Bine, bine…

Încet, încet revin la vechile obiceiuri. Citesc, dar încet, mai mult mă bat cu Piţi. Fac mişcare 😀 Crina a plecat cu PSD-istul ăla mic, iar Vania a dispărut în tăceri. Noroc cu Teo şi Geocer că mă mai scot din amorţeală.

Chiar, voi mai ştiţi ceva de tata Borgo? Cella?!

 

Azi, ca şi ieri, am fost destul de activă, dar totuşi, spre deosebire de ieri am căzut la datorie şi am dormit multtt. N-am chef de blog, n-am chef de nimic, nici de mine. Mai intru şi eu pe aici ca să am ce face, să nu creadă lumea că am murit. De parcă ar conta, cred că mulţi s-ar bucura 😀 Şi totuşi parcă aş rămâne în concediu o viaţă. Cum o fi să stai toată viaţa la soare, să te arunci în piscină, o oră de sală şi două de somn, apoi noaptea să bei un ceai şi să dormi la loc? Eh, dar să revenim la ale noastre. Lala reintră în scenă, doar v-am spus. Da, deja, încet, încet, foarte încet chiar, încep să mai scriu două vorbe, să mă mai uit în urmă, să mai revizuiesc. Mai citesc o carte. De data asta Lasher, prea am amânat-o. Şi vă mărturisesc că începe foarte, foarte bine.

 

Am reuşit, în sfârşit, să scriu şi despre Integrala Mladin, puteţi citi aici. Şi, desigur, mai am puţin timp să şi visez, că mai trebuie. Nu visez neapărat lucruri frumoase, dar cică lumea nu e făcută numai din lapte şi miere, mai pui şi piper şi uneori boia iute, să nu te plictiseşti şi să cazi în depresie 😀

 

Şi cam despre asta e vorba zilele astea. Declaraţia de azi a preşedintelului nu o s-o comentez, nu de alta, dar nu mai am mâini să mă închin 😉

Reclame

Toţi se nasc în martie

sampanie

Nu, nu am constatat azi, ci anul trecut, când am observat că mulţi oameni dragi mie sunt născuţi în martie. Buluc. Unii peste alţii şi lângă alţii. Printre ei se alfă şi nepoata mea, dar până la ea mai e. Aşa că azi îl sărbătorim pe Ion Borgovan sau Tata Borgo pentru cunoscători. La mulţi ani şi la mulţi ani şi o sticlă de şampanie de la mine!!!

Proxemica

pisoi

Încep prin ai ura la multi ani, viaţă lungă şi fericită, lui Ion Borgo! Să ne trăieşti o mie de ani! La mulţi ani, Vania! La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează ziua numelui. – Nu, nu e şi ziua mea!

 

Sigur că postul de faţă nu are nici o legătură cu titlul, dar asta face totul mai interesant. Înainte de-a spune ce mi-a trecut prin cap, vreau să lămuresc clar două lucruri:

1.                          Boc e un dobitoc, care îşi bate joc de tot ce a dat ţara asta mai bun, doar pentru că lui nu i s-a tradus niciodată o piesă de teatru.

2.                          Atâta timp cât punem botul pentru marinar şi dobitoc, ne vom duce dracu’ şi fără criză financiară.

 

 

Proxemica se referă la apropierea dintre persoane. Cum, persoana, trebuie să fie lângă tine ca să vorbim despre proxemică, noi nu despre ea vorbim 😀

Nu ştiu cât de lung va fi postul ăsta. Vom vedea. Vreau să lămuresc ceva la început, nu sunt supărată pe nimeni, doar dezamăgită de mine. Aşa că am decis în virtutea inerţiei să mă retrag un timp după net. Mă rog, atâta timp cât Trexel, de unul singur, va duce la capăt foiletonul, veţi mai avea ce citi, altfel, doar dacă îmi vine vreo idee, ceea ce şi mie mi-ar fi greu să cred. Şi nu orice idee, una măreaţă. Dar s-a dus vremea ideilor măreţe, aşa că voi termina un puzzle de o mie de piese, înainte să mi se mai întâmple ceva cu adevărat măreţ. Cum va dura cel puţin o lună treaba asta… presupun că despre asta e vorba.

Mă gândeam, nu ştiu dacă seria „Dinastiile” va ajunge până la capăt, dar, dacă o va face, va fi şi ultimul lucru pe care-l voi publica. – Şi iarăşi, nu are legătură cu nimic anume -. Ar fi trebuit să o fac de atunci, dinainte de-a mă suna Voicunike, dar iată că n-am avut suficientă tărie. E vina lui că m-am reapucat de scris 😀 – glumesc.

Sigur că voi mai fi pe net, doar nu credeţi că o voi lăsa vreodată pe Crina singură în gura lupilor… nuuu, pentru ea vă tai pe toţi, bucăţi, bucăţi 😀 Un merit mare a avut blogul ăsta în aproape doi ani de existenţă: mi-a adus mulţi prieteni. Nu o să-i enumăr după un criteriu anume, o fac doar pentru a le spune că ştiu că îmi sunt prieteni, iar asta nu se va schimba niciodată cu blog sau fără: Crina, Cella, Corina, Isabella, Maria Barbu Ion Borgo, Simona Ionescu, Kmi, Bebe, Voicunike, Omu’,  Octavpelin, Vania, Nea Costache, Trexel şi, îmi place mie să cred, Bogdan Hrib. Sigur, sunt şi oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Bine că au crezut ei, că eu m-am lăsat de sportul ăsta 😛

În ultimul timp m-am mai bucurat de câţiva tineri prieteni: Shauki, Silvana, Ştefan (el e mai vechi), Mihai… Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva, aştept să fiu trasă de urechi, adresa mea de mail o ştiţi, aşa că nu vă opriţi.

Au mai fost oamenii pe care i-am îndrăgit de cum i-am cunoscut: Darius şi Chinezu. Ei n-au nevoie de o prezentare specială, pentru că sunt speciali. Doamne ce-am mai râs 😆 Păcat că n-am reuşit să intrăm şi noi într-o librărie 😉

Ar fi mai mulţi de amintit, dintr-un motiv sau altul, dar m-aş lungi prea tare şi, ţinând cont că m-am trezit la ora şase – da, da, să bată clopotul – cred că mă voi întoarce înapoi în pat 😛

Decizia mea nici nu o voi explica şi nici nu vă voi lăsa să o comentaţi. Nu am nevoie nici de „te rog”, nici de „ bine ai făcut”. E a mea. Atât cât mă va ţine ea. Oricum, nu am nevoie de blog pentru a-mi vizita prietenii, chiar dacă pe unii dintre ei doar virtual. Şi nici pentru a ţine legătura cu ei. Mai avem şi mess, mai avem şi telefoane şi alte mijloace.

O să vă întrebaţi de ce nu şterg blogul. Pentru că îmi e teamă că voi semăna prea mult cu Vania 😆 Nu, nu, n-are legătură. Pentru că, aşa cum ştiţi, nu îmi voi mai recupera adresa când mi-or intra minţile în cap, aşa că, după cum am spus, dacă Trex nu are de gând să scrie în continuare la foileton, atunci trebuie să aşteptaţi „Ziua în care se va sfârşi pământul” 😀

„Dinastiile”, de asemenea, mâine va avea parte de ultimul articol. Pentru cei interesaţi de lansări, dacă vor mai fi, sunt sigură că veţi afla şi din alte surse. Cu privire la articolul de mâine nu vă spun decât atât, ce am avut de spus, am spus în privat, restul, dacă veţi avea chef, veţi spune voi acolo unde vă voi indica, dacă nu, nu.

După ce voi termina Bibliotecarul, singura carte pe care o voi mai scrie, va fi în colaborare cu Trexel şi, desigur, va fi o poliţistă. Vom vedea mai exact atunci când va fi cazul. Adică vom vedea noi doi, că n-am de gând să mai împărtăşesc nimic din ceea ce fac pe planul ăsta. Adică, oricum, v-am cam spus tot: Dinastiile – asta dacă editura nu va renunţa la ele; Bibliotecarul, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate şi o carte în colaborare pentru că eu cred că Trexel merită şansa asta. Poate, cine ştie, între timp mă angajează Denis ca agent şi m-am scos din criză 😀

 

Ok, deci sunt în pauză, în pauză de orice, dar mai ales de gândit. Şi ca să termin pe un ton dramatic: „Să trăiţi bine!” Hă, hă, hă… Împuşcă-te!

Vrute…

Azi sunt pacifistă. Aşa că am decis să răspund unor commenturi în post. Nu de alta, dar ştiţi cum e, şi să scrii, şi să răspunzi, parcă le-aş combina într-un articol, că o fi mai bine, şi pentru mine, dar şi pentru voi. Aşa că stăteam eu şi mă gândeam. – Oh, desigur, am reluat activitatea asta cu gânditul, nu de alta, dar neuronul meu pur şi simplu nu vrea să doarmă – Mă gândeam că v-am cam neglijat. Şi, desigur, sunt conştientă că o voi mai face. La câte am de făcut luna asta care vine nici nu ar trebui să vă mire. Hei, ce vă miraţi? Mai întâi, cu drag, o să vă spun că sâmbătă la ora unsprezece, adică în jurul prânzului, voi purta o scurtă discuţie cu Răzvan Dolea, la Radio România Cultural. În maşină ascult cam mereu postul. Nu de alta, dar de fiecare dată când mă trezesc că nu am nici un cd cu operă – şi mi se întâmplă destul de rar – ştiu sigur că voi găsi ceva la Radio România Cultural. Aşa că vă invit şi pe voi la „Texte şi pretexte”, sâmbătă de la ora nouă la ora treisprezece.

Că tot suntem la cultură. Laura, adică îngerul, mă întreba mai acum câteva zile, cum de pot citi aşa repede. Eu am vrut să-i răspund atunci, dar la drept vorbind şi eu eram într-un impas. Ulterior am aflat cum. Nu e o chestie de exerciţiu. Ştiţi voi, fiecare om îşi are propriul ritm în orice ar face. Eu am două viteze: a întâia şi a doua. Când sunt pe viteza a doua pot citi două cărţi pe zi, când sunt pe a întâia, citesc o carte la trei zile. Nu ştiu dacă e chestia de chef, o fi fost şi faptul că oricum nu aveam ceva mai bun de făcut. Să fi fost şi ideea că iar mă sună nebuna din Satu Mare, mai bine citesc 😀 Nu ştiu. Pur şi simplu, uneori am viteză, alteori nu am. Oh, şi abia aştept să vă spun ce am citit, dar staţi să-l termin şi pe Pratchett cu „Gărzi! Gărzi!”. După cum v-aţi prins, nu am trecut la viteza a doua 😛

Tata Borgo îmi povestea despre viaţă. Despre cum să ţi-o trăieşti. Întotdeauna are sfaturi bune în traista vieţii. Nu am ştiut ce să răspund pentru că i-am dat dreptate. Apropo Tata Borgo eşti bine?

Corina mă aşteaptă la Bruxells, iar eu nu vreau să o dezamăgesc, aşa că o să mă urc în avion. Oh, o iau şi pe nebună cu mine, târâşi, ce crede ea, că scapă? 😀 Pe mine cine să mă ia noaptea în braţe dacă îmi e urât? 😆

Trec peste comentariul cu „12+2”, pentru că nu ştiu ce să zic, poate doar „12+3” 😛

Oh, da, să nu uit că am de dat şi nişte examene luna asta. Ştiţi voi, am chiulit cu impertinenţă la trei examene anul trecut. Am chiulit de două ori, că n-am avut chef de ele nici în toamnă. Aşa că na, prostia şi lenea se plătesc. Doamneee, şi dacă aţi şti ce poftă de învăţat am, v-aţi cruci şi mi-aţi plânge de milă.

I-aş răspunde şi lui Trexel, dar până nu scrie continuarea, nu vorbesc cu el. Desigur, îl pot întreba subtil dacă a primit coletul. De ce nu îl întreb pe mess? O fi omul ocupat să se plictisească, nu vreau să-i dau eu speranţe că viaţa e mai haioasă decât e de fapt 😀

Şi, pentru a şti cu ce o să vă confruntaţi în curând, vă spun doar atât: „Tarotul de Marsilia”, restul e aşteptare 😛

Ok, să zicem că am avut o zi bună, cu toate că nu e adevărat, dar, cel puţin, am mâncat mere cu biscuiţi, aşa că am început ziua bine. Oh, încă ceva: NU MĂ TREZESC ÎNAINTE DE ORA ZECE, DA? 😆

 

Cine imi place si de ce…

Preiau şi eu leapşa de la Mana. Aşa să am ce vă scrie. Cum bine vedeţi, nu prea mai am vlagă de scris poveşti pentru blog, iar Sărutul Morţii, încă nu ştiu dacă e de valorificat sau de aruncat pe aripile netului. Vedem, vedem.
Aşadar, cine îmi place şi de ce. Greu. La mine e foarte greu. Nu am repere în lumea aşa ziselor „vedete”, fie ele de la noi sau din afară. Nu am idee dacă îmi place sau nu cineva în mod deosebit. Clar e că de la fiecare om, tangibil, iau câte ceva ce îmi place. De la Vania am luat o vorbă foarte drăguţă: „Futu-i!”, dar, la drept vorbind, am furat, doar puţin, şi din stilul lui de-a scrie. E cam peste putinţa mea. Împrumut de la anumiţi autori stiluri. Asta este, n-am ce face. Încă încerc cu disperare să fur de la Gabriela şi de la Nea Costache. Dar, din păcate pentru mine, ambii sunt prea sus. Mai am până acolo. Nu ştiu ce, poate experienţă de viaţă, poate maturizare. Oricum, îmi dau seama că la nivelul ăla îmi e greu să ajung. Dar mă caţăr. Zău că da, sper doar să ajung şi la vârf. Să nu alunec.
Am mai luat şi de la alţii. Acum eu ştiu dacă e vorba doar de calităţi. De exemplu: mi-a plăcut întotdeauna confruntarea directă dintre mine şi Maria. La chestii deschise, cred că a fost persoana care a reuşit cel mai mult să mă scoată din carapace. Cu toate că nu ne cunoaştem face to face, zău că am avut momente în care am crezut că o ştiu de o viaţă. Nu ştiu cum e în relaţia cu alţii şi nici nu îmi pasă, dar de la mine, cum necum, a scos tot ce era mai bun. Zece minute de vorbă cu ea mă încarcă o lună. Poate şi mai bine, aşa cum alţii mă descarcă. Chiar mă gândeam azi că din toţi oamenii pe care îi cunosc, la nivel intelectual, Maria e cea mai apropiată de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, dar, de cele mai multe ori vorbim aceeaşi limbă şi avem cam multe pasiuni comune.
Am luat şi un pic de avânt de la Victor. Mă gândesc eu că şi aroganţa e bună. Şi chiar e în cele mai multe cazuri.
De la Mana am învăţat că oamenii nu sunt ca la TV. Mă rog, cel puţin, ea nu e. Chiar discutam azi că e o persoană deosebită. Din ce punct de vedere? E foarte modestă. Nu ştiu dacă eu, în locul ei, aş fi putut fi aşa, eu sunt o regină din toate punctele de vedere. Şi o admir pentru asta. Uneori îmi am impresia că felul ei plăcut de-a fi face parte din acea bună creştere. Modestia, totul. E greu să o întâlneşti pe Mana şi să nu simţi chestia aia deosebită.
Crina, nu te-am lăsat la urmă. De la Crina am învăţat altceva, simţul umorului e esenţial. Iar ea are din plin.
O altă persoană pe care nu o cunosc e Cella. Îmi e dragă Cella. Iar ea, mereu a fost aproape de mine. Pe lânga asta, e singura persoană care mă poate asculta şi înţelege din punct de vedere literar. Nici nu ştie ea cât înseamnă asta pentru mine. Dar nici nu-i spun. Nu vreau să şi-o ia în cap 😛
Nicu, e o enigmă pentru mine. De câte ori zic că am ajuns acolo, îmi dau seama că nu. Ce secretos, domnle’. Dar ăsta e farmecul lui.
Tata Borgo, îl plac pentru vitalitatea de care dă dovadă. Şi mă uimeşte zi de zi. Şi ce să mai spun despre poveştile pe care le spune. Nu mai am ce spune. Blue, Şukărit, Kmi… hehe, câţi mai sunt. Sunt mulţi. Cum să mă raportez doar la unul?
Aşadar, îmi plac mulţi oameni. Nu pot spune că am un reper. Că unul anume e mai presus de altul din punctul meu de vedere. Nu, nu vă miraţi că nu vă spun de cineva pe care voi nu cunoaşteţi. Eu nu am prea mulţi prieteni în lumea reală. Iar cei pe care, zic eu că-i am, sunt enumeraţi pe aici. Eu cred că fiecare om are ceva al lui, ceva ce îl face plăcut. Defecte, sunt şi ele, eu nu cred în perfecţiune. Aşa că nu mă pot raporta la cineva anume. De la oricine învăţ câte ceva şi împrumut ceva. Nu ştiu dacă ăsta e un răspuns care satisface, dar, momentan, e greu să-mi găsesc un reper şi nici nu sunt sigură că vreau.
A, şi era s-o uit pe Ioana. Un copil plin de optimism. Cum să nu o placi, cum să nu te gândeşti atunci când ai o durere la cât de optimistă e ea, departe de ţară şi de cei dragi. Şi cum ştie ea să mă scoată din pasele proaste râzând mereu şi balonându-mă pe mine 😀 Vedeţi? Sunt atâţia oameni de la care ai ce lua. Pe care îi placi, poate doar pentru o părticică a lor, dar aia mă completează pe mine, iar restul nici nu mă interesează. Sunt mai mulţi oameni care-mi plac pentru o părticică a sufletului lor, dar nu îi pot lua pe de-a întregul. Nu cred că sunt genul. Dar, atâta timp cât există o singură părticică din acel om care te mulţumeşte, ce mai contează restul? Cum spuneam, nu suntem perfecţi. Nu caut nici eu perfecţiunea la cineva. Aş fi lipsită de sens să fac asta.

Oricum nu scap :))

Updade la început 😀 Doar eu pot aşa. Crina s-a pus de acord cu Omu’. Şi în loc să omor alianul, acum trebuie să-i ascult urările. Normal, doar mie mi se poate întâmpla 😆

M-am tot gândit cum să redirecţionez urările spre Kmi, dar mi-am dat seama că ar fi destul de complicat şi tot nu voi scăpa de „la multi ani!”. Mai ales că Vania, Crina, Omu’, Cella şi Tata Borgo au început de acum trei zile. Iar pe Vania şi pe Crina nu îi mai opreşte nimeni cu siguranţă, că ei vor udătura şi doar despre asta vorbesc de trei zile 😀 Ameninţată fiind că de nu voi scoate băutura la anul îmi voi ura singură, ziceţi voi dacă mai am încotro. Nu mai am, asta e clar. Nu mă mai scapă nici dracu’ de această încurcătură.
Dar eu vreau să îi urez Cameliei şi să îi arăt primele mele cadouri 😀 Ei, hai, ziceţi voi că nu sunt rea. Am început să capăt de azi, că aşa îi stă bine omului. Primul cadou nu vi-l arăt că e cam intim, dar cu al doilea nu mă dezic. Deci, sandale de condus. Hehe, nu începeţi că au toc, ăla e toculeţ, iote tocul, ăla e. Şi tocul nu mă incomodează, mare, mic, să fie. Talpa să fie joasă, să simt acceleraţia, că uite aşa era să dau peste robotul ălă de zise Omu’ 😆 . Cadoul trei e un laptop. Şi cum vine, cum vi-l arăt. Că eu împart cu toată lumea. Băutura o pun într-un colţ, iar elfei îi dau şi un sandvici, să nu zică că sunt ţărancă. Bine, ea tot zice, dar ce treabă am eu. Că Satu’ Mare o fi vreun oraş 😀 (Să nu uit cărţile şi geanta de toată ziua).

   (De condus)

 (De condus)

 

 (Tot)

 (Adevarate)

Urările telefonice au început de azi. Ăştia nu ştiu că trebuie să marce? Neserioşi, asta este. Mă sună mătuşa mea de la Alba Iulia – nici ăsta nu prea-i oraş – şi îmi zice toate cele. Eu în loc de mulţumesc, o întreb: „Scuză-mă, dar ai greşit ziua?” . Ea: „ Păi în cât suntem azi?”. Eu: „În 19, şi la fel e în toată ţara”. Ea: „Eu am crezut că azi e ziua ta”. Nu vă mai spun restul că nu e pentru urechi sensibile. Dar cadoul? Şi terminaţi cu florile alea că nu ţin de foame. Banii îi accept doar în plicuri bine sigilate cu numele pe ele, să nu existe confuzii. Şi aveţi grijă că nu mă omor după banii marcaţi, nu de alta dar îmi murdăresc degetele firave şi mai murdăresc şi tastatura noului laptop.
O să mă întrebaţi ce fac de ziua mea. Ce să fac? Aştept comisionul, apoi mănânc şi beau cafea. Ca în fiecare zi, că doar nu credeţi că invit tot poporul să mănânce cu mine. Ştiţi doar cât sunt de zgârcită. Şi dacă vreţi să veniţi, vă plătiţi consumaţia, pe lângă cadou, normal. Doar nu credeţi că-i pomană. Nu, nene. Mai întâi banul apoi curcanul 😆
Una peste alta, sperând cu voioşie că voi scăpa de urări, îi urez eu Mândrei să fie ca o floare, să aibă parte de bucurii, împliniri şi negreşitele succesuri. Restul or veni de la sine. Şi, da, mă bucur că Mândra-i mai în vârstă decât mine, mai ales când am aflat că fac 27 de ani, şi nu 28 aşa cum mă pregătisem eu 😀

 

Ca ziua cu pricina să fie încununată cu succesuri şi cu editările de rigoare, vă invit şi la pişcot şi la şampanie. Şi ca să fiţi siguri că Xreder nu-i acasă şi că e şi şef şi ca orice şef munceşte singur, iată şi dovada. Deci chef…
 
Crina şi Vania să îşi ia tăria din damigeană 😀
 
Mândro, vino lângă mine să ne vadă lumea mai bine

UPDATE 2: Cadoul meu de la Ioana, cadou din suflet. Merci, Ioanaaaa!!!! Te pup mult!

 

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

 

 

            Să ajungi la vârsta lui Madam Mim, dar nu ca ea! Ai grijă sa n-o ia Merlin razna, da’ nu-l pierde niciodata! Esti o combinaţie reuşită de elf, ştrumf, vampir, vrăjitor si om! Şi d-aia mi-eşti tare dragă…

 

http://www.youtube.com/watch?v=vTlN-wqAzhg

 

Asta-i cadoul meu pentru tine… şi Merlin!

Cu mijloace precare, dar din toată inima mea de ştrumf 😀

 

 

 

🙂     … mai mult nu poate Word-ul
Update 3: A pornit cheful şi la Palat. Împărăteasa nu a vrut să-mi ureze 😀 Dar tot mă chefuieşte 😆

Update 4: Da, o să facem blog update: Cristal mi-a trimis mail 😀

 Update 5: Aoleuuu, la cate ajungem? 😀 Multumesc, Isabelle! Şi ţie toate cele bune.
 Update 5: Aoleuuu, la cate ajungem? 😀 Multumesc, Isabelle! Şi ţie toate cele bune.

 

 

 Alt update: După ce l-am acuzat pe nedrept pe Xreder că îi veni de muncă la ora 23, trebuie să retrag. Am primit 27 de trandafiri minunaţiii!!! Şi Mana, cred că eu o să aflu ce e ăla 😆