Mai întâi să nu uităm de ce ne-am adunat. Desigur, pentru ca joi, 21 octombrie, ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană Argeş are loc evenimentul numit Careul de Dame. Ce să facem dacă suntem patru.? Va fi prezent şi Bogdan Hrib, cu toate cărţile alea de le-a scris, poliţiste toate. Deci aveţi de unde lua autografe şi aveţi şi motive să veniţi.
Lucia are şi ea o surpriză, dar şi eu, una chiar şocantă 😉 Unii or să facă infarct, în timp ce alţii vor rămâne stană de piatră. – Ce mult funny va fi –
Afişul îl aveţi mai jos. Consultaţi-l cu mare atenţie şi nu uitaţi să veniţi, pentru că, până joi, în afară de comunicate de presă, nu mă veţi mai vedea pe aici.
Îmi cer scuze că n-am chef să răspund comentariilor, dar după cum am spus am chef să tac o viaţă întreagă.
Partea a doua o constituie minunatul congres PSD şi ce au înţeles unii. Cică din dragoste… mă rog, dacă unii nu sunt capabili să vadă mai departe, cine dracului suntem noi să ne dăm cu stângu’ în dreptu’? Eu aş zice că din politeţe. Aşa cum a zis şi Chinezu aici, e totuşi ceva să ai o lojă a bloggerilor într-un congres. Dacă ne invita PDL-ul mergeam şi acolo, dar nu e vina mea că nu i-a dus mintea. Sau oricare altă formaţiune politică. Aşa că mai uşor cu entuziasmul ăsta. Nu toţi suntem din dragoste şi PSD-işti, nu că ar fi treaba voastră.
Şi cu asta am spus tot ce aveam de spus pe săptămâna asta.
Azi e luni şi se fac planuri pentru o nouă viaţă. Va veni, probabil clipa, când veţi afla şi voi despre ce e vorba. Sau nu. Acum să ne concentrăm pe careu…
A, să nu uit. O să am şi eu o carte la Gaudeamus în colecţia LIT a celor de la Tritonic. Se numeşte „Dincolo de oglindă”. Eu, încă, nu pot promite că voi fi prezentă. Dar mă bazez pe Ivona să mă lanseze şi pe mine dacă n-oi fi şi n-oi fi.
Şi ca să nu îşi facă unii şi alţii „griji” spun şi public că mâine, probabil, mă voi întâlni cu Mana. Nu, nu vă spun public, locul, ora şi interesul, dar mă puteţi suna pentru a afla dacă chiar sunteţi curioşi. Dacă nu, nu. Cum doriţi.
Acum, hai, pa. Am de scris un comunicat, o proză scurtă şi un scenariu pentru o bandă desenată. Restul e treaba mea. Să ne revedem cu bine!
Sigur că o să râdeţi, dar după ce mi-am revenit mai că am râs şi eu. Bine, n-am râs, dar am înjurat cam ca Lala aşa. Bine, am înjurat mai rău ca ea, na!
Dar să o luăm cu începutul. V-am zis că îi urăsc pe ăia de la finanţe, da? 😀 Nu mi-am schimbat părerea. De ce puii mei sunt aşa de acri? Cred că le dau lămâi de cum intră pe uşă. Să mor de nu. Jesus!
Şi cum m-am enervat pe finanţe, dar şi pentru că n-am mai fost în Curtea de Argeş de vreo şapte ani, am zis să pornesc mai devreme. Şi am pornit mai devreme. De ajuns am ajuns. Am ajuns şi am început ieşind din oraş. Mă rog, nu au nimic care să-ţi spună că ai fi unde se zice că ar trebui să fii. Dar m-am prins singură că am ieşit aşa că m-am întors. Şi am găsit şi o Mânăstire. Nu aia de trebuia, dar mie mi s-a părut bună şi aia de-am găsit-o. Dar nu m-a dus capul să văd că pe ea scrie (şi încă mare) „Mânăstirea Domnească”, aşa că a trebuit să-mi spună Răzvan la telefon unde sunt. Vesel până aici.
Apoi m-am întâlnit cu Răzvan şi Andra (Adakiss). Doi copii minunaţi, vă jur. Mai rar aşa. Şi frumoşi şi deştepţi. Iar Răzvan a venit cu toate întrebările la el. Doar că şi-a uitat lista acasă, dar s-a descurcat şi aşa 😀
Dar am şi plecat. Şi, logic, după ce m-am ameţit atât prin Curtea de Argeş că am ieşit pe partea cealaltă.
Şi văd multe curbe iniţial. Şi-l sun pe Xreder şi îi spun că atunci când m-am dus nu erau aşa multe curbe, ce puii mei. Nu m-a băgat în seamă prea mult, ca nu cumva să-mi dăuneze 😛 Dar când am început să văd blocuri de piatră ridicându-se deasupra capului meu şi tunele… tunele(?!)… şi nema semnal la telefon, am zis că am pus-o. No, nu mă înţelegeţi greşit. Drum îngust. Munţi înalţi de stăteau să-ţi cadă în cap. Tunele. Drum îngust. Nimic rău. Curbă periculoasă. Curbă deosebit de periculoasă. Adică numai aşa era. Măi, m-aş fi şi dus, dar maşina mea zicea că nu prea mai are motorină şi pe acolo, am zis eu, nu prea ai şanse să dai de un peco. Aşa că… curbă periculoasă la stânga, deosebit de periculoasă la dreapta. Drum îngust. Ce fac eu? Întorc acolo. Fix acolo că doar v-am zis, aşa era tot drumul.
Şi uite cum dintr-o întâlnire perfect normală, cu doi puşti mişto, eu ajung să fac un traseu de o sută şi ceva de km. Ehee. Şi da, fie, la început m-am speriat, pentru că nici semnal la telefon nu aveam. Nici indicatoare nu erau. Doar borne, iar unele erau în alb. Abia într-un târziu, undeva bine pitit, era un indicator care zicea trist: Piteşti 60. Bine!!!
Aşa o fi o zi normală? Aşa o fi, cine să-şi mai aducă aminte la cât timp a lipsit de acasă? Până nici pisica nu mă mai recunoaşte, se uită câş la mine, si uneori face: „mauuuu?!”. Mă rog, n-am priceput ce mă întreabă, dar întreabă ea (el de fapt) ceva.
Aşadar liniştită acasă. Şi culmea… suspans… m-am trezit la opt şi am plecat la sală. Unde, desigur, mai mult am băut cafea, ţinând cont că n-am mai trecut pe acolo de o lună şi că îmi era teamă că mâine voi merge în mâini (dar şi pentru că instructorul e super simpatic şi nebun, ca mine, şi preferăm să ne hlizim decât să muncim 😀 ). Dar nu vă lăsaţi păcăliţi că am şi alergat… pe bandă şi am mai făcut şi alte treburi. După care am mai băut o cafea la spălătorie şi alta la Mall. Şi o să mai beau una diseară, vedeţi aici de ce. A, şi probabil că apoi o să merg în vizită şi o să mai beau o cafea. Aşa că mâine dimineaţă să nu mă întrebe nimeni de ce sunt isterică 😀
Şi apoi, ohooo, am fost la Carrefour, cred că nici acolo n-am mai fost de o lună. Iată că s-a trezit gospodina din mine. Mişto e că n-a verificat nimeni frigiderul aseară. Putea la fel de bine să fie plin. Abia când am ajuns la Carrefour mi-am dat seama că nu ştiu cum arată frigiderul meu. Aşa că am cumpărat mai puţine. Printre care şi un cd, ba nu, trei la ofertă, cu şlagăre. Va trebui să mai cumpăr şi pentru Darius unul, trei adică, că măcar la muzică ne potrivim şi noi. Că în rest… O să ţi-l trimit de ziua ta 😛 (dacă îmi amintesc când e).
Sigur, cd-urile nu sunt de mâncare. Oricum, ajunsă acasă am constatat că frigiderul, aşa cum bănuiam, era gol. Acum nu mai e. Cred că se simte împlinit şi el.
Şi dacă tot vine weekend-ul, trebuie să vă spun că a început, aşa cum era şi normal, să mă obsedeze melodia de mai jos.
Iar spre final vă spun că reîncepe concursul de proză, poezie, dramaturgie, etc, susţinut de Lucia&Co. Vedeţi şi voi despre ce e vorba.
P.S: Era să uit că totuşi Bogdan a reuşit să mă isterizeze azi 😀
Dacă până nici Gargui nu m-a făcut să mă sinucid, atunci înseamnă că sunt tare. Am început cu asta pentru că trebuie să ciţiţi această carte. Clar nu le e recomandată depresivilor, ceea ce eu sunt. Dar nici n-aş vrea să o rataţi, lecţiile de viaţă sunt uimitoare, iar eu, în locul eroului, aş fi fost moartă de mult timp. Acum sunt doar mult mai depresivă.
Şi, clar, n-ar fi trebuit să termin cartea după ce am venit de la Satu Mare. Pentru că sosisem acasă oarecum încărcată şi cu o doză de optimism. Dar s-au dus.
Să trecem peste şi să vă povestesc cum a fost, pentru că domnul Hrib îmi tot dă mailuri, mă sună, ba chiar mă invită la Flacăra ca să mă bată la cap. Şi nu, n-am avut chef de poveşti orale. Acum pot scrie, aşa că o să scriu. Un lucru îl ştiu sigur: azi când m-am trezit eu, a ieşit şi soarele 😉
M-am simţit bine ca de obicei printre sătmăreni. Sora mea de suflet Crina Dunca mai avea să stea într-un picior, iar Darius, ca să nu mă plictisesc a fost în stare să mă lase să-i conduc şi maşina. Ceea ce, desigur, am făcut, nu puteam rata prima mea maşină pe benzină. Pe Marian nici nu-l mai pomenesc, iar Lavinia, ca de obicei, o mare doamnă, dar o doamnă foarte ocupată din păcate.
Lansarea a fost bestială, şi cine alta dacă nu Crina putea organiza un asemenea eveniment. Au venit mulţi blogeri şi m-am bucurat în mod deosebit de prezenţa lui Adrian Ştef, de cea a primarului (că doar am dat mâna şi i-am dat autograf), dar şi de prezenţa celorlalţi (vă închipuiţi şi singuri că-mi e lene să dau linkuri). Cu ocazia asta blogroll-ul meu s-a îmbogăţit cu nişte sătmăreni absolut bestiali. Îi găsiţi în secţiunea „Ardelenii mei” şi vi-i recomand cu căldură.
După ce ne-am lansat, pentru că eu consider că s-au lansat toţi cei prezenţi, am plecat spre Baia Mare unde i-am cunoscut pe Paul, Sonia şi Florina. Dar am revăzut-o şi pe Ingrid şi l-am cunoscut pe minunatul Oscar.
Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi anunţat apariţia cărţii. Şi, de asemenea, le mulţumesc celor ce au avut răbdarea de-a citi cartea. O să revin cu detalii despre fiecare zilele ce urmează. Poate chiar în drum spre Târgu Mureş o să vă spun imepresii, pe măsură ce mi le amintesc, desigur.
Cei cărora le mulţumesc pentru tot în mod deosebit se ştiu deja. Şi îmi pare rău că nu l-am mai prins pe Roger să-i dau două 😀 prieteneşte, desigur.
Dar acum, pe lângă „Parfumul văduvei negre” mai aveţi două cărţi de citit la modul obligatoriu. Daţi click pe poze şi veţi intra pe pagina de unde le puteţi comanda. Hai că puteţi. Şi aştept păreri despre ambele, dar şi despre parfum.
Am multă, multă, multă treabă. Din pacate. Din fericire tot aşa. înţelegeţi ce doriţi. Dar am rămas datoare cu ceva explicaţii de vineri seară. Atât pentru cei pe care i-am sfidat, cât şi pentru cei alături de care am fost.
Să vedem. Începem prin a spune că mi-am uitat aparatul de fotografiat. Asta pentru că respectivul se afla în maşina mea, în timp ce eu am „furat” o alta 😀 Se mai întâmplă. Ştiţi şi voi cum e, dacă dispari după o anumită oră din parcare cu siguranţă nu vei mai avea nici o şansă să îţi parchezi maşina prin zonă. Aşa că n-am vrut să risc.
Ca de obicei, în ultimul timp, la întâlnire au fost: Ioana, Dan Badea (ăştia doi sunt duşi cu creierii capului, m-au şocat de-a dreptul), Geocer (şi pe el l-am crezut om serios odinioară), Cangurul (el a rămas la fel, bine că măcar el) şi Ema (copilul trupei). Din păcate Raluca a fost puţin bolnavă. Mai trebuiau să ajungă şi alţii sau poate nu. Dar în grup mai erau. Eh, lasă, peste două săptămâni.
Şi totuşi am vorbit ceva cu Ema despre cărţi. Ema, despre cartea asta de aici. Dar nu îţi face griji, ţi-o aduc eu peste două săptămâni.
În rest… ne-am râs bine. Mai ales eu. Mai ales de Geocer 😀 Ei da, e mişto să-ţi bei cafeaua având în nări parfumul cărţilor şi lângă tine oameni pentru care merită să pierzi şi locul de parcare (sigur, nu l-am pierdut, dar ar fi meritat) 😉
Atât sătmărenii, cât şi băimărenii, la un moment dat, se întreceau care fac întâlniri mai mişto. Drept să vă spun întâlnirile lor mi s-au părut deprimante. Dacă băimărenii stăteau în picioare (au furat ăştia, bre, toate scaunele), sătmărenii se uitau chiorâş într-un ceai gândindu-se la femei, pentru că la masa lor nu a existat nici măcar una. (Vai cât or să mă înjure 😀 ).
Aşa că, dragii mei piteşteni, să le arătăm noi lor că avem de toate. Şi femei, şi băutură adevărată, dar, în special, scaune. Ooo, şi să nu uităm cărţile. Adică să le explicăm că barurile noastre au şi cărţi, nu numai „beutură” şi tutun.
No, ne vedem la 19, în acelaşi loc, probabil la aceeaşi masă, unde ne vom râde de… toată lumea care nu e de faţă 😀
UPDATE: Partea a doua a interviului, maine e si a treia. Ce va mai freaca Hobbitul 😀 Si mie nici nu-mi place 😆 Citiţi cu spor.
Pentru că am rămas în urmă cu multe, azi vom face aşa:
1 Mai întâi să răspund la o leapşă pe care mi-a oferit-o Vania. Care a fost regula? Parcă să spun ultimele versuri citite ale unui contemporan, care m-au impresionat.
Aşadar, desigur, rămânem la Dinu Virgil şi la a sa „Carnea cuvântului” şi anume „Adevărul 1”:
2 După cum a spus şi Geocer, n-am murit. Cum să mor când m-am întâlnit cu Geocer, Ioana şi Iulia? Şi am băut cafea şi sucuri naturale, mai puţin G, fiind singurul domn era musai să bea o bere 😀
Cum n-am poze o să revin mâine cu mai multe detalii. Bine, mâine voi reveni cu forţe proaspete, cred 😀
Oana Stoica Mujea 
