Ce mai aflu despre lume…

UPDATE: CU Iolanda la Prwave

 

De data asta citind psihologie practică. Genul de cărţi care te învaţă cum să nu iubeşti un pervers, dar nu în sensul ăla de pervers. Daca-i dragoste sau dependenţă. Dacă îţi poţi reinventa viaţa. Nimicuri din astea.

Recunosc că de aia nici n-am mai scris pe Club, pentru că n-am de gând să recenzez cărţi de psihologie pentru că n-aş şti cum, dar îmi place să le citesc. Uneori, ca nuca în perete, se mai potrivesc şi la mine anumite situaţii. Cred că cea mai mişto e aia cu dragoste sau dependenţă, pentru că Brenda asta, autoarea, vorbeşte de cazuri concrete psihanalizate de ea. Şi ghiciţi ce? Toate astea pornesc din copilărie. Adică toate mecanismele greşite din creierul nostru. Ba pentru că părinţii nu ştiu să se adapteze nouă, ba pentru că, tot părinţii, fireşte, nu ne alintă suficient, ba pentru că părinţii… aţi înţeles ideea. Ideea e că ei sunt de vină. Ceea ce e aproape minunat, pentru că ai şi tu, om mare, pe cine da vina 😀

Nu, nu glumesc. Aşa că am început să le fac o listă părinţilor mei. Iar în vârful ei e aia cu „mi-ai ştirbit personalitatea”. Că doar mi-a spus psihologul, ce mama dracului. Aşa am aflat şi eu de ce sunt rebelă la vârsta asta. De ce fac totul pe dos decât mi se cere şi de ce tind să fac şi mai multe nebunii pentru a le crea celor din jur disconfort. Dar psihologul zice că bine fac. Că trebuie să-mi regăsesc personalitatea închisă. Deci fac bine. Să ne înţelegem. Şi orice aş face nu sunt eu vinovată. Şi pe asta am băgat-o la cutiuţă.

Doar că nimeni nu-mi explică dacă omor pe cineva tot mama e de vină? Cred că da, din moment ce eu nu pot fi vinovată.

Cel mai mult mi-a plăcut asta:

„Ai într-adevăr nevoie de altcineva să te protejeze?”

Răspunsul firesc este NU. Dacă răspundeţi cu da deja aveţi o problemă.

„Ai nevoie de un singur om ca să rămâi în viaţă?”

Vă spun eu, n-ai nevoie de nici unul. Oamenii au fost născuţi să trăiască singuri şi ar trebui să se descurce mult mai bine aşa, adică singuri. În momentul în care te legi de un altul pentru a avea impresia că aparţii cuiva (Doamne ce neomenesc sună), atunci iar ai o problemă.

„Ai nevoie de un bărbat/femeie pentru a te simţi iubit/ă?”

Categoric NU.

Dar, pe partea cealaltă, zice psihologul, e nevoie şi de iubire. Adică se poate trăi fără ea, categoric că se poate, dar nu e recomandat. Cică ăia de trăiesc fără iubire sunt handicapaţi. Doar că trebuie şi pe asta să o pui sub analiză. Şi tot psihologul zice că nu te poţi duce în patul unuia (uneia) aşa că ţi-a venit ţie. Trebuie să analizezi motivele pentru care vrei să o faci. Şi să ţii cont de toate substanţele chimice pe care le degajă creierul… şi… da. Şi aici aş fi curioasă să ştiu câţi din ăia de au aventuri de-o noapte stau să analizeze de ce le vine să aibă o aventură. Aici, cumva, psihologul se contrazice. Adică fă ce îţi trece prin cap că nu eşti tu de vină, dar mai întâi analizează. Să ştiţi că mi-a zis mie cineva că nebunia cu analiza nu fac casă bună. Atunci despre ce mama dracului vorbim aici?

Bine, mă întorc la citit şi dacă mai aflu ceva interesant vă spun.

Şi nu uitaţi, mâine la 14:30 la Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti, unde nu vorbim despre sex. Clar că vorbim despre fantasy. La naiba, sunt aşa plicticoşi profesorii ăştia. 😀

Reclame

Iar e sezonul lepşelor?

 

Aşa se pare 😀 Maria mi-a trimis o leapşă. Cinci definiţii, pornite din mintea mea creaţă pentru cinci cuvinte alese de ea. E cam romantică Maria, că nu prea ştiu ce să răspund, dar o să mă chinui 😀

 

Iubire – sentimente complicate, atunci când crezi că zbori, aterizezi brusc şi rişti să te loveşti al dracu’

 

Dumnezeu – divinitate. Nu aş şti ce să spun, sunt mereu pe lângă subiect. Cel mai probabil pentru mine e iubirea pentru aproape. Dar ţinând cont că sunt prea puţini oamenii pentru care nutresc sentimente adevărate, Dumnezeul meu e cam zgârcit.

 

Joc – ghiduşie, plăcere, momentul în care uiţi că eşti adult şi redevii copil

 

Minciună – deformarea adevărului. Cred că minciuna este răutatea în formă pură.

 

Departe – întotdeauna omul a fost departe de el însuşi. Depărtarea, din punctul meu de vedere, e doar sufletească. Adică tot ce poate fi mai rău.

 

Şi pentru că jocul cere să aleg cinci cuvinte pe care să le dau mai departe, hai să o facem:

 

Iad

Căldură

Romantic

Credinţă

Durere

 

Leapşa merge doar la domni: Darius, Trexel, Vania şi Adrian SM, că tocmai şi-a făcut blog.

SUB SEMNUL ĖNIAS – Continuare

Prima parte aici.
Şi s-a născut prima lumină odată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare iar Ėnias era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care misivi o iubeau cel mai mult).
În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.
……………………………………………………………………………..
Sub semnul primei lumini (Ėnias), au început primele „construcţii”. Mai întâi au creat pământul, gol, îmbrăcat doar cu haina stranie şi maronie plină de praf. Dar pământul era perfect, nu avea nici cea mai mică imperfecţiune, totul era lin şi fără de cusur. Apoi au creat ceea ce a fost numit Ħovi (Cerul) şi acesta născut dintr-o perfecţiune uimitoare şi dintr-un albastru strălucitor. Norii au fost creaţi într-o singură formă, perfectă.
Pioris a construit, mai apoi, un plan pentru a înfrumuseţa pământul, dar şi cerul. La început prin poezie, cântec şi gânduri frumoase, au creat locul celest de unde şi-au putut veghea creaţiile pământeşti, pe urmă fiecare misiv şi-a împărţit bucata de pământ pe care şi-a dorit să o modeleze. Esioinn avea să ia cea mai mică bucată de pământ ce avea să o împartă cu soţia lui Stoom, Lahea. O altă bucată de pământ îi revenea lui Clioris şi numai lui, deoarece Pioris avea încredere în măreţia gândului său. Mariosis împreună cu cea ce-i era destinată, Finniana, aveau să deţină una din cele mai mari bucăţi de pământ pe care aveau să-l construiască după propriile gânduri pline de dragoste.
Kũ şi-a luat propria bucată de pământ asemenea lui Clioris. Îşi promisese sie să creeze acolo ceva nemaivăzut asemănător propriei înfăţişări. Stoom alături de Unia aveau partea lor din globul pământesc, parte căreia trebuia să-i dea formă şi unicitate.
Armida şi Linny s-au încumetat să ia cea din urmă parte din pământ şi să o înfrumuseţeze după propriile gânduri şi cântări.
Esioinn a creat prima poezie ce vorbea despre nemurirea naturii, despre verdele şi albastrul ce aveau să coloreze pământul. A scris versuri îmbietoare ce le-a combinat cu muzica mirifică a Laheei. Pământul, asupra căruia şi-a revărsat poezia melodioasă, a fost cel dintâi care a cunoscut iarba verde şi proaspătă şi râurile cristaline pline de muzica vuietului îmbietor pe care îl deţine orice apă. Prima apă au numit-o Eliva (Îmbietoarea), deoarece misivi nu mai văzuseră o astfel de minune. Era frumoasă iar susurul îi era lin şi, totodată, învolburat.
Pioris l-a slăvit pe Esioinn şi l-a pus la loc de cinste în stânga sa, iar pe Lahea a numit-o muză a câtecului, a versului frumos conturat şi a melodiei pure. Aceştia au fost primii ce şi-au conturat gândurile şi le-au unit cu pământul dând naştere unei poezii.
Pioris a hotărât ca cel dintâi pământ conturat să se numească Anuria. În Anuria avea de gând să le pregăteasca casa primilor născuţi, dar până acolo mai era mult timp. Peste Anuria aveau să domnească Esioinn şi Lahea şi ei aveau să se numească anuri. Şi, Lahea, soţia lui Stoom a cunoscut sufletul curat al lui Esioinn şi a cunoscut frumuseţea iubirii. S-a preschimbat soţia lui Stoom într-o fiinţă paşnică şi iubitoare şi i-a dăruit dragoste lui Esioinn. Vlasios prin înţelepciunea ce i-a dăruit-o cea dintâi lumină s-a ţinut departe de Lahea însă mrejele ei l-au învăluit şi astfel s-a născut Ĥynona (Cea Frumoasă). Ĥynona era cea mai frumoasă creatură şi cea dintâi născută în Anuria. Frumuseţa ei a făcut-o cunoscută, în rândul celor ce aveau să se nască, ca Şirania, astfel o numeau fiinţele pământului.
După succesul lui Esioinn, Clioris a hotărât să îşi modeleze şi el bucata de pământ. Avea sufletul curat şi o deosebită muzicalitate. Astfel a desenat cu degetul văile şi apele. Apele le-a făcut mai deosebite decât cele ale lui Esioinn. Fiecare curgea şi se îmbina cu verdele văilor şi ele s-au numit cascade. Frumuseţea cascadelor i-a surprins atât pe misivi cât şi pe anuri, iar Pioris a plâns de fericire aduncând astfel primele picături de ploaie.
Şi au văzut că ploaia este bună, că răcoreşte pământul, iar iarba creşte mai repede şi mult mai frumoasă. Pioris a plâns, de atunci, de multe ori lăsându-şi sentimentele de fericire să se îmbine cu lacrimile albastre şi să se contopească cu pământul pur. Văzând că asta îi ocupă tot timpul a chemat-o pe Ĥynona la el şi i-a spus:
– Iubeşte ceea ce au creat cei dintâi născuţi dintre misivi, iubeşte şi nu contesta. Priveşte măreţia celor două locuri de pe pământ, deja create, şi plângi astfel încât să le oferi lacrimile dulci de ploaie, ploaie caldă şi binevoitoare. Bucură-te alături de ceilalţi şi lasă-ţi sentimentele să învăluiască creaţia.
Anura s-a supus şi de atunci a învăţat să se bucure de creaţie şi să-şi lase sentimentele să se învăluiască cu natura cea frumos conturată.
Bucurându-se de frumuseţea pe care a creat-o Clioris a numit această parte de pământ, Niorana şi pe cel ce a creat-o şi urmaşii ce aveau să ia naştere i-a numit niorani.
Va continua, dupa ziua de 15 😉