Povestea unor lansări

Am atât de multe să povestesc şi am rămas atât de în urmă… Sper doar ca Basarabia să mai aibă puţină răbdare până voi veni cu impresiile mele legate de acele locuri. La fel şi Nea Costache, pentru că merită să fie promovat, dar momentan am atâtea să vă spun…

Mai întâi trebuie să le mulţumesc unor oameni:

Lucia…

Horia Gârbea…

Ciutacii (Mana şi Victor)

Chinezu din popor

Simona Ionescu, pentru că şi-a smuls din programul ei aglomerat pentru a veni şi pentru că n-a răspuns la telefoanele ce-i ţârâiau tot timpul.

Geocer, pentru că m-a răbdat

Arionii, pentru că încă mă mai suportă

Adrian Năstase, pentru că mi-a cerut autograf… 😀

Membrilor juriului nu le mai mulţumesc, dar ei ştiu că o fac… Lilick şi Mădălina au fost senzaţionale, iar Valive este timidă, cu toate că n-ar trebui.

Roger şi Sorin, hai să zic şi de voi… 😛

Vorbim despre prima parte a zilei. Cu toate că, acum, am un regret pentru că cineva nu a putut să participe pur şi simplu la eveniment. Îmi cer eu scuze… cine ştie, ştie. Am încercat cu o ironie fină să-i atrag atenţia, dar deh… n-a mers. În fine, nu mai contează şi întotdeauna la un eveniment unde sunt persoane importante vor fi şi cârcotaşi. Doar că eu am crezut că suntem între prieteni.

Trecând peste partea asta trebuie să vă spun că Mana a ţinut să-mi facă o surpriză. Aşa că nu a venit numai ea, dar l-a adus şi pe Victor.

Horia Gârbea a fost acolo să ne susţină pe mine şi pe Lucia.

Lucia, desigur, a fost strălucitoare ca de obicei, iar cartea ei… da, e prima în vârful celorlalte. I-am detronat pe toţi 😀

Chinezu, ca un Chinez şi el, a tot comentat şi a stat tot timpul cu laptopul în braţe. Ce oameni…

Geocer, desigur, ne-a suportat.

Iar Adrian Năstase a ţinut un speach de zile mari. Mamă ce am mai râs. E chiar mişto. Aşa că le-am propus celor prezenţi un exerciţiu de imaginaţie: să-şi închipuie că AN-ul dispare chiar atunci din faţa lor, iar Lala intră în scenă.

Pe urmă Lucia şi moi am dat autografe, iar Mădălina mi-a propus s-o otrăvesc. Încă nu vreau s-o fac 😀

Apoi l-am confundat pe domnul Mladin cu domnul Coşovei, dar Ştefania Coşovei mi-a luat apărarea 😀

Oi mai fi făcut prostii, eu ştiu…

Oricum, prima jumătate a zilei a fost excepţională. Mă oftic doar că n-am apucat să fac poze cu Ciutacii şi Chinezu.

Cel mai dulce moment al zilei a fost telefonul lui Alex, cine ştie cunoaşte 😉

 

 

 

 

 

 

Apoi m-am mutat la Muzeul de Istorie şi Târgul de carte Amplus. Acolo le-am găsit pe Oana Duşmănescu cu minunea ei de bebe, dar şi pe Stela Popa. Mă bucur că Stela a acceptat să stea lângă mine în timpul lansării pisicii. Dar îmi pare rău că din pricina oboselii a ratat azi Sibiul. Asta este… Se mai întâmplă. Oricum, Stela tot va ajunge la Sibiu, v-o trimit eu legată dacă e cazul.

Apoi m-am mai lansat şi eu o dată şi m-am bucurat să-l revăd pe Mihai însoţit de două domnişoare foarte frumoase: Steluţa (cu o imaginaţie puţintel mai perfidă ca a mea :D) şi Cristina(?!), dacă ţi-am greşit numele poţi să dai, promit să stau.

 

 

 

 

După toate astea, alături de Bogdan Hrib – doar nu vă închipuiţi că a lipsit vreun moment – am avut o mini şedinţă din care Geocer n-a auzit absolut nimic 😛

Aşa că în miez de noapte am ajuns şi acasă.

Îmi pare rău doar că am ratat prăjiturile Luciei. Dar am promis că după toată nebunia asta o iau de mână pe Mana şi o vizităm aşa cum se cuvine.

Aaa, şi să nu uit, am primit trandafiri galbeni, de la cine nu vă spun, numa aşa de-a dracu’ 😀 Ziceţi voi că nu merit să zac. Nu, nu merit, că am de scris ceva important ce trebuie predat mâine la prânz. În concluzie nu merit nimic.

Şi acum… da, mă pregătesc pentru Ardeal. No, staţi că viu… dar mai încet, ardeleneşte aşa 😆

Concluzii găsiţi la Geocer, Mădălina, Lucia, Lilick şi pe unde or mai fi că eu nu mai pot.

P.S: Meme, eşti o dulce şi când nu eşti prezentă fizic. Sper să te revăd într-o zi.

Lungă zi…

Dar frumoasă. Şi m-am bucurat să-mi revăd unele din personajele reale. Şi m-am întristat gândindu-mă că altele sunt departe. Dar nu o să dezvolt acum, vă las cu poze, câteva, pentru că sunt peste o sută. Iar mâine… trebuie să muncesc, altfel mă omoară Alexandru Arion, cu toate că din poze s-ar zice că altfel stă situaţia.

Lucia, mulţumesc pentru tot!

Geocer, îţi mulţumesc că ai rezistat 😀

Oh, şi da, subtil domnule Roger, foarte subtil 😀 Dar voi dezvolta, promit, mâine cum voi prinde puţin timp liber.

Şi tot atunci o să vă spun şi despre Nea Costache – îmi cer scuze, dar nu mai sunt capabilă să pun şi linkuri. Punem mâine tot ce trebuie. Cei care mă aveţi prietenă pe facebook veţi putea vedea mai multe poze.

Şi mai multe aflaţi la Lucia şi Geocer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O luăm de la capăt.

Pentru că punctul 18 va fi premiat de Lucia, si pentru că oricum trebuia să completez, iată varianta finală:

1.         Marele premiu – Pentru ca-mi place – George Cernătescu, sigur, sigur, sigur

2.         Cel mai bun blogger dintre scriitori  – Rămân totuşi la părerea mea: Hobbitul

3.         Cel mai bun scriitor dintre bloggeri  – Aici îmi e uşor, ca să fiu sinceră: Adrian Suciu

4.         Blogul cu cel mai mult umor  – Ei, şi aici rămân la părerea mea: Ioan Usca

5.         Cel mai bun critic literar – No, aici sunt în ceaţă. Eu zic că tot Hobbitul şi-ar merita un loc

6.         Cel mai bun cititor – Dacă are blog se pune? Adrian SM, garantez pentru el.

7.         Cel mai bun blogger dintre politicieni – Fără doar şi poate că ăsta e AN-ul, dar cum a câştigat deja anul trecut, nu ştiu, cred că locul lui îi revine lui Darius Filip, chiar dacă e un politician mai mic, dar peste câţiva ani va fi la cârmă. Ştiu eu.

8.         Cel mai bun politician dintre bloggeri  – Răspunsul ar fi Corina Creţu. O fi câştigat anul trecut? Nu mai ştiu.

9.         Cel mai informat blogger  – Io pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă îmi vine vreo idee revin

10.  Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – adică Cella şi ca să fie şi un domn îl adaug pe Canguru’

11.  Cel mai gustos blog  – Cum Hadean nu intră în joc zic eu că Laura Frunză.

12.  Cel mai bun blog al unui ziarist  – Clar că Ciutacu .

13.  Cel mai bun blog anti-băsist – Mă rog, mă gândisem eu la cineva, dar a mai câştigat, aşa că io zic că Alexandru sau DSN. Nu mă pot decide.

14.  Cel mai fericit blogger  – Dacă Isabella zice, zic şi eu că Dan e cel mai fericit. Şi cred că e

15.  Blog de criză sau blogger crizat  – Sibilla şi Dan Badea

16.  Cel mai artistic blog – Mirela zic eu. Zic iar eu, zic tot eu  Şi Alex Maziliu ar mai intra aici, pentru minunăţia de poze pe care le face.

17.  Cel mai bizar blog – Nu am dat de el până acum

18.  Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu)

19.  Cel mai bun comentator politic – Sigur, el era cel mai cel comentator politic, cel puţin pe vremea când eu urmăream comentariile politice. Ştiam pe cine am în cap, dar nu îmi mai aduceam aminte exact cum se numeşte, pentru că n-am mai urmărit fenomenul. Da, el, Bibliotecarul.

20.  Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – Mana Ciutacu

21.  Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Habar n-am

22.  Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Io? Nuuu. Atunci să fie… Andrei Crivăţ?!

23.  Cel mai bun blogroll – Ăsta clar e al Isabellei, fără doar şi poate. Alţii nu mai ştiu cu un blogroll atât de bogat.  

24.  Cel mai bun blog de sport – Sigur că am uitat de Sportlocal, aşa că-l nominalizez.

25.  Cel mai schimbător blog – Ăsta e tot popa, că el e dus cu creirii capului. Adică Husca

26.  Cel mai luptător dintre bloguri – Aici sunt două, şi mie îmi e clar că nu merge unul fără celălalt: Isabelle şi Simona Ionescu, pentru ceea ce fac pentru copiii aceia amărâţi şi bolnavi.

27.  Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – Eva.ro s-o încadra aici? Eu zic că da. Poate.

28.  Cel mai activ blogger – PrWave

29.  Cel mai prost blog – Ei, na, la câte sunt…

30.  Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Ăsta nu o mai fi câştigat şi anul trecut? Adică Mordechai.

31.  Premiul “Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Dannnnn Voiculescu

32.  Premiul de popularitate – Tot Dan Voiculescu pentru că e super haios pe blog.

Şi cu asta, basta. Nu mă mai răzgândesc. E ultimul şi cel din urmă clasament. Cu toate că ar fi meritat mulţi să fie nominalizaţi, nu-mi fac griji, am văzut că i-au nominalizat alţii. Aşa că las alegerea destinului şi fiecăruia în parte.

Pe toţi cei nominalizaţi îi rog să preia acest post şi să facă nominalizări. Data limită e 1 februarie.

Deja e o tradiţie

Nu ştiu cum face Lucia, dar din fiecare concurs pe blog se naşte o tradiţie. Că vorbim de „Premiile Lili” sau de concursul cu bloggeri, tot aşa cum vă zisei eu iese.

Dacă anul trecut am câştigat la acest concurs, anul ăsta fac parte din juriu. Şi da, am voie să propun, aşa că propun, ce pana mea 😀 Şi iarăşi da, voi da şi eu două premii. Cui n-am de unde şti că nu îs Mama Omida. Ce? Ştiu, dar nu voi spune public. Va fi surpriză. Aşa că să trecem la nominalizări. Cu toate că n-am idee pentru toate categoriile. Aşa că…

 

 

 

  1.  Marele premiu – Pentru ca-mi place – George Cernătescu, sigur, sigur, sigur

  2.  Cel mai bun blogger dintre scriitori  – Rămân totuşi la părerea mea: Hobbitul

  3.  Cel mai bun scriitor dintre bloggeri  – Aici îmi e uşor, ca să fiu sinceră: Adrian Suciu

  4.  Blogul cu cel mai mult umor  – Ei, şi aici rămân la părerea mea: Ioan Usca

  5.  Cel mai bun critic literar – No, aici sunt în ceaţă. Eu zic că tot Hobbitul şi-ar merita un loc

  6.  Cel mai bun cititor – Dacă are blog se pune? Adrian SM, garantez pentru el.

  7.  Cel mai bun blogger dintre politicieni – Fără doar şi poate că ăsta e AN-ul, dar cum a câştigat deja anul trecut, nu ştiu, cred că locul lui îi revine lui Darius Filip, chiar dacă e un politician mai mic, dar peste câţiva ani va fi la cârmă. Ştiu eu.

  8.  Cel mai bun politician dintre bloggeri  – Răspunsul ar fi Corina Creţu. O fi câştigat anul trecut? Nu mai ştiu.

  9.  Cel mai informat blogger  – Io pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă îmi vine vreo idee revin

10.  Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – adică Cella

11.  Cel mai gustos blog  – Cum Hadean nu intră în joc zic eu că Laura Frunză.

12.  Cel mai bun blog al unui ziarist  – Clar că Ciutacu .

13.  Cel mai bun blog anti-băsist – Mă rog, mă gândisem eu la cineva, dar a mai câştigat, aşa că io zic că Alexandru sau DSN. Nu mă pot decide.

14.  Cel mai fericit blogger  – Dacă Isabella zice, zic şi eu că Dan e cel mai fericit. Şi cred că e 😉

15.  Blog de criză sau blogger crizat  – Crizaţi suntem toţi, aşa că n-am idee. Mă mai gândesc.

16.  Cel mai artistic blog – Mirela zic eu. Zic iar eu, zic tot eu 😀 Şi Alex Maziliu ar mai intra aici, pentru minunăţia de poze pe care le face.

17.  Cel mai bizar blog – Nu am dat de el până acum

18.  Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – Nea Costache, pentru că zice Simona că traduce din română în olteneşte 😀 Nu mă gândisem la asta.

19.  Cel mai bun comentator politic – Sigur, el era cel mai cel comentator politic, cel puţin pe vremea când eu urmăream comentariile politice. Ştiam pe cine am în cap, dar nu îmi mai aduceam aminte exact cum se numeşte, pentru că n-am mai urmărit fenomenul. Da, el, Bibliotecarul.

20.  Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – Mana Ciutacu

21.  Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Habar n-am

22.  Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Io? Nuuu. Atunci să fie… Andrei Crivăţ?!

23.  Cel mai bun blogroll – Ăsta clar e al Isabellei, fără doar şi poate. Alţii nu mai ştiu cu un blogroll atât de bogat.  

24.  Cel mai bun blog de sport – Sigur că am uitat de Sportlocal, aşa că-l nominalizez.

25.  Cel mai schimbător blog – Ăsta e tot popa, că el e dus cu creirii capului. Adică Husca

26.  Cel mai luptător dintre bloguri – Aici sunt două, şi mie îmi e clar că nu merge unul fără celălalt: Isabelle şi Simona Ionescu, pentru ceea ce fac pentru copiii aceia amărâţi şi bolnavi. Cu siguranţă merită mai mult decât atât. Iar Sibilla şi-ar cere un drept fix la această categorie lângă celelalte două luptătoare.

27.  Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – Eva.ro s-o încadra aici? Eu zic că da. Poate.

28.  Cel mai activ blogger – Oh, păi… or fi câţiva, dar nu-mi vine acum nici unul în minte.

29.  Cel mai prost blog – Ei, na, la câte sunt…

30.  Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Ăsta nu o mai fi câştigat şi anul trecut? Adică Mordechai.

31.  Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Dannnnn Voiculescu 😀

32.  Premiul de popularitate – Tot Dan Voiculescu pentru că e super haios pe blog.

Propuneri poate face oricine până la 1 februarie. Aşa că nu vă sfiiţi, doar să nu uitaţi să daţi link la Lucia pentru a vă aduna.

Hmmm, aerul libertăţii…

De când nu mai stau cu orele pe net, parcă e mai bine. Am mult timp să ţopăi în viaţa reală. Nici când scriu nu mai folosesc netul, chiar dacă uneori mi-ar fi folositor. Am preferat să-mi cumpăr cărţi cu răspunsuri, una mi-a trimis-o Cella 😉 Ce să vă fac, fata v-a rugat. Am cam renunţat şi la blog, după cum se vede. Cred că am rămas fără litere pe tastatură, de aia, nu de altceva. Şi e bine 😀

Sigur că nici acum n-am litere, aşa că o să iau leapşa pe care mi-a oferit-o Mirela, iniţial Cella făcând o anume aluzie la ea. Dar eu m-am făcut că nu pricep 😀 Acum nu mai scap.

Se numeşte leapşă gastronomică şi are două întrebări:

1 Care e madlena domniei voastre?

2 Dar baubaul din farfurie?

 

Aşa sună, aşa spun.

 

1 Păi, îmi pare rău, voi dezamăgi mulţi oameni, dar eu mănânc pentru că altfel aş muri, dar nu sunt o gurmandă şi nici n-am preferinţe. Pot mânca cam orice, desigur, nu chiar orice, dar chiar nu am ceva preferat. Ceva ce aş putea numi „madlenă”. M-am tot gândit, dar nu există, pe cuvânt că nu. Aşa că eu ce să fac? Îmi e foame, mănânc. Nu, nu. Asta este. În plus, nu prea gătesc ca să am şi mofturi. Nici măcar la asta nu sunt bună 😉

 

2 Categoric spanacul. Urăsc spanacul cu toată puterea. Dar, din fericire, nu mă obligă nimeni să-l văd în vreo farfurie 😀

 

No, nu cred că mi-am făcut eu datoria cu prea mult elan, dar mă simt şi dau leapşa mai departe. M-am gândit întâi la Mana, dar nu ştiu ce ar putea alege între două sandviciuri 😆 Mamă, ce rea îs. Aşa că nu i-o dau. Apoi la Crina, dar între pui şi pui ce ai putea alege? Zău aşa. Tocmai de aceea o să-i dau leapşa, dacă va avea chef de ea, lui Andrei Crivăţ. Pentru că e şi gurmand şi îi place să şi gătească. Şi lui Geocer, să văd şi eu cam ce mănâncă el. Dacă nu o fi prea ocupat cu criprogramele. Şi cu asta, basta.

Ce tare, m-am gândit la două femei şi le-am dat leapşa unor bărbaţi. Vai judecata mea.

 

UPDATE: O recenzie a Elfei la Silvanna 😉

 

Update2: Astea sunt prea tari pentru a nu vi le arăta:

 

1 Ziarul Ziua vorbeşte despre Regina Elfă la Timpul Liber. Sub Regina? Da, Băsescu, rugându-mă să-l ajut să ia decizia corectă 😆

2 Feminis vorbeşte despre Regina Elfă, în dreapta Băsescu spunând că „de ce le frică, nu scapă”. Omul are dreptate, nu aveţi cum să scăpaţi de mine 😆 Vaiii, cât m-a amuzat, acum sigur dorm mai liniştită. Prea tare faza.

Azi chiar e vineri

Vă rog să mă credeţi că de dimineaţă îmi tot fac un scenariu în minte cu ce să pun pe curat pentru a transfera pe blog. Am avut în cap tot felul de subiecte, dar ulterior mi-am dat seama că doar unul mă ţinea prizonieră. E vorba despre „idee”. Mă rog, mulţi nu veţi înţelege la ce mă refer nici dacă aţi citit „Adolescentul” lui Dostoievski, pentru că cel mai probabil aţi uitat. Dar, oricum, nu are legătură cu acel tip de „idee”, ci cu tema de gândire pe care mi-a plasat-o drept în creier Loredana.

Tocmai de aceea, vă spun cât se poate de sincer că n-am nimic să vă comunic, decât câteva lucruri lipsite de importanţă pentru voi, dar cu substanţă pentru mine.

Tocmai de aceea vă anunţ că Indicii Anatomice au fost anunţate în Ziarul de Duminică (presupun că-i un supliment al Ziarului Financiar) ca făcând parte dintr-un top al săptămânii. Lucru care mi-a fost semnalat de Bogdan Hrib, pentru că eu, evident, sunt prea puturoasă şi pentru a da o simplă căutare pe google pentru a vedea dacă a mai zis cineva ceva despre această carte. Noroc că uneori oamenii îmi spun că se mai întâmplă una sau alta. Altfel cred că aş trăi complet retrasă în micul meu club de bloguri şi în mintea mea creaţă.

Tot pe această cale vă anunţ că voi încerca să am o colaborare cu PRwave. De ce spun că voi încerca. Pentru că nu ştiu dacă voi fi la înălţimea cerinţelor şi nici dacă mintea mea funcţionează la parametrii normali. Ţinând cont că tocmai ieri am confundat două cărţi ale unei autoare cu ale unui autor 😀 Sigur, ar putea părea hilar, dar chiar dacă nu mă durea capul, eram obosită şi desigur că nu am prea multe scuze indiferent de ce spun acum.

Mi se întâmplă la un anumit interval de timp să dau rateuri din cele mai idioate şi mai prosteşti. Dar şi cu asta o să vă explic eu în curând, că şi mie mi-a explicat Dostoievski, întrebându-se el însuşi de ce un om inteligent câteodată nu se poate exprima la adevărata valoare a gândurilor sale. Dacă el nu-mi spunea asta, sincer vă spun că aş fi început să mă scufund într-o frustrare din care nu cred că mi-aş fi revenit curând. Dar atâta timp cât li se întâmplă şi altora cu mult mai deştepţi ca mine, încerc, de bună seamă, să mă resemnez şi să-mi spun că nu sunt doar o paranteză. Doar în anumite zile. Apoi probabil că devin o virgulă sau un semn al excalmării, ca să decat din nou la condiţia de paranteză.

Problema e că nu-mi doresc să fiu mai bună. Şi vorba prietenului şi vecinului meu Mihai: „dacă nu-ţi doreşti, n-ai cum să ajungi acolo unde îţi doreai să fii odinioară”. Şi a spus chestia asta doar uitându-se la faţa mea, fără să-i spun eu ce vreau şi ce nu vreau.

Vedeţi, cu toate că nu aveam nimic de comunicat, tot am spus ceva. Desigur, irelevant, dar luându-l drept martor pe acelaşi Dostoievski vă spun că ceea ce e neimportant pentru voi, ar putea fi de o importanţă majoră pentru mine.

UPDATE: COPERTA REGINA ELFA AICI SAU AICI

Regina Elfa_site

Să sufere şi mă-sa

autumn-woods

Sibilla zice că asta sunt eu 😀

 

Azi mi s-a întâmplat să gândesc. Şi am gândit eu aşa: cum ajung oamenii, de la o relaţie normală de omenie la ură profundă.

Şi aici mă refer în special la cei care sunt nevoiţi să sufere fără a avea vreo vină. Să le spunem victime colaterale. Iar aceste victime, în general, sunt copiii unor părinţi cu apariţii publice sau cu un venit mai mare etc. Vă mai gândiţi şi voi la variante. Desigur, nu spun de copiii care îşi asumă (vezi Elena Băsescu), acolo e altă mâncare de peşte. Iar respectivul poate fi judecat după faptele proprii. Dar de ce să sufere un copil al cărui părinte este în centrul atenţiei? De ce să i se pună şi lui aceeaşi povară pe umeri ca celui ce i-a dat viaţă? Asta nu o s-o înţeleg niciodată. Vă rog să mă credeţi că sunt mulţi copii care trec prin iad doar pentru că unul dintre părinţi, sau ambii, are neruşinarea de-a se exprima public cu privire la o chestiune sau alta.

Aici mi-o amintesc pe Mana care îmi spunea după ce dl. Boc l-a făcut derbedeu pe soţul ei, cum trebuie să îi explice lui Vlad ce s-a întâmplat. Pentru a fi pregătit în cazul în care cineva va încerca să-l atace.

Dar să ne gândim, de asemenea, şi la copilul Sibillei, care e nevoit să suporte presiuni din pricina faptului că mama lui a avut curaj să denunţe un sistem. Iar copilul ăla suferă din multe puncte de vedere: marginalizat economic şi moral. Pentru că mama lui a spus adevărul. Şi să nu fi avut dreptate Adi Voicu când s-a referit la proverbul acela african: „ Omul sincer să-şi cumpere un cal bun ca să o rupă la fugă după ce a spus adevărul”

Exemple ar fi multe. Şi eu am trecut prin asta din pricina tatălui meu. Cea mai dureroasă experienţă a fost pe clasa a 11-a când profa de chimie ne-a chemat pe mine şi alte trei fete şi ne-a spus: tac-tu e director, mă-ta e patroană, etc, dacă vreţi să mai treceţi la chimie marcaţi banul. Printre ele a fost şi colega mea de bancă. Nu ştiu de unde se vehicula ideea că ea ar fi bogată. Avea doar nişte părinţi care încercau să-i ofere totul, iar ea era foarte cochetă. De aveai impresia că s-a trezit direct dintr-o revistă de modă.

M-am dus acasă, am pus mâna pe telefon şi i-am spus mamei ce s-a întâmplat. Mama s-a resemnat spunând că „asta este”. Eu am refuzat categoric să pic în jocul ăsta murdar. Cum s-a terminat totul? Una din colegele mele a spart un geam şi şi-a tăiat venele, pentru că da, mă-sa era patroană, dar ţinea şapte suflete din magazinul ăla. Şi nu avea bani peste bani. De atunci societatea a evoluat, adică e tot mai rău. De multe ori eu sunt nevoită să-mi reneg propriul părinte şi să spun că nici n-am auzit de el, pentru că altfel aş putea păţi ca la testul psihologic, când nenea ăla a venit la mine şi a urlat pur şi simplu: „Ştii că tac-tu m-a dat afară?”. Noroc că soţia lui l-a îndepărat cu un: „Şi ce vină are ea?”. Mi s-a întâmplat şi la doctor în Piteşti. Pur şi simplu mi-a închis uşa în nas spunându-mi că pot muri, el nu o tratează pe fiica lui X. Bine, frate! Eu mă conformez. Sunt obişnuită. Sigur, mai sunt şi lucruri simpatice dar total imorale care se învârt în jurul fenomenului. Cum ar fi proful de chimie de la facultate care mi-a spus că lucrarea mea e de 9. Am zis că da, aşa e. Şi apoi m-a întrebat eşti fata lu? Iar eu am oscilat între a spune da ori ba. Iar el a zis că dacă sunt îmi dă zece. Şi m-a pufnit râsul pentru că mi s-a părut de-a dreptul halucinant. Nu, staţi calmi, am rămas cu 9. Dacă îmi dădea zece pentru orice altceva, la fel de imoral, nu cred că m-ar fi deranjat. Ohooo, şi prin câte şi mai câte n-am trecut. Şi le-am înmagazinat pe toate. Le-am pus acolo pe stoc, la păstrare. Nu, nu le vând, sunt ale mele.

Dar azi mi s-a întâmplat o chestie de mi-a picat faţa, că de aia am şi început să mă gândesc la copiii altor oameni şi la câte or avea ei de pătimit. Cum spuneam, m-am dus la spălătorie, că maşina mea arata ca după un război. Mereu la aceeaşi, pe aceeaşi tură, pentru că am acolo un băiat care nu îmi pune întrebări. Ştie ce să facă fără să mă explic de fiecare dată de ce vreau aia sau ailaltă. Şi se mişcă şi repede. Uneori stau de vorbă cu el. Sigur, e unul dintre acei oameni care se inspiră din Guţă, dar nu mă deranjează. Nu le poţi cere tuturor să facă ceea ce nu pot. Şi azi am zis că nu e cazul de interior aşa că am stat cu el de vorbă. Şi vine unul dintre şoferii instituţiei lu’ domnu’ tata. Şi îl ia pe ăla la trap: „bă, tu ştii cu cine stai de vorbă?”. Bine, omul destul de slab la minte, dar nu suficient de prost încât să-i pese. Iar ăsta e un caz fericit.

Dar copiii oamenilor ălora, mulţi, prin câte trebuie să treacă ei din pricina deciziilor părinţilor? A? Şi de ce judecăm tot neamul după un singur om? Sunt sigură că sunt şi printre voi din aceştia. Poate copii, poate părinţi. Unde dracu’ ajunge societatea asta? Şi dacă te naşti în familia greşită – desigur, din punctul de vedere al societăţii – nu mai poţi scoate capul pe fereastră? Dumnezeule mare, îmi e silă!

Şpe oameni vor să te cunoască.

Asta mi se întâmplă de vreo două săptămâni. Primesc un mail de la un domn prin care mi se comunică că 15 oameni vor să mă cunoască. Că au vorbit ei aşa după ce au citit Indicii Anatomice şi că vor să mă cunoască. Să vadă dacă Lala e Oana. Le-am spus că n-are rost să facem o întâlnire, pentru că Lala nu e Oana şi apoi nu am chef să mă transport până în Bucureşti doar aşa, să cunosc 15 oameni.

Domnul respectiv îmi spune că oamenii ăia vor să înveţe de la mine. Ce?! Că sunt un model. Pentru? Şi alte asemenea.

Îi explic cuuvincios că nu vreau să fiu un model pentru nimeni. Că n-au nevoie de mine pentru a citi o carte, că am cunoscut suficienţi oameni prin mediul virtual şi că nu îi pot cunoaşte pe toţi, şi nici nu vreau. Ultimul mail a venit aseară şi m-a scos din sărite: „Nu îţi e milă de ei?”. Păi, frate, ce sunt eu Maica Tereza? De ce mi-ar fi milă. Sunt pe moarte? Au vreo boală incurabilă? Mi se spune că nu, dar vor cu orice chip să mă cunoască.

Îi explic că nu mă pot întâlni aşa cu şpe oameni despre care nu ştiu nimic. Apoi, pentru chestiile astea există lansări şi alte evenimente. Nu. Serios nu. Nu vreau nici să fiu model – pe bune, nu aveţi pe cine copia, nu sunt deloc aşa cum mă vedeţi voi, veţi fi dezamăgiţi – şi nici cu mila nu prea le am. Nici statutul de vedetă nu mă încântă, şi nici de la firme de lux nu mă îmbrac. Aşa că nu aveţi ce lua bun de la mine. Am mai multe defecte decât un om normal şi nu îmi dau întâlniri oarbe indiferent de argumente. Chiar discutam ieri cu Mana despre întâlnirile astea internautice. Şi am decis că noi suntem cele care decid dacă cineva merită sau nu, şi chiar şi aşa poţi avea surprize neplăcute.

Şi apoi cine îmi garantează mie pentru aceşti oameni? Mă puteţi numi paranoică, încrezută sau cum mai vreţi, dar sincer nu mă pot întâlni cu toţi cei care cred că au anumite sentimente de un anumit fel faţă de mine. În plus, am mai spus şi o repet, nu sunt o persoană prea comunicativă. Îmi trebuie mult timp să mă conving că vreau să văd un singur om. Că vreau să-l ating şi să-l cunosc ceva mai în profunzime. Altfel riscăm ca eu să devin agresivă sau să nu scot nici un cuvânt, iar atunci nu m-aţi cunoaşte absolut deloc. Aşa că mai lăsaţi-mă în pace cu prostiile astea. Abia am timp de prietenii mei, de oamenii pe care vreau cu adevărat să-i văd şi să-i întâlnesc. Nu vreau să fiu prietenă cu toată lumea şi nici să îi cunosc pe toţi. Am şi eu o limită. Aşa că STOP!

P.S: Crinei îi e lene să-şi viziteze propriul blog. I-am spus că o trădez. Aşa, să se înveţe minte 😀