Sau, dacă vă coafează mai bine: Viaţa e un ospiciu. Dacă ar fi să spun doar o propoziţie despre spectacolul de azi, aceasta ar fi: Viaţa e un ospiciu. Nici nu vă daţi seama ce valoare e Marin Ioniţă pentru ţara asta. Adică zău că aproape n-aş fi crezut nic eu dacă n-aş fi văzut piesa cu ochii mei. Şi sunt mândră că am fost la premieră. Nu, de fapt mă simt al dracului de bine. Am văzut o piesă wow, cu o temă wow, doar v-am spus…Iar Luminiţa Borta, wow din nou. Ce interpretare, fraţii mei. Sunt atât de impresionată. Spectacolu un succes, actriţa un succes, scriitura un succes. Şi zău că am văzut destule piese la viaţa mea. Chiar destule. Nu ştiu exact când va mai fi spectacolul, dar vă garantez că nu e de ratat. Sublim. M-a uns pe suflet. De parcă Marin Ioniţă ar fi intrat în viaţa şi mintea mea şi m-ar fi dezgolit în faţa publicului. Da, m-am identificat cu piesa asta atât de bine încât aş fi fost cel mai nefericit om din lume dacă nu m-aş fi dus.
Şi acum să vă spun cum m-a obligat Ivona să cumpăr un Kurt Vonnegut. Ehee, ce?, ziceaţi voi că nemţii n-au umor? Ziceaţi bine, Kurt chiar nu are umor, dar are ironie după ironie ascunsă în mânecă, ca un magician. „Retrospectivă asupra Armaghedonului” nu numai că m-a făcut să râd, dar m-a ajutat şi să-l cunosc pe autor. Să mor dacă n-am impresia stranie că sunt fi-sa. Zău că prea mult îi semăn. O să vedeţi ce vreau să zic când o să-i ridic, frumos, prefaţa, pe facebook. Introducerea e scrisă de fiul lui, alt ironic incurabil 😀
Să mai ziceţi voi că o fată n-are cum să se distreze de una singură. Am o singură problemă ziele astea, nu mă întrebaţi de vorbă că îmi e lene să glăsuiesc. Dar, dacă tot vă mănâncă, pot scrie răspunsurile şi vi le trimit mai târziu.
Mâine dacă nu va fi cinema, probabil vor fi chestii administrativ-cosmetice 😛 Adică, na, e nevoie şi de asta, mai ales că am văzut un model mişto pe unghiile unei tipe. Astea sunt probleme serioase. Vă rog, nu-mi staţi în cale 😉
Oana Stoica Mujea 