E tot mai rău

La răceală mă refer. Eu zic că mâine e mai bine, ea zice ba. Şi uite aşa îmi pierd timpul certându-mă cu o răceală rea. Foarte rea.

Acum ca să fiu sinceră mai am şi stres. Se numeşte Bogdan Hrib şi are peste 40 ani. E şef de trib editorial şi din trei în trei zile mă întreabă cum merge cartea. Eu îi explic că nu e nici o carte, ce carte? Sunt răcită, n-am chef de cărţi decât să le citesc, ce doreşti de la mine? Bine, zice el, dar să-i dau un titlu. Sunt multe titluri în librării, să-şi aleagă. Nu, nu, cum se va numi următoarea carte poliţistă. Păi eu de unde să ştiu? De unde?

Dar poate are Vania o idee, că tot îmi face prezentări. Dă-i tu un titlu stresului 😀

Mă rog, scriu eu ceva, dar nu ce ar vrea Bogdan acum, aşa că nu mă întrebaţi că nu vă spun oricum. Cercetez Templul lui Solomon şi El Dorado. Lăsaţi-mă că nu vorbesc în dodii, dar nici nu vă povestesc că nu am chef şi oricum nu sunt sigură de ceea ce fac. De parcă am fost vreodată. Lala? Păi până la anul mai e timp. Destul. O să fie, ho, nu vă ambalaţi, doar că acum nu pot intra în pielea personajului. În plus mă amuză mult Istoriile pierdute ale omenirii… ăăă, nu, nu vorbesc despre o carte anume. Vorbesc şi eu aşa să mă aflu în treabă, ca de obicei.

Şi nu, n-am chef să comentez pe bloguri. Uite că n-am, daţi-mă în judecată. Comentez eu altă dată. O da, şi în curând o să vă public un mail spectaculos pe care l-am primit. Am râs mult 😀 Şi cam atât că am treabă… să mor 😉

 

P.S: Citiţi şi despre Anne Rice că nu se lasă cu greaţă 😆

P.P.S:

Am continuat prin a-mi tăia venele. Lama era ruptă în două şi ruginită, dar nu mă gândeam că o să mă infectez din moment ce încercam să mă sinucid. Am încercat cu pastile, era simplu şi nedureros, dar tot ceea ce mi s-a întâmplat a fost să zac trei zile în pat. Zile în care am văzut demoni înconjurându-mă şi râzând în timp ce îmi beau rezerva de gin. S-a dovedit a fi adevărat când mi-am revenit. Doar că nu demonii îmi băuseră ginul, ci doctorul ce se ocupa de sănătatea mea mintală. Dar de a lui cine dracu’ se ocupă?

După o săptămână în sanatoriu m-am întors acasă cu acelaşi gând, sinuciderea. Mi-am făcut un ştreang dintr-o sârmă ruginită şi m-am aruncat în el. Dar sârma era prea ruginită, aşa că am scăpat încă o dată. Nici cu pistolul pe care l-am cumpărat de la un drogat de la colţul străzii nu a funcţionat, idiotul îi pusese bile de cauciuc, tot ce mi s-a întâmplat a fost o vânătaie mare şi dureroasă în jurul tâmplei. Am băut otravă de şobolani. Mama o ţinea în magazie. Veche de ani de zile şi ieşită din garanţie mi-a umplut trupul de bube. Dar n-am avut nici pe dracu’. Nici cu lama nu o să funcţioneze, o ştiu. Atunci vă întrebaţi de ce dracu’ tot încerc? Pentru că am fost blestemată să nu pot muri până când nu îmi voi ispăşi toate pedepsele pământeşti. Nu vreau să mor şi puţin îmi pasă de pedepsele pământeşti. Pur şi simplu îmi place să testez teoria.

E noapte

Încă n-am poze, dar nădăjduiesc că vor veni de undeva. Dar, mai întâi, încep cu mulţumirile: Îi mulţumesc Simonei pentru că a fost alături de mine sufleteşte şi pentru semnalarea din Click a evenimentului. Crinei, normal, pentru că şi-a ros unghiile. Lui Vania şi Chinezului pentru publicitate şi, desigur, tuturor celor prezenţi. Ziariştilor şi celor de la TVR Cultural.

Mulţumiri deosebite scriitoarei Lucia Verona – cea mai tare 😀 ; Silvanei, pentru că iar a fugit de la şcoală pentru mine – o ador 😀 ; doamnei blonde, dar foarte, foarte rea: Teodora Georgescu; celei mai frumoase surprize: Isabelleeeeeeeeeeee şi, desigur lui Mary Lou, care ne-a făcut onoarea de-a bea o cafea cu noi. Şi, am mai zis, tuturor celor prezenţi.

Lucia şi Bogdan m-au lansat. Nu, nu pe o orbită, chiar dacă mulţi s-ar fi bucurat 😀 Da, a fost ultima lansare a Reginelor pe anul ăsta, urmează un an de „Indicii anatomice”. Cred că va fi foarte, dar foarte interesant. Şi da, vom începe cu Satu Mare pe 11. Hai, săriţi în sus sătmăreni, că poate vă prind că lipsiţi după ce m-aţi ameninţat atât că sunt neserioasă că n-am venit şi alte cele. Dacă nu primesc câte o cafea de la fiecare, fac urât. Şi dacă nu vă văd la lansare, ooo, crimele alea s-ar putea transforma în realitate.

Aşadar, a fost foarte mişto. Le mulţumesc celor care s-au gândit la mine în timpul lansării, şi sunt câţiva la care mă gândesc acum 😀

Voi reveni cu poze… într-o zi 😉

Lene apocaliptică

IMG_0077

Dacă esoterismul mi-a oferit nişte explicaţii vitale, viaţa tot nu mi le prezintă în felul ăla.

 

Nu am vrut să spun nimic interesant, aşa că nu e cazul să căutaţi explicaţii inexistente. Adevărul e că sufăr de lene. Nu ştiu dacă e o boală biologică sau psihică, dar eu sufăr. Poate unii dintre voi îşi amintesc că Sky mi-a aruncat o provocare. Mi-a dat o idee pentru o poveste, ei bine, nu sunt în stare să mă gândesc la ea, pentru că am o mie de prostii în cap. Dar dacă aţi mai veni şi voi cu idei, cine ştie, poate ar fugi lenea şi m-aş pune pe treabă.

Mă întreb dacă scrisul se poate uita. Aş putea face un test şi să nu mai scriu vreo două luni nimic, dar îmi e prea teamă că răspunsul va fi „DA” şi atunci ce o să fac? Probabil că nimic, poate doar voi da din picioare ca un copil nervos. Fără lacrimi şi alte isterii lipsite de sens. Sau voi începe să mănânc şi mai mult decât o fac deja, sperând ca într-o zi să devin o balenă. Aşa, cu siguranţă, toţi îmi vor plânge de milă. Sigur, aş putea face multe altele, dar tot mie îmi va fi rău.

Nu, nu mă gândesc la nimic, chiar dacă pare că spun ceva, de fapt, nu fac decât să înşir cuvinte fără sens. O fi şi ăsta un fel de exerciţiu în procesul scrisului.

E vară şi eu sufăr de lene. Dar nu e nimic extraordinar, aşa mi se întâmplă mereu la începutul verii. Cineva se va găsi să mă scoată din amorţeală, chiar dacă eu nu sunt sigură că îmi doresc acest lucru.

Hei, nu vă mai holbaţi, dacă tot nu aveţi ce face şi aţi trecut să ascultaţi o babă nebună, mai bine treceţi la Vania, care are nişte poveşti despre mine de te prăpădeşti de râs. Nu ştiu de ce mă bucur aşa că doar de mine râde 😀

Frichineli

Am plecat de două ori la somn, dar nu am stare. Aşa că am zis să vă spun. Am fost la Iaşi, unde i-am cunoscut pe Shauki – cu precădere – şi în fugă pe Mihaela Frunză. No, oricum Shauki a stricat surpriza, dar nu spun mai mult 😀

Lansarea mi s-a părut mişto. De ce? Chiar dacă lumea nu se aduna, sonorizarea a fost atât de bună încât s-a auzit în fiecare colţ al târgului. Dar mai interesantă, la drept vorbind, a fost masa de la „Bolta Rece”. Shauki nu a vrut să bea vin, cam prea cuminte 😀 Nu are nici un viciu, de aia citeşte atât de mult, are mintea limpede.

Am bărfit, desigur, cu Crina la telefon şi, dintr-o nebunie de moment i-am făcut trafic lui Vania (poveste lungă 😀 ).

Până descarc eu pozele şi încep să vă spun poveştile nu uitaţi, Piteşteni, că duminică aveţi întâlnire cu Corina Creţu. Afişul e mai jos, dar cred că ştiţi deja ora şi locaţia.

Sunt obosită moartă, dar nu pot să dorm. În schimb, mănânc de când am venit acasă. Se anunţă o vară grea, cred că trebuie să mă grăbesc să plec în concediu, altfel nu îl mai apuc la ce planuri are Bogdan. Probabil că nu voi mai apuca să văd nici Piteştiul, poate doar de Crăciun şi de Paşti. Povestea Iaşului o să v-o destăinui în curând pe Dinastii, aici avem lucruri mai importante de vorbit. Mă rog, nu e nimic mai important ca Iaşul, dar totuşi.

Pentru o mai bună prezentare, totuşi, mergeţi la Shauki, el a zis mai bine şi mai amănunţit. Bogdan, Răzvan Dolea, Andreea şi Marius au fost acolo cu mine. Nu m-au scăpat din ochi 😀

Poate acum mă ia somnul 😛

 

Aaa, să nu uit: Bogdan a primit de la Universitatea Iaşi premiul de excelenţă pentru Blestem şi un alt premiu, tot de excelenţă, pentru editură. În curând o veţi vedea pe Andreea cu diploma. Şi radiază de fericire 😀 Eu nu îi mai felicit pentru că m-au alergat prin Iaşi de mi-au sărit capacele.

Doar durere…

17

 

Cred că Vania a făcut cel mai frumos gest pe care l-a făcut el vreodată. Cel puţin aşa cred eu. Postul său aniversar, de astăzi, l-a dedicat Alicei Drogoreanu. Alice e artistă. Face poze. Poze de ce-a mai bună calitate. Dar acum, Alice are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Şi cum nu ştie altfel să facă rost de bani, vă roagă să-i cumpăraţi pozele. Chiar merită. Eu zic să mergeţi la Vania şi să citiţi sau la Teo. Hai să nu uităm că suntem oameni. Să ajutăm un om la nevoie.

Vorbesc şi eu…

O să încep prin a vă anunţa că un nou autor român a poposit în ograda Tritonic. Este vorba de Sergiu Vâlcu şi a sa carte „Evanghelia după Maghizi”. Din câte se pare, braşovenii sunt cam norocoşi luna asta, deoarece îl vor avea pe Sergiu Vâlcu printre ei, alături de cei doi autori ai Blestemului – poate nu treceţi şi prin Piteşti pentru autograful ăla, că fac urât pe blog, de n-aţi văzut 😀

 

Crina, ieri, tocmai îmi spunea cum sunt eu o „fraieră mică”, asta după ce i-am povestit câte ceva din banalitatea vieţii mele. Ei bine, eu sunt de acord cu ea, ba chiar aş zice că sunt o fraieră mare, dar am eu timp să-mi revin. Ştiu, sunt cam proastă uneori. Tind să am prea mare încredere în toată lumea. Asta n-ar fi o problemă dacă nu mi-aş şi lua-o în bot în mod constant 😀 No, dar nu vă speriaţi aşa, că nu sunt totuşi de-o bunătate debordantă, adică sunt, dar dacă sunt călcată pe coadă, nu mă mai întorc înapoi pentru nimic în lume. În plus, fraţilor, am o răbdare când vine vorba de răzbunare, de nu vă vine să credeţi. Aşa că avem nevoie de calm, fraiera asta mică 😀 e şi a dracu’ când îi sare muştarul. A, nu, nu mi-a sărit, dar după cum vedeţi în titlu, vorbesc şi eu aşa.

 

Mă gândeam să vă povestesc ce s-a întâmplat ieri, pentru cei ce nu au înţeles, dar m-am răzgândit. Nu numai că nu am avut nici un nerv, dar totul mi s-a părut şi din cale afară de amuzant. Mai ales, aşa cum i-am spus lui Vania, că atunci când spun ceva eu nu îmi iau cuvântul înapoi. Dar să trecem peste acest episod, cine a avut timp să se prindă, a avut, cine nu, asta este. Poate cu altă ocazie. Cu toate că eu tot nu pot pricepe de ce sunt cel mai rău om din lume doar pentru că am ales o variantă diferită de a celorlalţi. Să mă picaţi cu ceară şi nu pot să înţeleg.

 

Andreea Manea, PR-ul Tritonic, tocmai m-a anunţat azi că va fi un turneu în liceele capitalei cu autori români. Dar o să vă povestesc eu mâine pe dinastii despre ce e vorba.

 

Între timp mi-au rămas ochii fixaţi pe un tablou. Azi m-am zgâit toată ziua la el. Un bătrânel simpatic, cu ochi pleoştiţi de tristeţe, tronează în sufrageria mea. Dacă îl mai privesc mult, o să ajung la depresia aia de care vă vorbeam cu câteva zile în urmă. Mai ales că mintea mea crează tot felul de scenarii în ceea ce îl priveşte. Şi nu mă pot gândi să-i atribui vreo clipă fericită. Oarecum seamănă cu un bătrân dintr-o carte: „Cuore”, dacă vă mai amintiţi de ea. Cel puţin pe mine la asta mă duce cu gândul. Cum cartea aia n-a fost tocmai cea mai hazlie din lume, mintea mea, biata, ce să facă? Face şi ea ce poate.

 

Şi-o problemă comunitară care mă zgârie pe creier de vreo două zile. Idioţii de la ADP au curăţat pomii. Că i-au curăţat n-ar fi o problemă, dar că au pus resturile în mijlocul parcării mi se pare de-a dreptul o cretinătate. Şi aşa abia aveam loc de parcare, acum aproape jumătate din parcare e ocupată cu crăci. Şi de două zile nu se sinchiseşte nimeni să le mai şi ia. Frumos vă şade, bre!

Hai să îi urăm şi lui

images      images1

Că e nebun, ştie, nu trebuie să i se amintească la fiecare cinci minute, pentru că de asta mă ocup eu de fiecare dată când am timp să vorbesc cu el. Când nu am, îi transmit oricum că e, ca să nu uite cumva 😛

Mă gândeam ce aş putea să îi ofer, cadou adică. Nu e greu, pe domnul îl mulţumim repede cu o tărie şi puţină muzică rusească. Hai că v-aţi prins. Vania a îmbătrânit. A ajuns la 48 de ani. Doamneee, ce de ani ai 😀 Când o să ajung ca tine, dacă o să ajung, sunt curioasă dacă o să-ţi mai urez pe blog 😛

La mulţi ani şi Anei, soţia domnului. Ziua ei a fost ieri, dar acum îi serbăm pe amândoi în acelaşi timp că aşa e frumos.

Hai că nu îţi urez nimic, pentru că nu ştii să primeşti, dar îi las pe alţii să-ţi ureze. Eu dau ţuica.

 

249o

Recomand…

Mă alătur şi eu demersului lui Nea Costache, invitându-vă, în primul rând, să îl citiţi şi apoi să fiţi cu ochii pe marii muzicieni români. E o iniţiativă frumoasă, cu toate că eu nu cred că manelistul de profesie se „va coborî” într-atât încât să asculte muzică adevărată. Ar fi prea mult pentru el. Cred că, de fapt, după s-ar sinucide.

 

Ieri am citit o poveste care mi-a adus aminte de Petre Ispirescu. Doamne ce îmi mai plăcea Ispirescu, cum ştia el să le povestească şi să le ducă la bun sfârşit. Un geniu în ale basmelor. Dar iată că basmul nu a murit. Scris impecabil, iar povestea nu numai că e moralizatoare, dar te prinde atât de mult că până la final nu ai cum să nu o citeşti – recunosc, e cam lungă, am scos-o la imprimantă 😛 Sebastian Corn mi-a dovedit că basmul nu a murit. Şi ce frumos a scris basmul. Şi ce inteligent, şi ce exprimări. Cred că Ispirescu, în sfârşit, răsuflă uşurat. Încă se mai poate.

 

Dacă vreţi să faci o incursiune în cultură, dar şi în amuzament, vă recomand cu căldură „Crima letală”. Recunosc că nu am citit-o direct după net. Dar nu sunt cumplit de multe pagini să nu poată fi trasă la imprimantă. În plus, poveştile, pe lângă demersul cultural fin, sunt pline de umor. Se citesc uşor şi când le veţi termina, zâmbetul vă va fi atât de lung, încât nu o să ştiţi ce vi s-a întâmplat.

 

Pentru că tot sunt la cărţi, muzică şi cultură în general. Şi pentru că tot nu am timp de altceva. Trebuie să vă spun că noptiera mea a ajuns, de fapt, un munte de cărţi. Azi am fost să cumpăr „Cu sânge rece şi albastru”, cartea Ivonei Boitan. Normal, pe lângă asta am mai luat şi „Coralie” dar şi „Trenul de trieste”. Mda, că nu aveam destule pe listă. Aşa că am făcut un morman şi mai mare. Dacă o să şi apuc să le citesc, mă declar martir al poporului. Aşa că m-am dus la Mall, la Diverta şi am întrebat: „Ceva nou la Tritonic?”. Mă rog, au un raft întreg la Diverta din Mall-ul piteştean, dar e greu să te prinzi care sunt noi şi care sunt vechi.

Tipa îmi zice: „Iar Tritonic?”. Şi îmi explică că mai mulţi inşi au fost interesaţi în decursul zilei de această editură. Ok, apoi am trecut la RAO. De ce? Pentru că, pur şi simplu, aveam nevoie de nişte cărţi poliţiste care să-mi limpezească mintea. Nu, nu să mi-o limpezească, să mi-o relaxeze. Aşa că: citiţi, citiţi şi iar citiţi.

 

Crina, totuşi, dacă găseşti un politician din ăla spune-i tu că eu cu iadul mă înţeleg mai bine, pentru rai nu votez 😛