MINŢI RĂTĂCITE – Foileton – III

TREXEL ŞI OANA

 

…

Black cat: Plec acasă, două săptămâni de vacanţă… îmi vine să mor

White dog: Trec repede

Black cat: Trec repede pe dracu, o să stau închisă în camera mea

White dog: De ce draga mea? Aerul curat o să-ţi facă bine

Black cat: Mă fut în el de aer curat atâta timp cât stau cu monştrii ăia

White dog: Ai altă opţiune?

Black cat: Da…

White dog: Şi?

Black cat: …

White dog: Ascultă-ţi instinctul. Black cat este în tine, las-o să iasă, las-o să se dezlănţuie

Black cat: Şi… cine îmi mai plăteşte şcoala?

White dog: Te învăţ eu tot ce ai nevoie. Şcoala nu te învaţă cum să te dezvolţi spiritual

Black cat: Iubitule, mă simt mai aproape de tine decât de părinţii mei. Însă…

White dog: OK, am înţeles, încă nu eşti pregătită

Black cat: Te rog să fii cu mine la noapte, ştii că nu pot adormi fără tine

White dog: Sunt al tău în fiecare noapte, felina mea diabolică. Intru pe la 12

Black cat: Sper să nu mă sinucid până atunci după ce ajung acasă

 

*

 

            Domnul Dancot se ridică în picioare, puţin iritat de atitudinea nesupusă a lui Farell. Luă din cutie un trabuc şi-l aprinse la lumânarea parfumată de pe bibliotecă. Făcu câţiva paşi prin cameră, apoi se întoarse nervos şi se aşeză pe sofa.

– Bun, să zicem că ai dreptate. Dar dacă totuşi ăştia votează contra?

– N-o vor face! rosti Farell calm dar hotărât. Toţi sunt băgaţi în afaceri de genul acesta. Iar fătălăii care se dau mari apărători ai democraţiei sunt prea puţini şi nu-i susţine nimeni. Banii tăi sunt în siguranţă acolo unde i-am băgat. Şi deja fac pui graşi şi sănătoşi. Stai liniştit!

– La dracu’! Un sfert din averea mea e băgată într-o afacere cu droguri şi prostituţie şi tu-mi spui să stau liniştit. Am muncit banii ăia!

– I-ai muncit pe dracu’! spuse Farell ridicându-se la rândul său în picioare. Trebuia să ia un aer cât mai convingător şi să domine poziţia lui Dancot. Ţi i-am făcut eu la bursă! Tot ce-ai muncit tu a fost că i-ai dat la buci lu’ nevastă-ta şi ai furat moştenirea de la bunicu-său! Aşa că scuteşte-mă!

– Te concediez! zise Dancot zâmbind împăciuitor. Te rog nu sta cu paharul gol în faţă, ştii că mă deprimă chestia asta.

Farell era sfătuitorul şi executantul financiar al lui Dancot de vreo cinci ani deja şi relaţia dintre cei doi oscila mereu între prietenie şi strict afaceri. Aveau nevoie unul de celălalt însă nici unul nu o recunoscuse vreodată. De cele mai multe ori lui Farell îi convenea să se situeze în postura de subaltern pentru că nu trebuia să se destăinuie prea mult. Adopta însă câteodată tot felul de atitudini pentru a-l determina pe Dancot să facă ce spune el.

Dancot. Un parvenit care se însurase din interes cu nepoata unui fost bancher. Deşi tipa nu era Paris Hilton şi nici averea pe care pusese mâna nu era comparabilă cu a respectivei blonde, totuşi se alesese cu aproape un milion de lire pe care îi înmulţise binişor cu ajutorul lui Farell.

Altfel era un porc şi figura lui chiar aducea cu unul. Îşi bătea nevasta, îşi maltrata psihic fiica pe motiv că aşa se educă un copil şi se purta libidinos cu aproape toată lumea. Nu era respectat decât datorită averii, iar aşa zişii săi prieteni nu-l invitaseră niciodată undeva.

– Ştii, azi vine fiică-mea acasă, are vacanţă două săptămâni… o lichea ca şi mă-sa.

– Spuneai că are calificative dintre cele mai bune.

– Are. Şi? Dacă n-aş ţine-o din scurt ar lua-o razna şi asta.

– Crezi că o mai poţi ţine din scurt la şaisprezece ani? Şi în plus face şcoala la şaptezeci de kilometri de casă.

– Dacă nu ia note bune nu-i dau un şfanţ. Nu mă face ea pe mine de ruşine.

Dancot se apropie de fereastră, scoase o monedă de 10 pence din suport şi începu să se joace cu ea. Avea un tub de sticlă de vreo optzeci de centimetri, special conceput, din care scotea în fiecare dimineaţă câte o monedă să-şi cumpere ziarul. Nu-şi făcuse niciodată abonament.

– Nici atât nu vede de la mine dacă nu mă ascultă!

 

*

Black cat: Jegul ăla de taică-miu a venit azi la şcoală

Black cat: M-a luat de păr în faţa colegelor pentru că profu de mate i-a spus că nu sunt mereu atentă la orele lui… cretinu’ dracului

White dog: Şi tu n-ai ripostat?

Black cat: Ce era să fac? Îmi venea să-i tai frânele la maşină dar n-aveam cu ce

Black cat: Şi în plus, ca să mă umilească mai bine mi-a arucat o monedă de 10 pence, vedea-l-aş cu suportu ăla al lui băgat pe gât

White dog: Ţii la el câtuşi de puţin?

Black cat: E tatăl meu şi totuşi niciodată nu mi-a spus că ţine la mine, nu l-am auzit niciodată să-mi spună o vorbă bună. Măcar cu mama dacă s-ar purta frumos

 

*

– La ce oră ajunge acasă? întrebă Farell, deşi ştia foarte bine că într-o oră.

– Peste vreo oră jumate, două.

– Şi nu o aştepţi cu nimic? O surpriză, ceva?

– Nu merită javra.

Cei doi auziră un fâşâit mătăsos şi se întoarseră automat cu faţa spre uşa întredeschisă. Doamna Dancot îşi făcu apariţia cu mersul ei lasciv, îmbrăcată într-un capot lung de mătase verde cu broderii fine aurii. Arăta ca şi cum abia se ridicase din pat şi probabil asta făcuse, deşi razele soarelui veneau deja dinspre sud-vest. Părul îi era desfăcut şi se răsfrângea pe umărul stâng aproape gol, căzând apoi peste piept şi lăsând semne de întrebare în mintea lui Farell, care nu putea desluşi dacă sânul era acoperit de capot sau nu.

Pe faţa ei se puteau vedea cearcăne timpurii care n-ar fi trebuit să se afle acolo. Alcoolul şi probabil drogurile lăsaseră însă urme, iar ochiul atent al lui Farell descoperi pe obraz chiar şi urma inelului grosolan purtat de Dancot.

– Bună dimineaţa băieţi! spuse zâmbind larg Diane, şi se îndreptă spre fereastră, trăgând apoi draperiile la o parte. De ce staţi pe întuneric?

– Bună dimineaţa doamnă!

– Dimineaţă? Ţi-ai băut minţile cucoană! Cu cine ai băut aseară? Nu există să lipsesc o seară de acasă şi să nu te găsesc a doua zi făcută praf! exclamă Dancot aparent furios.

Nu-l interesa starea soţiei atâta timp cât o ţinea în casă. Consideră totuşi că faţă de Farell aşa ar trebui să reacţioneze.

– Asta să mă întrebi când te voi întreba şi eu cu cine te-ai tăvălit aseară, dragul meu, ripostă Diane cu acelaşi zâmbet cuceritor.

– Poate doamna s-a simţit rău, încercă Farell o poziţie de compromis.

– Ai trimis o maşină la autogară după Clara?

– Ce? Să vină pe jos! Eu n-am avut maşină la scară la vârsta ei.

– Tu n-ai avut nimic la vârsta ei.

 

*

Black cat: Îmi amintesc odată, m-am trezit pe la nouă

Black cat: în dormitor, beţiva era tolănită peste perne

Black cat: cu două sticle de whisky goale în pat

Black cat: crăcănată şi cu vibratorul în ea

Black cat: cred că a adormit cu el pornit şi a avut orgasme toată noaptea în somn până s-au terminat bateriile

Black cat: A doua zi urla la mine să merg să-i cumpăr altele

White dog: Nu o poţi acuza pentru că duce lipsă de sex

Black cat: O urăsc! Mă face de ruşine peste tot. Nu pot să aduc o prietenă acasă că vine peste noi şi începe să ne povestească aventurile ei din tinereţe

Black cat: E patetică. Sper să-şi taie venele într-o zi

White dog: Ai de gând să aştepţi ziua aia?

Black cat: …

*

 

            Clara deschise încet poarta grea. Înainta prin curte cu paşi mărunţi, fără nici un chef. Şi-ar fi dorit o altă viaţă. Alţi părinţi, altă familie. În rest viaţa de la şcoală era OK, pentru că şi-o făcea aşa cum voia ea. Cu colegii şi prietenii se purta exact cum simţea sufletul ei rebel.

Deşi la vârsta ei multe fete aveau orientări macabre şi se îmbrăcau în negru sau se creionau în jurul ochilor mai mult decât ar fi fost necesar. Însă ea era altfel. Celelalte erau doar de suprafaţă. La ea venea totul din interior. Nu făcuse nimic deosebit până acum dar se simţea deja capabilă. Îşi acceptase răutatea. Putea trece mai departe.

Încurajată de un sentiment de mulţumire de sine Clara deschise uşa casei şi intră fără să facă zgomot. Spera să ajungă neobservată în camera ei şi să nu o bage nimeni în seamă până cel puţin a doua zi.

Îşi lăsă pantofii negri de lac la intrare şi urcă scările. Ajunsă pe primul palier observă că uşa de la biroul tatălui său era puţin întredeschisă şi pentru a evita orice fel de întrevedere cu acesta păşi încet ţinându-şi respiraţia. Era pe punctul de a urca restul scărilor când auzi un zgomot ciudat venind dinspre uşa pe care tocmai o evitase. Un fel de grohăit surd acompaniat de un clinchet metalic. Se opri un moment să asculte. Zgomotul se repeta neregulat la câteva secunde, dar nu-şi putea da seama de la ce vine. Mânată de o curiozitate îmbibată în frică, lăsă la o parte nevoia de singurătate şi cu strângere de inimă deschise încet uşa biroului.

Simţi cum la rădăcina firelor minuscule de păr de pe ceafă pielea începe să se umfle. Fiorul coborî rapid pe şira spinării de unde se propagă în tot corpul. Mâna dreaptă îi căzu de pe clanţă în timp ce carnea de pe picioare îi tremura necontrolat. Involuntar vru să strige ceva însă îşi muşcă limba.

„Controlează-te!” îşi spuse Clara cu firavul gând conştient care-i mai rămăsese.

Dancot şedea pe jos, sprijinit cu spatele de sofa, cu mâinile legate în lateral de mânerele de lemn lucios şi picioarele prinse între ele cu cătuşele din piele cu puf roz pe care Clara le văzuse odata în sertarul mamei sale. În faţa lui, legat strâns de gât, stătea tubul de sticlă cu trepied metalic, jumătate plin de monezi. Capătul de jos îi era înfipt în gură şi la fiecare mişcare o altă monedă îi pătrundea în gât. Mai jos, în esofag, se puteau distinge prin piele mai multe monezi care-i blocau respiraţia. Avea ochii daţi peste cap şi faţa vânătă. Dancot făcu o ultimă mişcare spasmodică şi muri, muşchii feţei se destinseră, figura luând o expresie blândă, era cea mai blândă faţă pe care i-o văzuse Clara.

Tânăra se întoarse uşor pe călcâie şi închise încet uşa, ca şi cum n-ar fi vrut să deranjeze. Aparent avea o figură calmă însă pleoapele care nu mai clipeau şi ochii neumectaţi trădau o oarecare nelinişte. Urcă scările păşind la întâmplare, căzu pe la mijloc şi îşi lovi tare genunchiul însă continuă să urce. Îi veni în minte imaginea mamei tolănită pe pat. Deschise uşa dormitorului şi imaginea îi  reapăru în faţă.

Cele două sticle de whisky erau la locul lor, goale. La fel de goală, mama ei se răsfira pe mijlocul patului cu mâinile şi picioarele desfăcute. Vibratorul încă mergea zumzăind înfundat între pulpele ei. Clara observă însă un alt amănunt. Pe lângă vibratorul roz pal, din mama ei ieşea un cablu alb. Îl urmări cu privirea din pat, pe covor, trecând peste papucii de casă roşii şi terminându-se cu ştecherul înfipt în priza de lângă uşa dressingului. Clara realiză cum avusese loc orgasmul suprem.

Ieşi din dormitor cu aceeaşi mimică fără sens, intră la ea în cameră, închise uşa, îşi aruncă rucsacul pe jos şi se trânti pe pat. Gândurile nu mai voiau să ia nici o direcţie şi se învârteau într-un cerc tot mai mare.

*

Farell privea în sus, aşezat pe patul de fier. Lângă poza lui Rooney, pe tavan, apăruse acum o alta, înfăţişând o tânără cu faţa rotundă, cu o expresie sumbră. Pe porţiunea albă de sub chipul ei scria cu carioca: Black cat.

După cinci minute se ridică din pat, îşi puse un halat gros şi se aşeză la computer. La 23:48 schimbă statusul în Available, deschise fereastra către „Black cat” şi începu să aştepte privind cursorul minuscul cum apare şi dispare… a fi… sau a nu fi.

 

*

Dacă mintea mea ar avea doar o clipă de linişte… Dacă aş putea dormi fără vise şi să mă trezesc fără să întâmpin acea imagine sumbră. Poate că viaţa mea s-ar schimba. Dar, uneori, pur şi simplu, nu sunt eu. Şi atunci când nu mă regăsesc, încerc să mă caut.

 

*

Jack privea perplex uşa apartamentului. Ar fi putut la fel de bine să sufle în ea, ca în povestea celor trei purceluşi, şi ar fi căzut. Dar Cat îi spusese să se calmeze. Fusese o zi proastă, într-adevăr, şi nu aveau nici o pistă concretă, dar timpul le rezolvă pe toate.

Cat bătu pentru a doua oară. De data asta mai tare, mai apăsat, poate chiar puţin mai nervos. Mima întotdeauna calmul, dar în realitate furia creştea în el, aşa cum creşte foamea într-un leu. Se auziră târşiituri. Ceva spart şi cheia se roti în uşă. Înăuntru era o beznă diabolică şi mirosul lumânărilor parfumate inundă nările detectivilor. Trupul lui Daniel era doar o umbră. Pipăi peretele cu mâna şi lumina năvăli în ochii lui adormiţi. Îşi puse mâna peste pleoaple. Prea brusc.

– Daniel…

– Domnilor detectivi…

Jack îl privi descurajat pe Cat.

– Nu ştiam că am făcut cunoştinţă, spuse Jack răspicat.

– Pentru Dumnezeu, spuse Daniel depărtându-se de uşă şi făcându-le semn să îl urmeze, toată firma ştie că aţi venit. Doar v-am văzut.

Cat zâmbi ştrengăreşte.

Apartamentul era mic. Semidecomandat, două camere. Un pic de bucătărie, iar holul era o glumă proastă. Nu era mizierie, poate puţină dezordine. Oricum, Cat văzuse bărbaţi singuri în situaţii mai dezolante. Daniel le făcu semn să se aşeze pe cele două scaune. Doar două. Prea multe pentru un singur om, dar nu se ştie niciodată. El se sprijini de chiuvetă şi căscă prelung.

– Îmi cer scuze, dormeam.

Cat aprobă din privire.

– Vă servesc cu ceva?

– Nu, mulţumim, spuse repede sir Cat, înainte ca Jack să deschidă gura.

Daniel se întinse peste chiuvetă, acolo unde ţinea paharele. Curate, strălucitoare chiar. Luă unul, îşi puse apă, bău, apoi îl aruncă pe măsuţa mica.

– Presupun că nu aţi venit să mă întrebaţi cum mă simt.

Jack avu tentaţia să îi răspundă, dar Cat i-o luă înainte:

– Îi anchetăm pe toţi cei care au rămas în birou la momentul exploziei maşinii.

– A, doriţi să ştiţi de ce nu m-am dus buluc după ceilalţi.

– Ar fi un început, spuse sec Jack.

Daniel simţi adversiune în ceea ce îl privea pe Jack. Dar nu avea de gând să se lase călcat în picioare de un detectiv oarecare, mai ales că nu aveau nici un drept să se poarte cu el ca şi cum ar fi un criminal de rând.

– Eram în spate, la copiator. Cu ceva timp înainte mi-au venit actele firmei din Asia de care mă ocup. Era urgent să termin bilanţul. Nu am auzit explozia. În camera copiatorului nu îţi auzi nici gândurile. Zgomotul făcut de imprimate este insuportabil…

– O clipă, îl întrerupse Cat, imprimante?

– Da, fiecare calculator e legat la o imprimantă. Pentru a nu face zgomot în birouri s-a decis ca acestea să fie puse în camera copiatorului. Vă daţi seama, la fiecare cinci secunde avem câte ceva de scos la imprimantă. Practic, merg continuu.

Cat îşi notă în carnet.

– Vă rog, continuaţi.

– Eram în camera copiatorului. Am avut de tras vreo două sute de copii a unui singur document. E o întreagă nebunie. Când am ieşit, biroul era gol. Nimeni nu mai era acolo.

– Nici Vik? se interesă Jack, aducându-şi aminte de cuvintele blondei.

Daniel rămase o clipă pe gânduri.

– Nu, nu era nimeni. Cred că cineva tocmai ieşea pe uşă în momentul ăla, dar nu am văzut cine şi nici nu sunt convins că aşa a fost.

– Staţi chiar lângă fereastră, interveni Cat. Adică biroul dumneavoastră… Sunteţi sigur că nu aţi văzut nimic suspect?

Daniel prinse în mâini paharul pe care tocmai îl aruncase ca pe un bun nefolositor. Îl plimba dintr-o mână în alta încercând să-şi facă de lucru.

– Eu nu mă uit pe fereastră, domnilor. Uneori nu am timp nici să ies în pauza de masă. Firmele mari nu aşteaptă ca eu să mânânc.

Cat dădu din cap.

– Da, că tot aţi adus vorba, în ziua aceea aţi avut o mică întârziere la locul de muncă. Apoi, la doisprezece şi jumătate aţi fost la masă, lucru care vi se întâmplă rar din câte am înţeles.

Daniel zâmbi.

– Nu e o crimă ca o dată la zece ani să întârzâii cinci minute. Aşa este, am întârziat. M-am trezit cu două secunde mai târziu, autobuzul nu m-a aşteptat. Aşa că am alergat până în staţia următoare.

– Dormiţi cam mult în ultimul timp, contată Jack.

– Aşa este, fu de acord Daniel. Dorm cam mult. Oboseala s-a acumulat, în plus, nu mai am treizeci de ani. Organismul cedează uneori.

Cat nota în continuare. Nu îşi ridicase până atunci privirea din carneţel, iar acum, Daniel, avu ocazia să-i întâlnească ochii iscoditori.

– Unde aţi luat masa la doisprezece şi jumătate?

– Mi-am luat un hotdog de la colţul străzii, apoi m-am plimbat în susul şi josul trotoarului până am terminat de mâncat. După care m-am întors în birou.

– Aţi observat cât era ceasul când v-aţi întors?

– Presupun că nu au trecut mai mult de zece minute.

Cat notă.

– Înţeleg.

– În timp ce vă plimbaţi pe stradă nu aţi văzut nimic ciudat pe partea cealaltă?

Daniel ridică din umeri.

– Ce să văd ciudat? Nici nu cred că am privit într-acolo. Ce era să văd? Aceeaşi imagine dezolantă ca în fiecare zi.

Daniel lăsă paharul pe masă şi se aplecă spre cei doi.

– Domnilor, sunt singur de o viaţă. Nu m-a interesat niciodată ce se întâmplă nici pe preşul de la uşa mea. Eu îmi văd de mine. Ceilalţi îşi văd de ale lor. Dacă nu, treaba lor. Eu nu am timp să îmi încarc memoria cu ce fac oamenii pe stradă sau în birou.

Detectivii se ridicară. Cat îi zâmbi şi îi întinse mâna.

– Dacă mai avem între…

– Oricând, îi luă Daniel vorba din gură. Ştiţi unde mă găsiţi.

Cat şi Jack ieşiră. Scara blocului arăta dezolant. Un bătrân, împuţit de băutură, ocupase două trepte. Daniel trânti uşa în urma lor.

– Verifică-l! spuse Cat. Mamă, tată, fraţi, surori, tot ceea ce trebuie.

– De ce? se miră Jack, e doar un fraier care nu a făcut decât contabilitate toată viaţa lui.

Cat sări peste beţiv.

– E primul tău caz de crimă, nu-i aşa?

Jack aprobă din priviri.

– Atunci nu mai pune întrebări cretine şi verifică-l.

 

*

Stinse lumina. Îl dureau ochii şi era obosit. De ce poliţia îşi alegea mereu cele mai proaste momente pentru a lua oamenii la întrebări? Îşi aprinse, tacticos, o ţigară. Jarul strălucea în bezna din casă. Mirosul lumânărilor parfumate încă persista. Din camera alăturată se auzeau sirenele maşinilor de poliţie. Oare de câte ori îşi spusese să închidă nenorocita de fereastră? Aruncă ţigara în chiuvetă şi porni spre dormitor. Ura zgomotul străzii.

 

*

 

Era pentru a doua oară în faţa psihiatrei. O femeie frumoasă. Focoasă. Avea nişte ochi demenţiali, iar picioarele ei îl inspirau.

– Domnule…, psihatra se opri. Ştiţi că tot ceea ce discutăm aici e confidenţial, nu?

El dădu din cap.

– Atunci de ce nu începem cu puţină încredere? O să veniţi mai mult timp la mine, nu pot discuta cu cineva fără nume.

Bărbatul se lăsă pe scaun.

– Prefer aşa. Numele nu reprezintă ceea ce este omul.

– Sunt de acord, spuse femeia schimbându-şi poziţia picioarelor. Dar tot trebuie să vă spun într-un fel.

Bărbatul se gândi o clipă.

– Puteţi să-mi spuneţi Jack.

– V-aţi gândit la cineva anume?

„Jack Spintecătorul”, îi veni în minte.

– Nu, la nimeni important.