A fost lansarea…

O să încep mai întâi cu cine a fost – vă daţi seama că fac tocăniţă de linkuri: Chinezu (Cel mai tare); Bogdan (Doar nu mă lăsa singură); Lucia Verona (Întotdeauna fenomenală); Vania (Cam trist); Horia şi Andrei (Îi încadrez la un singur link – când îmi trimite Chinezu pozele vă trimit şi io) şi cam atât dintre cei mulţi. Apoi: Preşedintele Ion Iliescu, Primarul Sorin Oprescu, Octavian Ştireanu (Căruia îi mulţumesc pentru invitaţia la Bruxelles), Adrian Severin şi mulţi alţii 😛 Na, acum nu îi mai ţin minte pe toţi…

 

Corina a fost superbă. Îi stă fenomenal de bine în alb. A vorbit frumos şi nu s-a lungit aşa cum au obiceiul autorii. Nu ştiu ce să vă spun exact, dar a fost una dintre cele mai frumoase lansări la care am participat. Desigur, cea mai cea a fost a mea la Satu Mare – merci Crina! La mulţi ani, Crina! 😀

 

În continuare vă las cu câteva poze. Zău că a fost frumos, degajat, simplu, fără ifose şi fiţe. Îmi pare rău doar că nu a venit şi Maria, iar eu am uitat să o sun, aşa cum am uitat să-l sun şi pe Bogdan 😛 Doar că n-a uitat el de mine. No, o să mă odihnesc, sper, zilele astea, să nu mai uit de la mână până la gură.

 

P.S: Mama şi tata, îi uitasem, care m-au stresat cu nişte poze 😛 Îi vedeţi lângă preşedintele Iliescu. Ei sunt, da. Aia mică şi neagră şi ăla mare şi gras 😆

P.S. 2: Vai, sunt beată. Pe 9 mai Corina va avea lansare şi la Piteşti, dar vă mai spun eu până atunci 😉

 

Tot cu Bruxelles

Dacă Vania e obiectiv cu privire la Bruxelles, eu sunt total subiectivă. Adică îmi permit, ce Doamne iartă-mă! Ca să nu zic ca o doamnă 😀

S-a întâmplat să fiu sedusă şi abandonată. Crina, Darius şi Chinezu’ pot confirma. Horia mi-a promis un masaj, dar s-a făcut că a uitat. Zic eu că imediat ce a zărit-o pe Jamilla. Acum na, ştiu că sunt mai bătrână şi mai neinteresantă, dar totuşi. Oricum, Andrei mi-a oferit dragoste eternă. Numai că să mor dacă ştiu ce e aia. Ce e cu bărbaţii din ziua de azi? Ce atâta romantism? Parcă de dragoste eternă duceam eu lipsa. Cineva m-o iubi şi pe mine etern. Am soţ pentru asta. Zău aşa. Dar Andrei a rămas de modă veche, el crede că o femeie e încălzită de iubire. Fetelor, Andrei e singur, deci pe el. Şi Horia e singur, dar eu ştiu dacă e de încredere? 😀

Îmi aduc aminte ca prin vis de Albertini. Trebuia să-i trimit un mail, dar îmi e o leneee. Cine ştie, poate îmi vine mintea la cap mai târziu 😛 Adică mai târziu în noapte. Oricum, omul are har. Cântă şi vocal şi instrumental de te dă pe spate.

Cum am uitat de subiectivitatea mea, mai bine vă mai las cu câteva poze. De mâine vorbim exclusiv de lansare. Acum sunt prea obosită şi fără idei.

Hello, Ciupi! 😛

Simona, sărut mânaaaaaaaaaaa! 😀

Oana, Brussel-ul şi ardelenii

Este iarnă bine. Un fel de iarnă combinată cu primăvară, ca să fiu mai exactă. Cel puţin în România. Corina ne trimite mail cu prognoza meteo de la Brussel sau, să fi fost Horia ori Andrei. Cine mai ştie. Toată lumea dădea câte un mail, ba cu programul, ba cu biletele, ba cu una, ba cu alta. Oricum, tot de la Corina erau pentru mine, că tare îmi era lene să citesc şi cine le semna – ştiu, sinceritatea asta a mea vă copleşeşte, dar nu contează.

Am plecat spre Bucureşti, că de acolo am luat avionul. Normal, am început cu peripeţii. Cu emoţii. Avionul sătmărenilor, respectiv Crina şi Darius, nu a putut fi degivrat. Asta, cred eu, din pricina lui Darius. Vă explic imediat: Darius a fost ferm convins că atunci când i-au dat jos din avion – asta după ce le-a dat şi un sandvici – a lăsat sandviciul pe scaunul avionului. Logic, după nu l-a mai găsit. Adică după degivrare. Se întâmplă chestii interesante în Satu Mare la degivrare. Dar eu n-am timp să le judec. Ulterior, tot Darius, că despre cine altcineva să vorbim, îi cere Crinei un şerveţel, convins fiind că soţia lui i-a pus direct în buzunarul hainei, şerveţele umede. A doua zi, din buzunarul cu şerveţele umede, scoate, de fapt, sandviciul de la degivrare. Ce poate fi mai bestial de atât? Serios acum? Adică, după ce a dat vina pe soţie că nu s-a gândit la şerveţele normale, şi totuşi s-a gândit la cele umede, iote că nu era nici una, nici cealaltă. Extratereştrii ăştia 😆 – Această poveste s-a finalizat în faţa Parlamentului Europei –

Bine, până acolo… doar nu credeţi acum că vă spun tot, pentru că ar fi de scris un roman. Şi totuşi mă sâcâie pe creier, ce s-a întâmplat cu ora aia pe care am pierdut-o în avion? Dap, ăsta chiar e subiect de roman 😉

Să trecem peste, pentru că e prea mult de râs şi i-am promis lui Darius că nu mai zic nimic de el. Ba mai mult, trebuie să-i fac loc şi în blogroll pentru că s-a sacrificat cărându-mi cumpărăturile. Acum nu că Chinezu’ nu s-ar fi sacrificat în acelaşi scop nobil. Dar nu din nobleţe, ci pentru că-l ţineam în loc cărând 😛 După cum vedeţi, fiecare a avut câte un motiv. Desigur, cred că şi Crina tot din aceeaşi pricină mă tot ajuta să car. Pentru că o ţineam din mers. N-aţi văzut aşa ceva, nimic nu fac oamenii ăştia din educaţie 😆 Oh, dar să nu-l uit pe Mordechai, care, la un moment dat, dintr-un sentiment exagerat de milă şi-a dorit foarte mult să ţină punga mea cu ciocolată. Desigur, după două minute i-a înmânat-o Crinei. Adevărul e că era foarte grea.

Dar ce vă spun eu aici? Bine, trec repede prin personaje: Crina, o ştiţi, roşcată, înaltă, râde non-stop şi nesuferită, normal. Normal că mă enervează, pentru că toată lumea mă recunoştea pe mine după Crina. Având părul foarte roşu era destul de greu să nu o observi şi cine să fi fost aia de lângă roşcată dacă nu Oana? Acum sunt nevoită să-mi fac un poster cu roşcata în mărime naturală şi să merg cu el pe stradă, nu de alta, dar altfel nu se prinde nimeni cine sunt. Enervantă Crina 😀

Chinezu… hmm, tot timpul am avut impresia că e un puştan care ştie prea multe, dar spune prea puţine. Ultima parte e oarecum adevărată. Adică chiar ştie multe, dar spune puţine. În schimb, am fost surprinsă să întâlnesc un familist convins, foarte inteligent şi cu un simţ al umorului bestial. Darius, familist şi el, dar, până la urmă, încă un copil. Un domn. Râdea tot timpul. Şi mă credeţi sau nu, de multe ori nu am reuşit să îmi dau seama ce e amuzat, dar mă rog, doar nu o să-i iau eu bucuria omului 😛

Ei au fost cei trei ardeleni care ar fi trebuit să aibă grijă de mine. Dar, desigur, au avut grijă doar de ei. Au despicat fiecare politician, făcându-mă să casc, au râs non-stop, şi până mă prindeam eu… hehe, mai contează? Şi m-au chinuit o zi prin Brugge. Frateee, toţi aveau picioare lungi, eu mai mică şi mai scurtă cum să mă ţin după ei?

Din păcate nu am avut suficient timp să stau la „bârfă” cu Isabelle şi cu Jamilla. Dar cu Isabelle nădăjduiesc, totuşi, să beau o cafea săptămâna asta. Poate şi cu Chinezu de s-o îndura să vină la lansare. Nu de alta, dar dau eu cafeaua şi, în plus, nici nu am apucat să îmi iau la revedere cum se cuvine. Pentru că el a dispărut până mi-am dus eu bagajele la maşină şi m-am întors.

Am mai primit, la Brussel, evident, cărţi de la Vania şi Gabriela. „Cartea de sidef” aproape că am terminat-o în masina. Gabi scrie bestial poezie. 😉

Pe ceilalţi nu am apucat să îi cunosc prea bine. Timpul a fost scurt şi nu ştiai unde să te duci mai repede şi ce să vezi. – Am fost şi la muzeul „Pisicii negre”, ca să ştiţi – Aşa că pe Sibilla şi pe Cora le-am văzut prea puţin, şi, din păcate, pe ceilalţi nu am avut timp nici să aflu cum îi cheamă. Ok, recunosc, am uitat 😛 Dar deh, nu le-am avut niciodată cu memoria.

Însă, adevărul este că în povestea asta este vorba despre mine, Brussel şi ardelenii. Mă rog, eu cel puţin aşa am priceput. Şi dacă chiar vreţi să ştiţi, de acum înainte, oriunde mă voi duce, voi încerca să găsesc ardeleni. Sunt aşa fainiii…. Vorba aia – că nu îmi amintesc cine a spus-o 😀 – haidiii, bre!

Oricum, a fost frumos. Bruxelle e minunat, iar de Brugge nu mai vorbesc. O să vă dau şi poze, dar, evident, după lansare. Dacă nu aţi înţeles de la Cella, ei bine, puteţi vedea aici coperta şi prezentarea. Cu un clik pe poză o să ajungeţi pe siteul editurii unde mai aflaţi una alta. Lansarea va fi joi, 20, ora şaptisprezece. Încă mă mai minunez că Voicunike ştia înaintea mea. Bine, îl bănuiesc pe Horia de „scăpare de informaţii” 😀 , dar să nu fiu rea.

Ei bine, poveşti Bruxelleze o să vă mai spun. Sunt multe, cum ar fi povestea domnului Antonio (?!). Desigur, neapărat trebuie să vă povestesc despre Ciupi, un personaj cu o mie de poveşti. Vom avea timp de toate, dar acum, neapărat, trebuie să mă pregătesc de lansare. Desigur, trebuie s-o fac din toate punctele de vedere 😉

Încă o dată îi mulţumesc Corinei pentru invitaţie, dar cel mai mult trebuie să-i mulţumesc pentru Crina. Dumnezeule, fata aia e fabuloasă. Să te trezeşti dimineaţa şi s-o vezi râzând, cât sunt eu de morocănoasă la orele matinale, nu am putut să nu zâmbesc. Dar despre Crina în alt episod, prea îi fac reclamă, zău.

Special pentru Cella:

Tot eu

Azi e o zi specială. O altă zi specială. Dacă a doua zi după ce m-am operat m-am dus la teatru, ca nu cumva să mă dezic din propria-mi nebunie, azi o să fac la fel. Cu o excepţie, pot să şi conduc şi să stau două ore în fund. În fundul propriu, mulţumesc celor ce îşi fac griji 😀 Bun, şi cum mă duc la teatru, a doua oară în tribuna oficială, care, Dumnezeu ştie de ce, e cumplit de incomodă, dar îţi oferă o vedere bună, ăăă, cea mai bună, mă gândeam să mă laud. Nu mă întrebaţi ce o să văd. Teatru de revistă, dar nu ştiu exact că încă nu m-am dus să iau invitaţia de la mama. Mamă care, conform tradiţiei, mă aşteaptă mâncându-şi unghiile şi citind pe blog să vadă dacă mă duc ori ba. Pe această cale îi comunic că mă duc cu Katy, na, să zică ea că nu îi spun lucrurile importante din viaţa mea.

Tot pe această cale, fiind o blogheriţă de mic succesc, dar în devenire de mare succes, mă gândeam să îi zic Crinei şi aici tare şi răspicat că vreau cartea cu autograf. Ovidiu trebuie să fi auzit de mine, doar sunt vedetă la Radio România Cultural 😛

Bun, ce o mai fi de zis. După cum vedeţi, de când a avut loc marea tăiere, nu prea am mai avut chef de blog, se simte, nu? În schimb, am scris la roman pe rupte. Bogdan Hrib trebuie să fie mândru de mine pentru că am atâtea manuscrise că am început să mă rătăcesc în ele. Dacă un singur om îmi zice că nu e mândru de mine… ei bine, puţin îmi pasă. Eu sunt 😀

Ăăă, da, şi ca să-l liniştesc pe Horia, da, azi chiar o să beau cafeaua 😀 Nu în oraş, la mine acasă. Dar o beau, pentru că ieri am ratat-o. Bun. Acum că ştiţi ce fac azi, cred că pot să-mi beau cafeaua liniştită.

A, Crina – BILETELEEEEEEEEEEEE! Altfel te omor în somn!

Cata tag-ul :)

Când zici că te bazezi pe Xreder pentru o poză cu marea, nu îi merge siteul. Mă rog, aşa că ne adaptăm. Pentru că Cella mi-a amintit că nu am zis nimic de mare, am vrut să vă dau o originală, dar aşa, vă dau ce am. Tot Cella mi-a amintit că m-am lăudat că vă povestesc cum a fost la mare. A fost ca dracu’, ce să zic. Mă rog, era vânt cu soare. Moment în care pielea se bronzează cel mai bine, doar că eu nu sufăr frigul, aşa că am renunţat. Cu toate astea, tot m-a prins. M-am gândit să îi fac o vizită lui Ştefan sau lui Arhi şi soţiei lui. Mă rog, vizită, să le dau o întâlnire. Dar, până la urmă, am preferat să dorm. Nu cred că ei s-ar fi deplasat până la mine.

În zilele astea am avut timp să mă uit pe mai multe bloguri. De obicei mă uit pe mai multe, nu prea comentez eu pe toate. Nu că aş fi fiţoasă – dar sunt – ci pentru că, de multe ori, habar nu am ce să zic. Crina, Vania, Omu’ şi Mana, mă acceptă şi în afara subiectului, dar la ceilalţi nu îndrăznesc să o iau pe câmpii, aşa cum sunt eu obişnuită.

A, aţi constatat că atunci când scriu nimic am foarte multe commenturi? Şi că atunci când zici lucruri importante, trag de comentarii? Ăsta era un P.S 😀

Azi am decoperit o chestie misto. Filomela rulzzz, mă rog, dacă o citiţi veţi descoperi şi voi ce am descoperit eu. Cu această ocazie, îi supun spre atenţie domnului Hrib povestea cu pricina 😉 Sunt subtilă, ştiu.

Pentru că am primit mită, să dau şi nişte linkuri. Acum, sper să nu vă supere comentariile, dar vă spun cam ce aş vrea eu de la voi.

Kmi, aş vrea să nu te mai speli pe dinţi. Icrele alea negre costă prea mult 😀

Radu, uneori, sincer, aş vrea să scrii mai mult. Fi mai rău, mai analist, că de putut poţi.

Cristal, tu eşti cum trebuie, nu prea am ce să-ţi spun. Eşti ok aşa cum eşti.

Sibilla, uneori aş vrea să traduci ce spui în sârbeşte.

Acum să nu credeţi că iau tot blogrollul la rând. Unele linkuri nici nu ştiu sigur de ce sunt acolo. În fine, cum ziceam?

Da, Laura, chiar mă gândeam că nu mai ştiu de multişor ceva de ea.

Şi ca o legătură subtilă: Hello, pisoi. Şi de la tine aş vrea să vorbeşti mai mult despre tine.

Cora, cum îi spuneam pisoiului. Uneori, oamenii, simt nevoia să te cunoască pe tine. Pe Pescăruş îl ştim. Dar cine e Cora? Poate ne spui două trei vorbe.

Ah, să nu uit. Azi am descoperit blogul lui Mihai Mălaimare. E foarte fain. Chiar foarte. Nu ştiu cum de mi-a scăpat.

Hey, îmi aduc aminte că atunci când am început cu blogul, primul link a fost către Horia. Mamăăă şi a trecut anul şi am uitat să-mi sărbătoresc blogul. Trist. Am început să uit şi când e ziua blogului. Oricum, s-a dus. Plus că l-am mutat de l-am zăpăcit. Ce mai contează. La anu’.

Cred că următoarea persoană pe care am cunoscut-o, a fost Maria. Mă rog, după ce ne-a îmbuibat cu icre negre, o să zic că a fost prima 😀

Din blogosferă îmi mai place Micutzu. Uneori e super cinic, ceea ce mă distrează.

O, Doamne, mâine o să aud: „pe mine m-ai uitat”. Mă rog, mă gândeam şi la scriitori, dar lor le dau link altă dată. Până una alta, puteţi consulta lista. Nici eu nu mai ştiu ce să zic. Mă rog, ca şi azi, nici nu aveam ceva interesant de spus.

Fiind duminică, o să fiu în plimbare. Aşa că vă las să vă certaţi pe linkuri. Vă daţi seama că pe mulţi v-am omis pur şi simplu. Despre alţii, chiar nu am ce să spun. Ar mai fi foarte interesant la Mordechai. Mă rog, e chiar foarte interesant. Păcat că nu ajung eu mereu acolo. Că na, nu dispun chiar de tot timpul din lume. Plus că scrie foarte mult. Mi-ar fi greu să mă ţin după el. Mă rog, mai sunt. Nu îmi amintesc acum. Sunt şi oameni pe care nu îi am în blogroll. Că nu îi pot ţine pe toţi, că nu vreau să ajung ca domnul Chinez şi să mă întreb cui să-i fac vânt şi cui nu. Zău aşa. Şi aşa sunt câţiva pe care nu îi vizitez nici măcar o dată. Dar asta e altă discuţie.

Deci, e duminică şi sunt plecată. Vă las să vă certaţi pe link. Cine dă mai mult apare şi luni. Cine nu, nu mai apare. Pe cine am omis o să mă ierte. Pe cine nu, nu o să mă ierte. Ce ştiu eu. E unu noaptea şi vorbesc prostii 😀