Povestiri cu ardeleni şi maramureşeni.

Eu ştiu că nu îi poţi spune maramureşanului ardelean, că îţi dă şi un dos de palmă de te întoarce pe partea cealaltă, ceea ce, în principiu e ok, te mai trezeşti din visare.

Ideea e că nu sunt foarte diferiţi. Şi unii, şi ceilalţi sunt calzi, primitori şi, în ciuda faptului că se spune că sunt lenţi, foarte iuţi. Doamne, oamenii ăştia îi întrec cu mult pe sudişti. Au un avânt de zile mari.

Nu îi mai mulţumesc Crinei pentru nimic, pentru că mă enervează. Face nişte chestii ce nu ar trebui să le facă nici măcar pentru mine. Ştie ea despre ce e vorba, aşa că nu vreau să mă enervez pe ea la ora asta. Lui Darius? Hmm, de ce să-i mulţumesc? Că a stat două zile după mine? Niet, el să-mi mulţumească pentru că a primit diplomă 😀 Oricum, atât Darius cât şi Crina sunt nişte nesuferiţi pe care îi ador cu toată fiinţa mea. Să nu vă mai văd 😆

Acum să trecem la nebunie. Aşa cum ştiţi, de la Piteşti am plecat cu avionul la Baia Mare unde m-au aşteptat Marian şi Crina, respectiv Darius, dar el la peco. Asta e o altă poveste pe care nu o detaliez pentru că ar trebui să faceţi burtă de râs şi nimeni nu vrea să vă baloneze.

Miercuri mi-am luat şoferul (Darius) şi soţul (Xreder) şi am pornit spre Baia Mare unde mă aştepta foarte agitată Corina. Corina Şandor este PR-ul bibliotecii. Ea a organizat totul şi a ieşit cu adevărat superb. Sunt încântată. Mai mult de atât, sunt absolut fascinată de ceea ce a reuşit să facă.

Mai întâi trebuie să vă spun că Darius şi criminalistul „Gigi” (sigur că-i ştiu numele real, dar nu vrea să se desconspire) au făcut parte din joc. Noi trei ne-am ascuns în biblioteca imensă (vorba vine, că nu ne-am ascuns, am fost la vedere) şi copiii au primit câte trei indicii despre fiecare. Aşa am fost descoperiţi. Foarte haios. Ţinând cont că n-am dormit decât trei ore, vreau să vă spun că tinerii aceia mi-au dat multă energie. Sunt fabuloşi.

După ce ne-au găsit, alte opt echipe din câte doi tineri au pornit pe alte piste pentru a descoperi un criminal în bibliotecă. Dar au dat şi un test din „Indicii Anatomice”. Aici aş vrea să o cert puţin pe Corina pentru că testul a fost destul de greu. Nici eu nu mai ţin minte toate detaliile, dar ei? Important este că ei au reuşit să descopere cine, ce şi cum. Toţi au fost la înălţime. În timpul ăsta o elevă ne-a prezentat istoria romanului poliţist.

Apoi eu şi „Gigi” am răspuns întrebărilor. Foarte mişto. E altceva când jocul e interactiv. Şi trebuie să recunosc că m-am ataşat de câţiva dintre ei chiar dacă nu am avut timp după aceea de comunicare. Şi cine a zis că liceenii nu citesc? A? Unii mi-au spus că lectura „Indiciilor” a fost interesantă şi antrenantă. Şi chiar dacă vreo două profesoare mi-au spus că limbajul e cam licenţios, copiii nu au fost de acord. Asta e deja prosteală. Parcă liceenii nu ştiu să înjure. Ete na. Cel puţin „Gigi” a fost de acord cu mine. Să nu uit, criminalistul a spus că am creat o crimă credibilă şi că aş fi bună în postul de detectiv. Ţin să-l contrazic. Nu am atâta răbdare. Aşa că nu… Dar le pot scrie. În schimb, o domnişoară, Dumnezeule, ne-a povestit despre unul dintre marii criminali. Şi eu sunt licenţioasă? 😆 – Asta era o glumă.

A doua zi, tot la Baia Mare a avut loc acea triplă lansare, ştiţi voi.

La Satu Mare s-au lansat Luis şi Bogdan cu „Papa trebuie să moară” şi „Somalia, mon amour”. Eu am încercat să stau pitită, dar oamenii ăia răi (Crina şi Bogdan) m-au desconspirat. Dar, în sfârşit, l-am cunoscut pe Adrian SM. Mi s-a părut un tip inteligent şi foarte plin de energie pozitivă, cred că mi-a dat şi mie. Pentru că după ce l-am cunoscut pe el am uitat cât sunt de obosită. A, da, şi am dat şi eu autografe în camera unde mâncau Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar directorul mi-a arătat unde aveau microfoanele şi unde aveau butonul de alertă. Super tare! Să mergeţi la Adrian să vedeţi pozele. Am mai văzut doi bloggeri sătmăreni la Satu Mare, i-aş ruga pe ei sau pe Crina să-mi dea şi mie linkurile pentru a îi semnala cum se cuvine.

Ştiu, am scris mult iar voi nu veţi citi tot. Dar trebuie să vă mai spun ceva. Până acum am reuşit să iau legătura cu câţiva puşti din Baia Mare via mail/mess. Olimpia, puştoaica care m-a prezentat, a fost fantastică de-a dreptul. Îi mulţumesc mult. A făcut chiar şi muncă de detectiv, pentru că eu n-am avut timp să anunţ colaborarea cu Cenuşa de trandafir, ea a avut timp să se informeze. Chiar m-a uimit.

Şi, că tot suntem la „bălării” scrise de mine pe alte siteuri, azi am primit un feed-back foarte interesant de la domnul Gheorghe Giurgiu. Ţin să-i mulţumesc şi pe această cale şi să-i spun că sunt de acord întru totul. Feed-back-ul a venit de la articolul ăsta. Tocmai de aceea trebuie să-i mulţumesc încă o dată Loredanei. Dar nu prea mult că se învaţă 😀

La final trebuie să vă semnalez apariţia revistei „Flacăra”. Flacăra a ieşit cu Wallace şi „Justiţiarii 2”. Dar şi cu articole interesante despre mine, Bogdan Hrib, George Arion şi alţii pe care îi veţi descoperi voi. Tot din Flacăra am aflat că cele 1500 de exemplare din „Indicii anatomice” au fost epuizate şi indisponibile la comandă. Dar Bogdan a reuşit să mai scoată repede o sută pentru lansările despre care ştiţi deja. Ediţia a doua e în curs de apariţie. Iar „Parfumul văduvei negre” nu va ieşi la Gaudeamus, ci în decembrie. Vă anunţ eu din timp. Asta pentru că vrem să-i facem o lansare mai dilie. O să vă spun şi despre asta tot la timpul potrivit.

 

P.S: Mâine voi avea concurs cu trei Somalii cu autograf, alte două Somalii, tot cu autograf, vor fi luni la ora 16 la Alpha TV, emisiunea Denisei Popescu. Piteştenii care au ocazia să se uite la TV vor mai avea parte şi de alte surprize pregătite de Tritonic.

Ok, voi reveni cu detalii şi mâine. Adică o să vă mai povestesc despre Luis, şi despre ce fel de om este. Pentru cei interesaţi 😉

 

P.P.S: Mulţumirile mele speciale sunt adresate domnului Valer Marian, nu dezvolt! Cu părerea de rău că n-am reuşit să o văd pe Ingrid. Dar mai avem timp la dispoziţie.

P1040103

 

P1040107

 

Picture 127

 

Picture 154

Reclame

Să vorbim despre SFFH şi cărţi în general

Andrei Crivat despre Indicii 😉

www_wallpapere_eu-Fantastic_Girls14

Încă îmi mai place. Uneori să-l scriu, alteori să-l citesc, dar nu la cote maxime ca înainte. Am reînceput să mă reîndrăgostesc de Goethe, Cervantes, Simenon şi alţii de acest fel. Parcă nu mai am tragere de inimă spre genul mai sus amintit. Acum mi se pare o mare prosteală. În plus, am început să nu îi mai pricep pe cei care citesc exclusiv acest gen de parcă altele n-ar mai fi pe pământ. Mă enervează şi prosteala asta: „De ce editurile nu mai scot la fel de mult SFFH?”. Păi, dacă e să fiu sinceră – ştiu că pe mulţi o să-i doară – genul în cauză, în România, nu cred că are mai mult de o mie de fani. Aşa că… În plus, eu m-am cam săturat de acest gen. Mă rog, n-am fost eu niciodată convinsă că îmi place la nebunie. Dar acum parcă se simte mai bine. Şi nu îmbătrânesc.

Cu toate astea, o să încerc să-i conving pe cei de la Clubul de Literatură (un club de bloggeri piteşteni) să citească câte ceva. Poate vor prinde gustul. Şi oricum trebuie să diversificăm. Nu?

Şi dacă tot am ajuns aici trebuie să vă spun că aseară a fost prima întâlnire a clubului la Librăria Mea din Piteşti. Librăria Mea e un bar librărie. Poţi citi în timp ce îţi bei cafeaua, fără a plăti cartea, doar consumaţia sau, desigur, poţi cumpăra cartea (cărţile). Azi m-am întors din nou la Librăria Mea şi am cumpărat şapte titluri. Nu, nu SFFH, doar clasici şi două romane poliţiste. Din punct de vedere al clasicilor sunt foarte bine aprovizionaţi şi am fost tare încântată. Dar şi la capitolul istorie stau al dracului de bine. M-am şi ofticat că n-am avut prea mulţi bani la mine. Mă interesau vreo două cărţi de istorie. Dar nu fuge barul cu librăria de acolo.

Dar vă spuneam de club. Aseară ne-am întâlnit, cam cei ce urmează: Raluca Nicula (ziarist, reporter, vedeta noastră – nu, nu e vedetă cu fiţe, e a noastră, nu v-am spus?); Geocer (personaj de văduvă neagră), Ioana (care se tot ceartă cu Geocer), Loredana (pe care am văzut-o pentru prima şi întâia dată vorba lui Caragiale), Dumis (nu mai are nevoie de prezentare, în plus i-am mai dat şi de lucru), Ema Pirciu (moderator Argeş TV – super de treabă), directorul-gazdă Alexandru Ştirbu şi moi că nu se putea fără.

Pe 23 avem o nouă întâlnire, de data asta cu temă. Tema a fost aleasă de Dumis, cu toate că s-a dat vina pe mine 😀 Aşa că toţi trebuie să citim „Atac în bibliotecă” a lui George Arion. Pentru că Geocer spunea că numele i se pare cunoscut, pe Arion îl găsiţi conducând revista Flacăra, scriind teatru poliţist fenomenal şi, pentru o mai bună aducere aminte, în anul 2000 seria Mladin, adică „Detectiv fără voie” a avut parte şi de ecranizare, serialul fiind difuzat pe postul Pro TV. Dar acum aveţi şi cartea „Integrala Mladin – Dedectiv fără voie”. Şi dacă o s-o citiţi în întregime o să vedeţi că vorbim despre un adevărat Eliade al romanului poliţist. Şi de data asta nu vorbesc prostii.

Bine, eu m-am gândit să propun tema pentru întâlnirea cu numărul trei şi anume „Faust”. Desigur, e doar o propunere, o dezbatem la faţa locului. Să ne vedem cu bine. Poate pe 23 vom avea parte şi de o lansare a Indiciilor în aceeaşi locaţie, şi poate aduc şi „Regina elfă”. Vom vedea ce vom stabili. Dumis se ocupă de caz 😉

Azi chiar e vineri

Vă rog să mă credeţi că de dimineaţă îmi tot fac un scenariu în minte cu ce să pun pe curat pentru a transfera pe blog. Am avut în cap tot felul de subiecte, dar ulterior mi-am dat seama că doar unul mă ţinea prizonieră. E vorba despre „idee”. Mă rog, mulţi nu veţi înţelege la ce mă refer nici dacă aţi citit „Adolescentul” lui Dostoievski, pentru că cel mai probabil aţi uitat. Dar, oricum, nu are legătură cu acel tip de „idee”, ci cu tema de gândire pe care mi-a plasat-o drept în creier Loredana.

Tocmai de aceea, vă spun cât se poate de sincer că n-am nimic să vă comunic, decât câteva lucruri lipsite de importanţă pentru voi, dar cu substanţă pentru mine.

Tocmai de aceea vă anunţ că Indicii Anatomice au fost anunţate în Ziarul de Duminică (presupun că-i un supliment al Ziarului Financiar) ca făcând parte dintr-un top al săptămânii. Lucru care mi-a fost semnalat de Bogdan Hrib, pentru că eu, evident, sunt prea puturoasă şi pentru a da o simplă căutare pe google pentru a vedea dacă a mai zis cineva ceva despre această carte. Noroc că uneori oamenii îmi spun că se mai întâmplă una sau alta. Altfel cred că aş trăi complet retrasă în micul meu club de bloguri şi în mintea mea creaţă.

Tot pe această cale vă anunţ că voi încerca să am o colaborare cu PRwave. De ce spun că voi încerca. Pentru că nu ştiu dacă voi fi la înălţimea cerinţelor şi nici dacă mintea mea funcţionează la parametrii normali. Ţinând cont că tocmai ieri am confundat două cărţi ale unei autoare cu ale unui autor 😀 Sigur, ar putea părea hilar, dar chiar dacă nu mă durea capul, eram obosită şi desigur că nu am prea multe scuze indiferent de ce spun acum.

Mi se întâmplă la un anumit interval de timp să dau rateuri din cele mai idioate şi mai prosteşti. Dar şi cu asta o să vă explic eu în curând, că şi mie mi-a explicat Dostoievski, întrebându-se el însuşi de ce un om inteligent câteodată nu se poate exprima la adevărata valoare a gândurilor sale. Dacă el nu-mi spunea asta, sincer vă spun că aş fi început să mă scufund într-o frustrare din care nu cred că mi-aş fi revenit curând. Dar atâta timp cât li se întâmplă şi altora cu mult mai deştepţi ca mine, încerc, de bună seamă, să mă resemnez şi să-mi spun că nu sunt doar o paranteză. Doar în anumite zile. Apoi probabil că devin o virgulă sau un semn al excalmării, ca să decat din nou la condiţia de paranteză.

Problema e că nu-mi doresc să fiu mai bună. Şi vorba prietenului şi vecinului meu Mihai: „dacă nu-ţi doreşti, n-ai cum să ajungi acolo unde îţi doreai să fii odinioară”. Şi a spus chestia asta doar uitându-se la faţa mea, fără să-i spun eu ce vreau şi ce nu vreau.

Vedeţi, cu toate că nu aveam nimic de comunicat, tot am spus ceva. Desigur, irelevant, dar luându-l drept martor pe acelaşi Dostoievski vă spun că ceea ce e neimportant pentru voi, ar putea fi de o importanţă majoră pentru mine.

UPDATE: COPERTA REGINA ELFA AICI SAU AICI

Regina Elfa_site

Interviu şi comunicat.

Loredana, un cunoscut PR în mediul virtual, mi-a luat un interviu pe care-l puteţi citi, ca de obicei, dând click pe banda colorată. Mulţumesc, Loredana! 🙂

 

Comunicatul vine cu copy/paste. Pentru că sunt foarte obosită şi abia am ajuns acasă. Aşa că n-am nici un chef să-l înfloresc eu. Oricum, sper să mergeţi la Râşnov. Parcă m-aş duce şi eu. Până sâmbătă mai e, vom vedea 😀

 

„Editura Tritonic se află printre partenerii primei ediţii a Festivalului de Film Istoric, desfăşurat în weekend-ul 4-6 septembrie 2009 în cetatea Raşnov.

 

Pe langă standul de carte din perioada festivalului, de la care puteţi cumpăra carţile Tritonic  cu o reducere de 50%,  la Raşnov gasiţi şi prima librarie Tritonic. Libraria este deschisă zilnic între orele 9:30-18:30, la centrul de informare al cetăţii. Gasiţi cărţi din toate colecţiile editurii, grupate pe categorii de preţuri: 3, 5, 10, 15, 20 şi 25 Ron.

 

La festival vor fi prezenţi şi autori Tritonic, printre care autorii romanului istoric “Blestemul manuscrisului”, istoricul Razvan Dolea şi editorul Tritonic, Bogdan Hrib. Razvan Dolea va fi şi  moderator al unor discuţii între invitaţi în cadrul festivalului.

 

FFIR  înseamna trei zile de filme istorice vechi şi noi, expoziţii şi lansări de carte pe teme istorice, condimentate de un seminar pe tema „Cetăţii ca patrimoniu în pericol” şi o petrecere într-o hală industrială FFIR-ul. Evenimentul face un nod cinematografic pentru a marca 20 de ani de la Revoluţia din 1989.”

 

Poate îl anunţă cineva pe Bogdan că dacă nu trece pe la mine mă mut la altă editură 😀 Mulţumesc!