La o şuetă cu liceenii

Ei? Sunteţi curioşi? Trebuie să recunosc că am fost la Bucureşti cu un amic, care are darul de-a mă face să râd într-un asemenea hal că uit şi unde plec. Aşa că prima parte a zilei a fost ca şi asigurată. Cred că tot de aia n-am mai avut nici un fel de emoţie, aşa că am preluat şi ştafeta lui Bogdan şi am zis. Şi am zis, de m-am mirat şi eu că tot zic. Şi m-am şi oprit. Şi le-am spus puştilor cum acum douăzeci de ani unii au murit în stradă pentru a le da lor dreptul de-a se exprima.

Încet, încet au început să se şi exprime. Şi am descoperit nişte copii extraordinari. Poate că nu toţi au citit clasici sau autori români, dar, aşa cum le-am spus şi lor, nu judecaţi oamenii după exterior pentru că nu aveţi de unde şti ce ascunde sufletul lor. Şi uite aşa ne-am dat la „bârfă”. Unul din puşti, absolut senzaţional, mi-a compus poezii pe loc. Din alea cu sărutări 😀 Şi apoi mi-a cântat, la pian, Fur Elise.

Ce îţi poţi dori mai mult de la o astfel de întâlnire?

Cel mai mult m-a bucurat că fetele din primul rând – care, zic eu, fuseseră cam sceptice la început – mi-au mărturisit că s-au simţit bine şi chiar le-a plăcut. Am vorbit chiar şi despre cărţile Lorenei Lupu şi i-am îndemnat să le cumpere. Dar şi despre altele.

Mărturisesc că imediat ce a ieşit profesorul din sală le-am zis de Andrei Mladin şi Stelian Munteanu, că nici despre crime nu trebuia să zic. Dar am zis. Na!

Asta se poate numi o zi cu adevărat bună. Aşa că nu vă miraţi că sunt, totuşi, şi obosită.

Dar vineri merg iar, pentru întâlniri. Isabelle se audeee?!!!! 😀

 

P.S: Pozele ni le va oferi Iulia când va avea timp. Staţi liniştiţi, nu vă scutesc. O, să nu uit, au fost în jur de şaizeci de copii. Deci au fost 😉

 

Reclame

Despre concurs şi altele

M-am mai gândit, aşa că mai am o propunere. Sigur, până pe 1 februarie am timp să completez toată lista. Dar acum am o completare importantă, nu ştiu de ce n-am văzut-o de la început. Cred că eram prea încântată că nominalizez. Asta-s eu.

 

Cel mai luptător dintre bloguri: Aici sunt două, şi mie îmi e clar că nu merge unul fără celălalt: Isabelle şi Simona Ionescu, pentru ceea ce fac pentru copiii aceia amărâţi şi bolnavi. Cu siguranţă merită mai mult decât atât.

 

În rest, vă spun că mâine mă găsiţi la ora 18 la Mall-ul ăla de lângă Cotroceni, la standul Tritonicului alături de Crime Scene. Vom vorbi despre crime, aşa că nu rataţi, poate reuşim să şi ucidem pe cineva până la urmă 😀

Şi, pentru că e al dracului de frig, mă gândesc că veţi sta acasă în weekend, şi ce altceva v-ar putea încălzi mai bine dacă nu o lectură de amor, dar nu o lectură aşa cum v-aţi aştepta voi. Ci una care chiar merită citită.

 

Aşa. Ne auzim duminică. După cum v-am spus, am treabă.

Bune şi nebune

Cel mai important: Ei bine, trebuie să vă spun că Simona Ionescu şi Isabelle (le ştiţi pe ambele) cu ajutorul şi împreună cu ziarul Click demarează o campanie cu adevărat folositoare „Din inimă pentru copii”. De câteva zile Click-ul are şi această rubrică. Printre altele, bineînţeles. Dar ideea e că aceste două doamne, în special Isabelle, nu se dau bătute şi luptă pentru copiii care au nevoie de ajutor pentru a fi trataţi. Nu îi lăsaţi nici voi, alăturaţi-vă lor şi vă rog să daţi mesajul mai departe. Ar fi un mare păcat să lăsaţi nişte vieţi care sunt la început de drum de izbelişte. Chiar şi ducând mesajul mai departe reuşiţi să fiţi mai aproape de nişte oameni cu probleme şi să-i sensibilizaţi şi pe ceilalţi.

Vă mulţumesc pentru înţelegere! Viaţa copiilor e importantă!

 

Mai puţin important, dar folositor: Azi am fost în direct la Alpha TV, lunea viitoare voi fi în reluare tot acolo.

 

Destul de important: Lui Mircea Pricăjan i-au plăcut Indiciile. Este destul de important ţinând cont că, cel puţin din partea mea, a existat o oarecare tensiune. Am mai spus şi altă dată că în ciuda celor care-l critică pe Mircea ca traducător mie mi se pare foarte bun. Chiar dacă am o oarecare „tensiune” în ceea ce priveşte omul, tot nu pot fi ipocrită pentru a nu-i recunoaşte meritele. Mai mult m-a mirat faptul că Mircea s-a gândit să citească un autor român, aveam eu senzaţia că nu e prea încântat – scuze dacă greşesc. Îi mulţumesc şi public pentru aprecieri, înseamnă foarte mult pentru mine venind de la el. Sper să nu îl dezamăgesc, cu toate că Darius a zis că Parfumul e mai mişto ca Indiciile. Cred că şi Lucia a zis acelaşi lucru. A, da, sunt singurii care au citit Parfumul. Şi ajunge, da? 😛

 

Trebuie să spun asta: Azi, după emisiune, am vorbit cu cineva – nu spun cu cine. Şi am discutat despre faptul că mulţi tineri îmi trimit texte să le citesc şi să-mi dau cu părerea – Atenţie detractorilor, nu zic că sunt specialistă în a-mi da cu părerea, tocmai de aceea am şi anumite rezerve în a o face – Şi personajul respectiv mă întreba de ce îmi pierd timpul.

Fraţii mei, nu îmi pierd timpul. Să ne fie clar. Decid eu când o fac şi când nu. Dar în lumea asta ipocrită e un mare dezinteres în ceea ce priveşte tinerii. Ştiu şi eu cum e să ţi se spună: „du-te, bă, ţâcă şi învaţă”. Nu vreau să fac asta sub nici o formă. Pentru că mulţi din liceenii de azi mâine ar putea deveni scriitori dacă cineva i-ar împinge de la spate şi le-ar da speranţă. Eu cred că oamenii din ziua de azi au uitat de visele lor din tinereţe. Mare păcat, aşa se pierd talente şi vise. Eu nu îmi permit să spulber visul unui copil. În viaţa mea nu aş face aşa ceva, şi dacă îl pot ajuta cu un sfat – bun sau rău – am s-o fac mereu. Dar atenţie, chestia asta e doar pentru copii, nu toţi care se trezesc după o sută de ani că vor să devină scriitori mă pot bate la cap. Fac lucrul ăsta pentru tineri pentru că nu îl face nimeni. Pentru că am o nepoată şi pentru că ştiu cât de cumplit e să îi spulberi visele. Şi apoi, dacă nu încep de acum să scrie, când să o facă? Pe mine până la 23 ani când am dat de Robert şi Gyuri nu m-a îndrumat nimeni în nici o direcţie. Ştiu cum e să mergi prin beznă şi să n-ai idee dacă urmezi calea bună ori nu.

Şi vă spun cu regret că îmi e silă de cei care îi îndepărtează pe aceşti copii spunându-le că mai au mult până departe şi tăindu-le elanul. Bine că v-aţi născut voi perfecţi! Şi cu asta mi-am vărsat oful.

 

Nu uitaţi de campania ziarului Click şi învăţaţi să fiţi puţin mai buni şi mai puţin ipocriţi. Nimeni nu s-a născut perfect.

 

Update: De ce oi fi zis eu că Indiciile nu mă caracterizează? Vedeţi cum e pe pământul ăsta, ce îmi place mie nu le place altora, ce nu-mi place mie le place tuturor. Poate că cineva trebuie să-mi dea o palmă şi să zică că e naşapa cartea asta, altfel mi-o iau în cap. Şi Ioana în loc să mă ajute mai rău mă înfundă. Mulţumesc, Ioana! A, da, linkul e cu părerea Ioanei despre Indicii. Nu de alta, dar m-am obişnuit să explic tot în ultimul timp, că am unii pe la spam care nu pricep o iotă 😀

E noapte

Încă n-am poze, dar nădăjduiesc că vor veni de undeva. Dar, mai întâi, încep cu mulţumirile: Îi mulţumesc Simonei pentru că a fost alături de mine sufleteşte şi pentru semnalarea din Click a evenimentului. Crinei, normal, pentru că şi-a ros unghiile. Lui Vania şi Chinezului pentru publicitate şi, desigur, tuturor celor prezenţi. Ziariştilor şi celor de la TVR Cultural.

Mulţumiri deosebite scriitoarei Lucia Verona – cea mai tare 😀 ; Silvanei, pentru că iar a fugit de la şcoală pentru mine – o ador 😀 ; doamnei blonde, dar foarte, foarte rea: Teodora Georgescu; celei mai frumoase surprize: Isabelleeeeeeeeeeee şi, desigur lui Mary Lou, care ne-a făcut onoarea de-a bea o cafea cu noi. Şi, am mai zis, tuturor celor prezenţi.

Lucia şi Bogdan m-au lansat. Nu, nu pe o orbită, chiar dacă mulţi s-ar fi bucurat 😀 Da, a fost ultima lansare a Reginelor pe anul ăsta, urmează un an de „Indicii anatomice”. Cred că va fi foarte, dar foarte interesant. Şi da, vom începe cu Satu Mare pe 11. Hai, săriţi în sus sătmăreni, că poate vă prind că lipsiţi după ce m-aţi ameninţat atât că sunt neserioasă că n-am venit şi alte cele. Dacă nu primesc câte o cafea de la fiecare, fac urât. Şi dacă nu vă văd la lansare, ooo, crimele alea s-ar putea transforma în realitate.

Aşadar, a fost foarte mişto. Le mulţumesc celor care s-au gândit la mine în timpul lansării, şi sunt câţiva la care mă gândesc acum 😀

Voi reveni cu poze… într-o zi 😉

Să mai chefuim puţin

Mâine e ziua Isabellei, aşa că, doamne şi domniţe, dar şi voi cavaleri, poftiţi de vă distraţi. Desigur, începem mai devreme, că altfel nu se poate. La ora zero să fim gata s-o întâmpinăm cum se cuvine pe sărbătorită.

Până mâine dau eu şampania şi muzica, de mâine treaba s-o schimba.

La mulţi, mulţi, mulţi ani, Isabella! Să ne trăieşti, să înfloreşti, şi barem pentru o zi, să nu te mai gândeşti la cele toate ce se întâmplă în lume.

sampanie1

O lansare în imagini :)

Cele mai multe imagini i le las autoarei, pentru că aşa e frumos din partea mea. În plus, nici nu am unde le pune pe toate. Dar vă spun atât: companie selectă, cea mai selectă. Oameni minunaţi. M-am simţit foarte bine şi a fost foarte plăcut. A, da, şi Lucia era mai emoţionată decât sunt eu de obicei 😀

1

Înaintea cuvântării

2

La şuetă

3

În timp ce…

4

Nice, nice: Cella, Crina, băgaţi adresele la mail dacă le doriţi. Cu autografe pentru voi. Vă daţi seama de câte ori am pupat autoarea? 😀

5

A fost şi Isabelle 😀 – nu vă uitaţi la freza mea naşpa 😦

china11

Pe domnul de mai sus a trebuit să-l pun la respect 😆

feri-si-hrib

Tritonicul l-a corupt pe Feri 😀 Hmm, Hmm, Hmm…

P.S: Îmi pare rău că nu m-am întâlnit cu Darius, dar e vina lui 😀  😀

A fost si Mary Lou

UPDATE: Multumiri, Cella!!!! Nu e o imagine prea clara, dar sunetul e foarte bun. Oricum, se poate vedea.

Votez Cangurii

P.S: Cum o fi treaba asta la începutul postului? 😀 Oricum, fiecare post de-al meu, o săptămână va începe cu „Multumesc, Crina!” şi chiar şi aşa nu e suficient.

 

 

Votez şi eu. Nu că ar fi la modă, dar pentru subiectivitatea de care am dat dovadă de-a lungul timpului. Acum nu o pot dezamăgi pe Lucia spunându-i că sunt obiectivă. Să înceapă votul meu.

 

Crina Dunca aka Sătmăreanca la ambele categorii: Cea mai simpatică bloggeriţă (trebuia să fie şi cea mai bună prietenă) şi cel mai bun blog al unui ziarist.

Simona Ionescu – clar, mama lor, a tuturor 🙂

Arhi – clar, tatăl lor 😛

Mordechai – cel mai tare din parcare, fie, să-i dăm premiul cel mare 😀

Ioan Usca aka Vania – cel mai bun blogger dintre scriitori, dar şi cel mai bun scriitor dintre bloggeri.

Adinaşi ea e simpatică

Iar Mordechai?, păi iar – cel mai amuzant.

Cella şi Nea Costache – clar sunt cei mai buni cititori, de aceea îi şi iubim.

Corina şi A. Năstase – cei mai buni bloggeri dintre politicieni.

Chinezu’ şi Maria Barbu – cei mai informaţi (vă spun eu sigur că-i corect).

Balin Feri, că tot i-am pus pilă – cel mai simpatic, dar nu mai simpatic ca Sătmăreanca, da? 😀

Isabelle – cel mai bun blogroll, cu toate că la ea ar fi trebuit o categorie aparte.

H. Salem – cel mai bun blog de dincolo.

 

Solidară cu bloggeri sancţionaţi Gabi şi Sibilla.

 

Desigur, mi se pare absolut normal să câştig eu, chiar dacă i-am votat pe ei 😛

Eu sunt bogată, măi…

prieteni_catel_pisica

 

Bogăţia mea nu constă în ceea în ce constă bogăţia altora. Eu am prieteni, puţini, dar cei mai buni. Să fiu sinceră, până să-mi fac blog, nu am avut prieteni. Câţiva tipi, colegi de facultate, care mi-au rămas mai apropiaţi – să fim serioşi, bârfeam cu ei toate tipele care ne treceau prin faţa ochilor, nu cred că m-au văzut vreodată ca pe o femeie. Dar creaturi de sex feminin? Neverrr. Toată lumea îmi spune că sunt misogină, dar se înşeală.

Cea mai tare fază a fost cea cu Corina Creţu – ţin să îi spun pe această cale că e mult mai curajoasă ca mine, eu nu călcam pe acolo nici tăiată. La un moment dat, Corina comentează pe blogul meu. O tipă drăguţă. I-am răspuns şi eu pentru că mi-a plăcut ce a comentat, iar pe vremea aia nu răspundeam fiecărui comentariu în parte, că nu aveam răbdare. Mă sună mama disperată, aş putea jura că era şi transpirată: „Ai văzut cine a comentat la tine?”. Am intrat pe blog, m-am uitat, hmm: „Cine”. Ea: „Corina Creţu”.

Eu: „O cunoşti?!”

Ea: „Tu eşti proastă? Nu ştii cine e Corina Creţu?”

Eu: „Sunt, nu ştiu. E o tipă drăguţă, dar nu ştiu cine e. Zi dacă o cunoşti, nu mă fierbe”.

Apoi, în zece minute, ştiam toată viaţa Corinei 😀 Mama o îndrăgea foarte mult dinainte de-a şti eu cine este ea. Chiar şi X după ce a cunoscut-o a zis: „Doamneee, ce femeie deosebită. Cât e de simplă şi de plăcută”. Şi de aici s-a înfiripat o prietenie.

Cella, Isabelle, ele erau mai demult, dar vă spun eu şi povestea lor cu altă ocazie 😉

Apoi, obligată – da, sunt cât se poate de sinceră – de Vania, am comentat pe blogul Crinei. Mă enerva să comentez la Crina pe blog pentru că avea nenorocirea aia de blogspot pe care eu nu mă descurc de nici o culoare, în plus, nici nu o cunoşteam, iar Vania mă tot obliga să spun câte ceva. Bine, recunosc, mă manipula la greu. Abia după ce un domn din ţări străine a început să o deranjeze atât pe Crina cât şi pe omul ăla rău şi s-au mutat pe wordpress, am început şi eu să fiu mai activă pe blogul sătmărencei. M-am dat mai greu la bârfă cu ea, pentru că nu ştiam cât de receptivă e la miştouri, aşa că mă purtam cu prudenţă. Până mi-am dat seama că e tipă mişto şi am început glumele. Şi aşa a trecut timpul. Cred că, dacă stau eu bine să analizez, mai sunt câteva luni şi facem un an – vrei să fii soţia mea? 😀

Cu toate că nu ne cunoşteam suficient de bine, am simţit că e cel mai de încredere om pe care-l ştiu. Aşa că, atunci când am vrut să mă plâng la cineva, pe ea o băteam la cap. Ne-am dat seama că avem multe lucruri în comun, bine, nu chiar toate, acum trebuie să mai fim şi individuale, altfel prea am fi două perfecte, în felul ăsta ne completăm 😉

Sunt câţiva oameni pe care i-am cunoscut aici, pe blog, care m-au apreciat şi mi-au oferit prietenia lor sinceră fără a avea un alt obiectiv în schimb. Lucru destul de rar în viaţa-mi mizeră 😛 Şi aşa, mi-am pus în cap o Crină. Mai scap eu vreodată? 😀

Crina, acum câteva zile, nu numai că mi-a făcut un cadou de Moş Gerilă, aşa cum spune ea, dar mi-a făcut un cadou pentru care nu o să mă pot revanşa toată viaţa, chiar dacă aş lua-o de nevastă şi aş pune-o în ramă. Încă nu vă spun despre ce e vorba, dar vă dau un mic indiciu: a făcut pentru „Reginele” mele, ceea ce nu aş fi făcut nici eu. Bine, nu pentru ele, pentru mine.

Aşa că sunt cel mai bogat om din lume. Cum am spus, puţini dar buni 😉 Acum mă gândesc deja unde să o duc în concediu, că în Hawai nu vor soţii, ambii, că cică prea mult zbor. O decapotabilă, Crina? 😛

 

Pe lângă Crina şi Cella, care mi-au suportat toanele ultimelor zile, trebuie să-i mulţumesc şi lui Bogdan Hrib, motivul fiind acelaşi. Cred că n-a mai avut până acum un autor care să-l ţină câte trei ore la telefon şi să se isterizeze 😀 Aşadar, sunt trei oameni care zilele trecute au trebuit să suporte de la mine mai mult decât aş fi suportat şi eu. Nu, X a plecat de acasă. Cel puţin când vedea că vorbesc cu Crina, Cella sau Bogdan, îşi lua lumea în cap şi mă întreba când se întorcea: „Mai eşti nervoasă?” 😀 Iar eu dădeam din cap într-un sens sau altul, şi aici se oprea discuţia. Bine, eu eram vorbită, cred că nu o mai puteam lua de la capăt.

 

P.S: Crina, tu eşti îngerul meu! M-ai „cumpărat” pe viaţă.