Ce am primit de la cititori

Romina, Ioana, Adrian Enache, Sorin Coadă, Rucsi și dacă mai sunt și alții și i-am uitat îmi cer un milion de scuze.

 

 

Romanul polițist se întoarce

Al doilea roman polițist marca EVZ se întoarce. De data asta Oana Mujea a construit o intrigă complicată, o crimă ciudată de unde lipsesc dovezile. Singurul suspect e cel în casa căruia s-a înfăptuit crima, doar că acesta nu-și mai amintește nimic din ultimele trei zile.

 

Plus articolul din EVZ

Pentru a rezolva cazul ziarista și criminalistul sunt nevoiți să jongleze printre jucători de poker și traficanți de droguri, dar cheia se află cu adevărat acolo sau e doar o intuiție care nu-i duce niciunde?

Seria de romane polițiste marca EVZ are douăsprezece numere și fiecare carte în parte vă va aduce ceva inedit. Dar, în special, pentru că orice carte are un mesaj, autoarea vorbește despre lupta împotriva alcoolului, drogurilor și a dependenței față de jocurile de noroc. Dependențe care dezbină familii și-i marginalizează pe cei puși în această situație.

Cărțile sunt construite în așa fel încât să poată fi citite în orice ordine. Chiar dacă nu ați cumpărat EVZ cu „Cacealmaua”, prima carte din serie, puteți cumpăra „Alibiul Perfect” pentru a fi introduși în atmosfera universului polițist.

Următoarea carte din serie apare în data de 6 noiembrie alături de EVZ. Lectură palpitantă!

Citiţi mai mult: Romanul polițist se întoarce – Cultură > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1062742.html#ixzz2iXqbkPVE 

 

564118_621951661190667_1689860332_n

 

1403722_490149084415730_857144549_o

 

1378826_320200344787877_217306461_n

 

1384156_1427724837450995_538615129_n

 

1394441_10152024421074225_1664417201_n

 

1394296_663368357014809_798356554_n

EVZ.ro

E greu când te îndrăgostești de personaje

Vă spuneam eu ieri că îmi e dor de el. Da, e un personaj. Mi s-a mai întâmplat asta și în ultima carte cu Iolanda – nu vă spun care e personajul, pentru că o să apară din nou și nu vreau să mă judecați 😀 – Dar e greu. Când începi să te îndrăgostești de câte un personaj începe să-ți fie dor de el, începi să vrei să fie real. Începi să-l dorești de parcă ar fi parte din viața ta. Îl vreau? Înțelegeți asta? El e alesul. Da, sunt dusă cu pluta dar asta sunt, alta nu mai aveți de unde. Viața e greu. Dar am terminat cartea a treia. Asta mă bucură. A plecat deja la corectat, iar eu mă gândesc serios la a patra pentru că nu știu exact TV sau Radio? Dar mâine citesc Lucia Verona și îmi revin eu, o să știu și ce trebuie să scriu. 

 

Slide1