Aproape gata

vaduva-neagra

Încă două capitole, mai mult cu explicaţii. Apoi o recitire, ceva corectură stilistică şi alta gramaticală şi-i gata. Da, tiza lu’ Indicii.

Nu vă spun dacă a murit sau nu Preşedintele. Vedeţi voi, că de aia e carte.

Nu vă spun nici ce bloggeri au murit şi nici ce bloggeri au ucis. Că tot de aia e carte.

Nu vă spun nici măcar pe cine a mai dus Lala în pat. Că s-a dezis de Bogdan. De fapt, prea mult, nene, mai era nevoie şi de alţii. Cu siguranţă nu veţi afla nici ce a păţit Darius, că el le-a păţit cel mai rău 😆 – iar mă înjură un an. Şi nu vă spun nici de cine e îndrăgostită Lala de mai bine de şase ani. Oricum e un fel de dragoste imposibilă. Dar vă spun altceva, cu siguranţă următoarea carte cu Lala va fi un thriller. Unul lung şi greu. Am deja subiectul, pentru că mi l-a furnizat prima carte. Va fi cu mafie, da. Şi cu multe nebunii. Multe şi rele. Puteţi să vă închipuiţi că până acum Lala a jucat în serial, iar acum e cazul să dea reprezentaţii la cinema. Şi în principal, nici fragmente nu vă dau, pentru că aş dezvălui prea multe. Şi e foarte distractiv pentru că majoritatea nici nu ştiu cine e şi cine nu e în carte. Iar văduva neagră e o amintire, în caz că vă întrebaţi. A, şi avem şi o cobră. Şi ceva oameni spitalizaţi. SRI şi SPP. Ziarişti ameninţaţi. De fapt, toată ţara va înnebuni când va afla. Cum ce? Treaba mea 😀

Şi cam gata, într-o săptămână e întreagă. Apoi urmează ochiul critic şi o altă foială, şi gata de tot. Na. Şi ca să nu mă mai omoare Geocer, fie, voi lansa şi la Piteşti, într-o zi 😀

Reclame

Şi dacă moare Preşedintele?

Hei, nu ăla real, nu vă bucuraţi sau întristaţi, după caz. Că nu e cazul. Al nostru, adică ăla real nu vrea nici măcar să ne scutească, dar să mai viziteze şi lumea cealaltă?

Eu nu de ăsta vorbesc, ci de ăla din carte. Cum care? Aia cu Lala. Nu ştiu dacă moare Presidentul ori ba, dar i se întâmplă ceva sigur. Vă întrebaţi acum, desigur, ce treabă au bloggeri cu politica. Ei, treaba mea, ce vă băgaţi? Ştiu eu ce treabă au. Nici măcar ei nu ştiu că eu ştiu. Că au avut încredere în Iolanda Ştireanu, dar ea mi-a spus tăt 😉

O să ziceţi că am fost influenţată de evenimentele recente. Niet, de mult voiam să îi fac ceva Presidentelui, uite aşa, de rea. Dar vă promit că eu nu-i fac nimic, Lala e cu capsa. Şi ăleia când i se pune, ştiţi şi voi cum e ea. Dacă nu ştiţi asta este, dar şi dacă ştiţi, bănuiţi că nu-i de joacă.

No, trebuie să vă spun că acest roman e din jumătăţi, una cu două crime, alta cu nouă. Exagerez, desigur. Dar o să aveţi impresia, după primele şaizeci şi ceva de pagini, că aţi plonjat în altă carte, chiar dacă sunt aceleaşi personaje. Uite mi-a venit aşa, că doar am rescris-o de patru ori până la urmă, aşa că era cazul să o fac să-mi placă şi mie cât de cât, nu numai celor ce-o citesc. Şi aşa am ajuns să fac. Cred că în curând, părerea mea, Lala se va confrunta cu un criminal de facebook. Şi cred că omul ucidea pentru că nu mai suportă jocul Farmville. Ei, voi ce ziceţi? 😀

Şpe oameni vor să te cunoască.

Asta mi se întâmplă de vreo două săptămâni. Primesc un mail de la un domn prin care mi se comunică că 15 oameni vor să mă cunoască. Că au vorbit ei aşa după ce au citit Indicii Anatomice şi că vor să mă cunoască. Să vadă dacă Lala e Oana. Le-am spus că n-are rost să facem o întâlnire, pentru că Lala nu e Oana şi apoi nu am chef să mă transport până în Bucureşti doar aşa, să cunosc 15 oameni.

Domnul respectiv îmi spune că oamenii ăia vor să înveţe de la mine. Ce?! Că sunt un model. Pentru? Şi alte asemenea.

Îi explic cuuvincios că nu vreau să fiu un model pentru nimeni. Că n-au nevoie de mine pentru a citi o carte, că am cunoscut suficienţi oameni prin mediul virtual şi că nu îi pot cunoaşte pe toţi, şi nici nu vreau. Ultimul mail a venit aseară şi m-a scos din sărite: „Nu îţi e milă de ei?”. Păi, frate, ce sunt eu Maica Tereza? De ce mi-ar fi milă. Sunt pe moarte? Au vreo boală incurabilă? Mi se spune că nu, dar vor cu orice chip să mă cunoască.

Îi explic că nu mă pot întâlni aşa cu şpe oameni despre care nu ştiu nimic. Apoi, pentru chestiile astea există lansări şi alte evenimente. Nu. Serios nu. Nu vreau nici să fiu model – pe bune, nu aveţi pe cine copia, nu sunt deloc aşa cum mă vedeţi voi, veţi fi dezamăgiţi – şi nici cu mila nu prea le am. Nici statutul de vedetă nu mă încântă, şi nici de la firme de lux nu mă îmbrac. Aşa că nu aveţi ce lua bun de la mine. Am mai multe defecte decât un om normal şi nu îmi dau întâlniri oarbe indiferent de argumente. Chiar discutam ieri cu Mana despre întâlnirile astea internautice. Şi am decis că noi suntem cele care decid dacă cineva merită sau nu, şi chiar şi aşa poţi avea surprize neplăcute.

Şi apoi cine îmi garantează mie pentru aceşti oameni? Mă puteţi numi paranoică, încrezută sau cum mai vreţi, dar sincer nu mă pot întâlni cu toţi cei care cred că au anumite sentimente de un anumit fel faţă de mine. În plus, am mai spus şi o repet, nu sunt o persoană prea comunicativă. Îmi trebuie mult timp să mă conving că vreau să văd un singur om. Că vreau să-l ating şi să-l cunosc ceva mai în profunzime. Altfel riscăm ca eu să devin agresivă sau să nu scot nici un cuvânt, iar atunci nu m-aţi cunoaşte absolut deloc. Aşa că mai lăsaţi-mă în pace cu prostiile astea. Abia am timp de prietenii mei, de oamenii pe care vreau cu adevărat să-i văd şi să-i întâlnesc. Nu vreau să fiu prietenă cu toată lumea şi nici să îi cunosc pe toţi. Am şi eu o limită. Aşa că STOP!

P.S: Crinei îi e lene să-şi viziteze propriul blog. I-am spus că o trădez. Aşa, să se înveţe minte 😀

Bună, sunt Lala

UPDATE: UN ALT INTERVIU

Adică Iolanda Ştireanu. Mă cunoaşteţi, sunt detectiv. De fapt, mai corect ar fi: sunt nebună. Un psihiatru, odinioară, a spus că sufăr de melancolie depresivă, dar să fim serioşi, nu sunt Eminescu. Problema nu a pornit neapărat de la mine, ci de la faptul că am trăit alături de o mamă schizofrenică. Nu am ajuns în poliţie pentru că aş fi vrut să fac dreptate în lume, ci aşa a fost să fie. Uneori soarta ştie mai bine ce ne trebuie. Dacă eu nu am ştiut, măcar ea.

Am trecut prin multe, iar în cele din urmă am ajuns să nu mai ies din casă. Asta se numeşte agorafobie, teama de spaţii deschise. Nu cred că m-am vindecat, cu toate că acum sunt în Ibizia şi mă gândesc la crima din Satu Mare. Crina şi Bogdan erau mult mai simpatici decât cei pe care trebuie să-i confrunt acum.

La Satu Mare s-au întâmplat multe, din păcate anumite lucruri pe mine m-au marcat. Oare de ce trăiesc mereu în trecut şi nu îmi pot vedea de prezentul meu? Ce o să se întâmple cu mine până la urmă?

Sunt nehotărâtă în multe privinţe. Atât viaţa mea personală, cât şi cea profesională, a luat-o razna.

Crima de la Satu Mare am rezolvat-o, dar voi? Ei bine, veţi avea în curând ocazia să vă puneţi mintea la contribuţie. O veţi cunoaşte pe Crina cam aşa cum e ea în realitate şi 60% din Bogdan. Eu sunt un personaj de ficţiune, cel puţin aşa cred. Încă nu am lămurit întru totul treaba asta. Dar poate îmi descoperiţi voi adevărata identitate. Dacă am vreuna.

Celelalte personaje sunt tot de ficţiune, dar inspirate din realitate. Sunt chiar curioasă să văd pe cine descoperiţi.

Acum vă las, am un alt caz de rezolvat.

Pentru un timp îndelungat…

Zilele astea m-am tot gândit la scris, la ce înseamnă să fii autor, la muncă în general. Aşa că am decis, cred eu cel puţin că am decis. După „Indicii anatomice” voi încerca din răsputeri să duc la final „Lumea pierdută”. Apoi, cu sudoarea frunţii, voi trece din nou peste „Regina elfă”, ca pe urmă să fac o pauză îndelungată. Nu, nu de scris propriu-zis, doar că am ce publica vreo 5 ani de aici înainte. Probabil că mă voi dedica mai mult îmbunătăţirilor şi voi începe un proiect amplu de TEATRU.

Nu vă mâhniţi, nu vreau să public teatru sau să-l duc pe vreo scenă, pur şi simplu o fac pentru relaxare.

Voi relua, de asemenea, „Povestea comentatorului”, unde fiecare va veni cu o idee pe care eu o pun în practică, apoi, tot fiecare, va spune ce îi place şi ce nu. Adică voi, cei mulţi, cititorii, veţi avea menirea de-a mă ajuta să-mi îmbunătăţesc stilul. Şi jur că voi face urât dacă nu o veţi face. Tocmai de aceea, vreau o idee pentru săptămâna viitoare. ATENŢIE: trebuie să fie o idee pentru proză scurtă. Nu voi putea scrie romane pe blog, oricât de mult aş vrea eu. Deci DEAL? 😀

 

Încă mă mai gândesc dacă să mă apuc ori nu de „Regina zâna şi…” şi ceva 😛 De fapt am cam multe titluri în cap. La început au fost cavalerii zodiacali, dar ar fi trebuit să explic prea mult apariţia celor treizeci şi şase de zodii 😀 Pe urmă mi-am adus aminte că am inventat o nouă rasă, iar în mintea mea povestea a început să prindă contur în cu totul alt fel, ţinând cont că în partea a patra va trebui să mă leg de visul zânei din partea a doua, va fi destul de complicat.

 

Oricum, ideile mele stau la păstrare într-un folder al lui Bogdan. Cum numai lui îi pasă de ce îmi trece mie prin cap – şi chiar dacă nu îi pasă, se preface bine – trebuia să le dau cuiva în grijă. Nu de alta, dar le uit.

Aşa că probabil va fi o pauză mare între a scrie cu adevărat şi a publica.

Încerc o îmbunătăţire a mea, chiar dacă sunt la vârsta căpoşeniei maxime, trebuie să o fac. Să încerc să trec peste ăia de nu ştiu a ţine pixul în mână dar emit păreri şi peste cei care nu pot lectura ce scriu eu până la capăt. Din păcate eu am fost educată să duc până la capăt orice lectură, indiferent dacă-mi place ori ba. Pentru că ceva bun tot găseşti până la urmă, nu poate fi totul un dezastru. Dar deh, ce te faci cu educaţia celorlalţi? N-ai ce. Asta-i viaţa.

 

Oh, şi trebuie să vă anunţ că „Indicii anatomice” va avea, înainte de publicare, vreo patru critici importanţi. Normal, cele două personaje reale… mai sunt reale, dar nu o să le dau drepturi 😀 – Cella, şi Lucia Verona. Că aşa vreau eu. Adică vor fi patru oameni care vor avea dreptul să îşi pună amprenta. No, nu mai e mult până termin, şi nici nu va fi o cărţuloaie din aia de peste două sute de pagini. Nu, va fi chiar o carte poliţistă, destinată petrecerii timpului liber. O carte ce poate fi citită în trei ore şi menită să relaxeze cititorul. Şi da, Iolanda Ştireanu nu se va opri aici, abia s-a descoperit pe sine. Nu o putem lăsa fără cazuri, n-ar fi corect. Sper ca în curând, Iolanda Ştireanu (Lala pentru prieteni) să devină unul dintre detectivii naţionali. Visez eu prea mult? Nu cred.

Un fragment cu Bogdan =))

S-a trezit târziu, după o noapte zbuciumată. Adormise lângă ea. Îşi amintea perfect. Lala leşinase imediat după ce Violeta plecase. El alergase, Carmen ţipase şi doi oameni reuşiseră să creeze panica secolului. Apoi el o luase în braţe şi o pusese în pat, în timp ce Carmen chemase doctorul. Doctorul le spusese s-o lase să se odihnească. Doar o răceală ce se manifesta ciudat. Bogdan n-a reuşit să se despartă de ea şi, cum, necum adormise ţinând-o în braţe.

Dar se trezi singur, în patul ăla enorm, şi uşor debusolat. Ea nu era acolo, dar cel mai rău era că Lala avea să se isterizeze imediat ce avea să-l vadă.

Ieşi uşor din cameră şi se repezi la baie. Se spălă aşa cum reuşi şi ieşi încercând să pară spăşit, cu toate că ştia că nu e vinovat cu nimic. Doar adormise şi nimic mai mult. Trecu de zidul rotund ce adăpostea bucătăria, şi văzu că nu e nimeni în camera cea mare. Probabil era în bucătărie. O clipă se gândi să alerge spre uşă şi să fugă, dar nu voia să pară un laş. Inima i-o luă la trap. Se apropie uşor de bucătărie, dar nu auzi nici un glas.

Intră şi o zări pe Carmen preparând cafeaua.

– Ce s-a întâmplat?

Carmen tresări.

– Eşti nebun, domnule? Puteam să fac infarct.

– Unde e Lala?

Bogdan simţi că se topeşte, dacă i se întâmplase ceva rău?

– Pe scară, răspunse femeia cu un zâmbet larg pe chip.

– Pe scară? se miră Bogdan.

– Stai aici, îl trase ea de mână, nu vreau s-o sperii.

– Dar cum s-a întâmplat?

Bogdan se aşeză. Mirosul cafelei îi gâdilă nările. Carmen nu aşteptă să i se spună pentru a-i servi cafeaua şi a-i da un Kent lung.

– S-a trezit, începu Carmen, şi s-a repezit spre uşă. La început m-am speriat. Dar ea a rămas lipită de zid un timp, cred că i-a fost tare frică, după câteva minute a închis uşa şi a început să se plimbe pe palier. Nu îndrăzneşte să coboare, dar e un început.

– Crezi că e bine?

– Da, cred că e bine.

Uşa de la intrare tocmai se trânti. Bogdan îi auzi paşi şi inima i se strânse. Acum avea să ţipe la el. Lala intră în bucătărie. Nu avea pe ea decât un dezabie negru ce abia îi acoperea fundul. Iar ea radia.

– Ai văzut? Ai văzut, Bogdan?

El îi zâmbi. Încă era şocat.

– Am reuşit, am reuşit singură. Nu mi-a fost prea teamă să ştii.

Îi sări în braţe şi îi sărută fruntea. Bogdan era din ce în ce mai încurcat.

– Te simţi bine?

– Bine? sări Lala. Mă simt minunat.

P.S: Mare şi tare anunţ că azi, la 21:30 voi fi executată public pe blogul Luciei Verona 😀 Pentru a participa la executarea mea, trebuie să citiţi tentativ de piesă de teatru de aici şi să comentaţi la Lucia. Mamăăă, o să fug de acasă 😛

Ştiu cine e criminalul

02

 

 

 

 

 

 

 

Îi ştiu numele, prenumele şi meseria, ba chiar şi motivaţia. Sigur că vorbesc despre „Indicii anatomice”, că doar nu despre cai verzi pe pereţi – mă rog, şi despre asta.

Până acum am doi morţi, două victime, să mă exprim în termeni specifici. Una din victime am găsit-o, şi pot să vă spun că nu arată prea bine. A doua… eh, încă se mai împrumută organe din trupul ei, probabil că asasinul o ţine undeva într-un frigider.

Crina va fi în pericol. Culmea, în loc să se prindă Lala – adică detectiva – roşcata se prinde înainte. Criminalul îşi dă seama şi el că roşcata (elfa) ştie, aşa că… Desigur, nu ştiu exact ce va horărî domnul asasin, probabil că va lua el o decizie.

A, am uitat să vă spun. În tot acest timp, Bogdan e terorizat de mesaje de ameninţare. Culmea e că nimeni nu crede că e într-un pericol real. Aşa să fie? Habar nu am. Oricum, Lala e prea ocupată cu trecutul ei, prezentul e doar o portiţă de scăpare din mrejele trecutului. Ce şi cum se întâmplă? Am o vagă idee, dar nu mizez şi pe ceea ce îşi doresc personajele. Aţi văzut ce nasol e când personajele îşi iau povestea în propriile mâini? Aproape că te simţi folosit. Nu mai înţelegi nici tu nimic. Aşa îmi dau seama că personajele mele doar se folosesc de mine pentru a le spune povestea. Dar eu n-am nici o legătură. Hmm, ciudat. Dar momentan mă complac 😀

Probabil că într-o lună şi jumătate cartea va fi gata. Apoi urmează să fie trecută prin mâna celor doi protagonişti reali. Cu toate că nu o să le dau posibilitatea de-a schimba ceva. Indiferent că le convine ori ba. Apoi, desigur, urmează o surpriză. Ba cred că surpriza o veţi avea înainte de-a termina eu cartea. Şi la Gaudeamus vă aştept cu ea – vorbeam despre carte, desigur.  

No, planul e făcut. Contractul e semnat, mai mult nu pot nici eu.

Ah, da, în iunie voi începe o nouă carte. În sfârşit, la patru mâini. Da, o carte pe care o voi scrie cu Bogdan. Nu, nu vă spun despre ce e vorba, dar o să râdeţi mult, asta vă promit. Până atunci vă mai plictisesc cu „Indicii anatomice” Ei? Hai că nu stau chiar degeaba 🙂

Şi da, Reginele au întârziat un pic. Dar ţinând cont că trebuie să iasă multe cărţi în perioada asta, puţină întârziere nu strică.

Vorbim!