Deci cum o fi sau cum n-o fi

Recunosc, azi am făcut zeci de flyere. Am obosit numai să mă gândesc la ele, deci e al dracului de greu. O să mă întrebaţi de ce nu le-am dat mai departe să fie făcute, păi e simplu, am vrut să mă testez. De o fi bine ori ba vom vedea marţi. Mai mult ce ştiu eu? Comunicate de presă? Da, am dat şi din alea, dar vă spun tot eu că nu se înghesuie nimeni, că na. Dar treacă.

Bine, acum am altă treabă. Alte treburi de fapt. Că mai e de scris un foileton, că mai e de terminat o partea a doua din Sărutul Morţii… Mai e.

Dar deh, ca orice om începui şi eu să colind pe facebook unde nebuna de Lala zicea că: „Nimeni nu moare virgin, viaţa ne fute pe toţi!”. Justă cugetare, să ziceţi voi că nu e fată deşteaptă. Aşa. Şi am ajuns şi pe bloguri, mai precis aici, unde citesc eu, că recunosc cu smerenie că ieri când am văzut am citit pe sărite, şi încep să mă întreb.

Mna, citesc cărţi de psihologie practică, habar n-am de ce, dar le citesc. Şi nu sunt singura, că ieri şi Ivona căra una după ea. Deci citesc. Să nu zică lumea că aş fi chiar atât de proastă. Mai înţeleg şi eu ce se întâmplă în viaţă. Cum sunt oamenii, cum sunt unii, alţii, etc. Mai ştiu şi că într-un cuplu, fie el cu acte ori ba, treburile nu stau întotdeauna bine, că na. Alteori stau prost de-a dreptul, dar unii sunt pur şi simplu masochişti şi îşi duc crucea aia până la capăt, cu sfinţenie, parcă de teamă să nu-i trăznească. Sau o fi resemnare? Ori lipsă de curaj? Sau ce? Mie una îmi e clar că fiecare, individual, chiar dacă avem o pereche, ne căutăm propriul sens în viaţă, pentru că aşa e normal. Zic şi psihologii că e cam naşpa să gândeşti la unison cu celălalt că deja nu mai eşti tu. Şi până când cuplurile nu vor înţelege că trebuie să-şi separe mentalul vor fi din ce în ce mai mult în rahat.

Bine, şi văd eu povestea omului ăsta. Şi mă gândesc aşa: aventură la început, dar aventură cu iubire, bine, el se sperie, ea nu, dar nici nu se mai văd, pentru că el… da, el dă bir cu fugiţii. Se mai chinuie, el, fireşte, vreo patru ani. Apoi decide… Ea l-a aşteptat, ori ba, că nu îmi e clar că a făcut-o strict pentru el, ci pentru ea mai mult, dar eu zic că s-a întâmplat să fie disponibilă şi să îi mai dea o şansă. Şi mă gândeam aşa, ce aş fi făcut eu, fireşte că toţi psihologii din lume m-ar pica la testul ăsta.

Adică vii după patru ani la mine să ce? Şi îi rupeam gâtul 😆 Direct, fără alte explicaţii. Cred că la rupt gâturi mă pricep bine. Dar, una peste alta, mă bucur pentru ei. Şi totuşi, din punct de vedere psihologic strict vorbind, ce dracu’ l-a făcut pe el să mai stea acasă patru ani? Nu îmi explic raţionamentul. Mai ales că ea luase o decizie în ceea ce-l priveşte. Iar el era convins că ea e Steaua de pe cer. Aia de trebuia să cadă la aşternut la drum de seară şi apoi s-o ţină toată viaţa ca pe o icoană. Şi atunci? Nu ştiu, zău, dar aş vrea tare un răspuns că aşa mă râcâie de cred că nu mai pot dormi.

Şi uite cum din lucruri serioase începe să mă frece o chestie de viaţă care, până la urmă, nici n-ar fi problema mea. Dar ţinând cont că m-am împrietenit cu Băsescu pe facebook, de ce nu m-ar freca şi chestia asta.

Adică eu vreau să ştiu de ce. Şi vă rog şi pe voi să citiţi şi să încercaţi să mă lămuriţi.

Acum să nu mă întrebaţi de ce n-aş întreba-o şi pe ea de ce nu i-a sucit gâtul, pentru că acolo totuşi ştiu răspunsul. Aşa e cu femeile, credeţi-mă. Rămân uşor impresionate, probabil el i-o fi spus că patru ani s-a tot gândit la ea şi a dat-o pe spate. Eu îl trimiteam să se mai gândească încă patru că dacă tot poate. Dar deh… nu toate-s eu.

Pentru că eu îs genială, nu? 😀

Întâlniri, văzute, auzite, campanii

Nu, nu campanii electorale, ci campanii pentru citit. Detaliile vă rog eu să le „furaţi” în linişte de la Iolanda Ştireanu. Ştiţi voi cine, poliţista aia nebună.

Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles 😀 Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!

Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor 😀

          

 

 

Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! 😀 Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.

 

Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.

 

Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.

 

Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):

http://ivanuska.wordpress.com/2010/05/13/de-dulce/ (Ioan Sorin Usca)

http://ivonaboitan.wordpress.com/2010/05/13/indicii-anatomice-oana-stoica-mujea-cartea-no-6/  (Ivona Boitan)

http://sgreader.wordpress.com/2010/05/13/m-a-disperat-dar-a-inceput-sa-mi-placa/ (Sgreader)

http://geocer.blogspot.com/2010/05/la-palatul-cotrocenicanta-cucuveaua.html (Geocer)

http://www.satu-mare.info/2010/05/12/io-cred-ca-primarul-nostru-este-putin-cretin/ (Darius)

http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/2010/05/07/pentru-ca-binele-sa-ramana-bine/ (Oana Duşmănescu)

http://lorenalupu.wordpress.com/2010/05/09/nu-ma-mai-adaugati-pe-messenger-va-rog/ (Lorena Lupu)

http://uglybadbear.wordpress.com/2010/05/13/millennium-press-la-bookfest-2010-2-haulica/ (Horia Ursu)

http://shaukisbookcase.wordpress.com/2010/05/13/noua-si-scurta-viata-a-lui-bree-tanner-%e2%80%93-din-9-iunie-la-bookfest/ (Shauki)

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/05/12/nimic-altceva/ (Gabriela Savitsky)

http://luciaverona.blogspot.com/2010/05/in-loc-de-cenaclu.html (Lucia Verona)

 

Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.

 

P.S: Sunt Oana şi citesc!  

 

 

Semne bune?!

Păi ar trebui să încep cu faptul că a scris Crina. Logic, tot ca să zică ceva despre mine, vedeţi la ea 😉

Să vă spun că, pentru numele lui Dumnezeu, a scris şi Vali Badea! Nu vi se pare deja prea mult? Doamneee, a trebuit să-l ameninţ că-l scot din blogroll. Nu m-a crezut, ştiind că îmi e prea lene să fac treaba asta.

V-am spus două lucruri importante, acum vine şi al treilea.

Pe Agenţia de Carte, site onorabil, se votează. Se votează înainte de-a se da premiile USR. Sigur că asta nu înseamnă ceva anume. Adică că cel mai votat va fi agreat şi de USR, dar e important şi votul ăla. Da, Regina Elfă este nominalizată la secţiunea SF/Fantasy, secţiune care a fost alcătuită cu ajutorul celor de la SRSFF. Nu ştiu exact care membru a fost cu propunerea, dar le mulţumesc tuturor. Chiar dacă mâine s-ar putea să ne înjurăm 😛

Aşa că, dacă credeţi că Regina Elfă merită votată nu vă gândiţi de două ori, dacă credeţi că altă carte merită votată, aidoma. Important e să vă exprimaţi opţiunile. SF şi Fantasy, fireşte, nu sunt singurele categorii. Hmm, de fapt cele două reprezintă o singură categorie. În fine. Oricum, mai aveţi de votat şi la celelalte secţiuni. Aşa că votaţi bine!

Fireşte aştept diaspora şi Moldova, împreună vom reuşi 😀

Şi cam atât pentru azi că e târziu şi eu îs obosită şi nu mai am chef de alte cele. Aşa că votaţi, citiţi ce v-am spus să citiţi şi fiţi cât mai nebuni cu putinţă.

 P.S: Ivona Boitan are blog 😉

Şi ca să preiau campania Lalei: SUNT OANA ŞI CITESC!

Cam dorm pe mine

Şi nu de azi, de ieri.

Că ieri tot nu m-am putut mişca din pricina febrei musculare am stat cât de cât relaxată. În pat, cu laptopul în braţe. Colindând netul şi citind una sau alta. După caz. La un moment dat un prieten de foarte departe mă apelează pe mess, ciudat pentru că noi nu vorbim aproape niciodată pe mess, dar cine sunt eu să judec. Vorbim. Ne certăm. Ne adresăm şi câteva înjurături de mame. Ne calmăm. Reluăm discuţia, iar eu adorm 😀 Sigur că primesc un SMS care suna cam aşa: „iar te-ai supărat ca tâmpita”. Îmi dau seama că trebuie să închid telefonul şi să îndepărtez laptopul. Şi dorm, fără să-mi pese că cineva mă aşteaptă undeva în spatele unui alt monitor. Şi dorm. Mă şi trezesc. Citesc, plec şi mă întorc. Culmea. Nu îmi mai e somn.

Cu toate că am adormit în jurul orei patru dimineaţa la zece şi jumătate am fost în picioare. M-am dus la sală unde am stat două ore. Exerciţii lente. Nimic spectaculos, încă mă durea şi când respiram. Am făcut duş şi fuga acasă unde am văzut o cadă mare. Bine, încă o bălăceală. Dar n-a fost bine, pentru că m-a luat iar somnul şi am adormit ca o pleaşcă.

Culmea e că acum îmi e iar somn. Îl simt aşa prin tot trupul. Dar cel mai enervant e că mă ia de la ochi. Încerc să comunic cu Lala, dar nu prea reuşim. Dacă eu nu sunt agresivă, nu e nici ea. Cam dormim pe noi.

Dar somnolenţa asta a adus şi ceva bun, iar acum o să-l strig pe Mişu din toţi rărunchii mei.

Domnule Alexandrescu, ziceaţi că sunteţi interesat de nişte dansuri de babalâci începători. Păi iată ce-am găsit eu. Programul, pentru mine, e chiar bun, marţea şi joia de la 20:00 la 21:30. Ei? Eu mă bag. Detaliile sunt acolo. Nu-i nevoie de partener, dar şi de vii cu el, nu-i bai, oricum ţi-l schimbă 😛 Aşa că să învăţăm să dansăm. Pam, pam..

Ce mai aflu despre lume…

UPDATE: CU Iolanda la Prwave

 

De data asta citind psihologie practică. Genul de cărţi care te învaţă cum să nu iubeşti un pervers, dar nu în sensul ăla de pervers. Daca-i dragoste sau dependenţă. Dacă îţi poţi reinventa viaţa. Nimicuri din astea.

Recunosc că de aia nici n-am mai scris pe Club, pentru că n-am de gând să recenzez cărţi de psihologie pentru că n-aş şti cum, dar îmi place să le citesc. Uneori, ca nuca în perete, se mai potrivesc şi la mine anumite situaţii. Cred că cea mai mişto e aia cu dragoste sau dependenţă, pentru că Brenda asta, autoarea, vorbeşte de cazuri concrete psihanalizate de ea. Şi ghiciţi ce? Toate astea pornesc din copilărie. Adică toate mecanismele greşite din creierul nostru. Ba pentru că părinţii nu ştiu să se adapteze nouă, ba pentru că, tot părinţii, fireşte, nu ne alintă suficient, ba pentru că părinţii… aţi înţeles ideea. Ideea e că ei sunt de vină. Ceea ce e aproape minunat, pentru că ai şi tu, om mare, pe cine da vina 😀

Nu, nu glumesc. Aşa că am început să le fac o listă părinţilor mei. Iar în vârful ei e aia cu „mi-ai ştirbit personalitatea”. Că doar mi-a spus psihologul, ce mama dracului. Aşa am aflat şi eu de ce sunt rebelă la vârsta asta. De ce fac totul pe dos decât mi se cere şi de ce tind să fac şi mai multe nebunii pentru a le crea celor din jur disconfort. Dar psihologul zice că bine fac. Că trebuie să-mi regăsesc personalitatea închisă. Deci fac bine. Să ne înţelegem. Şi orice aş face nu sunt eu vinovată. Şi pe asta am băgat-o la cutiuţă.

Doar că nimeni nu-mi explică dacă omor pe cineva tot mama e de vină? Cred că da, din moment ce eu nu pot fi vinovată.

Cel mai mult mi-a plăcut asta:

„Ai într-adevăr nevoie de altcineva să te protejeze?”

Răspunsul firesc este NU. Dacă răspundeţi cu da deja aveţi o problemă.

„Ai nevoie de un singur om ca să rămâi în viaţă?”

Vă spun eu, n-ai nevoie de nici unul. Oamenii au fost născuţi să trăiască singuri şi ar trebui să se descurce mult mai bine aşa, adică singuri. În momentul în care te legi de un altul pentru a avea impresia că aparţii cuiva (Doamne ce neomenesc sună), atunci iar ai o problemă.

„Ai nevoie de un bărbat/femeie pentru a te simţi iubit/ă?”

Categoric NU.

Dar, pe partea cealaltă, zice psihologul, e nevoie şi de iubire. Adică se poate trăi fără ea, categoric că se poate, dar nu e recomandat. Cică ăia de trăiesc fără iubire sunt handicapaţi. Doar că trebuie şi pe asta să o pui sub analiză. Şi tot psihologul zice că nu te poţi duce în patul unuia (uneia) aşa că ţi-a venit ţie. Trebuie să analizezi motivele pentru care vrei să o faci. Şi să ţii cont de toate substanţele chimice pe care le degajă creierul… şi… da. Şi aici aş fi curioasă să ştiu câţi din ăia de au aventuri de-o noapte stau să analizeze de ce le vine să aibă o aventură. Aici, cumva, psihologul se contrazice. Adică fă ce îţi trece prin cap că nu eşti tu de vină, dar mai întâi analizează. Să ştiţi că mi-a zis mie cineva că nebunia cu analiza nu fac casă bună. Atunci despre ce mama dracului vorbim aici?

Bine, mă întorc la citit şi dacă mai aflu ceva interesant vă spun.

Şi nu uitaţi, mâine la 14:30 la Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti, unde nu vorbim despre sex. Clar că vorbim despre fantasy. La naiba, sunt aşa plicticoşi profesorii ăştia. 😀

Se întâmplă deseară

Şi da, tot nervoasă sunt.

Şi da din nou, a apărut partea a III-a din Inocentul. La prwave.

 

Ce se întâmplă deseară. Doi tineri talentaţi au intrat în competiţia „Premiile Lili”. Culmea e că îi cunosc pe amândoi. Chiar dacă unul e din Satu Mare (că nu o mai fi vreun secret pentru nimeni că ştiu o groază de sătmăreni), iar celălalt din Curtea de Arges.

Vorbim despre Adrian Matus şi Răzvan. 19, respectiv 16 ani. Textele lor pot fi citite aici. Pentru critici constructive vă aşteptăm la ora 22 pe blogul Luciei, pentru a vedea ce, cum şi când.

Recunosc că textul lui Răzvan l-am citit în urmă cu vreo săptămână, poate puţin mai mult. Textele lui Adrian, pentru că sunt mai multe, printre care şi poezie, le-am citit azi. Şi mi-a luat ceva timp. Aşa că apucaţi-vă de citit să fiţi gata până la 22.

Rebeliuni adolescentine

Începem cu UPDATE: Geocer a avut concurs, cu premiul cel mare AICI si două premii mai mici, adică două Parfumuri cu văduvă neagră cu tot. Câştigătorii celor două premii sunt: Iulia şi Ema Hateg. Aşa că, domnule Geocer, aştept să-mi dai adresele pe mail pentru că le voi trimite eu. Să nu avem discuţii, clar?

 

Aşadar, vă spuneam cum vă spuneam, dar trebuie să o anunţ pe Lilick că s-a făcut, adică am un ciorap negru şi unul mov, plus eşarfă de pus la fustă. Să nu ziceţi că nu m-am chinuit 😉

 

Şi cum spunea şi titlul, cred că adolescentul din mine îşi începe rebeliunile. Da, poate că azi n-ar fi trebuit să ies din casă, că numa’ tâmpenii îmi vin în cap. Dar nu m-am putu abţine când am văzut – cum să-i zic – cabinetul de piercing. Şi mi-aş fi făcut pe loc, dar nu eram convinsă că nu sunt alergică la titan. Am aflat că nu sunt, dar cum m-am luat cu alte treburi nu m-am mai întors. Dar m-am programat pentru miercuri.

Da, mama a făcut un atac în direct la telefon. Spunându-mi că numai fufele îşi pun cercei în nas. Ei, na, asta este. Vedeţi cum şi la vârsta asta vrea să-mi ştirbească personalitatea? Ceea ce n-a înţeles nimeni e că n-am cerut voie să fac chestia asta şi că o voi face pur şi simplu. Indiferent de părerea oricui. Îmi pasă puţin spre deloc. Vă aştept cu un infarct. Nu-i bai. Miercuri o să-mi pun şurubul ăla în nas şi gata. Mă puteţi tăia de Crăciun dacă vă simţiţi mai bine aşa 😀

A, da, şi nici părerea cititorilor acestui blog nu mă interesează. Decizia e luată. Programarea făcută. Deci o să fac ce am zis că o să fac. Şi cu ocazia asta o să-şi facă şi Lala piercing, numai aşa de nebună. Să vedem ce zice poliţia română. Or s-o dea afară? Eu zic că nu. E prea bună pentru a-şi permite s-o piardă 😀

Următorul pas e să fac bumping jumping. Adică la modul serios. Chiar vreau să fac asta. Mai aveţi propuneri? Sunt în faza de rebeliune, aşa că nu mă dau la o parte de la nimic. Ştiu, ştiu, sunt nebună. Eu nu ştiu de ce a avut senzaţia cineva vreodată că nu aş fi. Deci da, s-a hotărât. O voi face. Data viitoare când ne revedem vă rog să-mi admiraţi piercingul, până atunci…

 

Nu uitaţi că mâine sunt la Buzău. Afişul e mai jos. Doar că i-am indus în eroare. Le spunem că lansăm „Indicii anatomice” când, de fapt, noi vom lansa „Parfumul văduvei negre”. Sau nu? Adică eu ce fac acolo? George Arion e clar ce face, că dacă nici el nu ştie „ce” şi încotro se îndreaptă romanul poliţist românesc, e clar că nu mai ştie nimeni. A, era şi Bogdan pe afiş. La naiba, cum mi-o fi scăpat? 😀

Aşadar mâine vă ţinem de vorbă, ba chiar ne vom şi împuşca. Doar puţin aşa, promitem să nu lăsăm vânătăi prea mari.

Dacă nu veniţi nu ştiţi ce rataţi.

 

Şi cam atât momentan. Dacă-mi mai vine vreo idee o adaug, dacă nu, nu.

 

P.S: Mai pe seară veţi avea recenzia romanului „O viaţă împreună” fix aici. Da, ştiu, lăsaţi-l pe Dorian Gray şi aşa e la recitite după mulţi ani, mai exact, fix 12. Mamă, câţi ani.

UPDATE: DECI CAM ASA 😉

Nu numai că am multă treabă, dar şi evit orice contact real sau virtual

Şi cum am descoperit-o pe Liliana Filişan:

 

„ FĂRĂ EL, FĂRĂ TINE

 

Din mine au băut fără măsură,

mulţi ani de-a rândul, nopţile de gând,

înalt de sete-i pântecul de zgură,

în care mai aud tăceri gemând.

 

Am alergat prin ceruri despuiate,

cu-n ciob de iad potrivnic în călcâi,

am sângerat din ele jumătate,

dar n-am ajuns nicicând la cel dintâi.

 

Şi trec din mine-n mine mai departe,

ştiind ce bogăţii în suflet port,

când am plătit atâtea vămi deşarte,

mai am încă vreo şapte pentru ort.

 

În orologiul orei muribunde,

bătăile în două se despart.

Am împărţit din mine pe oriunde…

dar timpul mort cu cine să-l împart?

 

Şi mai aştept acum, când noaptea vine,

în camera în care îngeri tac,

pe Dumnezeu să stea puţin cu mine

şi chiar de nu-s a Lui să mă prefac…

 

(Îmi e atât de bine fără tine,

că de trăiesc, sau mor, e tot un drac!)”

 

Şi poezii din astea foarte mişto mai are. Iar eu am descoperit-o în revista „Luceafărul”, revistă a USR, datorită lui Horia Gârbea, normal.

 

Şi cum spuneam, am atâta treabă şi evit atât de mult unele lucruri… aşa că prefer să lucrez, chiar dacă cumva aş putea amâna. Dar să muncim tovarăşi. E mai bine pentru mine şi suflet. Vă spun eu 😉

 

Treceţi pe la Lala, poate aveţi mai mult noroc acolo, cu toate că din câte mi-a spus e depresivă aşa că nu vrea să vorbească cu nimeni. Dar voi puteţi vorbi cu ea, că doar nu-i bruiaţi creierul.