Începând cu începutul

1 Da, era seară, adică chiar seara trecută. Şi nu numai întunericul de afară îmi dezvăluia că e târziu, dar şi glasul lui Ciutacu ce se auzea undeva în fundal, urmat de al lui Crin Antonescu şi Mihai Gâdea. Stăteam tolănită şi citeam la cartea asta, când sună telefonul. Eram la pagina 87. Automat că mi-a rămas în minte pagina, doar mă duceam să răspund la telefon. Tocmai începea „În gura presei”. Aşa mi-am dat seama că suntem în jurul orei 23. Atunci când sună telefonul la ore din astea, automat mă gândesc că a murit cineva şi începe să mi-o ia inima la goană. M-am uitat pe ecranul telefonului, număr ascuns. În fine, zic, şi răspund.

Glasul unui bărbat mă întâmpină: „Bună seara, aveţi un televizor pe lângă dumneavoastră?”

„Am”, zic eu, dar cred că aveam un glas cavernos şi iritat.

„Puteţi da pe OTV?”, zice el.

„Nu ţin acest post în tv-ul meu”, spun eu.

„A, ce păcat. Sunt Gabriel Fătu şi tocmai aţi pierdut zece milioane”.

Prrrr, ce să-ţi spun. I-am zis bine şi pa şi mi-am văzut de lectură.

Ideea e că mi-am dat seama imediat că e ceva cu bani de la vreo televiziune din asta cretinuţă. Mă rog, de când m-a întrebat dacă am televizorul lângă mine. Apoi, aveam OTV-ul pe celălalt televizor, din cealaltă cameră, dar nu mi s-a părut necesar să mă deranjez. În plus, cum dracu’ de au numărul meu de telefon? Care e şmecheria?

Şi aşa de dimineaţă aflu eu că OTV-ul are o emisiune care se numeşte „Milionarii de la miezul nopţii”, dar totuşi, nimeni n-a ştiut să-mi explice faza cu numărul meu de telefon. Trebuie ţinut cont că nu dau sms-uri la numere din alea mici, nu sunt abonată pe niciunde, n-am sunat în viaţa mea la nici un post TV. Şi atunci? Dacă-mi explică cineva îi dau o bere.

Până la urmă m-am întors la cartea mea şi am şi terminat-o. Era mai interesant acolo 😉

 

2 Logica mea livrească e în afara oricărei logici.

Mă gândeam aseară că prea rar deschid sertarul cu minuni, dar iată că o mai fac uneori şi descopăr că aş fi vrut să citesc de ceva vreme cartea aia, dar sertarul era închis 😀

Să vă explic. Eu mă duc şi cumpăr câte un teanc de cărţi de obicei. Aşa că apoi mă aşez în maşină şi le împart: asta merge acasă, asta rămâne în maşină. Dintre cele ce rămân în maşină una stă pe bancheta din spate restul se duc în portbagaj. Când ajung acasă, cu celelalte cărţi, unele ajung pe noptieră, altele în sertar. Abia după ce ajung să le citesc pornesc spre bibliotecă. Şi aşa am dat aseară de cartea despre care vă povesteam. Şi nu m-am putut abţine să nu spun trei vorbe despre ea, cu toate că înainte am citit cartea asta. Dar rămâne pe mâine să vă spun ce şi cum.

Cartea din maşină pe care o citesc acum e „Scurtă discuţie cu o mumie” a lui Poe. O colecţie de povestiri. Vă spun eu şi despre aia, doar că, aşa cum îi zice Xreder, „Cartea maşinii” poate avea şi două spătămâni până o dau gata, ţinând cont că din ea se lecturează când îmi beau cafeaua sau când mă duc să-mi spăl maşina.

Mă rog, şi „Geneza” a făcut parte tot din proiectul „Cartea maşinii”, dar pe aia am terminat-o în restaurant, simţind că nu mă pot dezlipi de ea.

 

3 Ceea ce e mai important rămâne la urmă.

Azi la 19 ne întâlnim din nou la „Librăria mea” să dezbatem „Sex cu femei” şi „Cronica unei morţi anunţate”. Puteţi veni şi cu tema nefăcută, nu se supără nimeni. Data viitoare, cu siguranţă, veţi veni cu lecţiile la zi.

Şi îi mulţumesc Ioanei că m-a chinuit cu lectura e-book 😛 Partea proastă e ca la un moment dat nu-mi mai dădeam seama dacă citesc tot cartea aia sau e alta, dar m-am lămurit 😉