă mai coc. Să mai cresc puţin. Desigur, în viitorul apropiat, poate la anul, o să încerc un horror, mai mult pentru plăcerea proprie decât pentru altceva. Până una alta mă mulţumesc cu ceea ce am făcut până acum. Oricum n-am de ales, trebuie să mă mulţumesc, că bine sau nu, eu le-am făcut. Acum nu o să cad în negura scriitoricească, cu toate că tind să mă duc drept pe fundul prăpastiei şi să arunc laptopul cu tot ce am scris până acum. Dar zic eu că mai am şanse. Nu ştiu, poate că schimbând genul, schimb şi omul 😀 Greu de crezut, dar nu imposibil.

Sunt plictisită de fantasy, poate de aceea nici nu dau un randament maxim în momentul de faţă. Sunt plictisită de scrieriile fantasy, nici măcar nu mai pot citi coerent o carte fantasy, cu toate că Elantris îmi place destul de mult, dar nu e chiar genul ăla de fantasy pe care să-l placă toată lumea. Adică nu e o carte comercială, iar eu m-am încăpăţânat să cred că nu îmi place 😛

Poate o să încerc şi ceva nuvele, cu toate că nu ştiu să scriu proză scurtă, mă rog, nuvela nu e chiar proză scurtă, dar nu e nici lungă. Mna, până la urmă e mai scurtă decât un roman şi mai lungă decât o povestire, ceea ce s-ar putea să fie bine pentru mine. Cred că pofta de nuvele mi-a venit după ce l-am recitit pe Theodor Constantin şi a sa „Vrăjitoarea din casa cu stafii”. Cred că pentru un timp o să rămân la nuvele, habar n-am de ce. Dar cum îi spuneam şi Luciei, eu mă schimb de la săptămână la săptămână, dar de un lucru sunt sigură, după „Dinastiile” potopul 😀

Momentan nu mai pot scrie nici la „Cronicile Bibliotecarului” – Crina o să mă omoare 😛 –, dar nici nu vreau să rămână la jumătate precum „Crima perfectă”. Probabil că o să citesc un timp, o să încerc să mă liniştesc, nu ştiu, poate chiar să scap de valul de idei care îmi tot vin. Şi dacă tot plouă, de ce nu, să dorm mai mult 😀 Să scap de gătit pentru o vreme şi de viaţa socială, cred că nu mai am chef de socializare zilele astea. Dar trebuie să-mi vină cheful, ştiu eu că trebuie, pentru că vin lansările şi nu o să pot apărea cu faţa pe care o am azi. Adică ursuză şi fără chef de nimic.

Mă rog, şi dacă tot am ajuns aici, voi ce îmi recomandaţi să citesc? Vă rog, fără SF sau Fantasy, la astea mă descurc şi singură. Nu ştiu, aş citi ceva din secolul optisprezece, nouăsprezece – la subiect mă refer -. Am chef de ceva de genul ăsta. Nişte regine reale, nişte bârfe despre aceste regine. Viaţa la curte, din astea. Şi terminaţi cu Dumas, nu cred că mai sunt cărţi necitite ale lui. Da? 😀

Reclame

Ce s-a întâmplat cu Doyle?

doyle1

Mă întreb de ceva timp unde a dispărut Sir Arthur Conan Doyle. În afara câtorva povestiri ce îl au în centrul atenţiei pe Holmes, nimic. Majoritatea acestor povestiri sunt vechi (n-au mai fost reeditate), unele chiar dinainte de Revoluţie. Pe Doyle, majoritatea, poate îl ştiu prin intermediul serialului de televiziune „O lume pierdută”. Dar unde este seria de poveşti: „Povestiri cu profesorul Challenger”? Unde sunt romanele istorice sau celelalte opere pe care le-a scris Doyle? „Sosirea zânelor” de exemplu, există undeva pe piaţa românească? Cum de l-am îngropat pe Doyle? Mi se pare a fi o crimă. E unul dintre autorii mei preferaţi. L-am descoperit cu povestirile lui despre profesorul Challenger într-o ediţie italiană. În acceaşi limbă am reuşit să citesc şi „Sosirea zânelor”, dar şi „Marea umbră”. Omul ăsta acuzat de ocultism în Uniunea Sovietică, a dispărut pur şi simplu de pe piaţa cărţii. Sigur, încă tronează Holmes, dar nu numai asta contează.

Doyle era nebun, poate, pentru că el credea cu tărie în existenţa zânelor, a spiriduşilor etc. Că doar de aia a şi scris „Sosirea zânelor”. Nu numai că a fost un autor cu o imaginaţie debordantă, dar a fost şi un mare istoric. Şi cu toate astea, editurile din România nu îl aduc în prim plan decât pe Holmes, de parcă numai el ar conta pe lumea asta.

Îl vreau pe Doyle pe piaţa românească. Şi sunt în stare să ţip până mă aude cineva

UPDATE:

cimg1325

Multumiri Ginei Rizea!

Duhuri

E greu. Habar nu am cu ce să încep. Am multe de zis şi puţine în folosul cuiva, dar fie, nu ştiu care e începutul, dar e unul că altfel nu se poate. Oricum, de ce nu putem noi să începem cu sfârşitul? De ce toate au un început? Eu încep cu jumătatea, numai aşa, să fie toate date peste cap.
 
*
Ce am mai citit, ce am mai descoperit.
De descoperit am descoperit. Ei, da, cum să nu descopăr. Alin, Teo şi Dorin au făcut un forum, un forum cu şi despre cărţi, un forum în care puteţi scrie şi puteţi fi corectaţi sau, cel puţin, veţi primi păreri. Vă puteţi da cu părerea despre filme, jocuri şi nu în ultimul rând puteţi participa la role play. Heheee, ce vremuri. Iată că parcă au revenit. Aşa, dintr-o dată. Păcat că acum nu mai am eu timp de umblat pe net, de scris şi de citit. Dar o să-mi revin eu. O să mă potolesc cu umblatul ăsta şi o să-mi revin. Că nu o fi foc. – Domnule Hrib, mai trăiţi?
De citit, am citit, dar nu chiar zilele astea. Adică mai acum vreo lună. De ce nimic de atunci, ei nu chiar nimic, că încă mai citesc la „Istorii pierdute”, cam fără chef, sunt cam obosită. Adică până şi eu mă cred, câte opt ore la volan nu e chiar o relaxare. Şi când ajung acasă abia mai am chef şi de mine. Ei, parcă asta e o problemă. Ziceam că am citit. Da. O carte foarte mişto. Nu, nu e fantasy. E un thriller. „Magie întunecată” a lui Philip Kerr. E un thriller istoric. O carte plină de inteligenţă. Aici facem cunoştinţă cu mintea strălucită a lui Newton, da, exact el, povestea bazându-se şi pe datele biografice ale personajului, şi cu iscusinţa protejatului său, Ellis, în mânuirea spadei. Da, e un fel de Holmes al unei alte lumi. Vă las pe voi să descoperiţi ce e istorie şi ce e ficţiune. Oricum, o carte foarte bună.
Şi, pentru că timpul nu mi-a mai permis, vă anunţ o nouă apariţie a revistei „Noi, Nu!”. Gata, trebuie să mă reapuc de scris articole. O să mă tâmpesc altfel. Promit Ciprian. Zău, zău 🙂
 
*
Ce am mai auzit.
Am auzit că mărita noastră Crina, ştie a râde din orice. Sau, cel puţin, ne învaţă pe noi să mai şi râdem, cică face bine la ten. Eu îi dau dreptate, la cât râd, am numai coşuri, dar riduri neam 😀
 
*
Ce s-a mai întâmplat.
Vania şi-a şters blogul şi a revenit cu un altul pur literar. Să-i urăm succes, mă rog, de parcă n-ar avea. 😛
 
*
Ce am mai făcut.
Şi ca să fie clar pentru toată lumea, ăsta e începutul 😀
Am făcut de toate, dar, în materie de blog, fac unele rele. Aviz amatorilor. Pentru că unii pur şi simplu nu au auzit de polemici civilizate şi, pentru că, m-am săturat să îi tot bag la spam, am decis să îi umilesc editându-le comentariile. SĂ NE ÎNŢELEGEM: ACCEPT PĂRERILE CELORLALŢI, ORICARE AR FI ELE, DAR NU ATUNCI CÂND SUNT NEPOLITICOASE. Nu vă convine, problema voastră. O să vă ardeţi pe pielea domniilor voastre. Eu nu vin la voi pe blog să vă spun cât sunteţi de proşti, chiar dacă o gândesc, o ţin pentru mine. Unul mai Bătrân, e foarte revolatat că i-am editat comentariul. Ţi-am zis nene că dacă mai bagi un singur comment o să-ţi pară rău? Ai fost avertizat? Atunci scuteşte-mă. Nu ai de ce te plânge. Ai zis că nu îţi e ţie frică de o Muje. Ei bine, crezi că mi-o fi mie de tine? N-ai să vezi. Ratatule. Învaţă să te porţi, apoi mai vorbim. Ok? See you. Sau nu!
*
Şi ăsta e tot un fel de mijloc.
Nea Costache e din ce în ce mai tare. Scrie super bine pentru o primă încercare. Ştie să se apropie de personaje şi să le iubească ca pe proprii copii. Aşa că m-am gândit să vă spun şi vouă. E păcat să nu îl lecturaţi.
 
*
Habar nu am dacă ăsta e sfârşitul.
Cella, gata, mă apuc de scris. Nu mai umblu ca nebuna. Promit. M-am lăsat de prostii. Gata. Termin arkuda şi ţi-o trimit. E cazul să o termin. E cazul să mai continui şi alte proiecte sau să dezvolt altele. Tu mi-ai dat mereu încredere. Ai fost mereu aproape de mine. Iar eu nu te pot răsplăti decât scriind sau, într-o zi, pot să îţi fac o vizită. Dacă mă primeşti. Dau eu cafeaua 😀
Acestea fiind spuse şi, considerând că am inclus cam tot ce aveam de spus azi, o să mă apuc puţin de scris. Să văd dacă mai ştiu cum se face. Poate mai ştiu, poate nu mai ştiu.
 
P.S: Eu ţin la toţi prietenii mei. 😉