Despre timp

Ajung tot mai rar pe propriul blog, aşa că îmi e greu să mai zic de altele. Unele bloguri, cu toate că îmi fac cu ochiul, pur şi simplu rămân necitite. Încerc zilnic să trec prin cât mai multe. Nici timpul necesar pentru a răspunde commenturilor nu îl mai am. Da, am treabă. Toată lumea are, dacă e să fim sinceri. Desigur, unii mai mult, aţii mai puţin, dar tot aşa se numeşte. Mi-am propus ca mâine să mă ascund în casă. Vreau să scriu şi nu mai am timp. Deci : NU MAI SUNT ŞOFER! Mulţumesc pentru înţelegere. Mâine dacă îmi zice cineva că trebuie să ajung nu ştiu unde, din nu ştiu ce motiv, jur că eu bag cuţitul în cauciul de iarnă. Aşa, sper că pe asta am lămurit-o, DA?! Dacă nu moare cineva, nu mă urc în maşină. Nu ies din casă, dar răspund la telefon 😀 Înţeleg că suntem lămuriţi, da mamă? 😛

Că tot ziceam de bloguri, sunt câteva care le citesc cu tot mai mult avânt. Nu comentez mereu pentru că uneori sunt pe lângă cuvinte, dar sunt. Ştiţi voi cu e. Şi aici nu vorbesc de blogul cel de toate zilele, nu îi mai dau link sătmărencei că o să zică că am bucurii la ea 😆 În schimb, zilnic, intru la  Shauki şi la Isabelle. Fiecare mă interesează din motive diferite. Normal, păi nu? Oricum, dacă nu era Isa să mă lămurească şi pe mine în propria-mi nelămurire, aş fi făcut infarct. Nu că acum m-aş simţi mai bine. Nu, nicidecum. După ce afli că nici nemţii n-au înţeles ce dracu’ votăm noi, mai liniştit nu poţi fi, ci doar mai bătut în cap. Eu sunt mai bătută în cap.

Am mai descoperit câteva bloguri ce vorbesc despre cărţile fantasy, sigur, nu am chef acum să vă explic. Mai am puţin şi dorm pe mine. Ceea ce, desigur, nu ar fi mare lucru, dar ar fi cu adevărat păcat să dorm în timp ce scriu, când pot adormi în cadă şi astfel scăpaţi de mine 😀

Şi acum, oameni buni, am o mare dilemă: ce dracu’ să citesc? Tunele 2 sau Eragon 3? Mă uit la ele şi le-aş citi deodată. Dar, până acolo, mâine neapărat trebuie să vă povestesc despre o serie foarte, foarte drăguţă, apărută la o editură al cărui nume nu îl reţin, dar vă dau eu mâine toate detaliile.

Trexel, gata, mâine fac planul. Poate îmi iau şi vineri un liber definitiv şi mă fac nevăzută 😉 Aşa, să avem timp să punem ţara la cale şi calea la ţară.

Oh, da, să nu uit: am înţeles după siteul Tritonic că Reginele au ajuns şi în librării sau, cel puţin, sigur îs pe drum. Oricum, trebuie făcută lansarea şi la Piteşti, într-o zi 😀 Horia, nu uita de Satu Mare, te angajez să-l stresezi pe domnul Triton. Trebuie neapărat să dai cafeaua… Mai bine nu, la câţi au să-mi dea cafele la SM, o să mor dracu’ de inimă 😀 Dar poţi da un ceai după ce o să dau în tremurat 😀

Au mai ramas patru zile

 

Mai sunt patru zile până la marele eveniment. Desigur, mare pentru mine, mic pentru alţii. Dar ce contează alţii când pentru mine e imens? Zău? Contează? Nu, vă spun eu. Că au început să mă năpădească emoţiile nu e chiar un secret. Normal că au început, doar sunt prima pe lista lansărilor. Vă daţi seama? E chiar „sfiorant”. Mişto e că dacă merge prost, au pe cine da ceilalţi vina 😀 Dar, pe de altă parte, şi mai frică îmi e de Horia care va lua cuvântul în… Dumnezeule, nici nu vreau să mă gândesc 😀 O să mă facă tocăniţă, nu o să mă facă… Vă daţi seama că trebuie să ajung în jur de ora cinsprezece şi să-i dau vreo şase cafele, să fiu sigură că nu îl ia gura pe dinainte. Mită, nu glumă. Acum nu ştiu dacă să îmi fac griji şi în legătură cu Bogdan Hrib. Îl mituiesc şi pe el cu ceva. O ciocolată merge? 😛 Ei da, de Mirela nu îmi e teamă, ea e fată bună şi ţine cu mine. Ştiu eu 😉

Ziceam ceva de lansare, nu? Aşa, deci „Seria Dinastiile” şi anume prima carte, volumul I „Războiul reginelor”, îşi ia zborul. Aproape că îmi vine să plâng gândindu-mă că voi fi în librării. E greu să renunţi la a fi o ilustră anonimă. Mă dădeam mare mai mult atunci, de acum… hmm, cum mă mai laud eu? Nu mai pot. Trebuie să fiu lăudată de voi. Dilemă asta, nu glumă.

Da, şi de lansare tot nu zic nimic. Să vă spun: În data de 20, adică joi, adică acum, săptămâna asta; la orele 17, Târgul de carte Gaudeamus (normal, la Romexpo), vă prezintă „Cele două regine”. Una sunt eu, cealaltă tot eu 😀 Eu sunt două. Dar de fapt sunt trei 😛 Oricum, seria, în curând, va beneficia de propriul blog. Adică după lansare. Acolo vom vorbi despre toate cele nouă cărţi ale seriei. Voi avea feed-back-uri, o să adun tot ce spune lumea şi nelumea, adică bune şi rele. Veţi fi la curent cu ulterioarele lansări etc.

Acum, mă gândesc, normal, ca proasta, dacă ar fi să fac câte un blog fiecărei cărţi în parte, aş umple blogosfera cu mine. Dar, până la urmă, n-ar fi aşa de rău 😀 Aş fi vrut să-l văd şi pe domnul Dolea la lansarea mea. Adică nu ştiu dacă va fi sau nu, dar mi-ar fi făcut mare plăcere. Este un om deosebit cu o cultură bogată. Extraordinară. Ce mai, e un om de nota o mie.

Cine are plăcerea şi poate, normal, vă aştept joi la ora 17 la Gaudeamus. Voi fi acolo. O să încerc să şi zâmbesc printre stresuri. Poate că o să îmi iasă şi ceva inteligent pe gură, cu toate că n-aş băga mâna în foc.

Oricum, pentru a afla toate detaliile, inclusiv amplasarea standului Tritonic care e chiar lângă cel al Millennium Press, vă invit să daţi un clik pe banda colorată. Mamăăă, ce tare îs.

Horia, nu-i aşa că te îmbunez cu câteva cafele? 😛

Oana, Brussel-ul şi ardelenii

Este iarnă bine. Un fel de iarnă combinată cu primăvară, ca să fiu mai exactă. Cel puţin în România. Corina ne trimite mail cu prognoza meteo de la Brussel sau, să fi fost Horia ori Andrei. Cine mai ştie. Toată lumea dădea câte un mail, ba cu programul, ba cu biletele, ba cu una, ba cu alta. Oricum, tot de la Corina erau pentru mine, că tare îmi era lene să citesc şi cine le semna – ştiu, sinceritatea asta a mea vă copleşeşte, dar nu contează.

Am plecat spre Bucureşti, că de acolo am luat avionul. Normal, am început cu peripeţii. Cu emoţii. Avionul sătmărenilor, respectiv Crina şi Darius, nu a putut fi degivrat. Asta, cred eu, din pricina lui Darius. Vă explic imediat: Darius a fost ferm convins că atunci când i-au dat jos din avion – asta după ce le-a dat şi un sandvici – a lăsat sandviciul pe scaunul avionului. Logic, după nu l-a mai găsit. Adică după degivrare. Se întâmplă chestii interesante în Satu Mare la degivrare. Dar eu n-am timp să le judec. Ulterior, tot Darius, că despre cine altcineva să vorbim, îi cere Crinei un şerveţel, convins fiind că soţia lui i-a pus direct în buzunarul hainei, şerveţele umede. A doua zi, din buzunarul cu şerveţele umede, scoate, de fapt, sandviciul de la degivrare. Ce poate fi mai bestial de atât? Serios acum? Adică, după ce a dat vina pe soţie că nu s-a gândit la şerveţele normale, şi totuşi s-a gândit la cele umede, iote că nu era nici una, nici cealaltă. Extratereştrii ăştia 😆 – Această poveste s-a finalizat în faţa Parlamentului Europei –

Bine, până acolo… doar nu credeţi acum că vă spun tot, pentru că ar fi de scris un roman. Şi totuşi mă sâcâie pe creier, ce s-a întâmplat cu ora aia pe care am pierdut-o în avion? Dap, ăsta chiar e subiect de roman 😉

Să trecem peste, pentru că e prea mult de râs şi i-am promis lui Darius că nu mai zic nimic de el. Ba mai mult, trebuie să-i fac loc şi în blogroll pentru că s-a sacrificat cărându-mi cumpărăturile. Acum nu că Chinezu’ nu s-ar fi sacrificat în acelaşi scop nobil. Dar nu din nobleţe, ci pentru că-l ţineam în loc cărând 😛 După cum vedeţi, fiecare a avut câte un motiv. Desigur, cred că şi Crina tot din aceeaşi pricină mă tot ajuta să car. Pentru că o ţineam din mers. N-aţi văzut aşa ceva, nimic nu fac oamenii ăştia din educaţie 😆 Oh, dar să nu-l uit pe Mordechai, care, la un moment dat, dintr-un sentiment exagerat de milă şi-a dorit foarte mult să ţină punga mea cu ciocolată. Desigur, după două minute i-a înmânat-o Crinei. Adevărul e că era foarte grea.

Dar ce vă spun eu aici? Bine, trec repede prin personaje: Crina, o ştiţi, roşcată, înaltă, râde non-stop şi nesuferită, normal. Normal că mă enervează, pentru că toată lumea mă recunoştea pe mine după Crina. Având părul foarte roşu era destul de greu să nu o observi şi cine să fi fost aia de lângă roşcată dacă nu Oana? Acum sunt nevoită să-mi fac un poster cu roşcata în mărime naturală şi să merg cu el pe stradă, nu de alta, dar altfel nu se prinde nimeni cine sunt. Enervantă Crina 😀

Chinezu… hmm, tot timpul am avut impresia că e un puştan care ştie prea multe, dar spune prea puţine. Ultima parte e oarecum adevărată. Adică chiar ştie multe, dar spune puţine. În schimb, am fost surprinsă să întâlnesc un familist convins, foarte inteligent şi cu un simţ al umorului bestial. Darius, familist şi el, dar, până la urmă, încă un copil. Un domn. Râdea tot timpul. Şi mă credeţi sau nu, de multe ori nu am reuşit să îmi dau seama ce e amuzat, dar mă rog, doar nu o să-i iau eu bucuria omului 😛

Ei au fost cei trei ardeleni care ar fi trebuit să aibă grijă de mine. Dar, desigur, au avut grijă doar de ei. Au despicat fiecare politician, făcându-mă să casc, au râs non-stop, şi până mă prindeam eu… hehe, mai contează? Şi m-au chinuit o zi prin Brugge. Frateee, toţi aveau picioare lungi, eu mai mică şi mai scurtă cum să mă ţin după ei?

Din păcate nu am avut suficient timp să stau la „bârfă” cu Isabelle şi cu Jamilla. Dar cu Isabelle nădăjduiesc, totuşi, să beau o cafea săptămâna asta. Poate şi cu Chinezu de s-o îndura să vină la lansare. Nu de alta, dar dau eu cafeaua şi, în plus, nici nu am apucat să îmi iau la revedere cum se cuvine. Pentru că el a dispărut până mi-am dus eu bagajele la maşină şi m-am întors.

Am mai primit, la Brussel, evident, cărţi de la Vania şi Gabriela. „Cartea de sidef” aproape că am terminat-o în masina. Gabi scrie bestial poezie. 😉

Pe ceilalţi nu am apucat să îi cunosc prea bine. Timpul a fost scurt şi nu ştiai unde să te duci mai repede şi ce să vezi. – Am fost şi la muzeul „Pisicii negre”, ca să ştiţi – Aşa că pe Sibilla şi pe Cora le-am văzut prea puţin, şi, din păcate, pe ceilalţi nu am avut timp nici să aflu cum îi cheamă. Ok, recunosc, am uitat 😛 Dar deh, nu le-am avut niciodată cu memoria.

Însă, adevărul este că în povestea asta este vorba despre mine, Brussel şi ardelenii. Mă rog, eu cel puţin aşa am priceput. Şi dacă chiar vreţi să ştiţi, de acum înainte, oriunde mă voi duce, voi încerca să găsesc ardeleni. Sunt aşa fainiii…. Vorba aia – că nu îmi amintesc cine a spus-o 😀 – haidiii, bre!

Oricum, a fost frumos. Bruxelle e minunat, iar de Brugge nu mai vorbesc. O să vă dau şi poze, dar, evident, după lansare. Dacă nu aţi înţeles de la Cella, ei bine, puteţi vedea aici coperta şi prezentarea. Cu un clik pe poză o să ajungeţi pe siteul editurii unde mai aflaţi una alta. Lansarea va fi joi, 20, ora şaptisprezece. Încă mă mai minunez că Voicunike ştia înaintea mea. Bine, îl bănuiesc pe Horia de „scăpare de informaţii” 😀 , dar să nu fiu rea.

Ei bine, poveşti Bruxelleze o să vă mai spun. Sunt multe, cum ar fi povestea domnului Antonio (?!). Desigur, neapărat trebuie să vă povestesc despre Ciupi, un personaj cu o mie de poveşti. Vom avea timp de toate, dar acum, neapărat, trebuie să mă pregătesc de lansare. Desigur, trebuie s-o fac din toate punctele de vedere 😉

Încă o dată îi mulţumesc Corinei pentru invitaţie, dar cel mai mult trebuie să-i mulţumesc pentru Crina. Dumnezeule, fata aia e fabuloasă. Să te trezeşti dimineaţa şi s-o vezi râzând, cât sunt eu de morocănoasă la orele matinale, nu am putut să nu zâmbesc. Dar despre Crina în alt episod, prea îi fac reclamă, zău.

Special pentru Cella:

Vorbe…

Ţinând cont că azi nu am văzut laptopul decât atât cât să-mi dau seama că există, o să mă pun pe sccris pentru o oră sau două. Oricum, noaptea e lungă. Mă gândesc de câteva zile să vă spun despre cărţile pe care le-am citit. Normal, nu despre toate, pentru că ar trebui să scriu un pomelnic. Dacă vi le mai spun şi pe cele care sunt în aşteptare, ei bine, aţi avea de citit vreo săptămână. Dar pot să vă spun că de vineri intră în citire „Soni”, cartea lui Andrei Ruse. Am citit câteva rânduri în librărie şi deja puteam să rămân pe loc pentru a o da gata, dar îmi e teamă că vânzătoarele ar fi crezut că vreau să profit de generozitatea lor, aşa că m-am abţinut. Acum, sunt la o altă carte, carte despre care o să vă spun mâine, nu de alta, dar oricum intră în pomelinic. Dar ăsta ar fi un motiv prea stupid. Ideea e că scriitorul acestei cărţi – nu-i român, se înţelege – va veni în România pentru o sesiune de autografe. Dar vă pun eu la curent. Ho, nu vă las aşa.

Cum Obama a ieşit preşedinte şi eu nu am avut timp să-l felicit 😀 , am trecut puţin pe blogul Tritonic, să văd eu ce se mai pune la cale pe acolo.

Cum nu am făcut nimic interesant azi, adică intresant de citit – ştiţi voi, chestii, treabă, lucruri care oricum nu trezesc nici un interes – m-am gândit să o rog pe Crina să îi dea lui Horia o cafea din partea mea.

Crina, ţi-o dau eu înapoi săptămâna viitoare. Trebuie să-l îndulcesc pe Horia că altfel îşi dă drumul la gură la lansarea mea 😀 Doar nu mă laşi aşa, nu?

Eh, şi acum, înainte să mă ia somnul ăla rău să purcedem, adică să mă pun pe scris că romănaşul ăla – e mic – nu se scrie de la sine. Aşa că nu mă bateţi la cap acum, pentru că… ei bine, pentru că mă enervez 😉

Sa mai omoram din timp

Da, mă voi întoarce la Iara şi la Our, de mâine. Sper. Adică sper să am timp. Măcar timp, că apă n-am. Mă rog, v-am mai spus eu vouă. De râsul curcilor sunt. Cu Apă-Canal lângă mine şi nu am apă de dimineaţă. E minunat, ţinând cond că sunt ceva grade bune. Noroc că am curent, respectiv aer condiţionat, că altfel fugeam în pădure.

Capabilă de gânduri mari nu prea sunt astăzi. Ţinând cont că am stat până la o oră venerabilă să termin un scenariu episod 😀 Sigur, vor mai fi modificări de făcut. Lucruri de înţeles, nimicuri. Se rezolvă. Asta este. Întotdeauna se rezolvă. Doar că sunt cam obosită, cam aiurită. Ştiţi cum e. Când pierzi o noapte, hehe, te recuperezi mai greu. În plus, nu am nici apă.

Printre zeci de telefoane, cu presa cu unii, cu alţii, am uitat de Iara şi de Our. E uşor să uiţi de ei când începi să devii centrală telefonică. Şi eu urăsc vorbitul la telefon. Prefer să mă întâlnesc cu omul faţă în faţă. E mai sigur aşa. Întelegi mai multe. Dacă nu înţelegi mai revii asupra problemei. Din astea. Nimicuri.

Iar am spus nimic, cam aşa am făcut toată săptămâna. Poate că de luni voi fi mai coerentă. Şi căldurile vor fi mai mari. Îmi place căldura, de ce să zic. Dar parcă nu mai e la fel de palpitant să conduci când te afli într-o cutie de metal. Parcă nu mai poţi gândi la capacitate maximă. Vedeţi?, avantaje şi dezavantaje.

Petria mi-a dat o leapşă. Nu ştiu cum s-o onorez. Pentru că nu am toate gândurile puse în ordine. Mana şi Claudiu dezbat o temă destul de interesantă: egalitatea între sexe. Ca la nebuni, vă spun eu. Fiecare cu părerea lui. O să ajungem să ne luăm de păr până la urmă.

Vania s-a dus după ţigări, asta pentru că efla este închisă nu ştiu unde. Şi Gabriela suferă de căldură, iar ăia la birou nu îi dau apa care intră în obligativitatea lor pe timp de caniculă. Gabi, stai calmă, eu nu am deloc. 😀

Una peste alta, am reuşit să nu mă cert cu Horia, ceea ce, deja, e o performanţă. Când am devenit eu aşa împăciuitoare? Oare îmbătrânesc? Tot ce se poate.

Şi apoi, cine naiba scrie toate cărţile alea începute? Apăăă, că apoi m-oi pune şi pe scris. Dar apăăă…

Pe la mine prin cartier e o linişte mormântală. Ori au murit toţi din pricină de neapă, ori au mâncat ceva ce nu le-a priit. Dumnezeule, încep să mă îngrijoreze. E linişte de dimineaţă. Sigur s-a întâmplat ceva.

Bine, acum mă întorc la modificările mele. Ştiţi voi, scenariul. Cu toate că abia îmi ţin ochii deschişi, nu văd altă posibilitate. Nu ştiu dacă mai apuc să şi dorm până la noapte. Dar ar fi indicat dacă nu vreau să am ochii roşii. Nu vreau să fac schimb cu Iara 😀

Bun, am zis o groază de nimicuri. Acum mă retrag. Azi am un chef deosebit de scenarii. Cine să mă mai înţeleagă şi pe mine?

 

Ne certam de luni, da?

Dap, în cele din urmă am reuşit să ies din calm.

Mă întreba Crina ieri – sper că nu mă iei şi tu că a fost o discuţie privată şi că sunt nesimţită 😀 – cine e Bogdan Suceavă. I-am spus că e un scriitor şi că e de multişor prin America. Scrie bine, asta nu i-am spus, dar a reuşit să mă scoate din sărite. Crina chiar îmi zicea că a văzut că nu vreau să mă cert. De, ea m-a învăţat mai bine. Am încercat în fel şi chip să îi explic. Ok, dacă nu înţelege, nu-i vina mea. Că nu îşi aminteşte, iar nu-i vina mea. Discuţia aia privată nu a fost atât de privată încât să nu poată fi reprodusă. Că nu era vorba despre familia omului sau despre vreo boală rară. Că am dat o explicaţie cuiva de ce nu îi trimit lui Bogdan Suceavă, iar nu mi se pare o crimă. Mă rog. Poate chiar ar trebui să mi se mulţumească că în felul ăsta şi-a mai adus aminte lumea de autor.

Ca autor rămâne acelaşi pentru mine, ca om… Dumnezeule, eu nu mă cert cu toţi nebunii pe net – în cazul de faţă eu fiind nebunul şi dânsul autorul. Aşadar, gata. M-am plictisit. Şi ca să nu trec la chestii grele, i-am dat domnului Bogdan Suceava un spam. Gata. Serios. Am dus o discuţie la o temă de roman. Nu e cazul. Am eu temele mele, am eu nervii mei. Când o să am chef de ceartă, promit că o să reiau discuţia. Până atunci, drum bun! Dap, eu sunt nebună. ŞTIUUU! Fabulez, habar nu am despre ce vorbesc. Foarte bine. Adică bine că fabulez, în felul ăsta sunt sigură că mai sunt în stare. Şi m-am săturat de explicaţii fără sens. Dap, domnule Suceava, nu vă veţi putea apăra de data asta. Asta-i viaţa, a dracu’!

Acum dacă eu m-aş simţi jignită de oricine zice ceva de mine, ar însemna să o iau razna. Sau autorul pur şi simplu nu vrea să i se pomenească numele. Asta este. S-a pomenit. Cu toate că mai am şi altă treabă pe lumea asta. Dacă argumentele mele nu v-au convins, asta este. Alte explicaţii nu mai am. Poate că nu ar trebui să vă mai căutaţi numele pe google ca să nu vă mai enervaţi. Eu trăiesc liniştită nefăcînd asta.

M-am mai certat eu cu scriitori, dar nici unul nu a fost aşa căpos. Şi cu unii au fost schimburi dure de replici. Şi culmea, am devenit prieteni. Viaţa-i greu, spunea cineva. O persoană oarecum publică trebuie să mai şi înghită, părerea mea. Că nu o să stea toţi să ne ridice în slăvi. Şi, desigur, aici mă refer şi la mine.

Acum eu ce să-i fac ziarului „Ancheta” din Piteşti care mă porcăie? Să mă duc să mă cert cu doamna Fulga, cea care a scris articolul? Sincer, mă doare în dos şi nici acolo. Dacă ar fi fost adevărat, m-aş fi supărat, dar aşa… Aşa că ce să înţeleg eu din discuţia respectivă, că vă deranjează adevărul? Că nu vă amintiţi? Că nu vreţi ca eu să vă pronunţ numele? Asta nu e ilegal. Mai ales atunci când sunt în „casa” mea.

Până îmi vine cheful de ceartă, eu zic să o lăsăm moartă.

Horia, zilele astea poţi să te iei de mine 😀 O să mă întrebi de ce? Păi o să simt lipsa tot banând la comentarii. Normal că n-am să te banez. Vezi dacă mi-a scăpat vreo virgulă 😆 Ok, glumesc. De fapt, vreau să-ţi transmit că e cazul să postezi şi tu şi să-ţi fac puţină reclamă la blog. Banii, cadourile şi bijuurile se primesc la redacţie. Cum care redacţie? A blogului. Linkul se plăteşte pe blogul ăsta.

Cella nici nu are link şi cu toate astea mi-a promis o casă 😀 Aşa se îmbogăţeşte autorul român, profitând de cititor 😆

Da, sunt calmă. Cine vrea ceartă să mă caute săptămâna viitoare. Acum sunt fără chef de-a-mi înfige colţii. Şi totuşi, dacă insistaţi, s-ar putea să aveţi ce vă doriţi.

O seară bună! Sau nu 😀

 

Bookfest sau: Ne-am pupat, Am vorbit, Am citit….

Veşti vreţi, da? Eu vă spun, dar ţineţi-vă bine.

Mai întâi îmi cer scuze că nu am răspuns mai jos, dar nu am avut când. Oricum, voi vă descurcaţi mai bine fără mine.

Mai apoi, să trecem la treburi importante.

 

Mai întâi, da, ne-am pupat. Şi culmea, nici nu am ştiut că Xreder ne-a surprins 😀 Târgul, da. Acolo eram, dar m-a luat gura pe dinainte. Doar ştiţi că eu vorbesc mult.

Târgul mi s-a părut bine organizat. A fost plasat în pavilionul B. Nu de alta, dar eu nu am fost atentă şi am intrat în A, unde erau produse de curăţenie. Apără-mă şi păzeşte-mă, vă daţi seama că am scuipat în sân 😀

Două edituri atrăgeau atenţia de cum intrai: Tritonic şi Corint. Ambele având amplasament bun, dar şi o bună organizare. Ambele şi-au aşezat rafturile în aşa fel încât să pară o mică librărie. Ceea ce mi-a plăcut. Da, mi-a plăcut mult. Nici Nemira nu a arătat rău. Aşa că pot să o plasez pe locul trei la design.

Da, am cumpărat cărţi, iar cea mai importantă este cartea cu autograf. Normal, vorbesc acum despre „Blestemul Manuscrisului” a lui Bogdan Hrib şi Răzvan Dolea. Acum domnul Hrib trebuie să îmi acorde un interviu. Dacă m-ar fi dus mintea, ceea ce mi se întâmplă destul de rar, aş fi luat reportofonul cu mine. Dar unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, păi nu? Acum va trebui să ne chinuim. Adică ori facem interviu via mail/mess, ori ne dăm întâlnire. Nu, nu dau eu cafeaua, sunt zgârcită.

Cartea are trei sute de pagini, minus câteva. Am studiat-o şi am ajuns la concluzia că până marţi e citită şi că o să v-o povestesc. Desigur, până marţi dacă nu mă încurcă prea mult scenariul, adică unul din episoade care nu e gata şi examenul. Dar, în principiu, până marţi o dau gata. Acum nu pot să vă spun mai mult decât că coperta e minunată şi că face parte din genul Thriller, mai mult, după ce citesc şi îmi pot forma o părere completă. Aşa cum e normal.

Da, da, am cumpărat mai multe cărţi, dar despre ele cu altă ocazie. Mai întâi să le citesc, apoi vă pun pe gânduri.

După ce am primit autograf – Horia va trebui să îmi dea dovada 😉 – am fost la o cafea. Normal, Horia a plătit, doar nu mă credeţi nebună. Sunt mai zgârcită ca directoarea de la Satu Mare 😀 Poate confirma şi Caius. Cum ziceam, am fost la cafea cu Horia şi cu Michael Hăulică. Hehe, ce am descoperit eu? Să vă spun, să nu vă spun. Din scris, ambii par nişte duri, nişte răi. Horia, cel puţin, mi s-a părut de o ironie aproape cruntă. Şi ce diferenţă de la scris la real. Ambii sunt oameni normali, aşa cum i-a descris Xreder: „Nu ştiam că tu cunoşti şi oameni normali”, citat din memorie. Păi, nu-i nimic, nici eu nu ştiam 😀 Am vorbit despre cărţi, normal. Dar nu numai. Adică să nu aveţi impresia că oamenii nu ştiu decât cărţi, autori, edituri, etc.  Nu, au şi familii, şi copii, şi poveşti cu cântecele şi maşini. Adică lucruri obişnuite, umane. Ştiţi care e culmea? Mi-au plăcut amândoi, cu toate că aveam mari dubii în privinţa asta. Ei bine, acum ştiu. Oamenii ăştia îmi plac. Aaa, să nu uităm. Horia a zis public că sunt cea mai mare autoare de fantasy din ţară 😆 Da, l-am forţat, nu cred că ar fi spus-o de bună voie.

Ce mai, m-am simţit bine în compania celor doi, aproape că nu aş mai fi plecat, dacă nu aş fi fost excesiv de obosită.

 

Apoi am trecut şi pe la celelalte edituri, de unde am mai cumpărat. Că doar săptămâna trecută ce mi-am luat cinci cărţi 😀

Cel mai rău îmi pare că nu l-am prins şi pe Marian Coman. Dar nu e un capăt de lume, o să-l întâlnesc şi pe el în cele din urmă.

Şi ca toată lumea să stea liniştită, Crina îşi va primi autograful. Horia era destul de speriat auzind ameninţările sătmărencei. 😀

În totalitate: Da, m-am simţit bine în ciuda oboselii şi pe lângă oameni, mi-a plăcut şi târgul. Aşadar, o zi câştigată pentru mine 😉

 

Vorbe de weekend

Azi hibernez. Xreder nu s-a putut desprinde de muncă până la urmă. Aşa că sunt nevoită să mă mulţumesc cu laptopul, TV-ul şi cu vreo carte, da, cartea aia începută de aseară, pe care am să v-o povestesc în curând pentru că e mişto. Mi s-a promis că mâine ajung la Bookfest. Horiaaa, opreşte-mi un Hrib cu autograf, neapărat, neapărat. Că fac urât dacă nu. Şi nu ai vrea să fac urât în Romexpo, crede-mă. Astăzi la 18:30, Tritonic lansează. Aşa că dacă aveţi drum la Romexpo, nu îi arataţi, aşa cum fac eu. E şi păcat. Până la iarnă când va fi Gaudeamus mai e. Aşa că vă sfătuiesc din tot sufletul să vă duceţi. Nu aveţi nimic de pierdut. Se lansează şi Hrib, care e genial. Mă rog, nu mai genial ca mine, dar e pe aproape. Desigur, nu va fi niciodată ca mine, dar poate încerca 😀 Bun, şi acum lăsând gluma la o parte. Merită să încercaţi măcar o dată în viaţă o carte scrisă de Hrib. Mamă, câtă reclamă. Horia vezi că nu scapi doar cu o cafea şi un autograf 😉

Acum să trecem la cele lumeşti, că nu toată lumea înţelege cu ce se mănâncă cărţile. Normal, nu sunt pentru toţi. E ca şi cum i-ai recomanda unuia care citeşte doar King, un Eco. Greu. Vă spun eu. Numai până l-ar înţelege pe Eco şi ar trece iar la King. Aşa cum vă spuneam, mâine mă duc la „Căpială”, iar. Că nu mă duc eu suficient în timpul săptămânii. M-aş duce de azi, singură, târ-târ cu maşina, dar nu ştiu drumul decât până la Cotroceni, de acolo… hehe, complicat. Mai ales că eu nu ştiu să mă ghidez deloc. Şi în Piteşti, mai întâi învăţ străzile, apoi mă aventurez pe ele. E ca atunci când am mers în Creta şi ne-am rătăcit. Xreder mă întreba în ce parte e marea. Cum să îi explic eu că suntem pe o insulă şi marea e peste tot? Mă rog, unii stau mai rău ca mine cu orientarea. Ceea ce nu e bine deloc, dar măcar el se orientează la volan. Eu, dacă nu am semnele, sunt un mare fiasco. Aşa că puneţi mai multe semne.

Normal, mă enervează lumea asta din Piteşti. Habar nu aveţi câte intersecţii complicate şi fără semne sunt în Piteşti. Sunt multe, vă spun eu. Desigur, de obicei merge la mica înţelegere. Eu mă înţeleg repede cu bărbaţii, dar ce mă fac cu femeile că nu vor nici de nebune să mă lase şi pe mine. Iar în Piteşti sunt mai multe şoferiţe decât şoferi. Ca un făcut văd că începe iar furtuna. Iar la mine în cartier, mă credeţi ori ba, furtuna e furtună. Suntem lângă Argeş, adică lângă râu. Deci e furtună. Când plouă eşti mai în avantaj să stai în centru, dar numai când plouă. Asta e durerea.

Ţinând cont că mâine mă duc să mă întâlnesc cu literaţii, şi mă duc, probabil că până luni astea vor fi ultimile mele gânduri. Aşa că va trebui să vă mulţumiţi cu ce debitez eu pe aici. Desigur, iar nu am fost coerentă, dar voi v-aţi obişnuit. Dacă nu v-aţi fi obişnuit, nu aţi mai fi venit până aici, la atâtea clik-uri distanţă. Nu-i aşa?

Hehe, viaţa e dreaptă uneori, ce să zic, azi dorm. Şi când zic că dorm, păi dorm. Toată ziua. Aşa că vorbiţi încet 😉

Bine, bine, tac. Iar m-a luat valul.

Şi ca să nu aveţi impresia că vă las singuri, daţi o tură pe la Gabi, pe lângă poveşti aveţi şi articole interesante. Mă rog, la ea chiar aveţi ce citi, dacă mă înţelegeţi. Aşa că fuga, ce mai staţi? Nu vă mai uitaţi la mine că eu dorm…