Mulțumesc Lorena și Tabu!

Pentru că oamenii s-ar putea să aibă o dilemă în legătură cu ieșirea mea cu Tritonicul. Nu, nu e vorba doar de bani, e vorba de mai mult. Am crezut în prietenia acestui om. I-am făcut cunoștință cu toți prietenii mei, ne-am împărtășit gânduri și am fost în o mie de locuri împreună, dar apoi am înțeles că el nu are prieteni doar oameni pe care se cațără. Nu vreau să spun că a făcut așa cu toți pentru că nu știu, dar nu sunt nici singura, nici ultima care a fost sedusă și abandonată. Cel mai greu de acceptat e faptul că un om pe care l-ai crezut aproape de tine nu a făcut decât să profite. Nu am de gând să mediatizez prea mult problema, vreau doar ca oamenii să învețe din povestea mea. În rest aleg singuri, eu nu dau sfaturi, trag doar un semnal de alarmă. Cine vrea să-l perceapă o face, cine nu, nu. Chiar nu sunt eu deținătorul adevărului absolut. Sunt doar deținătorul adevărului meu.

Și restul aici: http://www.tabu.ro/cititul-nu-dauneaza-grav-sanatatii-scrisul-da/

Reclame

Un espresso scurt pentru un mail.

Aşa a început colaborarea cu „Flacăra”. Alex mi-a zis că dacă-i dau o informaţie pe mail îmi dă un espresso scurt. Sunt curioasă ce o să-mi dea pentru o idee bună de promovare 😀 Mai bine să nu ştim, nici eu, nici voi 😀

Şi acum să trecem la lucruri serioase.

Începe Bookfest. Fireşte că nu doar Tritonic va fi acolo, dar noi suntem cei mai importanţi. Iar Crimescene e cea mai bună editură care aduce în atenţia publicului din România cărţi din genul „mistery and thriller”. Nu vă mint cu nimic. Noi nu numai că suntem, dar am târât şi autorii la stand.

Sigur, i-am ameninţat cu tăierea a 25% din drepturile de autor, pe care, fireşte, oricum nu le au, dar ei nu ştiu 😉

O să avem zile pline. În autori, cărţi şi lansări.

Mâine nu avem lansări, dar suntem acolo să vă întâmpinăm. Să facem cunoştinţă unii cu ceilalţi. Bine, puteţi să-mi oferiţi câte cafele vă simţiţi în stare, eu nu o să refuz nici măcar una singură.

Presupun că fiind prima zi de târg lumea se va aduna greu, aşa că pe mine mă găsiţi acolo, adică la standul Tritonic şi Crimescene după ora 12. Aşa a fost scris 😀

Mâine suntem noi, cei din echipă, alături de editorul şi autorul Bogdan Hrib. Nu ştiu, poate ne-o face o surpriză şi George Arion şi o trece pe acolo. Dacă sunteţi norocoşi…

Programul lansărilor o să-l pun încă o dată mâine. Dar până atunci vă spun aşa: de joi până duminică îi veţi întâlni pe următorii: Lucia Verona, Ivona Boitan, Alexandru Petria, Lorena Lupu, George Arion, Stela Popa, Oana Duşmănescu şi or mai fi şi surprize. Nu surprize, surprize, cu toate că nu poţi şti niciodată ce te loveşte 😉

Aşadar, treceţi să-mi daţi o cafea, să mă băgaţi în seamă, să mă scoateţi din monotonie sau să mă înjuraţi dacă vreţi că am aşa chef de-o păruială la câţi nervi am acumulat zilele astea, de v-aş fi chiar şi recunoscătoare.

Dacă sunteţi cu un ochi pe blogul ăsta şi cu altul pe blogul Tritonic, veţi afla din timp când şi cu cine vă veţi întâlni. De la ce autor puteţi cumpăra cărţi şi cere autografe, ce lansări vor fi şi tot felul de alte lucruri.

Nu uitaţi că Tritonic şi Crimescene sunt unii lângă ceilalţi. Normal că e şi Flacăra. Precizez, revista, nu chestia aia violet.

Şi, dragi bloggeri, nu uitaţi că Editura Tritonic a lansat o invitaţie şi o provocare, duminică 13, exact când mâţa neagră va trece prin faţa Romexpo: „Bloggeri printre cărţi”. Dacă vă prezentaţi şi sunteţi cuminţi poate primiţi ceva. Dacă nu, asta e, aţi ratat 😉

Bloggeri printre cărţi

Minunaţii mei colegi de blogging piteşteni, vineri, când ne-am întâlnit, doar privindu-mă, mi-au dat o idee pe care am şi pus-o în aplicare. Vinovaţi se fac: Geocer – nelipsitul, Ema – copilul trupei şi Cangurul – pdl-istul trupei, dar noi îl iubim şi aşa 😀

Aşa că o să încep cu sfârşitul a ceea ce se va întâmpla la Bookfest. Bine, hai să am şi o ordine cât de cât. În fiecare zi la standul editurii Tritonic veţi avea câte un autor pe care să-l luaţi la întrebări. Autorul va fi anunţat atât pe blogul editurii sau cele adiacente, cât şi la târg prin flayere. Aşa că nu îl veţi putea rata. Oricum ne-am gândit să vă obligăm, dacă e nevoie, cu pistoalele, să veniţi şi să staţi de vorbă cu ei.

Dar eu ziceam de ce va fi duminică 13 – fireşte, trei ceasuri rele, dar nici o grijă Lorena, alea vor fi până la 11:00, apoi spiritele se vor calma. Ziceam că? A, da. Duminică de la 12:00 sunt aşteptaţi bloggeri din toată ţara printre cărţi, de preferat la standul Tritonic unde invitat special e Lorena Lupu.

Sigur că în cel mai rău caz, dacă nu cumpăraţi o carte vom bea o cafea.

Aşadar, domnilor bloggeri, daţi „leapşa” mai departe şi nu uitaţi că duminică 13 vă aşteptăm printre cărţi. Bloggeri bucureşteni nu vor avea nici o scuză. Ceilalţi… ne mai gândim 😀

Întâlniri, văzute, auzite, campanii

Nu, nu campanii electorale, ci campanii pentru citit. Detaliile vă rog eu să le „furaţi” în linişte de la Iolanda Ştireanu. Ştiţi voi cine, poliţista aia nebună.

Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles 😀 Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!

Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor 😀

          

 

 

Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! 😀 Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.

 

Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.

 

Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.

 

Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):

http://ivanuska.wordpress.com/2010/05/13/de-dulce/ (Ioan Sorin Usca)

http://ivonaboitan.wordpress.com/2010/05/13/indicii-anatomice-oana-stoica-mujea-cartea-no-6/  (Ivona Boitan)

http://sgreader.wordpress.com/2010/05/13/m-a-disperat-dar-a-inceput-sa-mi-placa/ (Sgreader)

http://geocer.blogspot.com/2010/05/la-palatul-cotrocenicanta-cucuveaua.html (Geocer)

http://www.satu-mare.info/2010/05/12/io-cred-ca-primarul-nostru-este-putin-cretin/ (Darius)

http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/2010/05/07/pentru-ca-binele-sa-ramana-bine/ (Oana Duşmănescu)

http://lorenalupu.wordpress.com/2010/05/09/nu-ma-mai-adaugati-pe-messenger-va-rog/ (Lorena Lupu)

http://uglybadbear.wordpress.com/2010/05/13/millennium-press-la-bookfest-2010-2-haulica/ (Horia Ursu)

http://shaukisbookcase.wordpress.com/2010/05/13/noua-si-scurta-viata-a-lui-bree-tanner-%e2%80%93-din-9-iunie-la-bookfest/ (Shauki)

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/05/12/nimic-altceva/ (Gabriela Savitsky)

http://luciaverona.blogspot.com/2010/05/in-loc-de-cenaclu.html (Lucia Verona)

 

Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.

 

P.S: Sunt Oana şi citesc!  

 

 

Revoluţia „Andrei Bădin”

Fraţii mei, e revoluţie. Până acum am o sută unu căutări după Andrei Bădin – la mulţi ani, Andrei!. Dar, dragă domnilor, la dracu’, omul are blog uite fix aici. Poziţionaţi click-ul şi daţi. O sută unu căutări? Doamne. L-or fi găsit? L-or fi pierdut? Până acum eram la concurenţă cu pisicile, dar cu Andrei nu pot ţine pasul 😀 Eu ştiu că a publicat o chestie revoluţionară pe blogul lui, dar tot nu pricep cum de nu daţi de el. Eu ştiu că dacă dai search pe google după Andrei, prima chestie care apare e blogul lui. Heyyyy! Sau ar trebui să dau copy/paste la postul lui Andrei şi să facem pe din două? 😀

Andrei, în ultima jumătate de oră cred că ai devenit mai cunoscut decât Băsescu. Cel puţin pe blogul meu 😀 Îţi doresc petrecere frumoasă, şi te las, sper să te şi găsească oamenii dacă tot te caută cu atâta înfrigurare 😉

 

Trecem la cărţi. Şi trebuie să vă spun. Mă doare drept că Lorena a plecat de la Tritonic, că s-a certat sau se ceartă cu lume, că una, că alta. Da, poate că şi eu am prejudecăţi în ceea ce o priveşte. Dar nu o cunosc personal. Ne-am zărit de câteva ori, dar nu ne-am vorbit. Cel puţin eu am zărit-o. Dar nu pot fi nimicitor de ipocrită. În primul rând faţă de mine, că voi n-aţi şti, până la urmă, dacă o fac din ipocrizie ori ba. Dar trebuie să vă spun, cartea asta e excepţională. Şi ştiu o persoană căreia i-ar plăcea la nebunie, aşa că îmi permit să i-o fac cadou din toată inima, rămânând să-mi comand una de la editură. Cella, crede-mă, trebuie să ai cartea asta. O s-o adori. 😀

 

Nu ştiu ce să vă mai spun. În seara asta mă retrag. Am treabă. Gătesc, cred că mi-am găsit vocaţia 😆 Apoi mă voi uita, normal, la Grande Fratello. Apoi poate voi reuşi să dorm. Hmm. Or fi şanse? Nu cred.

Gata :)

Gata, v-am lăsat să mă lăudaţi destul. Am totuşi de făcu o rectificare în articolul de mai jos. Nu era Lorena Lupu în acea zi pe terasa Tritonic, ci Zully. Oricum, nu contează, ambele scriu demenţial de bine 😉

Bun, după ce m-a lăudat Crina de mă ştie tot poporul, cred că şi Realitatea şi Media ce o mai fi şi stelele după întinsul cer… O, Doamne, Crina, cui ai mai spus? 😆 Ok, ok, da, euforic moment, dar mi-a trecut. Ajunge oameni buni că mi-o iau în cap. Şi nu e bine să ţi-o iei în cap că se duce dracu’ pofta de muncă. Desigur, numai Crina e de vină. Dar de aia e sufletul meu pereche feminin. Cum de ce? Pentru că a fost la TV 😀 Ei, na, totul e pe interes în ţara asta. Şi pentru că o să-mi pregătească o lansare la Satu Mare. Apoi, poate, cine ştie, o da şi o cafea 😀

Am fost pe rând. Adică fiecare a avut câte o zi specială. Mai întâi Crina când a apărut la Realitatea, apoi Mordechai cu un post excelent preluat de revista „ 7 Plus” şi, normal, am venit şi eu, ca un viezure de pământ.

Dar cum mintea mea tot la scris era, am început deja un thriller, miştooo, foarte miştooo. Se numeşte: „Miercuri o să mori”. De ce miercuri? Păi are o poveste cartea în sine. Miercuri trebuia să fie sfârşitul lumii anunţat de Crina. Apoi, Xreder îmi zice la o cafea: „Astea sunt tâmpenii, nu le bagi în seamă că nu ai cum, dar cum ar fi să te oprească cineva pe stradă şi să-ţi spună, dar serios, aşa să bage sperieţii în tine: Miercuri ai să mori”. Şi de aici a pornit ideea. Da, o am de vreo lună în cap. Dar trebuia să termin arkuda mai întâi. Aşa că am avut două surse de inspiraţie. Crina şi Xreder. Acum ce să mai fac? Scriu, cum altfel 😛

Apropo, poate îi spune cineva şi lui Trexel că nu ne-am oprit. Mulţumesc pentru cooperare 😛

Gata, zbor că am treabă. Vă mulţumesc încă o dată că v-aţi bucurat cu mine! Aţi fost minunaţi cu toţii, dar acum mai facem şi treabă 😀

Oficial

Cred că acum e oficial. Adică cred că mă pot da mare. Bine, oricum mă tot dau mare de când am blogul ăsta. Dar nu e un lucru rău. Eu mă dau mare şi când visez. Oh, da, să rămânem la subiect.

A fost o zi. Destul de însorită din câte îmi amintesc. Pe strada respectivă nu se putea intra cu maşina, iar tocurile mele se afundau în pământ. Nu-i bai. Apoi am cunoscut un mare câine lup. Doamneee, ce câine frumos. Mă rog, să zicem că el a ţinut neapărat să mă cunoască pe mine. Pentru că eu nici nu-l văzusem. Şi mi-a lins blugii 😀 Apoi am intrat în casă. O casă mare, frumoasă, cu etaj şi cu mansardă. Cu terasă la etaj. Frumos făcută mi-a plăcut. Doar că nu e tocmai o casă, ci sediul tritonicilor. Dacă am tras bine cu ochiul şi amintirea mă mai ajută era şi Lorena Lupu acolo. O, da, o scriitoare minunată. Tânără şi minunată. Dar să nu zic prostii, că nu sunt sigură că ea era.

Am fost dusă în mansardă. Acolo unde, în mod oficial, e biroul lui Carmen Vasile. Am vorbit, ne-am cunoscut. O tipă super. A venit şi Mirela Neculce. Ne-am cunoscut mai bine, pentru că noi ne mai văzuserăm. Nu era prima oară. Apoi, ca un cavaler alb, a venit Bogdan Hrib. Să vă spun că dădea din colţ în colţ, hai să nu vă spun :P. Am revenit la etaj. Acolo mi-am deschis laptopul şi am început să numărăm cuvintele. Nu noi, word-ul, că doar are şi el treaba lui pe lumea asta. Apoi, s-a decis: „O împărţim în două, prea lungă”. Ei bine, şi de aici s-a semnat. Lungă, lungă, dar destul de bună 😀 Asta zic eu, mă rog, mai trebuie să mă susţină şi Carmen că ea e editorul meu.

Oricum, acum s-a anunţat oficial. Deci da, deci sunt, deci pot. Aaa, deci mor 😛