De la liceu la liceu

Da, s-a dus deja vorba în târg că aş mai avea nevoie să mai trec puţin pe la liceu. Că nu degeaba mă târăşte Bogdan după el. O fi zicând omul că mai am şi eu ceva de învăţat. Şi mai am, la drept vorbind.

Ieri am dispărut fără să spun. Pentru că am fost la Şcoala Centrală din Bucureşti. Un liceu de filologie. Nu, nu numai de fete aşa cum fusesem anunţată, dar în marea lor majoritate da. Însă au fost şi băieţi la „dezbatere”.

Uff, la naiba, nu-mi place ceea ce vă voi spune. La Mihai Eminescu chiar dacă puştii nu citeau prea mult, au ştiut să comunice. Să pună întrebări, măcar să se prefacă curioşi. Au spus glume. Ce mai, atmosfera a fost destinsă.

La Şcoala Centrală, dintr-un amfiteatru, trei fete şi un băiat au fost cu adevărat interesaţi. Pe restul am fi putut la fel de bine să-i lăsăm să plece. Ba două dintre fete m-au ţinut chiar şi în pauză şi am făcut schimb de mailuri.

Citesc, scriu, dar nu pot comunica.. explicaţia ne-a dat-o o profesoară: „Ei sunt obişnuiţi să stea să asculte”. Mda, s-a observat. Dacă lui Bogdan nu i-a ieşit, eu nici măcar n-am mai încercat şi aşa îmi era mult prea somn. Fie ce o fi. Vor bine, nu la fel. Nu poţi obliga pe nimeni să te asculte.

Ei, oricum, n-a fost chiar atât de jos, dar de la un liceu de filologie mă aşteptam să fim puşi la zid, întrebaţi, încurcaţi… Nu s-a întâmplat.

Dar văzând Bogdan că nu sunt destul de agitată a zis că mă rezolvă el. Aşa că, mergând spre o doamnă să semnăm un contract, pe o străduţă unde nici să respiri nu mai aveai loc, îl aud pe Bogdan: „N-am unde parca, treci la volan”. Şi omul lasă maşina în mijlocul drumului, iar eu… da, normal, am trecut la volan. Singura apreciere a acestui fapt e maşina în sine care merge super mişto. Nici nu mă aşteptam. Faptul că am dat vreo şapte ture de sens giratoriu n-a fost chiar ceea ce mi-am dorit de la viaţă. Pentru că, fireşte, nici eu n-am găsit loc de parcare. Cel putin cafeaua a fost bună şi localul foarte intim şi drăguţ.

Aşa am aflat şi veştile bune. Dar nu vi le spun. În primul rând că n-am chef şi în al doilea rând pentru că trebuie să văd cu ochii mei.

 

Acum, în lipsă de altceva, voi dansa. Da, da, ar trebui să o faceţi şi voi. Mai alungă din energiile negative şi tensiunile aiurea.

Reclame

Ce mai aflu despre lume…

UPDATE: CU Iolanda la Prwave

 

De data asta citind psihologie practică. Genul de cărţi care te învaţă cum să nu iubeşti un pervers, dar nu în sensul ăla de pervers. Daca-i dragoste sau dependenţă. Dacă îţi poţi reinventa viaţa. Nimicuri din astea.

Recunosc că de aia nici n-am mai scris pe Club, pentru că n-am de gând să recenzez cărţi de psihologie pentru că n-aş şti cum, dar îmi place să le citesc. Uneori, ca nuca în perete, se mai potrivesc şi la mine anumite situaţii. Cred că cea mai mişto e aia cu dragoste sau dependenţă, pentru că Brenda asta, autoarea, vorbeşte de cazuri concrete psihanalizate de ea. Şi ghiciţi ce? Toate astea pornesc din copilărie. Adică toate mecanismele greşite din creierul nostru. Ba pentru că părinţii nu ştiu să se adapteze nouă, ba pentru că, tot părinţii, fireşte, nu ne alintă suficient, ba pentru că părinţii… aţi înţeles ideea. Ideea e că ei sunt de vină. Ceea ce e aproape minunat, pentru că ai şi tu, om mare, pe cine da vina 😀

Nu, nu glumesc. Aşa că am început să le fac o listă părinţilor mei. Iar în vârful ei e aia cu „mi-ai ştirbit personalitatea”. Că doar mi-a spus psihologul, ce mama dracului. Aşa am aflat şi eu de ce sunt rebelă la vârsta asta. De ce fac totul pe dos decât mi se cere şi de ce tind să fac şi mai multe nebunii pentru a le crea celor din jur disconfort. Dar psihologul zice că bine fac. Că trebuie să-mi regăsesc personalitatea închisă. Deci fac bine. Să ne înţelegem. Şi orice aş face nu sunt eu vinovată. Şi pe asta am băgat-o la cutiuţă.

Doar că nimeni nu-mi explică dacă omor pe cineva tot mama e de vină? Cred că da, din moment ce eu nu pot fi vinovată.

Cel mai mult mi-a plăcut asta:

„Ai într-adevăr nevoie de altcineva să te protejeze?”

Răspunsul firesc este NU. Dacă răspundeţi cu da deja aveţi o problemă.

„Ai nevoie de un singur om ca să rămâi în viaţă?”

Vă spun eu, n-ai nevoie de nici unul. Oamenii au fost născuţi să trăiască singuri şi ar trebui să se descurce mult mai bine aşa, adică singuri. În momentul în care te legi de un altul pentru a avea impresia că aparţii cuiva (Doamne ce neomenesc sună), atunci iar ai o problemă.

„Ai nevoie de un bărbat/femeie pentru a te simţi iubit/ă?”

Categoric NU.

Dar, pe partea cealaltă, zice psihologul, e nevoie şi de iubire. Adică se poate trăi fără ea, categoric că se poate, dar nu e recomandat. Cică ăia de trăiesc fără iubire sunt handicapaţi. Doar că trebuie şi pe asta să o pui sub analiză. Şi tot psihologul zice că nu te poţi duce în patul unuia (uneia) aşa că ţi-a venit ţie. Trebuie să analizezi motivele pentru care vrei să o faci. Şi să ţii cont de toate substanţele chimice pe care le degajă creierul… şi… da. Şi aici aş fi curioasă să ştiu câţi din ăia de au aventuri de-o noapte stau să analizeze de ce le vine să aibă o aventură. Aici, cumva, psihologul se contrazice. Adică fă ce îţi trece prin cap că nu eşti tu de vină, dar mai întâi analizează. Să ştiţi că mi-a zis mie cineva că nebunia cu analiza nu fac casă bună. Atunci despre ce mama dracului vorbim aici?

Bine, mă întorc la citit şi dacă mai aflu ceva interesant vă spun.

Şi nu uitaţi, mâine la 14:30 la Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti, unde nu vorbim despre sex. Clar că vorbim despre fantasy. La naiba, sunt aşa plicticoşi profesorii ăştia. 😀

Din Inbox

Mă rog, asta a fost chiar telefonic, dar putea la fel de bine să fie şi în inbox. Cred că va trebui să am o categorie care să se numească aşa la câte mailuri tâmpite primesc. Nuuuu, nu e cazul persoanei de faţă. Doamne, cum reuşesc eu să gafez mereu.

De fapt voiam să vă spun că s-a schimbat planul. Nu ştiu dacă voi mai fi joi la Şcoala Centrală, dar sigur voi fi miercuri la Liceul Mihai Eminescu în locul lui Răzvan Dolea. Aşadar: miercuri, ora 14:30, Liceul Mihai Eminescu. Vorbim despre fantasy, că am înţeles că literatura poliţistă nu, că prostim copiii, brrr. Right! Chiar aşa. Dar ne conformăm, ce să facem.

Vineri sunt iar în Bucureşti la USR. Chiar aş vrea pe această cale, dacă se poate, ceva mai multe detalii. Chiar şi un afiş ceva pentru a prezenta evenimentul. Domnule, Gârbea, se poate? Sau Lucia. Care doreşte 😀

Iar duminică plec la Londra pentru fix patru zile.

Ce fac acolo? Eh, o să vă spun eu. Da. E legat de cărţi. De cele poliţiste. Cum adică ce fac acolo? Treabă. Clar? Că nu se duce nimeni la distracţie. Ruşine să vă fie dacă măcar aţi gândit una ca asta.

Cu Tritonic la liceu…

Din nou 😀

 

De data asta, mâine, la ora 12, la Liceul Mihai Eminescu, va fi prezent, alături de „Testamentul de ciocolată”, Marian Comannnnnnn.

Marian mertiă întreaga voastră atenţie, credeţi-mă pe cuvânt, ştiu ce vorbesc – cel puţin de data asta. Aşa că încercaţi să nu-l rataţi. Dar, mai ales, încercaţi să nu treceţi prin viaţă fără să fi citit „Testamentul de ciocolată”, ar fi mare păcat.

TritonicScoala_Marian