E greu când te îndrăgostești de personaje

Vă spuneam eu ieri că îmi e dor de el. Da, e un personaj. Mi s-a mai întâmplat asta și în ultima carte cu Iolanda – nu vă spun care e personajul, pentru că o să apară din nou și nu vreau să mă judecați 😀 – Dar e greu. Când începi să te îndrăgostești de câte un personaj începe să-ți fie dor de el, începi să vrei să fie real. Începi să-l dorești de parcă ar fi parte din viața ta. Îl vreau? Înțelegeți asta? El e alesul. Da, sunt dusă cu pluta dar asta sunt, alta nu mai aveți de unde. Viața e greu. Dar am terminat cartea a treia. Asta mă bucură. A plecat deja la corectat, iar eu mă gândesc serios la a patra pentru că nu știu exact TV sau Radio? Dar mâine citesc Lucia Verona și îmi revin eu, o să știu și ce trebuie să scriu. 

 

Slide1

Anunțuri

Povestiri din grădina… lui Moş Crăciun

Vă păcălesc puţin cu titlul, dar, pentru început, da, chiar vreau să vă spun că mai avem vreo 30 de exemplare din „Crăciunul Mincinoşilor” dar… ei, da, încă mai găsiţi la Cărtureştiul din oraşul vostru. Totuşi, dacă nu aveţi o librărie Cărtureşti în oraş puteţi să comandaţi cartea de pe site. Nu de alta, dar dacă o comandaţi beneficiaţi şi de o reducere. Acum nu vă imaginaţi că ar mai fi prea multe în Cărtureşti, pentru că nu mai sunt. Cu cât vă grăbiţi să puneţi mâna pe ele, cu atât aveţi mai multe şanse să citiţi o poveste frumoasă de Crăciun.

 

*

 

Aia a fost partea de promo. Acum eu aş fi vrut să vă spun ceva, dar vă jur că am uitat cu desăvârşire ce. Adică, na, am uitat. De la o anumită vârstă păţeşti şi din astea. Şi cum nu mai am ce să vă spun din cauză de omisiune. Aşa că putem să zicem cu toţii nimic într-o linişte deplină.

Oh, aproape că mi-am amintit ce voiam să spun. Adică, eu zic aşa, Tritonicul să scoată vuvuzelele. Eu şi Ada am terminat „Sărutul morţii” şi prima noastră ieşire în lume e în Suspans.ro adică fix aici cu click. Adică, prima noastră ieşire în lume în formatul ăsta de Oana şi Andra (Ada) sau Andra şi Oana, cum vreţi voi. Îmi e tot una. Oricum nu vă veţi prinde care ce şi cum a scris. Nici eu nu mai reuşesc să mă prind acum.Bine, ideea e că Anastassia Marinescu şi Iolanda Ştireanu joacă, pentru prima oară, în acelaşi film. Mai apar şi alte personaje pe care unii dintre voi, poate le cunosc. O să vedeţi, poate că Stelian Munteanu vă spune ceva…

Trei, Doamne…

….

…. în Suspans.ro

Ştiam că trebuie să apară şi Lucia, ori n-am ştiut eu unde să caut, ori n-a avut suficient timp. Nu ştiu. Dar ştiu că la secţiunea Proză, în ordinea pe care v-o dau, existăm. Trei, Doamne, cum am mai spus, şi sper că „nu toţi trei”, măcar doi să mai fie la un moment dat. Şi clar nu mă gândeam la mine.

Dar să trecem peste prezentarea idioată la subiectul discuţiei.

Aşa cum ştiţi deja sau nu, de la un timp eu şi George Arion scriem câte ceva pentru revista lunară şi online Suspans.ro. Revistă ce aparţine editurii Nemira. Iar prin bunăvoinţa lui Mircea Pricăjan am ajuns şi noi acolo. Eu nu ştiu dacă merit, dar ceilalţi doi cu siguranţă.

Azi sau ieri, nu sunt sigură, a debutat şi Ivona Boitan cu un fragment din noul ei roman ce o să apară la Tritonic „Negru de fum”. George Arion, în sfârşit, după ce a scris articole pentru revista mai sus menţionată, vine şi cu o proză „Începutul anchetei”. Aşa cum ştiţi, cei care ştiţi, Iolanda Ştireanu îşi continuă jurnalul. Poate că povestirea de acum e mai ciudată, dar nu-i poţi cere minţi să scrie altceva decât ce gândeşte. Sau o fi fost inima. Oricum, era clar că Eva n-a existat, la fel ca regina din Saba. Important e să ştii când să te opreşti. Nu cred că Iolanda ştie, dar cel puţin, pentru moment, a lăsat-o baltă. Nu. Povestea morţii Evei nu se termină aici, dar nici nu se va continua luna viitoare, ci într-un roman. Că mi-a venit ideea. N-am ce face.

Despre asta e vorba azi. Nu politică, nu nervi, nici calmitate, doar Proză în Suspans.ro. Să citiţi cu plăcere. Mi-ar plăcea s-o faceţi şi cu înţelepciune, dar de acum ştiu că nu toţi cei care ştiu să citească şi pricep. Asta e.

Să ne lansăm la Satu Mare

Crina a scris mişto în Gazeta de Nord-Vest, aşa că eu aş putea să tac. Ceea ce, pe lângă faptul că ar fi o dovadă de înţelepciune, ar fi şi benefic. Dar nu pot să tac, când am tăcut eu? Că aşa zice şi Osho, că oamenii nu sunt liberi pentru că le e teamă să spună pe gură prostiile ce le au în cap. Mie nu îmi e. 😀

Revenind în cireada noastră. Mai întâi staţi să vă spun că dacă vă duceţi la Cora Pantelimon şi vi se întâmplă să daţi de romanul Ivonei „Cu sânge rece şi albastru”, nu rataţi să-l achiziţionaţi. Ar fi păcat.

Ei bine, mergem la Satu Mare să ne lansăm. Recunosc că eu mai mult vreau s-o lansez pe Ivona. Azi chiar am făcut şi o aroganţă declarându-i Gazetei că sunt acolo în calitate de PR al Ivonei, printre altele. Aşa că, ha ha, Ivona vrea nu vrea are PR. Important e că a aflat şi ea 😀 Pe parcurs or să mai afle şi alţi autori. O să fie funny.

Dar ziceam de lansare. Ce puii mei. Ne lansăm la Satu Mare. Puneţi covorul roşu şi scoateţi pălinca că nouă nu de citit ne arde. Doar aţi văzut ce se discută în târg. Mai întâi documentaţi-vă cum e cu cititul şi apoi spuneţi voi: cărţi sau băutură. Asta ca să fim şi noi la modă şi fericiţi 😆

S-o luăm de la început că am stricat bunătate de post.

Ivona va lansa aşa: „Cu sânge rece şi albastru” – care-i cartea mea de suflet, tre să recunosc, altfel nu m-aş fi făcut PR – şi „Hoţii de timp” un roman poliţist-fantasy. Iar eu, repede aşa vă zic despre a treia carte din Seria Dinastiile „Regina arkudă şi amuletele puterii”.

Pentru sătmărenii care citesc aceste inepţii pe care le poate scoate din taste, cică, o scriitoare, Iolanda Ştireanu va fi acolo. Arogantă, genială, gata să vă dea peste gură dacă o enervaţi. Ideea e că aş vrea să avem un dialog. Mai ales voi cu Ivona. Fiind pentru prima oară în SM vreau să o faceţi să se simtă prost. Să îi puneţi întrebări, să vă arătaţi curioşi în ceea ce o priveşte. Şi vă rog eu nu începeţi cu întrebări cretine de genul: „Şi cum e Măruţă?”, pentru că noi venim să vorbim despre cărţi. Întrebaţi-o de ce şi-a ales să scrie ţinând cont că lucrează la Pro unde e cald şi bine. De ce vrea neapărat să transmită ceva prin scris şi, mai ales, ce transmite. Na, că v-am dat şi idei de întrebări.

Că să mor de nu, pe care-l aud întrebând de Măruţă, Pro TV sau mai ştiu eu ce alte alea, îl trimit acasă la telenovele. Şi chiar dacă nu pot urca pistolul în avion, de plesnit tot vă pot plesni.

Nu vreau să fiţi sobri şi să veniţi cu întrebări scoase din Kant. Vreau o atmosferă destinsă, să glumim, să vorbim, să fim ca între prieteni. Altfel vă fac de râs pe unde apuc. Deci ne-am înţeles?

A, eu numai de lansare n-am vorbit aici, nu? Dar puteţi citi şi singuri. Un ultim detaliu: septembrie, vineri 17, ora 13 la Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale ( vă rog să-i scurtaţi numele 😀 ).

No, ne vedem vineri. Cu restul ne vedem joi când vom bea până vom cădea sub masă (dar asta rămâne doar între noi 😉 )

Azi îmi e somn

Un somn din ăla dureros. Am impresia că a trecut un camion peste mine. Şi sunt aproape sigură că nu a trecut. La un moment dat, azi noapte, când parcurgeam autostrada mă sună cineva şi mă întreabă unde sunt. Cum habar nu aveam, i-am dat singurul răspuns inteligent pe care l-am avut: „Paralel cu un camion, dar o să-l depăşesc imediat”.

Ieri am adormit la şapte în zorii zilei. În timp ce alţii se trezeau şi se pregăteau de munci. Eu nu, abia mă lua somnul, aşa că n-am opus rezistenţă. M-am trezit la treisprezece. Că aşa a trebuit să fie. La paisprezece eram să-mi beau cafeaua, vorbind telefonic cu roşcata care nu mai e roşcată şi mâncând nişte răcituri.

A urmat machiajul, făcut la o profesionistă. Apoi fuga acasă după fusta scurtă de tot şi sandalele Paciotti. Trebuia să le scot şi pe ele în lumea bună. Mă rog, atât cât s-a putut. M-am schimbat într-o budă – nu că ar fi vreo şmecherie dacă stau să mă gândesc de câte ori m-am schimbat prin maşini sau te miri unde.

Cristian mă aştepta acolo cu o prăjitură Anastassia absolut delicioasă. Ivona şi băieţii au apărut la scurt timp. Jesus ce copii cuminţi şi educaţi are. Mai rar în ziua de azi.

După plecarea Ivonei a venit şi Monica Ramirez.

Fireşte. Între timp eu mi-am făcut numărul, iar apoi am stat la piesa „Insomniacii”. Chiar mişto piesă. Jur că a fost mişto. Mi-a făcut plăcere.

Mno, pe scenă le-am arătat picioarele. Ştiţi cum e, decât să zici vreo prostie pe care să ţi-o rumege toţi, mai bine îi faci să nu audă distrăgându-le atenţia 😀 A mers.

În noapte m-am întors acasă. Ei bine, acum mă simt de parcă m-ar fi călcat un camion şi am o mie de chestii de făcut. Fir’ar să fie de treabă.

Un fel de jurnal

Nu m-am trezit bine, aşa că nu o să insist cu netul azi.

 

Iolanda şi-a inaugurat o nouă rubrică şi promite să se ţină de ea.

 

Îmi e somn şi am impresia că toată energia negativă a lumii s-a oprit asupra mea.

 

În curând o să apară numărul trei al revistei Suspans.ro. La secţiunea Proză, cred, sunt şi eu. Cu o poveste scrisă în timp ce deţineam cu mândrie 37,7 grade, conform termometrului din dotare.

 

Tot mâine, cei drept nu sub atâta presiune, o să apară şi în Cenuşa de trandafir ceva scris de mine. E un apel către voi. Adică am nevoie de nişte sfaturi.

 

Am tot zis de articolul din Feminis şi despre faptul că nu ştiu exact ce-a fost în capul meu când l-am scris, dar am tot uitat să dau link. Mno.

 

Şi PrWave în colaborare cu Philips are concurs. Participaţi cu încredere!

 

Cam atât, acum o să dorm sau o să încerc. Deci ne auzim când ne auzim.

Să mă salveze şi pe mine cineva de mine

Nu, Mirela, nu sunt supărată. Adică nu pe voi. Sunt aşa, pe viaţă în general. De ce să fiu supărată? Numai că s-a dus cheful de blog. Acum am chef de altele, cum ar fi Anastassia.

 

Mă zbat de câteva zile să trec de partea cu Iolanda Ştireanu şi să ajung la Anastassia Marinescu. Nu de alta, dar ea se zbate undeva în mine în momentul ăsta, mai mult decât Lala. Şi cu toate astea, la drept vorbind, nu, nici n-am chef să ajung la Anastassia, pentru că aşa cum zice Ema, Anastassia e naşpa 😀 Aşa zice Ema. Şi dacă Anastassia e naşpa sunt şi eu. Înţelegeţi? Bine, mă bucur că nu.

Mai bine să vă trimit la Ada şi la Lucia pentru a afla ce am mai pus la cale ieri. Ţara am pus-o la cale, fireşte. Asta pe lângă literatura contemporană în vreme de criză. Noroc că la Ogrezeni nu s-a mărit TVA-ul, sper să nici nu se mărească. Lucia, să nu cumva să ceri taxă pe literatură, decât dacă, fireşte, banii sunt pentru dictator 😀

Încă n-am chef de blog. Încă n-am chef de nimic. Vremea asta e cretină la modul absolut. Se schimbă ca Băse, de la o sticlă la alta. Aşa că sssht, eu dorm pe mine. 😉