O primă lansare marca Claudiu Lucaci!

Claudiu a debutat astăzi oficial la USR Bucureşti? Unde e mai bine să debutezi dacă nu la USR? Nu uitaţi că-l puteţi întâlni şi sâmbătă la Romexpo, ora 16:00. Acum vă las cu imaginile. Restul puteţi găsi pe facebook.

 

 

Congresul PSD, dar nu mai e live

Am fost, cam o oră şi jumătate, poate două. Ceva pe acolo. Am ocupat prima lojă. De fapt Lucia şi Ionuţ au ocupat-o toată. Cu haine, genţi şi laptopuri. Aşa că m-am băgat şi eu acolo.

Cei doi autori ai cărţii „Bloguri, facebook şi politică” erau cu o lojă mai în spate. Deci erau. Apoi a venit şi Chinezu’. Nu ştiu de ce-a întârziat, dar nici la plecare n-am reuşit să ne luăm la revedere. Să mă înşel eu şi să-l fi văzut şi pe Darius Groza? Nu ştiu, sunt prea ameţită să-mi dau seama dacă l-am confundat ori ba. Se prea poate. Erau mulţi bloggeri, dar eu nu-i cunosc pe toţi. GS ne-a dat ţeapă, preferând filmul politicului.

Ei, să trecem la politică. Da. Discursurile au fost foarte bune. Adică din gură le zic toţi, ce mai. Ponta e un bun orator, iar azi chiar a fost în formă, a avut şi poantele la el (nu alea de la balet). Adrian Năstase a trecut prin fiecare lojă bloggeristică să salute sau să dea interviuri. Au fost invitaţi la congresul PSD membrii PNŢCD şi cei din România Mare, de fapt conducerile. Au ţinut discursuri. Frumoase. De genul „ne dăm mâna să-l dăm jos pe tiran”. Dar sunt doar cuvinte, nu? Să vedem ce or face, dacă or face.

Acum cu România Mare, hmmm, ştiţi şi voi cum e Vadim, depinde cum bate vântul – nu Sorin Ovidiu, vântul, vânt. Nu pot spune că n-a fost interesant, dar aştept ca vorbele să se concretizeze în fapte, aşa îmi e greu să cred. E plăcut să auzi ce auzi şi cum v-am zis cu oratoria nu stau rău nici unul. Dar, nah, a fost o experienţă destul de bună. Până la urmă am văzut şi eu Sala Palatului full de oameni. Că de unde erau ei, treaba lor. Oricum, de câte ori se pronunţa numele lui Ion Iliescu se aplauda mai rău ca la cine ştie ce spectacol de renume mondial. Îmi pare rău doar că i-am ratat discrusul live, dar nu-i bai, îl văd la TV. Şi, ca de obicei, sunt de acord. Dar cum ziceam, fapte…

Şi cam atât de la congresul PSD. Oricum, cinste lui Adrian Năstase că a chemat bloggerii. Una peste alta a dovedit că nu îi e teamă nici de laudă, nici de critică. Că nu or să laude toţi congresul, zău aşa.

Şi, felicitări organizatorilor, Anei State în special, restul treaba lor 😛

Comunicat cu copy/paste :D

Lucia Verona anunta!!!

Doamnelor şi domnilor, dragi bloggeri (şi bloggeriţe)

În decembrie se vor împlini 20 de ani de la Revoluţie. Sau evenimente sau lovitură de stat sau „loviluţie” sau cum vreţi să spuneţi. Eu prefer să-i spun revoluţie, pentru că asta, cred eu, a fost: a schimbat sistemul, a schimbat din temelii România.
Dar cum era România de atunci, vă mai amintiţi? Da? Ştiam eu. De aceea m-am gîndit să adun amintirile voastre într-o carte. Nu chiar toate amintirile, ci numai pe cele din perioada dintre 16 şi 25 decembrie 1989. Ce-aţi făcut în zilele acelea? Cînd şi cum aţi auzit despre ce se întîmpla la Timişoara? Dar de baricada de la „Inter”? Ce-aţi simţit atunci, în acele zile?
Recunosc, ideea nu este 100% a mea. Acum două sau trei săptămîni, prietenul şi colegul nostru întru blog Cody a scris pe tema asta… iar eu m-am gîndit imediat la o carte.
Bogdan Hrib de la Editura Tritonic a fost entuziasmat de idee şi va publica volumul, al cărui titlu provizoriu este „10 zile care au schimbat România”. Lansarea va avea loc, fireşte, în luna decembrie.
Cartea va fi coordonată de mine, dar va fi scrisă de noi toţi. Toţi cei care doresc, desigur. Sunt invitaţi toţi bloggerii, indiferent de opiniile lor politice sau de locul în Zelist, toţi care au amintiri din acele zile. Şi cine, în afara celor foarte tineri, nu are amintiri ? Îi invit să scrie şi pe oamenii politici, de orice culoare, care au blog (primul pe listă va fi, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu

), pe ziarişti, pe scriitori, dar mai ales pe oamenii obişnuiţi, pe cei care nu sunt persoane publice şi pe care nimeni nu i-a întrebat vreodată despre decembrie 1989. A, şi să fie clar: relatările bucureştenilor sau timişorenilor nu mă interesează mai mult decît ale celor care locuiau în alte localităţi. Despre Timişoara şi Bucureşti ştim cîte ceva, dar despre oraşele mici, despre sate, mult mai puţin, aproape nimic. Şi dacă mă gîndesc bine, de ce să ne limităm la bloggeri ? Aveţi cu toţii prieteni, rude, vecini, poate vor să povestească… Dar, atenţie ! Vă rog foarte mult, vreau numai experienţe personale, nu povestiri auzite de la alţii, nu speculaţii, presupuneri, păreri. Încercaţi să vă amintiţi starea de atunci, să scrieţi cu mintea de atunci, aşa cum a fost, aşa cum aţi trăit atunci evenimentele şi nu cum, poate, vedeţi acum lucrurile.

 

O a doua întrebare se referă la cei 20 de ani care au trecut de atunci. Ce-aţi realizat, ce-aţi făcut în aceşti 20 de ani ce nu ar fi fost posibil fără acele zile din decembrie 1989 ?

Sunt sigură că va fi o carte nemaipomenit de interesantă. S-o scriem!

Iată şi cîteva detalii tehnice :
Textele cu răspunsurile la cele două întrebări să nu depăşească 5000 de semne inclusiv spaţiile.
Am creat o adresă de e-mail specială unde puteţi trimite textele: 10zile1989@gmail.com
Puteţi semna cu numele real sau cu pseudonim, vă rog doar să notaţi sub titlu vîrsta (anul naşterii) .

Data limită este 25 septembrie, deci, puneţi-vă pe scris !

A fost lansarea…

O să încep mai întâi cu cine a fost – vă daţi seama că fac tocăniţă de linkuri: Chinezu (Cel mai tare); Bogdan (Doar nu mă lăsa singură); Lucia Verona (Întotdeauna fenomenală); Vania (Cam trist); Horia şi Andrei (Îi încadrez la un singur link – când îmi trimite Chinezu pozele vă trimit şi io) şi cam atât dintre cei mulţi. Apoi: Preşedintele Ion Iliescu, Primarul Sorin Oprescu, Octavian Ştireanu (Căruia îi mulţumesc pentru invitaţia la Bruxelles), Adrian Severin şi mulţi alţii 😛 Na, acum nu îi mai ţin minte pe toţi…

 

Corina a fost superbă. Îi stă fenomenal de bine în alb. A vorbit frumos şi nu s-a lungit aşa cum au obiceiul autorii. Nu ştiu ce să vă spun exact, dar a fost una dintre cele mai frumoase lansări la care am participat. Desigur, cea mai cea a fost a mea la Satu Mare – merci Crina! La mulţi ani, Crina! 😀

 

În continuare vă las cu câteva poze. Zău că a fost frumos, degajat, simplu, fără ifose şi fiţe. Îmi pare rău doar că nu a venit şi Maria, iar eu am uitat să o sun, aşa cum am uitat să-l sun şi pe Bogdan 😛 Doar că n-a uitat el de mine. No, o să mă odihnesc, sper, zilele astea, să nu mai uit de la mână până la gură.

 

P.S: Mama şi tata, îi uitasem, care m-au stresat cu nişte poze 😛 Îi vedeţi lângă preşedintele Iliescu. Ei sunt, da. Aia mică şi neagră şi ăla mare şi gras 😆

P.S. 2: Vai, sunt beată. Pe 9 mai Corina va avea lansare şi la Piteşti, dar vă mai spun eu până atunci 😉

 

Dragă PSD-ule

Astăzi am hotărât că trebuie să-ţi vorbesc. Să îţi spun cum stă treaba cu mine, în caz că te interesează. Să îţi spun de ce şi cum votez, tot din acelaşi motiv. Şi să-ţi explic cum şi de ce o să rămâi fără votul meu dacă nu mă bagi în seamă.

Există aşa: Ion Iliescu, care vă place ori ba, chiar e singurul politician al ţării ăsteia. Adrian Năstase, care are termopane, dar şi eu am, vrea cineva să vadă ce scrie pe ele? Şi Corina Creţu, singurul motiv pentru care mă deplasez din casă să pun ştampila.

Aşdar, dragă domnule PSD, sub conducerea se ştie a cui, dacă doamna mai sus menţionată, pentru care eu mă duc până la Şcoala generală 18 nu e sus pe listă, vă spun clar şi din start că m-aţi pierdut pentru totdeauna ca votant, atâta timp cât Ion Iliescu sau Adrian Năstase nu candidează. Puţin îmi pasă cine mai e pe lista aia cu Europarlamentari, că n-am de gând să votez decât pentru Corina, la fel de puţin îmi pasă şi de listele celorlalte partide, că nu mă ajută pe nimic.

Ştiţi de ce am curaj s-o votez pe Corina? Pentru că ea nu mă face de râs, pe mine, cetăţean, dincolo de hotarele ţării. Pentru că ştie ce vrea şi ştie cât poate şi cât nu poate. Pentru că am cunoscut-o ca om şi am văzut ce suflet are. Dar şi pentru că n-am auzit-o niciodată spunând baliverne.

Aşadar, eu v-am spus cum stă treaba cu mine. Şi mă credeţi sau nu, dar am cunoştinţe care pentru acelaşi motiv se duc la vot. Şi da, voi face revoluţie pe internet dacă nu iese Corina şi mă jur că trec de partea PD-L-ului numai să vă arăt că se poate şi mai rău.

E prima oară când cer şi eu ceva, în calitate de cetăţean, blogger nervos şi scriitor. Aşa că sper să mi se accepte această cerere, altfel fac urât rău de tot.

Am spus „Hai, Corina!”. Eu cu ea votez şi numai cu ea.

 

P.S: Ăluia care îi vine să se ia de Corina sau de decizia mea, îi promit solemn că va intra direct la SPAM şi dacă e în blogroll nu va mai fi. Pentru că nervii de aseară nu mi-au trecut, şi pentru că n-am de gând să suport glume depăşite şi explicaţii căcăcioase de genul de ce Iliescu?, de ce Năstase? Şi mai ales de ce Corina? Că aşa am zis eu, bine? Şi cui nu-i convine să butoneze mai departe.

Mulţumiri, Simona!!!

Frumos a fost în seara asta la Bucureşti. Că bine m-am mai simţit, chiar dacă n-am avut timp să vorbesc cu toată lumea.

Simona a organizat o seară demenţială. No, dar trebuie să mai facem că n-am apucat să stăm cu toţii de vorbă.

Participanţii: Lucia Verona, Chinezuuu (pe care-l sparg dacă nu îmi dă poza cu preşedintele Iliescu 😀 ), Corina Creţu (este încă cea mai tare, dar are prea mult bun simţ pentru vremurile astea), Teo Georgescu (mă bucur că ne-am cunoscut), marele Mordechai (no, pe el îl ştiam 😛 ), normal, soţul meu de Bucureşti 😆 : Bogdannn Hrib (oare nimeni nu s-a prins că umblăm numai câte doi prin capitală? Simona, ai ratat subiectul 😀 ) şi, iertat să-mi fie, o doamnă foarte drăguţă al cărei nume nu l-am reţinut 😦 Blamaţi-mă, dar sunt varză. Ei bine, cireaşa de pe tort a fost însuşi preşedintele Iliescu. Şi nu o să dezmint că sunt o mare fană a domniei sale. Am făcut şi poze 😀 No, dacă Chinezu n-ar petrece atât aş avea şi dovada.

Crina, am reuşit să te deprim? Sper că da, că eu nu voi mai fi deprimată o lună de acum încolo. Dă-o în mă-sa de carte, cine mai citeşte după ce l-a cunoscut pe cel mai iubit preşedinte? Nu, întrebarea era cine mai scrie?

 

După ce voi obţine poza, o să mai povestim. Oricum e foarte târziu şi mi se închide, apatic, un ochi.

Update:

Domnule Preşedinte, cartea e la mine :)

În ziua de azi e greu să „furi” o carte cu autograf, mai ales dacă vorbim despre o ediţie aniversară şi, mai cu seamă, dacă este vorba de scriitorul Ion Iliescu. Dar, normal, am reuşit. A fost scandal, mama a zis că vrea să o citească prima pentru că ea m-a făcut pe mine şi nu eu pe ea. Aşa că i-am dat dreptul de-a o citi. Tata a zis că lui i-a trimis, singurul preşedinte al acestei ţări, cartea şi să-mi pun pofta în cui. Unde mai pui că autograful îi dovedeşte spusele.

Dar nu m-am lăsat până nu am pus mâna pe ea aşa cum se cuvine. Nu am apucat să o citesc, dar am răsfoit-o.

Culmea, am dat peste ceva cu adevărat interesant. Dacă revoluţionarii îşi plănuiau mişcările în cafenele şi ceainări, astăzi, guvernul, tot cam pe acolo se face. Ceea ce dovedeşte, încă o dată, că e greu să fii original în politică.

Sunt mândră de cartea mea, şi v-o arăt doar aşa să vă ofticaţi 😛