Blog de Blog

Majoritatea cunosc, dar unii poate au aterizat mai de curând, aşa că vă informez eu. La începutul fiecărui an Lucia Verona, dramaturgul nostru bloggeristic, organizează concursul Blog de Blog, unde voi propuneţi şi juriul votează, cât poate el de subiectiv. – Uneori merge şi cu bani, să ştiţi. Vă spun asta pentru că fac parte din juriu. Nu vă înghesuiţi toţi la Adrian Năstase că mai sunt şi eu, da? – Pe lângă faptul că e distractiv avem şi ocazia să înmânăm premii şi să ne cunoaştem personal. Ba chiar am de gând să dau şi eu un premiu, dar asta după ce vorbesc mâine cu Lucia.

Ca să vă spun cum stă treaba: Juriul îl vedeţi aici. Nu de alta, dar să mituiţi bine. Atenţie, nu accept argint sau alte tinichele, numai de la aur în sus, ştiţi că sunt alergică. Aşa, ziceam? A, da, juriul. Ohooo, aveţi ceva de mituit. Şi cel mai frică îmi e de George Şerban pentru că mereu vrea şi partea mea. Eu nu-l pot înţelege. Pe cuvânt de pionier. Şi toate astea după ce am stabilit că ne oligarhizăm. Aşa sunt în general bărbaţii, se dau prieteni până îţi fură şi cămaşa după tine. Ăăă… da, vorbeam despre altceva – cred că a intrat Lala peste mine.

Aşadar, până luni, 10, aveţi posibilitatea de-a propune categoriile fix aici. Normal, ţinând cont că e criză şi categoriile vor fi cu 25% mai puţine. Ştiu, e nedrept. Dar vorbiţi la Cotroceni.

Ca şi anul trecut, probabil, iar ne vom bate – juriul adică – pe câştigători. Iar vom avea chestii de genul: „Dacă nu câştigă cutare la categoria cutare o chem pe Iolanda”. Acum o chem pe Anastassia, na!

Am zis că va fi subiectiv? Nu de alta, dar n-am chef de ţipete că nu-i corect. Am o veste pentru voi: viaţa nu-i corectă! Aşa că va trebui să acceptaţi deciziile juriului. Fie că vă place, fie că nu.

Bun, v-am spus, acum mă duc la treabă că am ceva. Ne auzim în curând cu alte poveşti.  

Reclame

Viaţa ca o tablă de şah

De asta îi place lui Vali Badea şahul, pentru că seamănă cu viaţa. Şi cum să zic eu că nu are dreptate? Pentru că are.

Am aflat unul de celălalt datorită altora, evident. Cum ar fi Ciutacu sau Lilick. Or mai fi fost şi alţi oamenii care ne-au îndemnat să ne băgăm în seamă. Bine, recunosc, eu sunt o lady, Vali şi-a călcat peste orgoliul incomesurabil şi m-a apelat. Şi recunosc, ca de fiecare dată, că am fost destul de reticientă în ceea ce-l priveşte. – Acum iar o să îmi zică două de dulce pe mess, dar asta-i viaţa 😀 – Un puşti anti Băse, am gândit atunci. Aşa şi? Cu ce e el mai special faţă de alţii? – Sigur că nu e un puşti, pentru că mi-a atras atenţia în privinţa asta –

Şi curând am descoperit din online aşa: se crede arogant, neimpresionant, eu chiar sunt dar nu mă laud. Se crede mai inteligent decât media. Nici asta nu m-a impresionat, pentru că na, toţi se cred mai deştepţi decât media. Iar pe net nici nu e aşa dificil să pari astfel. Dar totuşi m-a incitat, pentru că în creierii nopţii – şi vorbim de ore matinale, 3, 4 – aveam discuţii politice. Adică el vorbea. Că eu eram la ora de studiu. Şi până la urmă am zis că „puştiul” s-ar putea să nu se laude şi chiar să aibă o inteligenţă peste medie – probabil de aia tot insistă să-mi arate creierul lui 😀 -.

Aşa că atunci când am auzit că vine la Bucureşti am zis că-i musai să văd cu cine puii mei vorbesc.

Că drumurile vieţii şi norul buclucaş (apropo, încă n-au apărut ochelari de nor?) nu ne-au dat posibilitatea să ne vedem la Bucureşti, nu fu bai. Pentru că, printr-un semn divino-ateist domnului i s-a stricat maşina în Piteşti. Şi aşa am reuşit duminică seara să-l duc la o ciorbă 😛

Ce am constatat? Omul chiar e arogant şi chiar e genial (facem un club al aroganţilor, material am avea). Nu vorbeşte pe lângă. Ştie întotdeauna despre ce vorbeşte. E un pic narcisist. S-ar putea să fie şi mai mult. Şi mi-a făcut o mare onoare 😀 Da, m-a lăsat să-i port, câteva secunde, ochelarii. O să vă întrebaţi şi ce mare lucru? Păi, în primul rând că m-a forţat şi în al doilea rând că el nu îşi dă ochelarii nimănui. Şi ar mai fi şi al treilea. E obsedat de obiectul ăsta. Are vreo sută de perechi şi le ţine cu sfinţenie. Nu, nu are probleme cu vederea, dar v-am zis că-i obsedat 😀 Şi aşa i-am dat autograf, pe ochelari. Nu e ingenios?

Şi pentru că mi s-a părut mie că ar mai merita o cafea, luni, imediat ce m-am eliberat din alte cele, l-am dus la Librăria Mea şi i-am arătat unde se întâlnesc bloggeri piteşteni. Se aude Geocer? Cu ocazia asta Vali a zis că şofez bine, chiar dacă luni eram pe maşină de închiriat cu a cărei frână nu mă puteam obişnui deloc. Dar i-a plăcut lui că nu sunt fricoasă şi că mă bag. Şi încă am fost cuminte că n-am vrut să omor omul prin Piteşti 😛

Concluzia? Peste doi, trei ani Ciutacu se va confrunta cu unul mult mai arogant decât el. La genialitate îi las mai mult, că încă e „puşti”. Dar mai avem unul în devenire. O, Doamne, şi-i place fizica cuantică. Şi recită din Shakespeare în limba lui maternă.

Să mai ziceţi voi că prin românica nu mai sunt şi tineri de valoare. Ba iată că sunt. Cam puţini, dar buni.

Şi aşa m-am ales cu un nou prieten genial 😉

 

UPDATE: La Prwave, cărora le doresc „La mulţi ani şi viaţă lungă!”, a apărut un nou episod din „Inocentul”. Despre asta vă va spune imediat şi Lala.

 

 

Rebeliuni adolescentine

Începem cu UPDATE: Geocer a avut concurs, cu premiul cel mare AICI si două premii mai mici, adică două Parfumuri cu văduvă neagră cu tot. Câştigătorii celor două premii sunt: Iulia şi Ema Hateg. Aşa că, domnule Geocer, aştept să-mi dai adresele pe mail pentru că le voi trimite eu. Să nu avem discuţii, clar?

 

Aşadar, vă spuneam cum vă spuneam, dar trebuie să o anunţ pe Lilick că s-a făcut, adică am un ciorap negru şi unul mov, plus eşarfă de pus la fustă. Să nu ziceţi că nu m-am chinuit 😉

 

Şi cum spunea şi titlul, cred că adolescentul din mine îşi începe rebeliunile. Da, poate că azi n-ar fi trebuit să ies din casă, că numa’ tâmpenii îmi vin în cap. Dar nu m-am putu abţine când am văzut – cum să-i zic – cabinetul de piercing. Şi mi-aş fi făcut pe loc, dar nu eram convinsă că nu sunt alergică la titan. Am aflat că nu sunt, dar cum m-am luat cu alte treburi nu m-am mai întors. Dar m-am programat pentru miercuri.

Da, mama a făcut un atac în direct la telefon. Spunându-mi că numai fufele îşi pun cercei în nas. Ei, na, asta este. Vedeţi cum şi la vârsta asta vrea să-mi ştirbească personalitatea? Ceea ce n-a înţeles nimeni e că n-am cerut voie să fac chestia asta şi că o voi face pur şi simplu. Indiferent de părerea oricui. Îmi pasă puţin spre deloc. Vă aştept cu un infarct. Nu-i bai. Miercuri o să-mi pun şurubul ăla în nas şi gata. Mă puteţi tăia de Crăciun dacă vă simţiţi mai bine aşa 😀

A, da, şi nici părerea cititorilor acestui blog nu mă interesează. Decizia e luată. Programarea făcută. Deci o să fac ce am zis că o să fac. Şi cu ocazia asta o să-şi facă şi Lala piercing, numai aşa de nebună. Să vedem ce zice poliţia română. Or s-o dea afară? Eu zic că nu. E prea bună pentru a-şi permite s-o piardă 😀

Următorul pas e să fac bumping jumping. Adică la modul serios. Chiar vreau să fac asta. Mai aveţi propuneri? Sunt în faza de rebeliune, aşa că nu mă dau la o parte de la nimic. Ştiu, ştiu, sunt nebună. Eu nu ştiu de ce a avut senzaţia cineva vreodată că nu aş fi. Deci da, s-a hotărât. O voi face. Data viitoare când ne revedem vă rog să-mi admiraţi piercingul, până atunci…

 

Nu uitaţi că mâine sunt la Buzău. Afişul e mai jos. Doar că i-am indus în eroare. Le spunem că lansăm „Indicii anatomice” când, de fapt, noi vom lansa „Parfumul văduvei negre”. Sau nu? Adică eu ce fac acolo? George Arion e clar ce face, că dacă nici el nu ştie „ce” şi încotro se îndreaptă romanul poliţist românesc, e clar că nu mai ştie nimeni. A, era şi Bogdan pe afiş. La naiba, cum mi-o fi scăpat? 😀

Aşadar mâine vă ţinem de vorbă, ba chiar ne vom şi împuşca. Doar puţin aşa, promitem să nu lăsăm vânătăi prea mari.

Dacă nu veniţi nu ştiţi ce rataţi.

 

Şi cam atât momentan. Dacă-mi mai vine vreo idee o adaug, dacă nu, nu.

 

P.S: Mai pe seară veţi avea recenzia romanului „O viaţă împreună” fix aici. Da, ştiu, lăsaţi-l pe Dorian Gray şi aşa e la recitite după mulţi ani, mai exact, fix 12. Mamă, câţi ani.

UPDATE: DECI CAM ASA 😉

Povestea unor lansări

Am atât de multe să povestesc şi am rămas atât de în urmă… Sper doar ca Basarabia să mai aibă puţină răbdare până voi veni cu impresiile mele legate de acele locuri. La fel şi Nea Costache, pentru că merită să fie promovat, dar momentan am atâtea să vă spun…

Mai întâi trebuie să le mulţumesc unor oameni:

Lucia…

Horia Gârbea…

Ciutacii (Mana şi Victor)

Chinezu din popor

Simona Ionescu, pentru că şi-a smuls din programul ei aglomerat pentru a veni şi pentru că n-a răspuns la telefoanele ce-i ţârâiau tot timpul.

Geocer, pentru că m-a răbdat

Arionii, pentru că încă mă mai suportă

Adrian Năstase, pentru că mi-a cerut autograf… 😀

Membrilor juriului nu le mai mulţumesc, dar ei ştiu că o fac… Lilick şi Mădălina au fost senzaţionale, iar Valive este timidă, cu toate că n-ar trebui.

Roger şi Sorin, hai să zic şi de voi… 😛

Vorbim despre prima parte a zilei. Cu toate că, acum, am un regret pentru că cineva nu a putut să participe pur şi simplu la eveniment. Îmi cer eu scuze… cine ştie, ştie. Am încercat cu o ironie fină să-i atrag atenţia, dar deh… n-a mers. În fine, nu mai contează şi întotdeauna la un eveniment unde sunt persoane importante vor fi şi cârcotaşi. Doar că eu am crezut că suntem între prieteni.

Trecând peste partea asta trebuie să vă spun că Mana a ţinut să-mi facă o surpriză. Aşa că nu a venit numai ea, dar l-a adus şi pe Victor.

Horia Gârbea a fost acolo să ne susţină pe mine şi pe Lucia.

Lucia, desigur, a fost strălucitoare ca de obicei, iar cartea ei… da, e prima în vârful celorlalte. I-am detronat pe toţi 😀

Chinezu, ca un Chinez şi el, a tot comentat şi a stat tot timpul cu laptopul în braţe. Ce oameni…

Geocer, desigur, ne-a suportat.

Iar Adrian Năstase a ţinut un speach de zile mari. Mamă ce am mai râs. E chiar mişto. Aşa că le-am propus celor prezenţi un exerciţiu de imaginaţie: să-şi închipuie că AN-ul dispare chiar atunci din faţa lor, iar Lala intră în scenă.

Pe urmă Lucia şi moi am dat autografe, iar Mădălina mi-a propus s-o otrăvesc. Încă nu vreau s-o fac 😀

Apoi l-am confundat pe domnul Mladin cu domnul Coşovei, dar Ştefania Coşovei mi-a luat apărarea 😀

Oi mai fi făcut prostii, eu ştiu…

Oricum, prima jumătate a zilei a fost excepţională. Mă oftic doar că n-am apucat să fac poze cu Ciutacii şi Chinezu.

Cel mai dulce moment al zilei a fost telefonul lui Alex, cine ştie cunoaşte 😉

 

 

 

 

 

 

Apoi m-am mutat la Muzeul de Istorie şi Târgul de carte Amplus. Acolo le-am găsit pe Oana Duşmănescu cu minunea ei de bebe, dar şi pe Stela Popa. Mă bucur că Stela a acceptat să stea lângă mine în timpul lansării pisicii. Dar îmi pare rău că din pricina oboselii a ratat azi Sibiul. Asta este… Se mai întâmplă. Oricum, Stela tot va ajunge la Sibiu, v-o trimit eu legată dacă e cazul.

Apoi m-am mai lansat şi eu o dată şi m-am bucurat să-l revăd pe Mihai însoţit de două domnişoare foarte frumoase: Steluţa (cu o imaginaţie puţintel mai perfidă ca a mea :D) şi Cristina(?!), dacă ţi-am greşit numele poţi să dai, promit să stau.

 

 

 

 

După toate astea, alături de Bogdan Hrib – doar nu vă închipuiţi că a lipsit vreun moment – am avut o mini şedinţă din care Geocer n-a auzit absolut nimic 😛

Aşa că în miez de noapte am ajuns şi acasă.

Îmi pare rău doar că am ratat prăjiturile Luciei. Dar am promis că după toată nebunia asta o iau de mână pe Mana şi o vizităm aşa cum se cuvine.

Aaa, şi să nu uit, am primit trandafiri galbeni, de la cine nu vă spun, numa aşa de-a dracu’ 😀 Ziceţi voi că nu merit să zac. Nu, nu merit, că am de scris ceva important ce trebuie predat mâine la prânz. În concluzie nu merit nimic.

Şi acum… da, mă pregătesc pentru Ardeal. No, staţi că viu… dar mai încet, ardeleneşte aşa 😆

Concluzii găsiţi la Geocer, Mădălina, Lucia, Lilick şi pe unde or mai fi că eu nu mai pot.

P.S: Meme, eşti o dulce şi când nu eşti prezentă fizic. Sper să te revăd într-o zi.

Să facem o faptă bună

De la Lucia citire cu copy/paste, veţi înţelege de ce:

Cine e Daniel? Să vă spun, pe scurt, povestea lui. Pînă acum cîteva luni, un tînăr normal, cu o viaţă normală, căsătorit cu Raluca. Peste două luni se va naşte copilul lor. Dar Daniel Răduţă e bolnav de leucemie şi are nevoie de un transplant de măduvă. Sigur, într-o ţară normală, cu un sistem de sănătate normal, n-ar fi o foarte mare problemă. Dar Daniel trăieşte în România şi operaţia trebuie făcută în străinătate. Costă mult, foarte mult.
Aici intră în acţiune zînele. Sunt bloggeriţe şi se numesc Oana, Anca, Mika, Diana, Irina, Ruxandra si Anca. Nu le cunosc, nici linkurile lor nu le am la îndemînă, dar ştiu că-mi sunt prietene. Şapte fete, şapte zîne bune, care vor să-l ajute pe Daniel. Banii au început să se adune. Dar încă nu ajung.
Aseară mi-a povestit
Lilick despre Daniel şi despre zîne. Oare ce s-ar putea face pentru a strînge banii necesari?
Iată la ce m-am gîndit:
Există posibilitatea de a obţine fondurile de la statul român, prin două modalităţi: prin ordinul 50 si formularul E112. Daniel a şi început demersurile, dar durează mult. Pentru a scurta formalităţile, mă gîndesc că bloggerii-jurnalişti, mai ales cei din televiziuni, ar putea aduce cazul lui Daniel în atenţia ministrului sănătăţii şi a preşedintelui CNAS. În direct şi la oră de vîrf.
Dar, în paralel, acţiunea de strîngere de fonduri trebuie să continue.
Desigur, primii la care m-am gîndit sunt oameni de afaceri. Unii dintre ei au bloguri. Poate ne citesc. E adevărat, e criză şi afacerile nu merg prea grozav. Dar o mică donaţie pentru Daniel cred că ar fi posibilă.
În fine, ajung la voi, cititorii mei, participanţi sau nu la concursul „Blog de blog – Cele mai bune bloguri din 2009″. Vă anunţ că am creat o nouă categorie în concurs, cu un premiu special. Acest premiu special va fi acordat aceluia sau aceleia dintre bloggeri care va dona în contul lui Daniel cea mai mare sumă.Am anunţat din titlu că este vorba de o leapşă. Leapşa merge la toţi cei care vor să-l ajute pe Daniel. Nu uitaţi să puneţi şi bannerul lui pe blog. Poate cuiva îi vine o idee. Oricum, în acest fel află mai mulţi şi cresc şansele de a aduna suma necesară.
Daniel are nevoie de noi. Să-l ajutăm.”

Nu, nu e flacăra violet

Şi nu, nu are nici o legătură cu flacăra violet. Movul a fost ales pentru că nu reprezintă nici un partid politic. Şi nu, nu e un îndemn la violenţă, nici la manifestări stradale, e o atitudine. O atitudine împotriva celor care ne conduc, o atitudine civică. A fost nevoie să treacă douăzeci de ani ca să începem să avem atitudine. Va fi nevoie şi de mai mulţi pentru a schimba ceva în ţara asta.

Spune Nu lui Traian Băsescu, populismului şi demagogiei este o atitudine ce a unit mulţi oameni şi o va mai face. Italienii i-au spus Nu lui Berlusconi, francezii îi vor spune Nu lui Sarkozy, iar noi populismului şi demagogiei, respectiv celor ce ne conduc. Şi o vom face pe 2 aprilie. Cei ce vor să spună NU: sistemului, proiectelor de lege proaste, taxelor şi impozitelor (că doar atât avem, cu locurile de muncă e mai greu) şi, în special celor care ne fură zi de zi, ştiţi ce aveţi de făcut. Pe 2 aprilie purtaţi mov, iar astăzi scrieţi un articol despre asta şi daţi link aici.

Să susţinem împreună proiectul şi s-o susţinem împreună pe Lilick. Dar, în special, să ne susţinem pe noi.

Fără prejudecăţi

Îmi aduc aminte când a apărut Meyer cu vampirii. Unii au zis că e o carte naşpa (părerea lor ce merită respect), alţii că e bună (idem), alţii că Meyer nu are nici un dram de talent. Eu am zis că îi mai dau o şansă. Nu pot să zic că treaba aia cu vampirii nu m-a distrat, pentru că aş minţi. Oricum ai da-o e o carte relaxantă. Bine, dacă n-ai de gând să-ţi pierzi timpul şi ai altceva mai bun de făcut, atunci ok. Care-i baiul? Nu e musai să fie citită.

Dar pe mine mă distrează prejudecăţile de genul: „asta nu va scrie niciodată bine”. Ei uite că scrie şi bine. Chiar destul de bine. Nu, n-am citit decât o sută de pagini aseară, dar vă asigur că m-au ţinut în tensiune încă de la început. Cum face, cum nu face, Meyer asta, că reuşeşte să te ţină acolo şi te face să te gândeşti la carte. Aşa că linişte, eu citesc. Dacă tot n-aţi înţeles ce, vă desenez mai jos 😀

 

UPDATE: VIA LILICK

P.S: Bine că au pus şi taxă pe dulciuri

Despre Premiile Lili

Mai întâi: Crina s-a întors şi mă ameninţă că pune poze. Aha, sigur, cum să nu.

 

Acum, vă rămăsesem datoare cu o impresie. Am fost la Bucureşti pentru a-mi susţine teza de doctorat… ăăă, scuze, teza de începător în ale teatrului. Acolo, cu priviri blânde şi curioase m-au înconjurat: Lucia Verona, Bujor Nedelcovici, Lilick, Mădălina, Dan Mircea Cipariu, Olga Delia Mateescu, Anda, Renata, Cody şi poeta noastră din Paris Carmen Nicoară. Iar Mălina Aniţoaiei a fost alături de noi prin textele sale citite de Lucia.

Bine, până aici s-a înţeles. Mai întâi s-au citit textele Mălinei, apoi poeziile lui Carmen şi pe urmă Olga Mateescu a citit piesa mea: „Lady Helena”. Interpretarea a fost superbă. E aproape ireal când auzi ceva scris de tine interpretat de o mare artistă. E ca şi cum nu ai fi fost acolo şi totuşi într-o altă viaţă ai fi trăit o asemenea experienţă pe care habar nu ai cum să ţi-o explici.

Olga Mateescu şi Bujor Nedelcovici mi-au dat încredere. Cică aş fi făcut bine ceea ce am făcut 😀

Menţionez că piesa iniţială a fost scrisă în 20 min. Modificarea a mai durat vreo 20 pentru că trebuia să plasez corul ăla când şi unde trebuie. M-am gândit că piesa merită făcută de vreo 50 min., iar pentru asta m-am gândit să apelez la un Corifeu. Personajele vor rămâne aceleaşi. Se va pune mai mult accent pe misterul bătrânului… Ba nu, o să scriu o alta. Nu are sens să mă chinui la ceva ce nu mai vreau. O să scriu o alta ce va fi plasată tot prin Grecia antică. Încă nu m-am săturat de zei şi de legende. O să-mi vină mie o idee. De ce o să scriu alta? Mi-a trecut mie prin cap că aş putea participa la un concurs teatral. Dar mai e până atunci aşa că nu mă grăbesc. Nu alerg.

Îi mulţumesc încă o dată Luciei pentru această ocazie şi le mulţumesc tuturor pentru că „m-au bârfit” la modul pozitiv după plecare 😛

Ei da, sunt puţin încrezută, cam ca atunci când George Arion a zis de bine. Aşa că până nu îmi trece starea asta de încrezută, nu mai vin pe blog 😀 După un pui de somn îmi trece, garantez.

UPDATE: Uitasem. De la un timp ma obsedeaza melodia asta: