Poţi. Ştiu, ştiu, trebuie studiat, analizat etc, etc, dar eu l-am citit. Da, aşa cum citeşti un roman. Şi da, am reţinut câte ceva cu toate că nu mi-am propus neapărat. Dar nu vă ambalaţi, e un dicţionar de simboluri şi e interesant pentru că te duce pe tărâmul basmului şi se leagă de vechi legende şi din astea. Bine, recunosc, poate că n-ar fi trebuit să-l citesc ca pe o carte, dar asta-i viaţa, nu mă pot abţine.
Cum am terminat „Istorii pierdute” a lui Joel Levy şi „Apocalipse apocrife ale Noului Testament”, cu toate că aveam un Larson în aşteptare – de care nu vreau să mă apuc pentru că apoi voi plânge că s-a terminat – şi cartea aia cu monedele; tot am dat o tură prin librării. Cu ce m-am ales?
Să încep cu „Jurnalul Diavolului”. Hei, e foarte amuzantă şi cretină cartea, dar asta e. Mă consolez cu „India antică şi civilizaţia indiană”, căreia îi va urma „Alexandru Macedon” de Weigall. Pe asta nu ştiu de ce am luat-o. Chiar nu văd ce informaţii mi-ar mai putea oferi, dar totuşi nu strică să îmi reamintesc. Cum sunt în căutare de Shakespeare, cu toate că am o ediţie veche şi cartonată cu toate dramele, nu mă pot abţine, aşa că dacă tot am găsit am cumpărat „Romeo şi Julieta” şi „Macbeth”. Mă rog, nu cred că în ediţie nouă s-a schimbat piesa, dar e cu piticii pe creier.
Ca să nu mă dezic am luat şi două fantasy, adică volumul 7 din „Vampirii sudului” mai precis „ Morţi cu toţii” şi „Umbra torţionarului” a lui Wolfe. Ca să nu vă mai spun de un teanc de cărţi semnate George Arion, dar pe astea le-am primit, aşa că simţeam nevoia să cheltui şi eu pe ceva.
Acum mă delectez cu acea carte cretinuţă numită „Jurnalul Diavolului”. Cretinuţă, cretinuţă, dar te face să zâmbeşti. Cu toate că nu îşi merită banii şi reclama. Sigur că voi continua cu India salivând după „Vampirii sudului”. Dar e ca şi la Larson, nu vreau să mă apuc de ea şi apoi să plâng că s-a terminat. Mai întâi istoria, apoi nebuneala.
A, da, bine, recunosc, scriu, dar nu vă spun ce 😀
A, da, şi am mai primit o carte groasă, foarte groasă, să îi zicem un DEX, dar de fapt e o poveste despre Graal. Mă rog, nu prea m-a pasionat pe mine niciodată Graal-ul, adică mi se pare o legendă stupidiţă. Mai mult m-ar interesa Templul lui Solomon. Mă rog, pe teritoriul musulman e greu să pătrunzi fără să îţi iei o bastârcă, dar să mai ai şi pretenţia să ridici un alt Templu… ei da, dacă s-ar întâmpla asta chiar ar creea un al treilea război mondial. Dar cum nu se va întâmpla, măcar marile descoperiri de la Templu ar trebui adunate şi puse într-o carte. Sau or fi şi nu m-am prins eu?
Până una alta am ce citi şi cu ce îmi pierde timpul. Şi nu, încă n-am chef de blog, chiar nu vedeţi câta teancul de cărţi am?
Oana Stoica Mujea 