Imagine

Va fi Lala în 2014

Slide1

Reclame

Personalitățile ca entități

Pentru cei mai vechi cititori ai mei poate că mai există o amintire a ceea ce spuneam cu ceva ani în urmă: „Am două personalități și mi-o dezvolt pe a treia”. Bine, nu eu am spus-o, eu doar am preluat-o pentru că mi se potrivea atunci. Era Oana, Lala și Anastasia. Trei în una, poate de aceea și insistam pe subiect. După ce n-am mai scris cam doi ani sau trei, nu am foarte bine conturat timpul în mintea mea, după cum se vede nici exprimarea nu o mai am acasă, cred că am ajuns la entitate.

Da, am început să cred că sunt o entitate, nu, mai multe entități. Știți bine, voi cei vechi, că nu întotdeauna am știut ce vreau de la viață. Nici acum nu sunt foarte sigură că știu. Îmbătrânesc, capăt experiemță dar tot cu capul în nori rămân. Sunt acolo undeva unde Cuba e la doi pași de mine. Acolo unde în Costa Rica mă așteaptă o casă și încă trei pisici în afară de a mea. Sunt acolo unde delfinii mă roagă să înot cu ei. Înțelegeți voi ideea. Sunt în acel punct în care cred că se va întâmpla o minune și eu voi scrie toată viața într-o atmosferă boemă fără să-mi spună nimeni când să mă opresc sau când să încep. Fără să-mi facă nimeni program (și aici mă refer strict la vreun bărbat căruia i se pare ca am nevoie de relaxare).  – Bine, o femeie e acceptată 😀 – 

Și acum, la drept vorbind, cel puțin una din entitățile mele – pentru că sunt un fel de zeiță, desigur – deja trăiește cel puțin una din viețile astea, doar că momentan rătăcește prin Cuba cu capul în nori, ceea ce nu e nici de speriat, nici de lăudat. 

Și da, scriu, așa că am luat-o pe câmpii.

Păi aş fi vrut să spun că…

Loredana mi-a făcut… nu, i-a făcut Lalei… nu, i-a făcut Parfumului o recenzie foarte mişto. Deci na, citiţi şi voi că io am citit-o de vreo şapte ori.

Azi îl văd pe Geocer. Îs curioasă să văz cum îi şade cu mâna în ghips 😉 Sper că fain.

De două zile încerc să-i spun lui Crivăţ că e cu capul, dar n-am cui. Dacă n-am, n-am. Asta e.

Crina mă ucide cu nişte poze.

Darius a „divorţat” de Trexel şi uite ce-a ieşit. Mie îmi place, mai puţin încărcat.

Trebuie să mă întâlnesc şi cu Ivona zilele astea, dar a fost schimbare de planuri.

Pe plan editorial… habar n-am, o mai fi ceva, nu o mai fi. Îmi e lene. Vă jur. Am aşa o lene că nu am chef nici de mine.

Starea mea naturală se instalează again.

Ce am uitat? A, da. Vania iar mă face cu ou şi cu oţet. Să-i fie de bine.

Cella a trecut pe aici. Deci n-am mai fost în stare.

Am ajuns la concluzia că-mi place să fiu depresivă, măcar am cu ce-mi umple golul din creier.

Duminică mergem la Ogrăzeni. Lucia ne aşteaptă. Îi duc pe Ada şi Răzvan la „tranşat”.

Sper să fie şi GS, nu de alta, dar nu va fi funny fără.

 

Să trecem la politice.

Ţara se scaldă în căcat. Locuitorii sunt încântaţi şi-l mănâncă cu pumnul. Trăiască!

Nasu încă scoate fecale pe bot. Ei, acum depinde cu ce a fost hrănit în pruncie. Se vede, nu?

Lumea nu se schimbă, eventual se afundă.

Cică ar trebui să vină sfârşitul lumii, păi să vină azi că eu m-am săturat de ea.

Staţi calmi, guvernul nu şi-a luat-o în freză cu pensiile. Vor mări dările, nu-i bai. Găsesc ei cum să ne îngenuncheze.

Care ziceaţi că aveţi un job bun în afara ţării? Nu de alta dar scrisul nu mai rentează de când l-au impozitat ăştia. Să le fie de bine. Să scrie Boc cu Băse că eu nu am chef s-o mai fac în condiţiile date. Nu am de gând să plătesc pe creierul meu.

Şi cam asta e ştirea. Dragii mei, da, „Sărutul morţii” e ultima chestie pe care o voi mai scrie în viaţa asta. Mă reprofilez. Şi nu e glumă, e foarte serios. Atâta pentru azi. Am încheiat transmisia. Dacă vreţi să-mi spuneţi ceva abţineti-vă, n-am chef.

Iolanda se întoarce… pe net

Bine, că şi-a făcut blog ştiţi deja. Pentru că na, nu putea lipsi martie din post. Dar că a fost ucis un PR-ist, nu cred că ştiţi, decât dacă aţi intrat pe blogul ei şi aţi citit. Dar nu acolo se petrece acţiunea, ci la Prwave, care găzduieşte şi foiletonul. Şi cei care o ştiu pe Violeta Loredana Pascal, sigur îşi vor da seama că e implicată.

 

 Cam aşa sună comunicatul de presă, pe care puteţi să-l citiţi şi aici dacă nu mă credeţi pe mine:

 

„Un proiect inedit de PRwave şi Oana Stoica-Mujea PRwave lansează o serie inedită care are în centru (printre alţii) omul de PR. Primul lucru din această serie este un foileton scris de cunoscuta şi apreciata autoare Oana Stoica-Mujea. Vom avea aşadar un prim mini-roman poliţist online. Lala – personajul principal este în fapt Iolanda Ştireanu pe care sigur o ştiţi din romanele „Indicii anatomice” şi „Parfumul Văduvei Negre”. De această dată provocarea este una specială: trebuie să afle cine-a ucis PRistul! Primul fragment din „Inocentul” poate fi citit în exclusivitate aici. Tot pe PRwave vor apărea şi următoarele părţi ale seriei.

 

 Oana Stoica-Mujea: „Violeta are întotdeuna idei bune, iar aceasta a venit tocmai la fix, scoţându-mă din amorţeală. Chiar dacă scriu un thriller în care apare şi Lala (care acum are şi blog, Dumnezeu ştie ce o face acolo, dar bine n-o văd), oarecum îmi lipsea ca personaj principal. Şi cel mai mult îmi lipsea faptul că nu puteam gândi cu vocea ei, ci cu vocea personajului principal (care nu e Lala, că de aia mă învârt în jurul cozii). Aşa că ideea asta m-a trezit atât pe mine cât şi pe Lala. Şi sunt mai mult decât fericită să colaborez cu PRwave, dar mai ales cu Violeta cărei îi mulţumesc şi o mai aştept cu idei”.

 

 „Am mers întotdeauna la PRwave pe ideea de a veni cu ceva nou, inedit, diferit. Şi această nouă iniţiativă se înscrie în aceeaşi direcţie şi m-am bucurat enorm când Oana a răspuns pozitiv propunerii mele. Vreme de câteva săptămâni PRwave are plăcerea de a publica pe fragmente o poveste – „Inocentul” – care suntem siguri că îi va captiva pe toţi. Vă invit aşadar să urmăriţi cercetările Lalei şi să aflaţi ce s-a întâmplat în realitate” a declarat Violeta-Loredana Pascal, director general PRwave International.”

 Dar eu ştiu că nu comunicatul vă interesează, ci crima. Ce s-a întâmplat puteţi citi aici. Foiletonul are titlul “Inocentul” Pe seară o să vă spun mai multe. Lectură plăcută. După cum spunea şi Lala, am treabă!

După imagini…

Explicaţii.

 

Pai da, am plecat. Spre Sibiu. Pe un drum infernal (mulţumesc domnule Berceanu). Pun pariu că în iad e mult mai bine. Am să vă scriu de acolo imediat ce ajung. Dar eu zic să nu vă hazardaţi să pariaţi împotrivă pentru că s-ar putea să pierdeţi. Aşadar, drumul dintre Piteşti şi Vâlcea e pur şi simplu infernal. Încă o dată vă mulţumesc domnule Berceanu.

Şi-am ajuns la Sibiu. Unii înjurând. Alţii mai apatici sau mai somnoroşi. Nu ştiu acum. Şi am oprit într-o benzinărie înainte de-a ajunge la Biblioteca Judeţeană Astra, unde un căţel, de treabă, a ţinut să-şi arate aprecierea. Aşa că a sărit pe mine cu labele lui pline de noroi şi vreo trei minute nu l-am convins să mă lase în pace. Când deja nu mai voiam eu să-l conving, s-a convins singur. Aşa că un prim prieten mi l-am făcut încă de la intrare. Ceea ce, desigur, denotă că încă mai am o fărâmă de suflet pe undeva. O şti animalul ceva.

Bun.

Bogdan, George Arion, Iulia şi Sorin erau deja la cafea cu directorul bibliotecii când am ajuns şi noi – Xreder, nu vorbesc de Lala. Ţinând cont că ai mei blugi fuseseră albaştri, acum având un maroniu sau ceva pe acolo, ei bine, da, am fost nevoită să mă schimb în maşină. Cu toate că hotărâsem că blugii sunt ok. Dar câinele… vă amintiţi?

Şi prima persoană pe care am cunoscut-o, căutând cu frenezie o toaletă pentru a mă spăla pe mâini, a fost Maria. Care Maria? De la Cărţile Mariei. O puştoaică foarte zglobie şi foarte stresată pentru că a doua zi avea examen. Şi s-au mai adunat oameni, iar noi am început să dăm concurs… de glasuri.

Au vorbit în ordine: Bogdan Hrib, George Arion şi Lala. Cu toate că e ciudat pentru că Lala n-a fost acolo. Dar, mno… sau să fi vorbit eu totuşi? Nu-mi amintesc cu precizie şi nu e din pricină de whisky pentru că pe ăla l-am băut cu patimă vreo două ore şi jumătate, poate chiar trei, mai târziu.

Adică, ca să înţelegeţi, sibienii ne-au ţinut vreo două ore şi. Mna, bine, punem şi interviurile pe care, pe rând, le-am acordat pentru TV Sibiu, de la care am aflat că George Arion e cel mai mare scriitor de SF. Ha ha ha, ce or să se oftice sf-iştii 😀 Despre mine n-am aflat nimic nou. Oricum n-am răspuns la întrebări, ci am spus ce aveam eu pe suflet. Uite că mi-a venit aşa. Omorâţi-mă!

După cum spuneam apoi ne-am cazat. Dar asta a durat vreo cinci minute. Poate mai puţin. Fiecare şi-a mai tras câte o şubă. Apoi Iulia ne-a trântit în taxiuri şi ne-a dus într-un restaurant cu nume cam ciudat (şi cum nu l-am inventat eu, nu sunt obligată să-l reţin). Acolo, care cum a putut, a băut şi a mâncat. Iar domnul George Arion a fost ironic cu ospătarul (care şi-o merita), doar că ospătarul nu s-a prins 😀 No, şi după ce am văzut eu că toată lumea bea, mi s-a părut o idee bună de-a deveni alcoolică. Nu ştiu dacă Lala sau Oana a gândit asta. Dar una din noi a fost sigur. Şi am început cu whisky. Apoi ne-am mutat la o altă cârciumă unde am cerut gin. Dar fie vorba între noi, sigur era vodkă. Mno, bună şi aia. Doar că am început să devin mai lucidă decât înainte de-a mă pune pe băut, ceea ce mi s-a părut destul de enervant. Cel puţin ştiu că pe la trei dimineaţa când am văzut patul am adormit bubă. Cu toate că am avut coşmaruri şi m-am trezit de vreo trei ori gândindu-mă pe unde dracu’ sunt. Şi trebuie să vă mai spun că a fost aşa cald la pensiunea aia că am crezut că o să-mi iau haina şi o să dorm afară.

Ne-am trezit la opt. Pentru că domnul George Arion ne-a dat ordin. Când e ordin cu plăcere 😀 şi, dintr-o mare fericire, am constatat că avem o mare pană. Doar patru găuri. Povestea asta a durat până la zece şi jumătate. Apoi ne-am luat la revedere de la Sibiu şi am plecat. Şi-am vrut din nou să oprim la benzinăria unde m-am împrietenit cu domnul căţel. Dar, din fericire, sau ba, n-am putut. Aşa că am oprit la alta unde nu era nici un câine din fericire sau nu. Nu sunt convinsă. Vom vedea în timp.

Şi ca să punem şi cireaşa pe tort, ei da, ne-am reîntâlnit cu toţii, plus un invitat la Zahana. Unde n-am mai băut că mă spuneau ospătarii mamei şi nu vreau ca mama să afle că următorul meu scop în viaţă e acela al alcoolismului. Sper să nu-mi citească blogul, dar sper degeaba.

Şi asta a fost aventura noastră.

Câştigul? Vă spun eu care a fost. De azi înainte George Arion va fi redat publicului. Mai trebuie să apară şi Andrei Mladin şi suntem compleţi.

Oricum aţi avut de-a face cu cei mai buni trei scriitori de crime din ţară. Şi veţi mai avea.

Nu, nu, modestia nu-şi are locul. Suntem cei mai buni 😉

 

P.S: Iar trebuie să-i mulţumesc lui Berceanu pentru drumul de întoarcere. Şi să-i mulţumesc şi că şi-a scos firmele în drum, să asfalteze, pe ploaie. Cum spunea Lala: „îmi bag picioarele, cu stil, în drumurile patriei”. Trăiască!… Poate că mai bine nu. Moartă ar fi mai bine. Am scăpa dracului toţi odată.

Detectivi pe facebook

Mai de dimineaţă, zăpăcită cum mă ştiţi, am intrat pe facebook să văd şi eu ce mai e nou. Nimic, nu vă speriaţi, sunt toate vechi. Şi cu o mie şi ceva de prieteni, vă rog să mă credeţi că trebuie să-i caut cu atenţie pe cei care mă interesează. Aşa că, mno. Ca în fiecare zi, zeci de cereri de prietenie. Eu le dau accept tuturor. Care ma enervează, până la urmă, va ajunge să fie şters fără milă.

Dar ce văd eu? E? Ce văd? Andrei Mladin? Adică personajul lui George Arion din Detectiv fără voie are cont pe facebook. Cu poza creatorului. Ceea ce înseamnă că măcar el recunoaşte cine l-a făcut mare.

Păi da, că şi Iolanda Ştireanu aka Lala are cont pe facebook. Dar ce credeţi? E la fel de nesuferită ca şi în carte. Adică Indicii anatomice, respectiv Parfumul văduvei negre care va ieşi în curând – nu ştiu cât de curând. Ei bine, da, Lala şi Andrei. Ambii au cont pe facebook. Mladin e un tip ok, cu simţul umorului şi fără fiţe. Lala? Aşa cum o ştiţi, abia aşteaptă să dea în cap cuiva. Aşa că aveţi grijă. Personajele seriilor poliţiste au început să apară pe facebook.

Bine, bine, primul a fost Stelian Munteanu. Dar pe el nu-l punem la socoteală, pentru că Lala nu-l place 😉

Amorţită

Nici măcar nu mai am puterea să mă enervez. O fi din pricina ploii. Mi-o fi luat şi ultimul strop de adrenalină. Nu mă mai pot enerva. Sau o fi din cazua faptului că m-am enervat atât de mult cu ceva timp în urmă încât am rămas goală pe dinăutru la fel ca Lala când a ucis şi n-a avut nici un sentiment? Aşa o fi, nu îmi dau seama. Dacă Lala ucide oameni, eu cred că-mi ucid sentimentele. Apoi lumea se va întreba de ce am ajuns să fiu o scorpie sociopată, de parcă n-ar şti. Şi de la uciderea sentimentelor s-ar putea să ajung la cea a oamenilor, şi nu în plan imaginar. Hmmm, şi aş şti şi cum s-o fac fără să-şi dea nimeni seama 😀

Nu, clar nu e din cauza ploii. Îmi trece mie ceva prin cap, ceva rău, foarte rău, dar ca de obicei o să mă abţin. O să zac în amorţeală, pentru că mie îmi e frig, chiar dacă în casă sunt 27 grade. Nervi nu îmi mai pot face pentru că înveţi, atunci când ai o bunică cam dusă, să tragi aer în piept, să numeri până la zece şi să o laşi să se descarce. Ba chiar să-i faci şi goange pentru a o face să râdă şi să uite. Apoi pleci cam imun de la locul faptei şi vreo săptămână nu te mai enervează nici dracu’, pentru că ai tendinţa de-ai trata pe toţi cu înţelegere. Asta până răbufneşti şi înjuri ca la uşa cortului. Dar asta mi se întâmplă în trafic, indiferent dacă celălalt participant e vinovat de ceva sau nu. Cred că de acum încolo, cel puţin câteva zile, doar cei care îmi sunt cu adevărat prieteni mă vor mai găsi pe facebook. Până unii oameni nu se conving că nu mai au ce căuta aici fac o pauză. Nu definitivă, dar nu vă voi mai vorbi decât când voi avea vreo lansare, când voi scrie despre o carte în partea cealaltă sau chestii de genul ăsta.

M-am cam plictisit de anonimii bloggosferei, care nu sunt în stare să îţi spună ce îi doare decât bine îmbrăcaţi în haina groasă a anonimatului. Am ajuns să nu îi mai suport pe cei care se ascund în spatele unui nume virtual, doar pentru că nu au curajul să îţi spună în faţă cine sunt. Cred că m-am plictisit într-o măsură mai mare şi de blog în sine. Să nu mai spun de toţi cei care simt nevoia să-şi reverse propriile frustrări în capul meu.

În momentul ăsta stau turceşte, vă rog să mă judecaţi, pentru că la asta vă pricepeţi. Şi vă rog să-mi spuneţi voi cam ce am voie să scriu sau nu aici. Sau cum am voie să mă comport. Poate că nu mai am şapte ani, dar din moment ce deranjez atât de mult o mână de oameni, probabil că au tot dreptul să mă reeduce după chipul şi asemănarea lor. Da, să curgă mailurile şi spamurile. Oricum sunt mult prea ocupată cu viaţa reală pentru a vă băga în seamă.

Singurul lucru bun din chestia asta este că într-o zi voi scrie un roman pe care o să-l dedic tuturor cretinilor, frustraţilor etc, aşa cum a făcut şi Stanley Bing la începutul cărţii „Sun Tzu era un biet mototol”. O, şi vă mulţumesc de acum pentru că îmi întăriţi caraterul şi îmi daţi posibilitatea de-a vă urî. Cred că aia va fi o carte foarte bună 😀

Nu dorm, n-am murit!

De dormit… nu prea îmi mai aduc aminte ultima oară când am dormit cu adevărat. Cred că a fost cu foarte mult timp în urmă. Dar să lăsăm asta.

Azi a fost ziua lui X. Melodia i-o dedic la final 😀

Apoi, pe siteul TVR a apărut ştire despre Premiile Lili. Bravo organizatorilor!

Despre Războiul Reginelor s-a vorbit şi în revista Ioana.

Am luat premiul de dramaturgie de care sunt foarte mândră 😀 Doar că din pricină de… mă rog, am realizat mai greu.

Andrei Crivăţ îmi lasă pe mess că Lala e… am uitat cum a zis, dar cred că fenomenală e sinonim cu ce a spus el.

Adevărul e că Parfumul Văduvei Negre e gata de ceva timp, dar aştept să-mi spună Bogdan părerea lui. După cum am spus, ţinând cont că sunt foarte multe personaje reale, nu sunt prea sigură dacă-mi place. Pentru că în afară de Lala, restul personajelor au trebuit împinse de la spate, iar asta îmi pune multe semne de întrebări. Aşa că nu ştiu ce să zic, s-ar putea să nu-mi prea placă. Asta-i viaţa. Dar dacă Bogdan zice că e ok, atunci chiar e. Pentru că el e cu chestiile poliţiste. Desigur, dacă mai zice şi George Arion, atunci puteţi vorbi cu mine numai prin PR-ul meu. Vă alegeţi între Iulia şi Andreea 😛 Care vă place vouă.

Normal, aştept şi părerea Crinei, a lui Darius şi a Luciei. Cu toate că de Lucia îmi e frică.

Nu ştiu când o să reintru în normal. Poate zilele astea. Momentan tot cu drumurile sunt prinsă. Dar ce-i drept, azi mă simt puţin mai odihnită. Poate şi pentru că a fost ziua lui X şi am fost iertată de anumite sarcini obositoare.

Dar de revenit voi reveni şi voi continua şi Sărutul Morţii. Mare thriller, mare. Vă promit. Chiar de-ar fi să scriu la el şapte ani, să nu mai zică lumea că doar Tolstoi poate 😛

Cu cititul… greu, dar am cumpărat. Ei bine, zilele astea citit a însemnat poveşti de Wilde. V-am spus doar că n-am timp de lecturi nemăsurate. Şi tot în ultimul timp am fost online, când am fost, datorită laptopului micuţ. Adică un deget pe două taste, cum îi spun eu. Şi datorită netului de la orange, care ar merge foarte bine în oraş, dar eu nu prea am stat la oraş 😉

 

Şi acum să revenim la Xreder. N-am chefuit, dar am băut vin de Târnăveni şi am închinat în cinstea lui Ion Borgo 😀

Să-i dăm lui X şi o melodie, că o merită: