Cu juma de neuron…

… n-ai cum face treabă bună. Noroc că nu e şi portocaliu neuronul meu, că atunci chiar că eram pa.

 

Azi a fost ziua Ivonei Boitan, ştiţi voi, scriitoarea Ivona Boitan. Sper că e bine şi sănătoasă. La mulţi ani şi aici!!!!!

 

Înainte de-a ajunge la muze, trebuie neapărat să vă spun. M-am dus să-mi vizitez manichiurista, da, aşa, doar în vizită la salon. La o bârfă de salon, vorba aia. După ce am plecat, frig al dracului. Aşa că am mai stat vreo trei minute în parcare să încălzesc şi dezaburesc maşina. Zis şi făcut. Întorc, plec, drum lung. La un moment dat, să-i zicem momentul t0, se aburesc geamurile. Hmm. Adică maşina era înfierbântată, n-ar mai fi trebuit, nu? Clar că nu. Bine, n-ar fi trebuit oricum să se aburească luneta pentru că merg pe climatizare şi… ştiţi şi voi. Dar fie, dau drumul dezaburirii. Nimic. Dar nimic. Era tot mai mult abur. Nu mai vedeam nimic. Sigur că nu, doar sunt blondă. Era ceaţă. Cum să dezaburesc ceaţa?

 

Ziceam de muze. Ei da, nu ştiu cum o fi. Clar, artiştii masculi îşi iau muze femei, artiştii femei(?!) chiar nu ştiu să vă spun. Dar ar fi logic să le „muzuiască” un mascul. Sau nu? Sau o floare. Sau o pisică. Sau ceva de genul. Oi fi eu anormală, dar pe mine mă „muzuieşte” Mana. De câte ori mă întâlnesc cu ea îmi vine cheful de scris câte ceva. Aşa mi-a ieşit şi asta. Asta o fi şi datorită faptului că e una din puţinele persoane pe care le ascult pentru că îi înţeleg limbajul? Adică eu ascult pe toată lumea, dar unii parcă vorbesc chineză. Sau nu ştiu eu să îi ascult? Vedeţi? Trebuie să-mi pun întrebarea asta, pentru că, da, e posibil ca pe unii să nu ştiu să-i ascult. Sau să-i înţeleg. În fine, până la urmă nu scrie niciunde că ar fi datoria mea umană să înţeleg pe toată lumea. Ştiu că sunt Dumnezeu pe pământ, dar totuşi.

 

Tot „din cauza” Manei, azi am ajuns la Trifu. Lăsaţi, aflaţi voi cine e dacă vreţi. O, Doamne. Da, doi doctori am în Spitalul Militar şi nici unul nu e cu toate piuliţele, dacă mă înţelegeţi. Cineva mi-a zis că atrag nebunii, n-am ce face, nu e vina mea. Da, măi, dar atrag nebunii deştepţi. Asta este diferenţa.

În rest nu mai am chef să vă spun nimic. Aş avea, dar cred că tocmai m-a pălit lenea. Şi dacă n-ar fi serialul meu preferat de pe AXN la ora 12, atunci zău că aş dormi bubă.

Aşa a fost mereu

Crăciunul a fost asociat cu Sătmăreanca, pentru că doar peste o jumătate de oră e ziua ei.

La mulţi ani, fată! 😀

 

La mulţi ani, Sorin!

Asta e de la mine, restul sa vina cu ce or vrea…

 

Dacă e paranghelie, să fie. Zic!

Nu mi-am pus rochia de gală, după cum vedeţi. Dar am aranjat şampania şi am adus prăjiturile. Fripturi nu ştiu face, dar s-o găsi cineva mai în domeniu care să dea o mână de ajutor.

Eu n-am crezut că e adevărat, că în Satu Mare cineva schimbă prefixul, dar fanele înrăite mi-au scris şi mi-au zis că dacă nu încep cu melodia asta am pus-o. Eu n-am înţeles cu cine am pus-o, dar or şti ele. Poţi contrazice nişte fane înrăite?

 

După ce m-am informat prin vecini am aflat că e adevărat. Aşa că am zis să pregătesc petrecerea. Cine o vrea să vină e primit, dar să aducă muzică şi mâncare, băutura o dau eu. Staţi aşa. Şi sărbătoritul ce mai dă. M-am răzgândit. Băutura o dă el.

 

Eu vin cu melodia de început. Să dansăm zic! A, da, pe cine sărbătorim…

 

La mulţi ani, Darius!

Pentru că n-am să mă dezic niciodată de el.

Spre deosebire de alţii eu nu l-am simţit niciodată arogant la modul nesimţit. Şi chiar e un om deosebit. E unul dintre puţinii care mai luptă pentru noi, pentru idealurile ţării ăsteia. Şi o face din greu. Aş vrea ca guvernul să-i facă un cadou şi să demisioneze, dar nu o va face. Poate de ziua mea, cine ştie.

Dar pentru că e un om deosebit alături de care mi-a plăcut mereu să beau o cafea, cu o familie aşa cum şi-ar dori oricine şi cu mai mult bun simţ decât v-aţi închipui voi, eu vreau să-i dedic o melodie şi să-i mai spun şi a doua oară „La mulţi ani!”.

Mna, şi-a mai trecut o zi

Dar trezindu-mă aflu că e ziua lui Roger, adică domnul de muri în „Parfumul văduvei negre”, şi mă tot întreb, dacă e mort îl mai serbăm? Că vorbim cu el de pe lumea cealaltă m-am obişnuit. Ai dracu’ ăştia de la RDS ce s-au extins. Să faci tu contract cu însuşi Dumnezeu e o treabă. Oare în ce i-o plăti? Intrări mai lesnicioase în rai? Sau un loc călduţ în iad? Interesant, nu?

Aşa că nu pot rata ocazia de-ai spune şi aici „La multi ani!” lui Roger. El vrea sănătate, dar n-am întrebat de care. Fizică sau mentală? Că din aia mentală n-am nici pentru mine, de unde să-i mai dau şi lui? Deci „la mulţi ani!” ar trebui să îi ajungă. Părerea mea.

 

 

Şi de la Roger trecem la Lucia, nu de alta, dar tocmai ce am terminat „Labirint obligatoriu” (click pe poză pentru a o comanda) şi peste vreo juma de oră aşa o să îi scriu şi o recenzie pe club, să se înveţe minte şi să mai scrie aşa mişto. Păi ce e asta? Ruşine! Nimeni n-ar trebui să scrie aşa mişto. Clar?

 

Şi ne mutăm la cununii. Că ştiţi doar că am şapte perechi de fini şi mai urmează să botez un copilaş, care, desigur, e tot băiat, că aşa am eu noroc, să botez numai băieţi. Chiar nimeni nu are o fată de botezat? Că tare îmi doresc. Până acum am botezat cinci puradei de gen masculin. Vreau şi eu o fată, să îi cumpăr rochiţe şi cercei. Plzzz. Da, ştiu, nu aveţi timp de minuni. Dar dacă zic că am botezat o carte se pune la feminin? Nu de alta, dar cartea e roman. Aşa că? O fi bi? Nu prea ştiu cum să zic că e, dar lăsaţi-mă să mă iluzionez că e o fată. Da, cartea lui Nea Costache, care arată mai bine în realitate decât pe PC. Şi pe care o s-o citesc rând cu rând. Pentru că foile miros şi spun poveşti, iar atunci când mângâi coperta regăseşti sentimentele autorului întregite.

 

Şi ajungem la obsesii şi plecări. Că-mi vine să plec. Şi să plec. Şi nu mi-a trecut dorul de ducă. Şi m-aş urca în maşină, aş da muzica la maxim şi aş merge oriunde. Oriunde îmi arată indicatoarele. Şi când drumurile se bifurcă, am să mă dezintegrez şi eu ca să o apuc pe toate. Şi pentru că tot mă obsedează de două zile, cu toate că nu mi-a plăcut niciodată artistul, ete că acu’ îmi place. Melodia asta în special. Şi da, aş da-o la maxim şi aş merge. Încet pentru a nu atrage atenţia. Şi pentru a mă pierde între celelalte maşini. Şi pentru a mă dezintegra, în speranţa că oriunde voi fi căutată, ceva din mine tot va exista. Desigur, nu mă va căuta nimeni. Dar tot m-aş duce…

 

V-aş ura şi weekend plăcut, dar eu nu vreau să vină weekend-ul, aşa că sunt în dilemă. Mai bine vă uraţi singuri tot ce doriţi, că eu nu ştiu a mai ura. Poate totuşi o să pornesc la drum. Poate nu. Poate o să dorm până la sfârşitul vieţii ca frumoasa din pădurea adormită. Dar îl rog pe prinţ să nu mă trezească. Să treacă pe lângă mine ca şi cum n-aş exista. Şi, poate, atunci când mă voi trezi voi fi singură pe tot pământul. Asta ar fi o minune prea mare, nu? Nimeni nu o să mi-o împlinească. Dar pot visa şi eu?

Din Chişinău… pe surse

Mai întâi vă spun că azi, Lucia Verona împlineşte frumoasa vârstă de… Şi cu această ocazie eu, alături de Lala, îi urez ca tot ce îmi doresc mie să i se întâmple şi ei! La mulţi ani!

 

Pe surse, desigur, aflu ca a apărut primul personaj care se revoltă, ba chiar protestează împotriva Parfumului. Oamenii ăştia n-au aflat că justiţia e oarbă? 😀

 

Pe surse mai aflăm că azi la Chişinău au avut loc două evenimente. Primul a fost Crime Scene: Indicii anatomice şi Parfumul văduvei negre. Al doilea a fost Caşmir cu romanul Stelei Popa “100 de zile”.

 

Şi acum să vă povestesc de la: “lasă-mă să te înconjur”. Aşa mi-a zis azi un domn. Ok, zic în gândul meu, orice o fi însemând asta, dar privindu-l cu suspiciune. Mi-am dat seama că nu e ceva indecent pentru că mai era lume în jur, cu toate că nu poţi şti niciodată. Aşa că am întrebat naivă: “doare?”. El râde. Normal, la dracu’, ce să-mi imaginez. Îmi închipui că o fi o chestie din aia ca la câini, te miroase şi apoi te recunoaşte, dar nu miroseam decât a parfum (nu de văduvă neagră) aşa că ăla poate fi schimbat. Omul îmi zice iar. Eu accept. Ei bine, deschide braţele. Mă prind. Aaa, ne îmbrăţişem. Dar de ce? De ce n-am aflat, dar am făcut-o oricum 😀

 

Şi a fost lansare vă ziceam. Multă presă nene, multă. Aşa că le mulţumesc tuturor celor ce au fost prezenţi din presă. Când voi primi înregistrările o să le dau şi numele. Să-mi fie iertat boierilor, dar am memorie scurtă. Dar acum i-am reţinut pe cei de la Jurnal FM, şi postul de radio şi cel de TV 😀

Şi au participat: Bogdan, mă rog, vi s-a luat de el; Dumitru Crudu, scriitor, dramaturg şi critic (Moldova are critici, ruşine România) şi doamna Emilia Gheţu, jurnalistă la Jurnal FM.

Frumos au mai vorbit, iar cu domnul Crudu am mai avut o discuţie amplă şi după lansare. M-a impresionat foarte mult pentru că neavînd habar că personajele reale din cartea mea sunt destul de cunoscute în România, tot l-au captivat. Şi, din câte mi-am dat seama, i-a plăcut tare mult de Lala. Ba chiar l-a întrebat pe Bogdan cum a fost experienţa erotică avută cu Lala 😀

Frumoasă lansare.

Îi mulţumesc din suflet Katiei pentru implicare şi dăruire. Îi mulţumesc că două zile şi-a lăsat fiica bolnăvioară pentru a se ocupa de mine. Eşti o minune Katia!

Dar îi mulţumesc şi Stelei care a fugit de la coafor pentru a ajunge la mine. Dacă am avut ceva rezerve în ceea ce o priveşte pe Stela, acum nu mai am. E o făptură chiar minunată. E om. Vă garantez!

Apoi ne-am mutat toţi la lansarea Stelei, unde era full fraţilor. Fata asta acaparează tot, dar tot. Doar că eu mă bucur mult pentru ea, merita şi mai mult. Despre lansarea romanului “100 de zile” vă va spune Stela mai multe pe blogul ei. Dar voi dezvolta şi eu zilele ce urmează.

 

Nu uitaţi, vineri ne vedem la Bucureşti la 14:14 alături de Lucia Verona la USR, dar şi alături de Geocer, dacă nu-l omor 😀

La 17 şi 18 la Muzeul de Istorie. Acum sunt puţin confuză, nu mai ştiu când e lansarea mea şi când a Pisicii Olga, dar vom vedea mâine pe seară.

Şi, normal, poze şi să am drum bun! Vă salut din Chişinau.

 

P.S: Domnule George Arion, m-am ţinut de cuvânt, am purtat pălăria!

Îmi cer scuze pentru eventualele greşeli, dar am un laptop cu taste mici cât o gămălie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revin cinci minute….

…Să vă bat la cap cu una cu alta. Aşa cum v-am obişnuit. Vedeţi dară că n-am timp nici să-mi verific mailul. Nu, nu am timp pentru că m-a apucat o poftă nestăvilită de lectură. Mă rog, nu ştiu când m-a lăsat, dar acum e mai grav ca de obicei.

Zic eu că roşcatei i-am urat destul. Nu vreau să şi-o ia in cap 😀 Darius, zice el, s-a făcut de căcat, de ce, n-am înţeles, dar sunt cu mintea în nori, aşa că… hmm, m-aş bucura pentru el, dar nu-mi vine totuşi 😉 Pe Cella am sabotat-o 😀 Şi o pot ţine aşa până mâine. Încă o dată: La mulţi ani, roşcato!

Şi acum, după cum vă spuneam, sunt grămadă pe nişte cărţi. Aş vrea ca Veronica să-mi răspundă la o întrebare: CÂND APARE VOLUMUL TREI DIN JOCURI?! Ei da, mi-am promis că nu voi citi volumul doi din Jocurile Foamei, dar am făcut-o şi acum o să mor, la dracu’, dacă nu aflu ce s-a întâmplat. Aveţi o prezentare aici, merită! Ei da, m-a impresionat până la a lăcrima. Şi vorbesc foarte serios. Au trecut mulţi ani de când n-am mai fost aşa impresionată de o carte. Oh… Dar vreau să mi-o scot din cap pentru că am făcut o obsesie şi nu e frumos pentru creierul meu.

Ca să trec de la o extremă la alta, normal, am trecut la „Ochiul lunii” al doilea volum din „Cartea fără nume” scris de Anonymous. Ei da, dură carte. Înjurături din alea grele, dar grele. Crime din alea chhh. Adică mai dur de atât nu se poate. Un horror combinat cu thriller. Dar ceva greu de tot de digerat. De aia nici nu e recomandată cartea celor sub 18 ani. Şi chiar mi se pare corect. Foarte corect. Sigur, mai am puţin şi o termin, iar mâine s-ar putea să aibă şi o prezentare. (dând click pe poze ajungeţi la siteurile de unde le puteţi comanda).

Şi ca să fie treaba dusă până la capăt, cum m-am îndrăgostit de pastoralele lui Cervantesc m-am gândit că nici „Opere narative complete” nu mă vor dezamăgi. Da, da ştiu. Atât sertarul minune cât şi maşina mă aşteaptă să mai iau din cărţile alea. Va fi şi vremea lor, nu-mi fac griji. Ei, da, cam aşa s-a desfăşurat Crăciunul meu. Am trecut peste mâncatul din abundenţă şi m-am dedicat lecturii. M-am dezis chiar şi de petrecerile destinate sărbătorii. Nu vreau să chefuiesc. Vreau doar să dorm şi să citesc.

Aşa că, vouă, celor normali, sărbători fericite în continuare!