Cam asta e

UPDATE: SOMALIA E IN TIMISOARA 

  Ei bine, v-am promis că public ceva despre Rocha ca să-l puteţi lua la întrebări. Aşa am primit, aşa vă dau. Nu stau să pun diacritice nici bătută, am şi altă treabă de făcut. Eventualele greşeli vă rog să le semnalaţi drept la tritonici, eu doar dau copy/paste.

    Luis Miguel Rocha Despre Autor: Luis Miguel Rocha s-a nascut in Portugalia, la Porto in 1976. Studiind stiinţe umane, a lucrat mai apoi in departamentul de producţie pentru televiziunea TVI. A petrecut mai apoi caţiva ani la Londra supervizand scenarii pentru diverse case de producţie britanice. In acest moment, scriitorul se dedica exclusiv scrisului si isi imparte timpul intre Porto si Londra. Primul sau roman, Um Pais Encantando, a fost publicat in 2005 .

   Traducerea spaniola a romanului, La Muerte del Papa, este o versiune usor modificata a originalului O Ultimo Papa. Pentru aceasta, autorul si echipa editoriala au lucrat impreuna pentru a face romanul sa se apropie de genul thriller. Traducerea spaniola a romanului La Muerte del Papa este o versiune usor modificata a originalului O Ultimo Papa. Adresa sa de blog este http://www.luismiguelrocha.com/portal/

   Adresa site-ului personal este http://www.luismiguelrocha.com/futuro.htm

   Cel mai recent roman al sau, The Holy Bullet ( Bala Santa ) – Papa trebuie sa moara reprezinta inca un thriller rapid despre Vatican, amestecand faptele cu fictiunea si plecand de la teori infricosatoare , fascinante, dar plauzibile. De data aceasta intrebarea este : Care este adevarul din spatele asasinarii esuate asupra Papei Ioan Paul al II-lea care a avut loc in 1981? Cum a putut avea loc? Cine era acel om – Mehmet Ali Agca, cel care l-a impuscat si ranit serios pe Papa si care momentan e in inchisoare? Ce forte secrete controleaza Biserica Catolica? Volumul a fost tradus deja in 5 limbi.

   Ultimul papa Intriga: Romanul Ultimul Papa combina fapte reale si fictiune intr-o povestire palpitanta centrata pe moartea misterioasa a Papei Ioan Paul I in 1978. Relatari din presa din perioada respectiva constituiau un tablou incetosat a ceea ce s-a intamplat cu adevarat cu Sfintia Sa. Chiar si rapoartele din perioada respectiva erau controversate. Ultimul Papa s-a dezvoltat din aceste incosistente. Cartea lui Rocha dezvolta aceste teorii ale conspiratiei intr-un thriller incitant.

   Povestea se constuieste pe doua coordonate, aparent fara legatura intre ele : 1978. Pe data de 29 septembrie, lumea se trezeste cu vestea socanta a mortii subite a lui Ioan Paul I, ales papa cu doar treizeci si trei de zile inainte. Reactia oficiala a Vaticanului reteaza orice speculatie in legatura cu cauza unui incident neasteptat: papa, spun ei, un om cu o sanatate subreda, a suferit pur si simplu un atac de cord. 2006. Sarah Monteiro, jurnalist, se intoarce acasa, la Londra, in urma unei vacante. Acasa o asteapta un plic care contine doua documente ciudate: o lista de nume si un mesaj codat. Din acest moment, viata lui Sarah este in pericol. Se trezeste in mijlocul unei conspiratii care implica conducatori religiosi fara scrupule, politicieni corupti si mercenari pregatiti sa-si vanda sufletele celei mai bune licitatii.

   Povestea incepe in Vatican cand un cleric imbracat intr-o haina neagra se aventureaza prin camerele sacre ale Arhivelor Secrete . Cititorul este imediat prins de aceasta scena intriganta. Monseniorul se opreste pe moment pentru a pune niste hartii ingalbenite intr-un plic . Cand pleaca din Arhive, se intalneste cu un strain care il urmareste pana pe strazile Romei. Dupa ce e impuscat de catre strain, si inainte de a fi bagat intr-o masina, el reuseste sa introduca plicul intr-o cutie postala. Intre timp , in orele diminetii aceleiasi zile, sora Vincenza prepara cafeaua pe care sa i-o duca noului Papa, Ioan Paul I, ales cu numai 33 de zile inainte. Atunci cand se intoarce 15 miunute mai tarziu sa ii dea Papei medicamentele, taviţa arginitie pe care o lasase in faţa usii este neatinsa. Dupa ce intra in camera pentru a il verifica , il gaseste pe acesta mort.

   Soarta misteriosului plic este scoasa din nou la lumina atunci cand Sarah Monteiro, o juralista in Londra, se intoarce din vacanţa pentru a gasi acel plic indesat in cutia ei postala. Paginile ingolbenite din plic conţin nume nefamiliare si un mesaj codat. Iniţial ea nu e preocupata de aceasta lista, pana cand un strain intra in casa ei , si isi da seama ca lista aceea a pus-o in pericol. Cand incearca sa afle seminfiatia listei , decopera ca aceasta contine de asemenea cheia pentru accesul la cel mai inalt nivel de coruptie din Guvern si Biserica. Lista include posibil si numele tatalui sau . fuge pentru a scapa de pericolul posibil , si se apropie de o figura fantomatica, pe numele sau de cod Raphael. El promite sa ii dezvaluie inţelesul ascuns al listei si motivul pentru care ea este implicata. Sunt prinsi intr-un vartej al terorii si al inselatoriei in timp ce incearca sa afle ce s-a intamplat in timpul scurtului regim al Papei Ioan Paul I si cine a beneficiat de pe urma morţii acestuia.

   Acţiunile CIA-ului si ale Mafiei italiene sunt uimitoare , acestea fiind implicate in politicile Vaticanului. Autorul asigura ca acesta implicare nu mai este aceasi si in zillele noastre. In aceasta poveste, organizaţia religioasa P2 are o putere extrema in interirul Vaticanului. Cartea incearca sa dezvaluie ce s-a intamplat cu adevarat in cele cateva zile de conducere a lui Ioan Paul I, planurile cui au fost brusc distruse in acea noapte si cine a beneficiat de dispariţia lui. Ediţia spaniola a aparut impreuna cu o brosura de 30 de pagini scrisa de catre renumitul jurnalist si scriitor Juan Arias, fost corespondent pentru El Pais Italia, caruia guvernul italian i-a decernat Premio a la Cultura.

   Volumul, deja tradus in 11 limbi, a devenit in august 2008 bestseller in SUA. Ultimul papa va fi editata in limba romana in anul 2009, de catre Tritonic Editorial Grup, completand colecţia PREMIUM. Ultimul Papa nu ofera indicii. Constituie un indiciu in sine si lasa multe sa fie descoperite inauntrul cartii, inclusiv un epilog scris de omul care sustine ca l-ar fi ucis pe Papa Ioan Paul I in noaptea de 29 Septembrie 1978. Totodata, cartea arunca putina lumina asupra unei realitati intunecate care ne arata ca nu putem sti cu adevarat cine ne conduce. Cine are puterea reala ? Rocha afirma : “ Cand va ganditi sa va invinuiti presedintele pentru ceva, ganditi-va din nou, ganditi-va mai departe. E important sa avem o doza sanatoasa de scepticism atunci cand vine vorba de ceea ce aflam din stiri si din ceea ce ne spune guvernul nostru. Nu totul este alb si negru. Lumea in care ne aflam e mult mai complicata . “ Editia spaniola a aparut impreuna cu o brosura de 30 de pagini scrisa de catre renumitul jurnalist si scriitor Juan Arias. Arias a fost corespondent pentru “El Pais”- cel mai renumit ziar spaniol in Italia si la Vatican si a fost recompensat cu premiul “Castiglione de Sicilia” pentru cel mai bun corespondent strain si “Premio a la Cultura” din partea guvernului italian. In biblioteca Vaticanului a descoperit singurul manuscris in dialectul lui Iisus din Nazaret pe care discipolii l-au urmat timp de secole. Este autorul a numeroase carti si lucreaza in prezent ca si corespondent pentru “El Pais” in Brazilia. Urmatoarea sa carte va fi lansata in mai 2009. – adica „Papa trebuie sa moara”

Răspuns pentru Ana

Când are Ana întrebări, e greu să nu îi răspunzi cu toate că am mai spus eu pe aici de ce, ce şi cum. Dar nu-i asta o problemă. Dacă din gură nu repet mai mult de ori, pentru că încep să mă enervez, din taste n-am probleme. Aşa că:
1 Când te-ai apucat de scris?
Pe la zece ani. Am scris „Lesie vine acasă”. Era cu căţelul ăla, dar cred că Lasie o chema. Mă rog, nu că ar conta prea mult. Cu toate că, pe clasa a doua, şi ţin minte asta pentru că încă eram sub comunism şi am primit un stilou cu peniţă de aur, scriam poezie. Dumnezeu ştie de ce. Eram eu fana lui Minulescu, Eminescu nu mă încânta prea mult pe vremea aceea. Desigur, îl adoram şi mai cu foc pe Arghezi. Iar nu aş şti să dau o explicaţie, dar aşa a fost.
Oricum, cu adevărat m-am apucat de scris la douăzeci şi doi de ani. Şi aşa ajungem la: ce s-a întâmplat în ziua aia?
Eh, nu ştiu dacă ziua aia a fost specială sau pur şi simplu am dat ghes frustrărilor mele. Eram tristă. Veneam de la un examen, îl luasem, dar veneam şi pe drum mă gândeam că nu simt nici o bucurie vis-a-vis de ceea ce învăţ. Ca în fiecare zi a vieţii mele mă întrebam eu ce fac? Nu aveam nici o pasiune specială. Citeam, dar nu mi se părea a fi ceva special. Era chiar normal.
Cred că la ora nouă seara am ajuns acasă. Era iarnă, întuneric şi frig. X dormea, iar eu nu aveam stare. Ştiu că am dat drumul calculatorului. Am început un joc, „Sims”, dar era plictisitor. După ce le construiai casa, nu mai era nimic mişto. Aşa că m-am gândit să mă uit la un film, dar nu aveam chef. Căutam rătăcită prin calculator un mare NIMIC, atunci mi-a venit o idee: dacă zeii ar fi răpiţi?
Ce ai scris atunci? Ei bine, am pus titlul „Stăpânul”, mi-am scris numele şi m-am uitat la pagina goală. Apoi, cu capul în nori, am zis în sinea mea: „cred că va fi o trilogie”. Aşa că am pus capitolul unu roman, „Răpirea zeilor”. A fost ilar. Nu prea ştiam să tastez şi ca să scriu jumătate de pagină mi-au trebuit trei ore. Dar ideea mi-a plăcut. Eram stângace. Nu aveam idee că sunt reguli în scrieri, stiluri şi alte alea. Dar mi s-a părut amuzant. Aşa că am scris zi de zi până am ajuns la două sute cincizeci de pagini. Acolo s-a terminat primul capitol. Nu ştia decât Sorin că scriu. În timp ce scriam căutam un editor. O porcărie de poveste cu un editor. Dar nu conta, îmi găsisem ţelul. Cel puţin nu mă mai întrebam zilnic eu ce o să fac. Aşa am dat peste Dinu Virgil Ureche. Ceea ce răspunde automat următoarei întrebări: „Cine a fost primul tău cititor”. Dinu Ureche a fost primul meu cititor. Pentru că nu a avut de ales. A trebuit să publice o carte. Dar primul, primul şi cel mai important a fost bunica mea.
De ce te-ai apucat? Poate pentru că aveam nevoie de comunicare. Aveam nevoie de un ţel pe care să-l ating, iar ăsta a fost lucrul cel mai frumos şi pur pe care l-am făcut vreodată. M-am apucat pentru că am simţit că trebuie să o fac. Şi, de atunci, nu am ştiut să mă mai opresc.
Sper că răspunsurile au fost pe măsura aşteptărilor. Mulţumesc, Ana!
 

 

Sezonul lepşelor

A început sezonul lepşelor. Dacă toată vara abia s-a mişcat câte o leapşă prin bloggosferă, ei bine, toamna a venit cu ele. Grămadă. Am două. Una de la Adina, una de la Crina, care, la rândul domniei sale a primit leapşa de la Maria. Şi, uite aşa, ne învârtim pe aici. Între bloguri, între lepşe. M-am gândit eu cum să le combin, dar e dificil, şi nu prea. Şi totuşi.
Să facem o încercare: leapşa Adinei sună aşa: zece amintiri de toamnă. Hehe, nu am eu zece amintiri, dar câteva tot oi avea. Aşa că vom începe cu asta. Pe care o dau de acum mai departe, ca să fie treaba treabă: Crina (na 😀 ), Trexel, Andrei Badin şi Maria Barbu. Aşa, să sufere toţi, nu numai eu 😛
 
Amintiri tomnatice:
 
1 Toamna, copil fiind, mă duceam să culeg castane. Nu, erau comestibile. Bunica mea le gătea în fel şi chip. Castanul se afla chiar în faţa casei memoriale Vladimir Străinu. Singurul autor de marcă pe care l-a dat comuna Teiu. O mândrie pentru sat, pentru argeşeni, dar şi pentru România. Iubeam casa aia şi iubeam castanul din faţa ei. Toamna stăteam acolo, sub castan şi mă gândeam că într-o zi voi fi şi eu un Vladimir Străinu al satului copilăriei.
 
2 Toamna mă duceam pe gârlă, la vreo opt-zece kilometrii de satul meu. Eu şi câinii. Acolo, unde mă duceam, era o livadă. Crescută parcă pe un dâmb, în vale, ciobanii îşi păşteau oile înconjuraţi de câinii lor ciobăneşti. Dar nu aveam treabă cu ei. Nu ne vedeam, decât dacă voiam neapărat să ne căutăm. Dar nu voiam. Era o livadă cu pruni. Nu mi-au plăcut niciodată prunele, aşa că nu au fost în pericol. Îmi plăcea acolo, în special toamna, pentru că era totul arămiu. Iubeam să aud vântul şuierând printre frunze şi să mă las pradă viselor. Eram mereu însoţită de cei trei câini: un labrador negru – Corbiţă, o căţea fără rasă – Nadia şi de cel mai bătrân membru canin al familiei – Andronache. Ei dormeau lângă mine, păzindu-mă cu sfinţenie, în timp ce eu pictam în minte cuvinte.
 
3 Toamna m-am dus la grădiniţă. De ce îmi amintesc acest episod? Hehe, e amuzant. Ştiam doar un singur cântec pe vremea aia. Când mama m-a dus la grădiniţă, doamna m-a întrebat dacă ştiu vreun cântecel. Iar eu i-am cântat: „M-am născut într-un salcâm”. Credeţi că a rămas minunată? Nici acum nu a uitat 😀
 
4 Toamna mi-am cunoscut soţul. Eh, în fine, era aproape toamnă. Oricum, ţin minte că în anul acela de Crăciun mi-a cumpărat un pluover. Eram de vreo trei sau patru luni împreună. O, da, tata a făcut o criză de nervi 😀
 
5 O toamnă anumită a rămas specială în mintea mea. Eram copil, la ţară. Avem în curte un pătul mare, iar sub el o sobă cu plită. Aşa cum sunt sobele sau, cum erau, la ţară. Burniţa. Dar eu alergam cu câinii prin curte. Ieşea fum pe coş completând un peisaj dezolant. Mama era lângă foc făcând susan. Mi-o aduc aminte şi acum cum stătea acolo şi făcea ca visele mele să se împlinească. Unde s-a dus toamna aia?
 
6 Toamna a început serialul meu preferat: „LOST”.
 
7 Toamna ne-am luat prima maşină: „Opel Vectra”
 
8 Toamna ne-am luat apartamentul cel mare.
 
9. Toamna ne-am luat a doua maşină, evident, vânzând-o pe prima: „Skoda Superb”.
 
10 Şi, tot toamna, mi-am luat maşina mea. 😀 Din trei în trei ani, toamna, mi se întâmplă ceva minunat. Ei da, aşa a fost mereu. Aşa că mai am de aşteptat încă trei ani pentru o vilă 😛 Oh, ce o să se mai întâmple toamna asta?
 
Cum pe Adina am onorat-o, să o onorăm şi pe Crina. Ei bine, leapşa asta i-o dau mai departe cui o vrea să o fure. Deja fac abuz de unii dintre voi. Doar nu vrem asta 😀
 
1 Ziua cea mai frumoasă
Cea în care m-am apucat de scris. Aveaţi dubii?
 
2 Lucrul cel mai uşor
Somnul.
 
3 Cel mai mare obstacol
Eu.
 
4 Cea mai mare greşeală
M-am născut în epoca nepotrivită
 
5 Cauza răutăţilor
Lipsa de comunicare
 
6 Cea mai mare înfrângere
Atunci când mă înfrâng eu pe mine.
 
7 Prima necesitate
Aerul
 
8 Cel mai mare mister
Ceea ce se află dincolo de adevăr.
 
9 Cel mai mare defect
Tot eu
 
10 Persoana cea mai periculoasa
Cei care pretind că îţi sunt prieteni
 
11 Cel mai urât sentiment
Cred că invidia, îmi place să urăsc.
 
12 Cel mai frumos cadou
Cărţile
 
13 Cel mai bun remediu
Bezna şi liniştea
 
14 Protecţia efectivă
Închiderea în sine. Nedezvăluirea sentimentelor de teama de-a fi rănit.
 
15 Cele mai necesare persoane
Familia, prietenii, editorii 😀 …
 
16 Sentimentul cel mai frumos
Respectul de sine.
 
Gata? S-a terminat?