Azi îmi e somn

Un somn din ăla dureros. Am impresia că a trecut un camion peste mine. Şi sunt aproape sigură că nu a trecut. La un moment dat, azi noapte, când parcurgeam autostrada mă sună cineva şi mă întreabă unde sunt. Cum habar nu aveam, i-am dat singurul răspuns inteligent pe care l-am avut: „Paralel cu un camion, dar o să-l depăşesc imediat”.

Ieri am adormit la şapte în zorii zilei. În timp ce alţii se trezeau şi se pregăteau de munci. Eu nu, abia mă lua somnul, aşa că n-am opus rezistenţă. M-am trezit la treisprezece. Că aşa a trebuit să fie. La paisprezece eram să-mi beau cafeaua, vorbind telefonic cu roşcata care nu mai e roşcată şi mâncând nişte răcituri.

A urmat machiajul, făcut la o profesionistă. Apoi fuga acasă după fusta scurtă de tot şi sandalele Paciotti. Trebuia să le scot şi pe ele în lumea bună. Mă rog, atât cât s-a putut. M-am schimbat într-o budă – nu că ar fi vreo şmecherie dacă stau să mă gândesc de câte ori m-am schimbat prin maşini sau te miri unde.

Cristian mă aştepta acolo cu o prăjitură Anastassia absolut delicioasă. Ivona şi băieţii au apărut la scurt timp. Jesus ce copii cuminţi şi educaţi are. Mai rar în ziua de azi.

După plecarea Ivonei a venit şi Monica Ramirez.

Fireşte. Între timp eu mi-am făcut numărul, iar apoi am stat la piesa „Insomniacii”. Chiar mişto piesă. Jur că a fost mişto. Mi-a făcut plăcere.

Mno, pe scenă le-am arătat picioarele. Ştiţi cum e, decât să zici vreo prostie pe care să ţi-o rumege toţi, mai bine îi faci să nu audă distrăgându-le atenţia 😀 A mers.

În noapte m-am întors acasă. Ei bine, acum mă simt de parcă m-ar fi călcat un camion şi am o mie de chestii de făcut. Fir’ar să fie de treabă.