Am tot citit

Dar nu v-am mai povestit ce şi cum. V-am spus de cartea Luciei „Crima de la Jubileu”, mai mult pe facebook sau printre cuvinte, aici, pe blog. Alte cărţi nu cred că am mai menţionat, asta dacă nu pun la socoteală cele două coperte de la „Negru de fum” şi „Dincolo de oglindă”, care au ieşit şi pot fi comandate. Ambele în colecţia Lit de la Tritonic.

Eheee, să fiţi voi sănătoşi, am avut zile în care am citit şi două cărţi. De exemplu ieri. E drept că am început cu o carte pentru copii, al cărei titlu nu mi-l amintesc, dar ţin minte „PR-ul”: E înger sau altceva? E? Sună bine, nu? Da, o carte drăguţă pe care am simţit nevoia să o citesc, habar n-am de ce. Apoi am continuat cu „Negru de fum” pe care, aşa cum spuneam pe facebook, am şi terminat-o. Sigur că Anghel Arhitect mi-a făcut o impresie… Dar mai bine vă las pe voi s-o citiţi, garantez să nu o veţi mai lăsa din mână.

Am mai citit şi altele. SF-uri, fantasy-uri, poliţiste, teatru, nuvele, dar n-am mai avut chef să scriu despre ele. Le-am lăsat doar să se adune în capul meu şi le-am notat titlurile şi autorii în agendă, aşa cum fac de obicei, numerotându-le, ca să nu-mi dea cu virgulă mai târziu. Să ţin şi eu minte. Nu de alta, dar mă trezesc, uneori, că aş cumpăra o carte, dar nu mai ţin minte dacă am citit-o sau nu. Aşa că dau fuga la agendă. Dacă tot nu-mi amintesc nimic, dau fuga la carte şi spicuiesc. Atunci clar îmi revine memoria.

Nu-i bai, se ştie că am o memorie varză. Adică cine ştie, ştie. Ce trebuie îmi mintesc rar, ce nu trebuie îmi amintesc tot timpul. Aşa că spuneţi voi cum e bine?

 

PARTICIPANŢILOR LA CONCURSUL DE ROMANE POLIŢISTE

 

Sâmbătă la Gaudeamus se va anunţa câştigătorul. Vă anunţ că habar n-am cine e. Şi nu o zic aşa. Am făcut fiecare un clasament, iar George Arion a luat decizia, pe care, bineînţeles, o ţine secretă. Decernarea premiilor va avea loc sâmbătă la ora 18:00 la Gaudeamus. Sigur că după voi scrie şi pe blog. Acum chiar nu ştiu. Şi să mă torturaţi şi n-am ce să vă spun, pentru că nu ni s-a comunicat. Tocmai în ideea de-a nu ne veni să strigăm prin târg sau să-l anunţăm discret pe cel ce a câştigat.

 

CAREUL DE DAME

 

Ei bine, după cum ştiţi, unii dintre voi, Tritonic a format Careul De Dame. Dame ale romanului poliţist românesc. Mă trec prima să scap de mine. Ivona Boitan, Lucia Verona şi Monica Ramirez sunt protagonistele acestui careu. De mine am zis deja. Acest careu va fi prezent joi, ora 20:00 la restaurantul RIVIERA la acţiunea numită „Din inimă pentru copii”. Proiect care a început cu Isabelle şi s-a dezvoltat cu ajutorul Simonei Ionescu şi ziarului Click. Un proiect care are în vedere ajutorarea copiilor grav bonlavi. Noi, careul, vom fi acolo. Cu arme şi muniţie, pentru a susţine cauza, dar şi pentru a aduce o modestă contribuţie pentru aceşti copii. Ar fi păcat să nu veniţi. Mai ales că o vedetă – încă nu ştiu cine – vă va servi şi vă va încânta.

 

GAUDEAMUS

 

După cum se ştie, joi la ora 16:00 începe Târgul De Carte Gaudeamus. De ce la ora 16:00? N-am de unde să ştiu. Vom avea lansări, cugetări şi glăsuiri. Premii de dat şi de luat – probabil. Surprize şi reduceri. Autori şi cititori. Cu detalii despre lansări o să vin zilele următoare. Nu de alta, dar momentan e suficient să ţineţi minte când se deschide. Restul vi le spun mai aproape, ca să nu le uitaţi. Ar fi păcat, zău.

Sigur că am deja în cap o mulţime de lucruri… ăăă… de cărţi de cumpărat, furat şi împrumutat, adică 😉

 

Şi cum totul e bine când mai citeşti o carte, exact asta am de gând să fac acum – ca Anghel Arhitect când avea chef să fie doar cu minte lui 😉 . By! Ne auzim când ne auzim, că altfel nu ne-am mai auzi.  

Reclame

Deja e o tradiţie

Nu ştiu cum face Lucia, dar din fiecare concurs pe blog se naşte o tradiţie. Că vorbim de „Premiile Lili” sau de concursul cu bloggeri, tot aşa cum vă zisei eu iese.

Dacă anul trecut am câştigat la acest concurs, anul ăsta fac parte din juriu. Şi da, am voie să propun, aşa că propun, ce pana mea 😀 Şi iarăşi da, voi da şi eu două premii. Cui n-am de unde şti că nu îs Mama Omida. Ce? Ştiu, dar nu voi spune public. Va fi surpriză. Aşa că să trecem la nominalizări. Cu toate că n-am idee pentru toate categoriile. Aşa că…

 

 

 

  1.  Marele premiu – Pentru ca-mi place – George Cernătescu, sigur, sigur, sigur

  2.  Cel mai bun blogger dintre scriitori  – Rămân totuşi la părerea mea: Hobbitul

  3.  Cel mai bun scriitor dintre bloggeri  – Aici îmi e uşor, ca să fiu sinceră: Adrian Suciu

  4.  Blogul cu cel mai mult umor  – Ei, şi aici rămân la părerea mea: Ioan Usca

  5.  Cel mai bun critic literar – No, aici sunt în ceaţă. Eu zic că tot Hobbitul şi-ar merita un loc

  6.  Cel mai bun cititor – Dacă are blog se pune? Adrian SM, garantez pentru el.

  7.  Cel mai bun blogger dintre politicieni – Fără doar şi poate că ăsta e AN-ul, dar cum a câştigat deja anul trecut, nu ştiu, cred că locul lui îi revine lui Darius Filip, chiar dacă e un politician mai mic, dar peste câţiva ani va fi la cârmă. Ştiu eu.

  8.  Cel mai bun politician dintre bloggeri  – Răspunsul ar fi Corina Creţu. O fi câştigat anul trecut? Nu mai ştiu.

  9.  Cel mai informat blogger  – Io pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă îmi vine vreo idee revin

10.  Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – adică Cella

11.  Cel mai gustos blog  – Cum Hadean nu intră în joc zic eu că Laura Frunză.

12.  Cel mai bun blog al unui ziarist  – Clar că Ciutacu .

13.  Cel mai bun blog anti-băsist – Mă rog, mă gândisem eu la cineva, dar a mai câştigat, aşa că io zic că Alexandru sau DSN. Nu mă pot decide.

14.  Cel mai fericit blogger  – Dacă Isabella zice, zic şi eu că Dan e cel mai fericit. Şi cred că e 😉

15.  Blog de criză sau blogger crizat  – Crizaţi suntem toţi, aşa că n-am idee. Mă mai gândesc.

16.  Cel mai artistic blog – Mirela zic eu. Zic iar eu, zic tot eu 😀 Şi Alex Maziliu ar mai intra aici, pentru minunăţia de poze pe care le face.

17.  Cel mai bizar blog – Nu am dat de el până acum

18.  Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – Nea Costache, pentru că zice Simona că traduce din română în olteneşte 😀 Nu mă gândisem la asta.

19.  Cel mai bun comentator politic – Sigur, el era cel mai cel comentator politic, cel puţin pe vremea când eu urmăream comentariile politice. Ştiam pe cine am în cap, dar nu îmi mai aduceam aminte exact cum se numeşte, pentru că n-am mai urmărit fenomenul. Da, el, Bibliotecarul.

20.  Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – Mana Ciutacu

21.  Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Habar n-am

22.  Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Io? Nuuu. Atunci să fie… Andrei Crivăţ?!

23.  Cel mai bun blogroll – Ăsta clar e al Isabellei, fără doar şi poate. Alţii nu mai ştiu cu un blogroll atât de bogat.  

24.  Cel mai bun blog de sport – Sigur că am uitat de Sportlocal, aşa că-l nominalizez.

25.  Cel mai schimbător blog – Ăsta e tot popa, că el e dus cu creirii capului. Adică Husca

26.  Cel mai luptător dintre bloguri – Aici sunt două, şi mie îmi e clar că nu merge unul fără celălalt: Isabelle şi Simona Ionescu, pentru ceea ce fac pentru copiii aceia amărâţi şi bolnavi. Cu siguranţă merită mai mult decât atât. Iar Sibilla şi-ar cere un drept fix la această categorie lângă celelalte două luptătoare.

27.  Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – Eva.ro s-o încadra aici? Eu zic că da. Poate.

28.  Cel mai activ blogger – Oh, păi… or fi câţiva, dar nu-mi vine acum nici unul în minte.

29.  Cel mai prost blog – Ei, na, la câte sunt…

30.  Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Ăsta nu o mai fi câştigat şi anul trecut? Adică Mordechai.

31.  Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Dannnnn Voiculescu 😀

32.  Premiul de popularitate – Tot Dan Voiculescu pentru că e super haios pe blog.

Propuneri poate face oricine până la 1 februarie. Aşa că nu vă sfiiţi, doar să nu uitaţi să daţi link la Lucia pentru a vă aduna.

Deoarece…

n-am murit, o să vă spun o poveste. S-o credeţi voi. Creierul meu încă e încins, aşa că nu pot gândi cum trebuie. Nici măcar poveşti nu pot inventa. Ştiţi şi voi cum e, când creier nu e, nimic nu e.

Ce pot să vă spun în chip de noutate… Reginele epuizate – eu n-am înţeles cine le-a epuizat, poate vreun pitic ce nu avea treabă şi a vrut să se amuze, poate nişte cititori răzvrătiţi… mno, poate altcineva. De ce toată lumea are impresia că eu trebuie să ştiu totul. Oricum, pentru cei ce nu au pus încă mânuţele pe regine, daţi un clik aici că sunt sigură că se mai găsesc două-trei pe aici pe undeva. Important e să le căutaţi – eu nu pot, sunt pe moarte, da?

Atunci când te vaiţi mişto e că te sună toată lumea: Isabelle, care mi-o zîs să nu ies din casă 😀 Nu îi spuneţi că am ieşit, nu de alta, dar azi blogul ei împlineşte un an de existenţă şi nu vrem s-o supărăm 😉 La mulţi ani, blog de Isabella!!!

Pe roşcată am sunat-o eu, că ea când aude că mor aşteaptă testamentul. Cum altfel? Poate îi las datoriile 😀

Să vedeţi ce m-am bucurat când m-a sunat Chinezu. Am zis că: „uite, măi, cum îi pasă”. De unde, îl durea drept în cot. Voia doar să fie sigur că-l aştept vineri cu pâine şi sare. Bine, bine, pun şi covorul roşu, că rar ai parte de chinezi în piteştimea sa 😀 Acum a trebuit să fac şi rezervări la restaurant, să mă pun şi gaj şi să mă rog să nu plouă. Mamă, cât o să-i mai scot ochii.

Cumnată-mea, pe de altă parte, se plânge că nu prea mai scriu pe blog şi ea nu are ce citi dimineaţa, şi nu ar vrea să îşi cumpere ziarele. Aşa că vedeţi cum mă obligă. Cum să o mai dai? Când ai blog nu te lasă lumea nici să mori şi tu în linişte. Unde mai pui că nebuna aia de dădacă a pisicii s-a dus la mama şi i-a spus că mor 😆 Dumnezeule, unde întâlnesc eu toţi nebunii? Vă dau adresa Crinei?

No, uite om normal: Cella. Am vorbit o oră, dar despre cărţi şi scriitori. Nici nu mai ştiu pe cine am bârfit! Am bârfit pe cineva? Parcă pe poştăriţe. Mno, n-aveam şi noi ce face.

Şi de la mine ce vreţi? Nu sunt nici fabrică de ştiri, nici birou de informaţii. Lăsaţi-mă să mor în pace, eee, ce e asta? 😀

A, să nu uit. Nu sunt capabilă să scriu. Creierul meu e nefuncţional. Şi dacă azi Isabelle nu m-a lăsat să mă duc la ţară, mâine mă duc, chiar dacă mama a zis: „Stai acasă, vrei să o îmbolnăveşti şi pe aia – aia fiind bunica”. Nu stau, mă, nu stau. Că am făcut păduchi. Lăsaţi-mă în durerea mea. Eu plec…

Pentru o soarta mai buna

Bine, cu Vadim nu v-am amuzat, cu ICR-ul nu v-am convins. Bradul cica e precum guvernul. Ce să mai facă omul? Aşa că m-am gândit să vă sensibilizez. Să vă spun povestea unor copii. Nu eu, povestea o veţi afla de la Isabelle, eu am să dau doar copy/paste peste poezia aceea minunată. Fiind în apropierea sărbătorilor de iarnă, poate că ar fi bine să facem şi noi un gest de omenie. Ei? Ce ziceţi? Îi dăm o mână Isabellei?

ORICE COPIL


Orice copil are un nume,

Orice copil are o zi,

Lumina lui aprinsa-n lume

De noapte ne-ar putea pazi.


Orice copil are o tara,

Orice copil are parinti,

Descoperind din vara-n vara

Alt joc al pasilor cuminti.


Orice copil are o cale,

Orice copil are un gand,

Calatorind pe cer la vale

Si printre spini din cand in cand.


Orice copil are un leagan,

Orice copil crede-n povesti,

Adapostind o lume-ntreaga-n

Curatii ochi copilaresti.


Orice copil are o mare

Pe care-si poarta barca lui,

Dar nu se-asteapta sa coboare

La tarmul marii nimanui.


Orice copil se poate face

Si floare si paun si cerb,

Silabisind cuvantul pace

Pe limba fiecarui verb.


Orice copil are sub gene

Si stropi de roua si ghetari,

Hraniti din legile viclene

Din jocul unor oameni mari.


Orice copil reface-n minte

Destinul primului cuvant,

Putand sa stranga in cuvinte

Lumina-intregului pamant.


Orice copil e o minune

Irepetabila precum

Ivirea zilei din genune

Si focul soarelui din scrum.


GEORGE ŢĂRNEA

În grabă

Am condus. Da, printr-o aglomeraţie infernală, dar m-am descurcat. Cum? Ei bine, mi-am făcut loc zâmbindu-i unui tirist – ştiţi cum e, scopul scuză mijloacele, iar prostia se plăteşte. Prostia a fost a lui că a încurcat toată circulaţia pentru un zâmbet. Efort? Da, ei, am mai făcut, acum dracu’, cum să stai ca o invalidă când picioarele îţi sunt ok şi mai ai o mână de folosit? 😀

Nu mă doare, nu urlu, nu mă plâng. Mă rog, n-am de ce. Citesc. Trei cărţi în două zile, performanţe. Fac şi eu ce pot, că na, nu pot sta locului, dar mă chinui.

Oricum, ideea e că de când am ieşit din spital se întâmplă câteva lucruri greşite în viaţa mea: oameni care se simt deşi nu ar trebui, oameni care cred că i-am uitat deşi nu e cazul şi tot aşa.

Acum, fac şi eu apel aici, că nu mai ştiu pe unde. Isabella, nu am avut lansare, nu am fost la Pro Tv şi îmi va face mare plăcere să fii alături de mine la Gaudeamus. Crede-mă! Ţi-am spus că vreau să fii acolo, deci vreau. Nu am prostul obicei de a-mi lua cuvântul înapoi. Şi apoi, nu aveai cum să mă faci de râs. Iar cu chestiile alea adevărate, zău că nu e cazul. Aşa că nu ai de ce să fii supărată. Nu am avut încă lansare şi apoi, am făcut o promisiune vis-a-vis de aceasta. Păi nu? Doar nu credeai că am uitat. Nu am uitat.

Simona, dragă, nu era un apel – oh, cum să o zic să nu fiu înţeleasă greşit – era cu subiect şi predicat, dedicat unei singure persoane 😀 Dar din câte mi-a povestit Crina despre tine, eşti o sfântă. Sfinţii beau cafele? 😛

Toate astea e ca povestea de azi. Când Xreder a venit acasă i-am dat o veste: „A murit Miţa”.

El: Cum a murit?

Eu: A dat maşina peste ea.

El: Doamne, cred că vară-ta e distrusă.

Eu: Ha ha ha ha ha

El: ?!

Eu: Pisica, mă!

Mă rog, nu era de râs că a murit pisica, dar felul în care s-a înţeles a fost chiar hilar, mai ales că X îşi făcea complexe cum o sune pe vară-mea.

Pe scurt: voi lipsi mai mult, o dată din pricina convalescenţei, a doua oară din pricina şcolii. Păi da, că m-a mâncat undeva să nu mă prezint la vreo două examene anul trecut iar acum trebuie să le dau. Unde mai punem proiecte de diplomă şi alte cele. Deci o să am treabă. O să continui povestea cu Trexel, nici o grijă. O să am şi alte poveşti, dar, mă credeţi sau nu, am puţină nevoie de timp pentru mine. Pentru a-mi rezolva propriile probleme. Nu grave, dar enervante. Că nu vreau să-mi apară coşuri ca ştiu eu cui 😆

Accept mailuri, telefoane şi, dacă aveţi întrebări suplimentare, voi încerca să răspund cât de repede. Şi da, o să vă povestesc şi despre operaţie, dar nu acum. Că eu nu sunt zgârcită ca Vania în detalii. Da, tot eu ştiu ce zic pe aici.

Aşa că ne vedem cât de des pot, cât de des mi se va permite. Ce?, credeţi că nu mi-am reluat scrisul? He, lasă, mâna mai face câte o pauză de zece minute, un masaj, un descântec, un scuipat în sân. E ok aşa.

 

Scârbe şi nemulţumiri

 

Am o scârbă. Nu, am mai multe. Scârbe şi nemulţumiri, că nici nu ştiu cu cine să încep. Bine, fie, cu nemulţumirile. Uneori, văd – n-am de ales – că trebuie să fac publice anumite lucruri. Mă chinui. Zău că mă chinui. Adică îmi ţin degetele în frâu de la un timp. Înţeleg şi partea cealaltă, dar nu pricep de ce cealaltă parte nu mă poate înţelege şi pe mine. Nici nu ştiu dacă e o nemulţumire cu adevărat, poate un stres. Ok, am trei fani, patru, cinci, zece. Hai, or fi zece. Sau mai mulţi. Dumnezeu ştie. Oricum, sunt câţiva. Voikunike şi Bebe sunt prieteni vechi. Oameni dragi mie. Cu un bun simţ deosebit, cred eu că au depăşit şi vârsta prostelii. Apoi, Cella. Un suflet nobil cu adevărat. Care nu ar face rău nici unei muşte. Mai sunt şi alţii. Îmi mai scriu. Îmi mai pun o întrebare. Am mai spus asta. Uneori le răspund, alteori rămân în faţa mailului şi mă uit crucişi, pentru că nu am un răspuns la îndemână.
Bine, bine. Îmi aduc aminte că a fost o vreme în care Isabelle voia să facă un sondaj sau ceva de genul pentru ca eu să fiu publicată. Normal, intenţie care mi-a umplut sufletul de bucurie. Dar nu am putut accepta. De ce? Nu ştiu dacă din mândrie, din prostie sau din alt motiv, dar chiar îmi place să mă descurc singură. Isabelle a înţeles, nu a făcut nimic pentru a mă pune pe mine într-o situaţie proastă. Pentru că, da, m-aş simţi super aiurea. Nu îmi plac intervenţiile. Le urăsc. Dacă e să fie, e să fie pentru că sunt eu simpatică, bună la ceva sau, mă rog, am eu un merit cât de mic acolo. Ei bine, sunt unii care chiar nu vor să înţeleagă. Da, e vorba despre Alina, care, odinioară. Habar nu am, să fi fost două sau trei luni, îmi spune că va scrie tuturor editurilor că ea e un mare fan şi, pentru ea, trebuie să mă publice. Ok, am încercat, am încercat din răsputeri să o opresc. Să îi spun că iarba nu e verde, că mintea nu e goală şi toate cele. Să se fi oprit? Ei nu. Nicidecum. De parcă Paladine are vreo treabă cu mine şi nu am descoperit-o eu. Ei, asta-i. Poate, de data asta, Alina, te rog, încetezi cu chestiile astea.
 
*
Bun, trecem la scârba aia pe care o am. Să vă spun o poveste. Au fost odată nişte oameni. Trei, patru, cinci, mai mulţi. Cine să le mai ştie numărul. Acei oameni, dintr-o prostie, s-au luat la ceartă. S-au aruncat vorbe grele atunci şi de o parte şi de alta, că nah, aşa e omul, când e de certat, îşi aduce aminte de tot ceea ce nu i-a convenit pe lume. Trecură luni, trecură ani şi frunza e tot verde. 😀 Asta era aşa, să mă dau poetă. După un timp, unii dintre acei oameni se întorc numai zâmbet şi miere. Numai prosteală. Heheee, unde duce tâmpenia. Îmi e scârbă. Adică, eu dacă greşesc îmi cer iertare. atunci, repede, că mă prind eu până la urmă. Dar nu manipulez pe la spate că e aşa, că, de fapt, e pe dincolo, ca de fapt, să fie ca înainte. Iertat să-mi fie, dar am o scârbă.
Şi, cred eu, am o scârbă şi pe viaţă în general. Când o să mă trezesc şi o să înţeleg exact ce vreau o să vă povestesc. Oricum, ceva ştiu cu siguranţă. Urăsc parşivii, mincinoşii şi pe cei care fug după bani. Maneliştii, idioţii, pe cei ce nu respectă regulile în trafic şi, în special, falşii amici. Că despre prieteni rar poate fi vorba. Crina, ho, nu te-am inclus 😀 Mă rog, ce treabă are sula cu prefectura? 😀 Nu are.
Dar aşa, să ştiţi. Şi, da, îi urăsc şi pe ăia care se cred mai deştepţi decât sunt de fapt. Deci, ca să fim înţeleşi, scârba rămâne.
 
*
Şi ca să nu închei duminica asta numai cu rele, să vă zic şi două bune. După ce şi-a şters blogurile de vreo şpe mii de ori. Vania a revenit, la fel şi Şeherezada. Dap, vă trimit direct la povestea mea. Nu de alta, dar e singura care merită 😛
 
*
Bun, să aveţi o duminică frumoasă. Eu voi dormi mult şi voi medita puţin. Aşa că, odihnă plăcută şi vouă. Azi e sărbătoare, aveţi dreptul să dormiţi, să leneviţi şi să vă gândiţi la viaţa veşnică. See you!