Pentru că mâine o să dispar…

M-am gândit să vă povestesc repede cum e cu tatăl regelui 😀

 

Da, din punctul meu de vedere, fiul lui King este mult, mult, superior tatălui. Fără doar şi poate. King senior m-a dezamăgit de multe ori. Cu miile lui de pagini, rar m-a făcut să îmi doresc cu disperare să termin cartea. Culmea, fiul său, cu doar trei sute de pagini, a reuşit să creeze cea mai bună poveste horror din ultimii cinci ani.

Mircea Pricăjan a fost cel ce a tradus cartea, şi cu toate că unii spun pe la colţuri „Mircea nu ştie să traducă”, iată că ştie. Nu îl plac pe Mircea ca om, să nu mă întrebaţi de ce pentru că nu l-am văzut decât o singură dată în viaţa mea şi n-am schimbat nici un cuvânt. Culmea e că de obicei atunci când instinctul îmi spune că nu îmi place omul, oricât aş încerca eu să-i dau o şansă, tot nu o să-mi placă vreodată. Dar gurile rele n-au dreptate şi ce e al lui, e al lui. Omul ăsta ştie să traducă. Se simte, el a simţit cartea, personajele şi nu pot decât să-i dau o notă maximă, cea mai maximă şi să-l încoronez pe King JR în locul tatălui. Categoric!

Ei bine, „Cutia cu fantome” o puteţi comanda dând click pe titlu, vă jur că e genială. Şi rar sunt impresionată de un horror.

111

12

13

14

15

16

18

Şi ca să termin şi cu asta, aşa a început povestea indiciilor anatomice 😉

 

 

b1

b2

b3

b4

b5

Reclame

Boccaccio şi Cosovei

 

Dacă staţi să vă gândiţi, ambii sunt latini, deci nu deviez prea rău.

13

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se ştie deja că de o săptămână citesc Boccaccio „Decameronul”. „Decameronul” ascunde între coperte o sută de poveşti. Bătuţi de ciumă, zece tineri se retrag la ţară, pe o moşie. Acolo, zi de zi, pentru o bună înţelegere, se alege un rege sau o regină. Şi astfel începe distracţia. Fiecare rege din ziua respectivă dă subiectul poveştilor. Aşa îşi petrec cei zece, şapte doamne şi trei cavaleri, cele mai grele vremuri de ciumă. (Nu, ei nu erau bolnavi)

Poveştile, desigur, sunt cu tâlc. Dar cel mai mult, se ştie, Boccaccio a fost un mare admirator al femeii şi primul care a luptat pentru drepturile ei. Doar Filostrato în timpul domniei de o zi a vrut să asculte poveşti de amor ce se termină cu rău. În rest, tare am mai râs. Şi, se mai ştie, Boccaccio a fost un mare duşman al preoţimii în general. Ei bine, dacă n-aţi citit „Decameronul” nu puteţi şti ce aţi pierdut.

21

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vă spun direct: stilul lui Boccaccio, lirismul lui, m-a contagiat. Da, sunt contagioasă. Şi nu mai pot gândi decât în fraze sau propoziţii cu rimă. Eu nu mai pot să scriu aşa romane poliţiste, vă jur că nu. Înfierbântată, aseară, după ce am terminat cu domnul mai sus amintit, m-am repezit în „Golful porcilor” a Ştefaniei Cosovei. Şi am crezut că scap de acele fraze rimate, dar de unde, vezi să nu. Parcă am picat în alt Boccaccio, dar în zilele noastre.

Cartea Ştefaniei am terminat-o până la trei – noaptea, da. Nu de alta, dar n-am putut s-o las din mână. În plus, aşa m-a intrigat statuia din mare, încât muream de nervi de nu aflam ce se ascunde după draperii.

Cu toate că autoarea mi-a dat indicii: culoarea albastră, dragostea pentru Dumnezeu, copiii bolnavi ce făureau Iisuşi, eu, asemenea vânzătorului de ziare, m-am tot gândit la o statuie a libertăţii. Nu, şi rostul nu îi înţelegeam. Dar mi-a plăcut enorm cum s-a sfârşit povestea.

Vă spun de-acum, cartea se împarte în trei planuri. La un moment dat, abia aştepţi să  vezi ce s-a mai întâmplat. Dar planul filmului m-a amuzat copios. Pentru asta trebuie să mai citiţi şi voi, că eu nu ştiu – şi nici nu vreau – să povestesc.

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aşa că acum, adică peste o oră două, mă apuc de „Cutia cu fantome”, fiind un horror, judec că voi scăpa de acest limbaj cam păcătos şi mâine mă apuc de scris 😀

 

A, şi nu uitaţi. Treceţi şi pe la Zahana de vreţi chiftele de somon în sos de smântână. Poftă bună!