Oh, la naiba. De ce nu se hotărăşte tot neamul la un loc? Nu o să-mi pot explica în veci. Clar e că eu sunt aia de trebuie să meargă cu toţi. Aşa că pentru a treia oară, azi, voi viziona avatarul. De care mi s-a luat la drept vorbind. Dar nici n-am putut refuza, tot la drept vorbind. Şi uite aşa, în loc să stau să mai citesc o carte, dah, mă duc iar să văd elfii indigeni 😀
Dacă vedeţi cumva că o iau rău cu creierii capului să ştiţi de ce.
Am mai terminat trei cărţi. Două pe care, dintr-un motiv care-mi scapă, le-am tot amânat. Alta care mi-a picat la rând. Dar părerea mea despre ele cred că de mâine. Nu de alta, dar îmi va trebui material pentru că am de gând să merg mai departe cu seria Millennium a lui Larsson şi asta cu siguranţă îmi va lua vreo patru zile ca popa. Şi dex-ul e mai subţire, vă jur. Cel puţin partea a doua e imensă. Dar abia aştept să reintru în contact cu personajele. Nu m-am grăbit să o termin pentru că apoi o să-mi pară rău. Mă cunosc. Ştiu eu de ce sunt în stare. O să plâng. Cam aşa mi s-a întâmplat cu Anne Rice şi ale ei vrăjitoare. De parcă nu mai apucam să citesc cartea. Aşa o să mi se întâmple şi cu „Jocurile foamei”, prevăd eu. Bine, acum plâng că n-am partea a treia. Cine ştie după ce o să mai plâng în curând. Vom vedea.
După mai bine de patru luni m-am decis să termin seria Lumii Pământene a Liciei Troisi. Eh, părerea mea o veţi afla poate mâine. Tot după mai bine de un an, am decis să citesc şi eu „Masca morţii roşii şi alte povestiri” a lui Poe. Pe asta am tot amânat-o pentru că jumătate din poveşti le citisem deja cu ceva timp în urmă. Şi nu prea aveam chef de luat de la capăt. Iar la rând a venit Hary Salem cu „Întrerupătorul”. Eu mă tot mir cum SF-iştii zilelor noastre nu l-au descoperit. Sau cum n-au auzit de el. Sau… sau. Sau or fi auzit dar tac? Nu ştiu ce să spun. Dar cartea asta ar merita o reeditare cum se cuvine şi nişte reclamă. Părerea mea. Şi chiar ar merita să fie premiată undeva pe la nişte premii sf-istice. Tot părerea mea. Oh, şi să nu uit că am început şi „Limba de lemn în presă” a lui Ilie Rad. Interesantă, mai aflii chestii noi. Şi încă mă fascinează cea zis Dulcan despre experimentele telepatice ( eh, ar trebui să ghiciţi cui îi foloseşte treaba asta 😀 )
Şi cam atât, că doar v-am spus că am fost condamnată la Avatar. Dar jur că e ultima oară. Nu mai pot nici eu. Adică chiar nu mai pot. Cât de scelerat să fii totuşi. Dar mă consolez cu faptul că se doarme bine în scaunele alea. Aşa că voi avea trei ore de somn. Bye, bye, ne auzim când ne auzim.
Oana Stoica Mujea 