Azi am doi…

paharinima1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dap, doi sărbătoriţi. Adică Xreder şi mama. Doi oameni, ambii ai mei. Şi da, mă scot din sărite, iar sărbătorim? Dar ce e asta? O oază de verdeaţă? Din astea lumeşti nu mai facem? Trebuie să sărbătorim, păi nu? E Sfântul Gheorghe, cel mai cel dintre sfinţi. Aşa că le urez tuturor celor ce poartă acest nume: La mulţi ani, sănătate şi cadouri multe. Alor mei le doresc eu, cum ar fi: ne mai oprim din petreceri, că sunt obosită? 😀

 

Reclame

Să mor sau să trăiesc?

Întrebarea asta a început să mă chinuie de azi de la prânz, de când am vorbit cu mama.

Să vă povestesc. Îmi zice mama, holbându-se la mine: „Hai că nu mori azi, dar încet, încet, te apropii”. Normal, are tot interesul să mă duc, că doar are jumătate din pensia mea privată în caz de ducere definitivă 😀 Nu că Xreder, bietul, n-ar fi la fel de avantajat. Şi el, şi mama, ar putea să îşi refacă viaţa, să se recăsătorească. X ca X, dar mama dacă mai bagă şi divorţ s-a scos.

Că tot zicea GabiVania are mintea în piuneze. Păi staţi aşa că sunt unii mai sadici ca Vania. Acum sper să nu vă dau idei, dar Dumnezeu cu mila 😀 Până şi domnul Hrib, mărinimos cum îl ştiţi se întreabă dacă după publicarea cărţii aleia la care scriu acum, n-ar fi mişto să mă omoare cineva sau, de ce nu, să o fac cu mâna mea. Nu, nu îl înţelegeţi greşit, el n-are nimic cu mine, e doar marketing. Nu că în închisoare nu mi-ar sta la fel de bine. Vă daţi seama ce ar creşte vânzările. Se întâmplă chiar acum în Olanda 😉 Da, un scriitor care îşi scrie al doilea roman din puşcărie. Îmi e lene să vă dau toate detaliile.

Aşa că stau şi mă gândesc: să mă resemnez şi să mă duc, sau să le fac în ciudă şi să mai stau? Deh, până termin romanul, Bogdan va trebui să aibă grijă să nu mi se întâmple, că mama n-are nici un avantaj de pe urma scrierilor mele, aşa că nu-i pasă 😆

Momentan nu ştiu a vă răspunde. Dar o să mă gândesc până va apărea cartea pe piaţă. Păi nu? Şi aşa vedeţi şi voi câte am de gândit. Cum să mai trăieşti cu creierul tot timpul pus în funcţiune? Nu se poate aşa ceva. Nu se poate şi gata 😀

O mamă

Ea e mama. Da, mama mea. Da, aşa arată. Azi a fost ziua ei – nu, nu e nevoie să-i uraţi nimic, i-am urat eu destul. A ajuns la jumătatea secolului vieţii ei. Şi nu, nu suntem genul acela de femei care să ne ascundem vârsta. Nici una. Atâţia ani avem de la Dumnezeu, cu atâţia defilăm. Nu suntem nişte ruşinoase.
Şi uite cum îmi amintesc. Hehe, eram mică, să zic cinci sau şase ani, şi eram la mare. Mama stătea întinsă pe cearşaf, nu prea erau pe vremea aia şezlonguri, deci cearşaf. Eu alergam de colo, colo – Doamne, ce energie aveam. Habar nu am ce am găsit sau văzut sau auzit, oricum, ceva a fost. Aşa că încântată, o strigam pe mama din depărtare:
– Madame! Madame!
Mama se ridică tacticos de pe cearşaf şi în toată plaja aia, plină de lume, urlă:
– Madame e mă-ta, eu sunt doamnă!
Ok, toţi din jur au fost pe jos de râs. V-am spus asta pentru a vă da seama cam care a fost relaţia mea cu mama de-a lungul timpului. Da, nu s-a schimbat. Ea e tot nebună, eu şi mai şi că am luat de la doi.
Aşa că ieri o sun şi îi zic:
– La mulţi ani! Să trăiască fi-ta.
– Da, zice ea, că şi pe mine şi pe mama ne-a uitat Dumnezeu pe aici.
În fine, îi explic eu că pentru mă-sa e valabil, dar nu şi pentru ea. Şi când te gândeşti că baba, nu baba de mama, baba de mă-sa, la optzeci şi cinci de ani, se ţine mai bine ca mine şi prin câte a trecut săraca, că de atâtea ori ne-am pregătit cu ce se pregăteşte… în fine, astea sunt detalii.
Aşa că printre una şi alta îi zic mamei:
– Şi fă-ţi cadou încă un copil, că o ieşi mai bun ca primul.
– Păi da, că dacă fac unul acum iese schizofrenic de tot, tu eşti doar jumătate.
Oh, ce drăguţă e mama. Deci şi-a dat seama. Şi până acum nu a zis ea nimic, dar nimic? Şi eu care credeam că sunt un om normal. Doamneee…
Din una în alta mama îmi spune câte – patru – genţi a primit ea super mişto. Una dintre ele, roşie, de piele, beton armat. Baba, adică mă-sa, puse ochii pe geantă. Mama dă repede fuga la magazin şi îi cumpăra alta, nu la fel, că na, aia era unicat.
Baba: Păi da, dar nu e ca a ta 😀
Da, şi vă întrebaţi cu cine să semăn şi eu. Să nu vă mai spun de tata şi neamul lui de genii nebune. Acolo nu are rost să intrăm în amănunte, ne-am complica viaţa. Oricum, pe unsprezece sunt iar naşă, la vărul meu primar, aşa că baba, adică mă-sa, se pregăteşte temeinic. Îşi alege baba toaletă şi ce mai credeţi voi… o togă… O, Doamne, e de belea. Şi cică eu sunt naşă. Păi să cunune ea 😀 Evenimentul va avea loc la Alba Iulia, cu maestru de ceremonii. Rahat. În fine, asta nu e treaba voastră.
La mulţi ani, mamă! Să îmi mai trăieşti încă pe atât şi tu şi mă-ta, că eu cu cine să mă hlizesc 😆