Cam dorm pe mine

Şi nu de azi, de ieri.

Că ieri tot nu m-am putut mişca din pricina febrei musculare am stat cât de cât relaxată. În pat, cu laptopul în braţe. Colindând netul şi citind una sau alta. După caz. La un moment dat un prieten de foarte departe mă apelează pe mess, ciudat pentru că noi nu vorbim aproape niciodată pe mess, dar cine sunt eu să judec. Vorbim. Ne certăm. Ne adresăm şi câteva înjurături de mame. Ne calmăm. Reluăm discuţia, iar eu adorm 😀 Sigur că primesc un SMS care suna cam aşa: „iar te-ai supărat ca tâmpita”. Îmi dau seama că trebuie să închid telefonul şi să îndepărtez laptopul. Şi dorm, fără să-mi pese că cineva mă aşteaptă undeva în spatele unui alt monitor. Şi dorm. Mă şi trezesc. Citesc, plec şi mă întorc. Culmea. Nu îmi mai e somn.

Cu toate că am adormit în jurul orei patru dimineaţa la zece şi jumătate am fost în picioare. M-am dus la sală unde am stat două ore. Exerciţii lente. Nimic spectaculos, încă mă durea şi când respiram. Am făcut duş şi fuga acasă unde am văzut o cadă mare. Bine, încă o bălăceală. Dar n-a fost bine, pentru că m-a luat iar somnul şi am adormit ca o pleaşcă.

Culmea e că acum îmi e iar somn. Îl simt aşa prin tot trupul. Dar cel mai enervant e că mă ia de la ochi. Încerc să comunic cu Lala, dar nu prea reuşim. Dacă eu nu sunt agresivă, nu e nici ea. Cam dormim pe noi.

Dar somnolenţa asta a adus şi ceva bun, iar acum o să-l strig pe Mişu din toţi rărunchii mei.

Domnule Alexandrescu, ziceaţi că sunteţi interesat de nişte dansuri de babalâci începători. Păi iată ce-am găsit eu. Programul, pentru mine, e chiar bun, marţea şi joia de la 20:00 la 21:30. Ei? Eu mă bag. Detaliile sunt acolo. Nu-i nevoie de partener, dar şi de vii cu el, nu-i bai, oricum ţi-l schimbă 😛 Aşa că să învăţăm să dansăm. Pam, pam..

Reclame

Deci vine Crăciunul

   Mă bucur, cum nu? Mai ales pentru ziua de 26 😀 De ce? Nu vă spun, normal că nu. Dar înainte de-a vorbi de Crăciun vă spun cu subiect şi predicat că treaba cu satanismul a fost doar o glumă pusă la cale de mine şi Geocer, iar de faţă erau şi Ioana (care tot timpul îl stresează pe George spre fericirea mea 😛 ), Cangurul ( care ne încurajează în a face prostii, pentru că el e un tip serios în viaţa de zi cu zi, adică mult mai serios ca noi) şi Dan Badea (omul care critică cu atâta plăcere că mă face şi pe mine să devin scelerată 😆 ) – Xreder e inclus în preţ 😉 . Din păcate de la întâlnire au lipsit: Raluca, pentru că s-a dus la Avatar (adevărul e că şi eu m-aş fi dus la premieră, dar Xreder a insistat să mergem la întâlnire); Ema, un copil mare cu puiuţ mic şi frumos 😀 ; Mişu, desigur, şi omul care ne dă ţeapă de mult timp: ADIIII ENACHE. Dacă observaţi avem în grup un Badea şi un Enache. O fi bine, o fi rău? Sper că n-am uitat pe nimeni pentru că mi se întâmplă tot timpul 😉

   Şi acum, aşa cum vă spuneam, vine Crăciunul. După ce mi-am rupt coloana am reuşit să fac şi bradul. Recunosc, Xreder a fost mai activ ca mine, dar eu am şi gătit şi se compensează. Încă mă doare spatele.

   Zăpăcitul de Mircea Badea m-a făcut să pierd Grande Fratello, pentru că na, normal, m-am uitat la filmuleţul cu penele. Doamne cât de tare a fost! Adevărul e că mă aşteptam, doar a zis că o face din sfidare 😉 Dar nu mă aşteptam să fie atât de mişto. Cel puţin m-am râs, dar m-am cam supărat că n-am văzut show-ul de la început.

   Bine, şi mai spuneam că cel mai mult mă bucur pentru ziua de 26. Sinceră să fiu nu ştiu ce să pun la cale, aşa că o aştept zilele astea pe Cella cu ceva idei 😀 M-aş bucura şi mai mult să fiu în Satu Mare sau Satu Mare în Piteşti 😉

   Dar nu vă spun nimic, ce naiba!

   Că tot vine Crăciunul Bogdan Hrib a decis că trebuie să-mi facă o surpriză, aşa că azi m-a trezit în creierii nopţii (la dracu’) şi m-a scos la o cafea. Sigur că darul meu a fost în cărţi. Eu îl înţeleg că se ocupă cu asta, dar putea să-mi ia altceva, cărţile oricum mi le iau singură. Adică gratuit din editura domniei sale. Sau e editura mea?! Mă mai gândesc 😀

   Şi pentru că tot mă doare spatele de înnebunesc, până mâine când am o programare cu dureri de cap la propriu, încerc să-mi revin 😀

   Încă nu vă urez Crăciun fericit, cu toate că sunt tentată să o fac şi să-mi iau o pauză de net. Dar totuşi nu sunt chiar atât de tentată 😉

   Şi totuşi, e sărbătoare până după anul nou (cea mai cretină chestie din toate, dar vorbim altă dată despre asta), aşa că: Sărbători aşa cum vi le doriţi!

Ritualuri satanice?!

Păi eu nu ştiu ce aş putea comenta la ce a scris Geocer despre mine. Mă rog, nici voi nu aţi avea ce comenta. Că o fi, că nu o fi, nu mi se pare a fi treaba lui. Nici a lui Mişu care începe să speculeze pe aceste teme fără să ştie despre ce vorbeşte. Că îmi plac cimitirele asta nu cred că e o noutate, nu ştiu dacă am spus aici, dar toată copilăria mea am crescut lângă cimitir. Că uneori mă întâlnesc noaptea acolo cu prietenii, iar nu mi se pare un subiect interesant. Zău că nu. Dar de la a bea o bere pe un mormânt – mă rog, acum sunt vile nu mai sunt morminte prin Argeş – şi până la satanism e drum lung.

Dar eu zic că cei Geocer ar trebui să fie atent. Nu de alta, dar oamenii pe care îi văd acolo s-ar putea să se supere. Şi n-aş vrea să nu îl mai văd pe George la întâlnirea bloggerilor. Zău că nu.

De data asta mă fac că n-am citit nimic, dar data viitoare o să mă supăr.

UPDATE: Indiferent ce ati crede, luni o sa aflati adevarul. Pana atunci lasati-ma sa ma satanesc.

Cât timp mai suntem penibili?

Naşu face emisiune cu Gava (apropo Mişu, tocmai m-am convins că nu merită să-l citesc 😀 ) De când dracu’, Doamne iartă-mă, e Gava analist politic? Şi de când dracu’, Naşu ăsta are capul aşa mare? Că până acum nu i l-am văzut. Şi altceva? Câţi ani are Gava? De unde şi până unde poate el să-şi dea cu părerea? Comuniştii, puii mei, pizda mami să nu zic a mă-si, până la urmă. Ăştia de la B1 sunt nişte sceleraţi. Şi şi-au ales şi om pe măsură pentru a discuta ce se întâmplă. Vai de capul nostru, dacă până şi Gava îşi dă cu părerea, eu ce dracu’ să mai zic? Eu cred că nu mai am nici un drept pe lumea asta. Şi ce sunt alea „filme pornografice ale spiritului?”. Citat din Gava. Dumnezeule mare. Da, da, ştim, Geoană a furat. Dumnezeule, câtă nesimţire când Băsescu e la putere, când el a fost ăla de-a făcut jocurile. Mno, încă mă mir de câtă prostie există pe pământ. Mă mai mir mult? Cred că pot să dorm, e de-a dreptul stupid ce se întâmplă. Ăla nu ştie să piardă, ăştia sunt disperaţi, iar poporul român a dovedit încă o dată că reprezintă o masă de manelişti. Totuşi, sunt destui manelişti care au votat cu Guţă, că nu pot spune că au votat cu Băse. Frumoasă ţară, tot îmi e silă de ea, indiferent de cine a câştigat în seara asta.

Ţara cetăţeanului turmentat…

…………

Multumesc, Lucia! :lol:

 

Tre’ să vedeţi asta

………

Şi nu mă refer neapărat la ăla al lui Caragiale, pentru că eu până şi de Moş Nicolae am uitat. La naiba! Nu mă mai ţine memoria nici până acolo. Aşa că dacă eu am uitat de el, el clar n-a uitat de mine. E drept, mi-am revenit după ora 22, ceea ce e destul de trist. Şi dacă tot suntem în ţara lui „Eu cu cine votez?”, eu sunt în lumea lui „Eu ce carte să aleg?”.

Am citit cartea asta şi asta, între ele având Adam şi Eva. Desigur, ştiu ce termin, dar după de ce mă ocup?

Adică:

Am două cărţi marca George Arion (da, şi eu mă întreb de ce n-au apărut pe site). Mai am alte cărţi cum ar fi: Sfidarea (dar nu, asta nu, pentru că apoi o să aştept prea mult continuarea, deci o lăsăm mai la coadă); ar mai fi Faust, de fapt, la drept vorbind era la rând, dar cum se face că îi vine rândul şi tot la rând rămâne. Nu ştiu, complicat. 2012, da, şi asta e la rând după Faust, dar oare o să-i vină rândul? Şi nu, nu mă duc la film. Mai întâi cartea, filmul nu mă pasionează, oricum cică e o apocalipsă cam ne, pentru că tot scapă unii. Păi ori e, ori nu e, a?Ar mai fi vreo două SF-uri, dar n-am chef de ele acum, asta îmi e clar. Ar mai fi şi vreo două poliţiste de care iar n-am chef acum. Ar mai fi vreo trei marca fantasy, dar nici astea nu mă atrag. Chiar dacă au coperte mişto. Poate o carte de colorat? 😀

Şi că tot mi-am adus aminte… Mişu aseară zicea că el doar cu chestiile care te pun pe gânduri, filozofie, din astea. Dându-mi singură permisiunea îi recomand Geneza. Da, e un SF care te pune pe gânduri, o să vezi, eu zic să încerci.

Şi da, aseară am avut întâlnire. Raluca şi Canguru’ au lipsit. Ambii având motive bine întemeiate, cel puţin aşa cred. Ba chiar şi Adi s-a plictisit de noi. Noroc că a venit Ioana, Ema, George şi Mişu cu soţia. Aşa am părut a fi mai mulţi 😀 Sigur că am uitat ce avem de citit, dar sunt la fel de sigură că cineva îmi va aminti.

Important e că Ema s-a îndrăgostit de Regine şi Elfe (recenzie), dând la spate Indiciile. Vedeţi? Ce vă tot spun eu? Oamenii sunt nebuni 😛 Unii cu aia, alţii cu cealaltă.

Ca să merg pe firul incoerenţei: Crina nu mai scrie. Asta este. Vania mă omoară cu nişte cearcăne şi mâine avem vot, în condiţiile în care eu n-am chef.

Andrei Crivăţ m-a rugat ceva, dar încă nu m-am putut gândi. Proiectul meu cu Enya e destul de greoi, pentru că ar trebui să muncesc puţin şi nu sunt capabilă. Ar trebui să scriu şi la thriller-ul ăla, dar nici de asta nu sunt capabilă. Mă rog, nu că s-ar supăra cineva, ştiu câţiva care chiar se vor bucura. Ar trebui să mă interesez şi de o anume destinaţie, dar şi de asta îmi e lene. În plus ar trebui să mă ocup de un proiect pe care-l coordonez, dar îmi e greu să-i anunţ pe cei pe care-i vreau în proiect. Vă închipuiţi că îmi e lene să dau chiar şi un mail?

Şi ca totul să fie aşa cum trebuie: nu dorm, nu mănânc, nu beau. Când o să vedeţi o umbră pe stradă să ştiţi despre cine e vorba 😀

Iar acum Moşul vrea să-mi ia cadourile înapoi 😆  

Listă pentru Mişu…

1ae7786bb1a4

O să mă întrebaţi cine e Mişu. Ei bine, e un Piteştean şi el ca tot românul 😀 (hei, e o glumă), ziarist şi cititor. O mai face şi alte lucruri, dar eu n-am de unde şti. Doar v-am spus că ies din casă atâta timp cât am motorină 😀 Şi mă opresc rar la cafele în companie. O beau singură cu o carte în mână. Aşa că după ce vin de la Satu Mare, respectiv Baia Mare, Mişu trebuie să dea o cafea, fără cărţi sau cu?

Ei bine, Mişu spunea că nu e un cititor de fantasy, dar l-am făcut curios şi mi-a cerut o listă cu autori. Eu îi dau o listă cu romane că nu ţin minte toţi autorii, mno, memoria mea e limitată.

 

M-am gândit aşa, dacă aş fi un începător într-ale literaturii fantasy, cu siguranţă aş începe cu Elantris (dau şi link-ul de unde se poate comanda, nu de alta, dar acolo e şi autorul 😛 ). Cred că oricine începe cu Elantris rămâne veşnic îndrăgostit de genul acesta de literatură.

Să continuăm cu cea mai mişto carte a lui Gaiman: Pulbere de stele. Superbă, minunată… ahhh (sunt melancolică). Lui Mişu, de acelaşi autor, i-aş recomanda şi „Zei americani”. Mie nu mi-a plăcut, dar cred că sunt defectă pentru că toţi cei care au citit-o au rămas pur şi simplu cu gura căscată. Tot nu pricep de ce. Mişu, dacă o citeşti şi-ţi place, poate îmi faci o hartă a ei.

După asta, desigur, merită o serie de fantasy comic. Şi cine e mai tare dacă nu Pratchett cu a lui serie „Lumea disc”, râsul fiind garantat. Dar mai înainte trebuie să înţelegi cum e treaba asta cu fantasy-ul.

Apoi aş citi o carte senzaţională: „Semne bune”. Aici e definit un altfel de sfârşit al lumii. Şi dacă cineva se gândea că sfârşitul lumii nu e comic, atunci nu ştie despre ce vorbeşte 😀

Dacă cărţile cu vârcolaci şi vampiri spun cam aceeaşi poveste, atunci n-ai cum să nu te îndrăgosteşti de personajele ieşite din tipar: „Lună plină” şi „Hotel Transilvania” respectiv „Palatul”, sunt de senzaţie fără doar şi poate.

Hai să nu trec şi la fantasy-urile urbane, pentru început eu zic că ajunge. Desigur, sunt şi fantasy-urile pentru tineret, iar cea mai bună din ultimul timp pe care am citit-o, fără doar şi poate e seria „Ucenicul vraciului”. E un darck fantasy, hai să-i zicem un horror că nu înţelege toată lumea.

Eh, dacă una din aceste cărţi îl convinge pe Mişu, mai târziu o să-i recomand „Războiul reginelor” 😀

Enjoy!

 

P.S: La multi ani, Gina Rizea! Bucurii si impliniri. – Nu ma lasa sa comentez, de aceea am urat aici. Multa, multa fericire!

P.P.S: Cititi si aici!