Mai şi lansăm

A scris multă lumea, s-a povestit, s-a spus, s-a, s-a… Nu mai am nici răbdarea necesară de-a da linkurile.  Sunt toate pe facebook în grupul „Sărutul Morţii”. Dar să vă povestesc şi eu…

Sărutul Morţii a avut prima lansare la Piteşti – vă anunţ mâine când e cea de la Curtea de Argeş -. Lume multă, câtă frunză, câtă iarbă s-a adunat la Librăria Mea – ceainăria de pe strada Crinului -. Dar pe lângă lume multă şi bună au fost, în afară de mine şi Andra şi patru dintre cei mai mari autori de crime: Lucia Verona, George Arion, Monica Ramirez şi Bogdan Hrib. Ivona Boitan ar fi ajuns şi ea, dar nu s-a mai putut, dar noi ştim că a fost acolo.

Mulţumiri speciale se îndreaptă spre Candice Luana Dragotă şi Simona Ionescu care au venit direct de la Bucureşti pierzându-se puţin prin labirintul piteştean.

Dar a fost o lansare mişto. În aburi de ceai şi cafea lumea s-a strâns. Am vorbit, am avut chiar şi dialog – prea mult şi fără rost pe alocuri – şi am râs pe săturate.

Cred că de mult n-a mai fost o acţiune atât de mişto la Piteşti cu atâţia bucureşteni la prezidiu 😀

Am prezentat fiecare ce am putut şi ne-am văzut de ale noastre. Am şi vândut, am dat şi autografe. Mai mult găsiţi pe la alţii, cum spuneam sunt şi prea obosită şi fără inspiraţie pentru a bate pasul pe loc. Aşa că vă las cu câteva poze şi cu o oarecare promisiune că voi reveni asupra subiectului. Bine, nu sunt convinsă că se va întâmpla, dar vom vedea.

http://www.simonaionescu.ro/?p=3694

http://can-gurul.blogspot.com/2011/05/lansare-de-carte-thriller.html

http://geocer.ro/2011/05/oana-pistolara-si-arion-nostalgicul.html

http://adapavel.wordpress.com/2011/05/06/libraria-mea/

http://emapirciu.blogspot.com/2011/05/lansare-de-lansare.html

http://enache.biz/2011/05/07/sarutul-mortii/

http://www.ziarulargesul.ro/index.php/cultura/oana-stoica-mujea-a-treia-carte-politista.html

http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=22409&Itemid=377

http://ralucanicula.blogspot.com/2011/05/s-lansat-sarutul-mortii.html

http://www.epitesti.ro/stiri/stiri/oana-mujea-si-a-dezvaluitsarutul-mortii.html

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mulţumiri speciale Foto Club Trivale!

 

 

 

Reclame

Viaţa ca o tablă de şah

De asta îi place lui Vali Badea şahul, pentru că seamănă cu viaţa. Şi cum să zic eu că nu are dreptate? Pentru că are.

Am aflat unul de celălalt datorită altora, evident. Cum ar fi Ciutacu sau Lilick. Or mai fi fost şi alţi oamenii care ne-au îndemnat să ne băgăm în seamă. Bine, recunosc, eu sunt o lady, Vali şi-a călcat peste orgoliul incomesurabil şi m-a apelat. Şi recunosc, ca de fiecare dată, că am fost destul de reticientă în ceea ce-l priveşte. – Acum iar o să îmi zică două de dulce pe mess, dar asta-i viaţa 😀 – Un puşti anti Băse, am gândit atunci. Aşa şi? Cu ce e el mai special faţă de alţii? – Sigur că nu e un puşti, pentru că mi-a atras atenţia în privinţa asta –

Şi curând am descoperit din online aşa: se crede arogant, neimpresionant, eu chiar sunt dar nu mă laud. Se crede mai inteligent decât media. Nici asta nu m-a impresionat, pentru că na, toţi se cred mai deştepţi decât media. Iar pe net nici nu e aşa dificil să pari astfel. Dar totuşi m-a incitat, pentru că în creierii nopţii – şi vorbim de ore matinale, 3, 4 – aveam discuţii politice. Adică el vorbea. Că eu eram la ora de studiu. Şi până la urmă am zis că „puştiul” s-ar putea să nu se laude şi chiar să aibă o inteligenţă peste medie – probabil de aia tot insistă să-mi arate creierul lui 😀 -.

Aşa că atunci când am auzit că vine la Bucureşti am zis că-i musai să văd cu cine puii mei vorbesc.

Că drumurile vieţii şi norul buclucaş (apropo, încă n-au apărut ochelari de nor?) nu ne-au dat posibilitatea să ne vedem la Bucureşti, nu fu bai. Pentru că, printr-un semn divino-ateist domnului i s-a stricat maşina în Piteşti. Şi aşa am reuşit duminică seara să-l duc la o ciorbă 😛

Ce am constatat? Omul chiar e arogant şi chiar e genial (facem un club al aroganţilor, material am avea). Nu vorbeşte pe lângă. Ştie întotdeauna despre ce vorbeşte. E un pic narcisist. S-ar putea să fie şi mai mult. Şi mi-a făcut o mare onoare 😀 Da, m-a lăsat să-i port, câteva secunde, ochelarii. O să vă întrebaţi şi ce mare lucru? Păi, în primul rând că m-a forţat şi în al doilea rând că el nu îşi dă ochelarii nimănui. Şi ar mai fi şi al treilea. E obsedat de obiectul ăsta. Are vreo sută de perechi şi le ţine cu sfinţenie. Nu, nu are probleme cu vederea, dar v-am zis că-i obsedat 😀 Şi aşa i-am dat autograf, pe ochelari. Nu e ingenios?

Şi pentru că mi s-a părut mie că ar mai merita o cafea, luni, imediat ce m-am eliberat din alte cele, l-am dus la Librăria Mea şi i-am arătat unde se întâlnesc bloggeri piteşteni. Se aude Geocer? Cu ocazia asta Vali a zis că şofez bine, chiar dacă luni eram pe maşină de închiriat cu a cărei frână nu mă puteam obişnui deloc. Dar i-a plăcut lui că nu sunt fricoasă şi că mă bag. Şi încă am fost cuminte că n-am vrut să omor omul prin Piteşti 😛

Concluzia? Peste doi, trei ani Ciutacu se va confrunta cu unul mult mai arogant decât el. La genialitate îi las mai mult, că încă e „puşti”. Dar mai avem unul în devenire. O, Doamne, şi-i place fizica cuantică. Şi recită din Shakespeare în limba lui maternă.

Să mai ziceţi voi că prin românica nu mai sunt şi tineri de valoare. Ba iată că sunt. Cam puţini, dar buni.

Şi aşa m-am ales cu un nou prieten genial 😉

 

UPDATE: La Prwave, cărora le doresc „La mulţi ani şi viaţă lungă!”, a apărut un nou episod din „Inocentul”. Despre asta vă va spune imediat şi Lala.

 

 

Începând cu începutul

1 Da, era seară, adică chiar seara trecută. Şi nu numai întunericul de afară îmi dezvăluia că e târziu, dar şi glasul lui Ciutacu ce se auzea undeva în fundal, urmat de al lui Crin Antonescu şi Mihai Gâdea. Stăteam tolănită şi citeam la cartea asta, când sună telefonul. Eram la pagina 87. Automat că mi-a rămas în minte pagina, doar mă duceam să răspund la telefon. Tocmai începea „În gura presei”. Aşa mi-am dat seama că suntem în jurul orei 23. Atunci când sună telefonul la ore din astea, automat mă gândesc că a murit cineva şi începe să mi-o ia inima la goană. M-am uitat pe ecranul telefonului, număr ascuns. În fine, zic, şi răspund.

Glasul unui bărbat mă întâmpină: „Bună seara, aveţi un televizor pe lângă dumneavoastră?”

„Am”, zic eu, dar cred că aveam un glas cavernos şi iritat.

„Puteţi da pe OTV?”, zice el.

„Nu ţin acest post în tv-ul meu”, spun eu.

„A, ce păcat. Sunt Gabriel Fătu şi tocmai aţi pierdut zece milioane”.

Prrrr, ce să-ţi spun. I-am zis bine şi pa şi mi-am văzut de lectură.

Ideea e că mi-am dat seama imediat că e ceva cu bani de la vreo televiziune din asta cretinuţă. Mă rog, de când m-a întrebat dacă am televizorul lângă mine. Apoi, aveam OTV-ul pe celălalt televizor, din cealaltă cameră, dar nu mi s-a părut necesar să mă deranjez. În plus, cum dracu’ de au numărul meu de telefon? Care e şmecheria?

Şi aşa de dimineaţă aflu eu că OTV-ul are o emisiune care se numeşte „Milionarii de la miezul nopţii”, dar totuşi, nimeni n-a ştiut să-mi explice faza cu numărul meu de telefon. Trebuie ţinut cont că nu dau sms-uri la numere din alea mici, nu sunt abonată pe niciunde, n-am sunat în viaţa mea la nici un post TV. Şi atunci? Dacă-mi explică cineva îi dau o bere.

Până la urmă m-am întors la cartea mea şi am şi terminat-o. Era mai interesant acolo 😉

 

2 Logica mea livrească e în afara oricărei logici.

Mă gândeam aseară că prea rar deschid sertarul cu minuni, dar iată că o mai fac uneori şi descopăr că aş fi vrut să citesc de ceva vreme cartea aia, dar sertarul era închis 😀

Să vă explic. Eu mă duc şi cumpăr câte un teanc de cărţi de obicei. Aşa că apoi mă aşez în maşină şi le împart: asta merge acasă, asta rămâne în maşină. Dintre cele ce rămân în maşină una stă pe bancheta din spate restul se duc în portbagaj. Când ajung acasă, cu celelalte cărţi, unele ajung pe noptieră, altele în sertar. Abia după ce ajung să le citesc pornesc spre bibliotecă. Şi aşa am dat aseară de cartea despre care vă povesteam. Şi nu m-am putut abţine să nu spun trei vorbe despre ea, cu toate că înainte am citit cartea asta. Dar rămâne pe mâine să vă spun ce şi cum.

Cartea din maşină pe care o citesc acum e „Scurtă discuţie cu o mumie” a lui Poe. O colecţie de povestiri. Vă spun eu şi despre aia, doar că, aşa cum îi zice Xreder, „Cartea maşinii” poate avea şi două spătămâni până o dau gata, ţinând cont că din ea se lecturează când îmi beau cafeaua sau când mă duc să-mi spăl maşina.

Mă rog, şi „Geneza” a făcut parte tot din proiectul „Cartea maşinii”, dar pe aia am terminat-o în restaurant, simţind că nu mă pot dezlipi de ea.

 

3 Ceea ce e mai important rămâne la urmă.

Azi la 19 ne întâlnim din nou la „Librăria mea” să dezbatem „Sex cu femei” şi „Cronica unei morţi anunţate”. Puteţi veni şi cu tema nefăcută, nu se supără nimeni. Data viitoare, cu siguranţă, veţi veni cu lecţiile la zi.

Şi îi mulţumesc Ioanei că m-a chinuit cu lectura e-book 😛 Partea proastă e ca la un moment dat nu-mi mai dădeam seama dacă citesc tot cartea aia sau e alta, dar m-am lămurit 😉

Cam asta e

UPDATE: SOMALIA E IN TIMISOARA 

  Ei bine, v-am promis că public ceva despre Rocha ca să-l puteţi lua la întrebări. Aşa am primit, aşa vă dau. Nu stau să pun diacritice nici bătută, am şi altă treabă de făcut. Eventualele greşeli vă rog să le semnalaţi drept la tritonici, eu doar dau copy/paste.

    Luis Miguel Rocha Despre Autor: Luis Miguel Rocha s-a nascut in Portugalia, la Porto in 1976. Studiind stiinţe umane, a lucrat mai apoi in departamentul de producţie pentru televiziunea TVI. A petrecut mai apoi caţiva ani la Londra supervizand scenarii pentru diverse case de producţie britanice. In acest moment, scriitorul se dedica exclusiv scrisului si isi imparte timpul intre Porto si Londra. Primul sau roman, Um Pais Encantando, a fost publicat in 2005 .

   Traducerea spaniola a romanului, La Muerte del Papa, este o versiune usor modificata a originalului O Ultimo Papa. Pentru aceasta, autorul si echipa editoriala au lucrat impreuna pentru a face romanul sa se apropie de genul thriller. Traducerea spaniola a romanului La Muerte del Papa este o versiune usor modificata a originalului O Ultimo Papa. Adresa sa de blog este http://www.luismiguelrocha.com/portal/

   Adresa site-ului personal este http://www.luismiguelrocha.com/futuro.htm

   Cel mai recent roman al sau, The Holy Bullet ( Bala Santa ) – Papa trebuie sa moara reprezinta inca un thriller rapid despre Vatican, amestecand faptele cu fictiunea si plecand de la teori infricosatoare , fascinante, dar plauzibile. De data aceasta intrebarea este : Care este adevarul din spatele asasinarii esuate asupra Papei Ioan Paul al II-lea care a avut loc in 1981? Cum a putut avea loc? Cine era acel om – Mehmet Ali Agca, cel care l-a impuscat si ranit serios pe Papa si care momentan e in inchisoare? Ce forte secrete controleaza Biserica Catolica? Volumul a fost tradus deja in 5 limbi.

   Ultimul papa Intriga: Romanul Ultimul Papa combina fapte reale si fictiune intr-o povestire palpitanta centrata pe moartea misterioasa a Papei Ioan Paul I in 1978. Relatari din presa din perioada respectiva constituiau un tablou incetosat a ceea ce s-a intamplat cu adevarat cu Sfintia Sa. Chiar si rapoartele din perioada respectiva erau controversate. Ultimul Papa s-a dezvoltat din aceste incosistente. Cartea lui Rocha dezvolta aceste teorii ale conspiratiei intr-un thriller incitant.

   Povestea se constuieste pe doua coordonate, aparent fara legatura intre ele : 1978. Pe data de 29 septembrie, lumea se trezeste cu vestea socanta a mortii subite a lui Ioan Paul I, ales papa cu doar treizeci si trei de zile inainte. Reactia oficiala a Vaticanului reteaza orice speculatie in legatura cu cauza unui incident neasteptat: papa, spun ei, un om cu o sanatate subreda, a suferit pur si simplu un atac de cord. 2006. Sarah Monteiro, jurnalist, se intoarce acasa, la Londra, in urma unei vacante. Acasa o asteapta un plic care contine doua documente ciudate: o lista de nume si un mesaj codat. Din acest moment, viata lui Sarah este in pericol. Se trezeste in mijlocul unei conspiratii care implica conducatori religiosi fara scrupule, politicieni corupti si mercenari pregatiti sa-si vanda sufletele celei mai bune licitatii.

   Povestea incepe in Vatican cand un cleric imbracat intr-o haina neagra se aventureaza prin camerele sacre ale Arhivelor Secrete . Cititorul este imediat prins de aceasta scena intriganta. Monseniorul se opreste pe moment pentru a pune niste hartii ingalbenite intr-un plic . Cand pleaca din Arhive, se intalneste cu un strain care il urmareste pana pe strazile Romei. Dupa ce e impuscat de catre strain, si inainte de a fi bagat intr-o masina, el reuseste sa introduca plicul intr-o cutie postala. Intre timp , in orele diminetii aceleiasi zile, sora Vincenza prepara cafeaua pe care sa i-o duca noului Papa, Ioan Paul I, ales cu numai 33 de zile inainte. Atunci cand se intoarce 15 miunute mai tarziu sa ii dea Papei medicamentele, taviţa arginitie pe care o lasase in faţa usii este neatinsa. Dupa ce intra in camera pentru a il verifica , il gaseste pe acesta mort.

   Soarta misteriosului plic este scoasa din nou la lumina atunci cand Sarah Monteiro, o juralista in Londra, se intoarce din vacanţa pentru a gasi acel plic indesat in cutia ei postala. Paginile ingolbenite din plic conţin nume nefamiliare si un mesaj codat. Iniţial ea nu e preocupata de aceasta lista, pana cand un strain intra in casa ei , si isi da seama ca lista aceea a pus-o in pericol. Cand incearca sa afle seminfiatia listei , decopera ca aceasta contine de asemenea cheia pentru accesul la cel mai inalt nivel de coruptie din Guvern si Biserica. Lista include posibil si numele tatalui sau . fuge pentru a scapa de pericolul posibil , si se apropie de o figura fantomatica, pe numele sau de cod Raphael. El promite sa ii dezvaluie inţelesul ascuns al listei si motivul pentru care ea este implicata. Sunt prinsi intr-un vartej al terorii si al inselatoriei in timp ce incearca sa afle ce s-a intamplat in timpul scurtului regim al Papei Ioan Paul I si cine a beneficiat de pe urma morţii acestuia.

   Acţiunile CIA-ului si ale Mafiei italiene sunt uimitoare , acestea fiind implicate in politicile Vaticanului. Autorul asigura ca acesta implicare nu mai este aceasi si in zillele noastre. In aceasta poveste, organizaţia religioasa P2 are o putere extrema in interirul Vaticanului. Cartea incearca sa dezvaluie ce s-a intamplat cu adevarat in cele cateva zile de conducere a lui Ioan Paul I, planurile cui au fost brusc distruse in acea noapte si cine a beneficiat de dispariţia lui. Ediţia spaniola a aparut impreuna cu o brosura de 30 de pagini scrisa de catre renumitul jurnalist si scriitor Juan Arias, fost corespondent pentru El Pais Italia, caruia guvernul italian i-a decernat Premio a la Cultura.

   Volumul, deja tradus in 11 limbi, a devenit in august 2008 bestseller in SUA. Ultimul papa va fi editata in limba romana in anul 2009, de catre Tritonic Editorial Grup, completand colecţia PREMIUM. Ultimul Papa nu ofera indicii. Constituie un indiciu in sine si lasa multe sa fie descoperite inauntrul cartii, inclusiv un epilog scris de omul care sustine ca l-ar fi ucis pe Papa Ioan Paul I in noaptea de 29 Septembrie 1978. Totodata, cartea arunca putina lumina asupra unei realitati intunecate care ne arata ca nu putem sti cu adevarat cine ne conduce. Cine are puterea reala ? Rocha afirma : “ Cand va ganditi sa va invinuiti presedintele pentru ceva, ganditi-va din nou, ganditi-va mai departe. E important sa avem o doza sanatoasa de scepticism atunci cand vine vorba de ceea ce aflam din stiri si din ceea ce ne spune guvernul nostru. Nu totul este alb si negru. Lumea in care ne aflam e mult mai complicata . “ Editia spaniola a aparut impreuna cu o brosura de 30 de pagini scrisa de catre renumitul jurnalist si scriitor Juan Arias. Arias a fost corespondent pentru “El Pais”- cel mai renumit ziar spaniol in Italia si la Vatican si a fost recompensat cu premiul “Castiglione de Sicilia” pentru cel mai bun corespondent strain si “Premio a la Cultura” din partea guvernului italian. In biblioteca Vaticanului a descoperit singurul manuscris in dialectul lui Iisus din Nazaret pe care discipolii l-au urmat timp de secole. Este autorul a numeroase carti si lucreaza in prezent ca si corespondent pentru “El Pais” in Brazilia. Urmatoarea sa carte va fi lansata in mai 2009. – adica „Papa trebuie sa moara”

Tot pe orbită

Adică ne lansăm până la urmă. Cu mult zgomot, cu multe înjurături, cu multe amânări şi fire de păr trase din cap, am ajuns la o concluzie. Asta pentru că mă f… Geocer la cap. Na, mă, că făcui pe dracu’. Fii atent cu orbitele scoase la mine:

 

Va fi aşa povestea marilor lansări. O luăm în ordine cronologică, ok?

Pe data de 10, adică marţea de vine se întâmplă aşa: la ora 11 ale dimineţii, nu 23 ale serii, la Librăria Mea, bloggerii şi jurnaliştii vor avea o oră să-l ia la întrebări pe Louis Miguel Rocha. Dacă nu-l luaţi la întrebări, lăsaţi-mă în pace. Clar?

Pe aceeaşi dată de zece, doar că la ora 12 ne vom muta cu toţii la Biblioteca Judeţeană unde se vor lansa trei capodopere – desigur: Indicii Anatomice (pentru că e singura care merită), Somalia, mon amour (pe care nu trebuie să o cumpăraţi sub nici o formă 😆 ) şi, desigur, vedeta noastră care a publicat în 55 ţări şi 25 limbi „Papa trebuie să moară”. Ca să fim mai exacţi: LOUIS MIGUEL ROCHA. Până aici vă e clar. Moderator sper eu că va fi poeta Denisa Popescu.

Nu am momentan afiş aşa că nu mă bruiaţi la creier. Şi aşa am frecat-o azi pe Iulia de i-au ieşit creierii pe nas. O să am şi afiş. Mâine o să vă public şi câte ceva despre Rocha ca să-i puteţi pune întrebări. „Ultimul Papă” şi „Papa trebuie să moară” fac parte din trilogia Vatican, asta aşa, ca să nu vă treziţi pe acolo că nu ştiu ce.

Urmează după cum urmează: pe data de 11, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană ora 13, eu mă joc de-a piteşte şi găseşte cu copiii. Apoi vorbim despre Indicii Anatomice şi alături de un criminalist vom încerca să elucidăm cum stă treaba cu realitatea şi ficţiunea. În aceeaşi zi la Satu Mare (habar n-am de oră), omul cu Somalia şi omul cu Papa vor avea lansare. Numai Crina ştie unde, pe mine nu mă interesează, clar 😀

Pe data de 12, cred că tot pe la 13 (de unde să le ştiu eu pe toate), editura Tritonic va da premii copiilor de la Baia Mare şi vor urma trei lansări. Ghiciţi care? Niet, vă înşelaţi, pentru că lansez Regina Elfă, aşa că v-aţi gândit aiurea. Apoi mă urc în avion şi fug acasă.

Mulţumit? Desigur, vorbeam cu Geoger. Când voi şti sigur şi ce mâncare voi băga în mine o să-ţi scriu 😀

Apoi cred că o să scriu o carte despre lansările din anul 2009. Unele au fost chiar mişto. Cred că mai aştept un an totuşi, se pot întâmpla şi mai rele 😛

 

Şi dacă tot suntem aici, puteţi citi pe club despre Oamenii Cărţii – vă jur că o să vă placă – şi o prezentarea a autoarei noastre Lucia Verona. Şi asta trebuie să vă placă, e obligatoriu. Şi gata, nu îmi mai puneţi întrebări inutile că atunci când o să am răspunsurile voi spune eu. Desigur, asta dacă Dumis şi face ce l-am rugat să facă. Dar, oricum, îl pot face de râs în mod public. Hi hi hi.

 

UPDATE: Trebuie neaparat sa vedeti asta. E superb!

O zi nebună în ploaie

Păiii, da. Am fost la bunica. Am fost la cumpărături. Am fost la librărie. Am fost să cumpăr un… nu ştiu ce e ăla. În fine…

Aşadar, pentru piteşteni: mai sunt două exemplare din Indicii Anatomice la Librăria Eminescu. Aia din centrul centrului. N-au putut să verifice dacă sunt şi la Casa Cărţii, dar presupuneau ei că nu prea multe în orice caz. S-au vândut cam bine mi-a zis vânzătoarea. Dar cine se grăbeşte primeşte. Nu vă mai spun că mi-am cumpărat zece cărţi azi căutând de fapt doar una singură. Aşa am ajuns la: Dragi bloggeri piteşteni şi cititori, cum puii mei citesc eu „Cronica unei morţi anunţate” dacă nu se găseşte niciunde. Doar la Librăria Mea n-am ajuns să o caut. Mâine. Dacă nu ce ne facem? Cine mi-o împrumută? Ţineţi cont că am mers pe jos prin ploaie, da? Că centrul pietonal e pietonal 😀

Vă mai spun că aici puteţi citi despre doi ori bestseller. S-ar putea să fiţi interesaţi, mai ales că am şi trei zile de lansări. Că celelalte două nu le ştiu. Dar le-om afla dacă se îndură cine trebuie 😉 Mai la noapte, tot aici, puteţi citi despre cocoşat, dacă vă interesează. Şi ar fi bine să fie aşa, pentru că eu vreau trafic. Ne-am înţeles? Good.

Acum dacă vă spun că am dat în mintea copiilor sper să mă înţelegeţi, tocmai mă voi apuca să citesc o carte funny pentru ăia mici. E ca la desene, abia aştept 😀

Şi după cum v-am spus, cu Sărutul Morţii nu mă grăbesc. După cum mi s-a spus, subtil ce-i drept, dacă mai trimit vreun manuscris până în martie voi fi ucisă. Nu m-am hotărât dacă e bine sau rău. Dar mă mai gândesc. Altceva ce mai vreţi? Nu v-am spus că n-am chef de bloggerit? Sunt prea concentrată în nişte cărţi. Plus că o idee de teatru mă bântuie. Dar nu va fi nici aia prea curând pentru că nu e bătută în cuiele neuronale. Dacă o fi să mai vreau să vă comunic ceva, o voi face.

Forţa fie cu voi!