Au mai ramas patru zile

rqwboiul-reginelor1

 

Mai sunt patru zile până la marele eveniment. Desigur, mare pentru mine, mic pentru alţii. Dar ce contează alţii când pentru mine e imens? Zău? Contează? Nu, vă spun eu. Că au început să mă năpădească emoţiile nu e chiar un secret. Normal că au început, doar sunt prima pe lista lansărilor. Vă daţi seama? E chiar „sfiorant”. Mişto e că dacă merge prost, au pe cine da ceilalţi vina 😀 Dar, pe de altă parte, şi mai frică îmi e de Horia care va lua cuvântul în… Dumnezeule, nici nu vreau să mă gândesc 😀 O să mă facă tocăniţă, nu o să mă facă… Vă daţi seama că trebuie să ajung în jur de ora cinsprezece şi să-i dau vreo şase cafele, să fiu sigură că nu îl ia gura pe dinainte. Mită, nu glumă. Acum nu ştiu dacă să îmi fac griji şi în legătură cu Bogdan Hrib. Îl mituiesc şi pe el cu ceva. O ciocolată merge? 😛 Ei da, de Mirela nu îmi e teamă, ea e fată bună şi ţine cu mine. Ştiu eu 😉

Ziceam ceva de lansare, nu? Aşa, deci „Seria Dinastiile” şi anume prima carte, volumul I „Războiul reginelor”, îşi ia zborul. Aproape că îmi vine să plâng gândindu-mă că voi fi în librării. E greu să renunţi la a fi o ilustră anonimă. Mă dădeam mare mai mult atunci, de acum… hmm, cum mă mai laud eu? Nu mai pot. Trebuie să fiu lăudată de voi. Dilemă asta, nu glumă.

Da, şi de lansare tot nu zic nimic. Să vă spun: În data de 20, adică joi, adică acum, săptămâna asta; la orele 17, Târgul de carte Gaudeamus (normal, la Romexpo), vă prezintă „Cele două regine”. Una sunt eu, cealaltă tot eu 😀 Eu sunt două. Dar de fapt sunt trei 😛 Oricum, seria, în curând, va beneficia de propriul blog. Adică după lansare. Acolo vom vorbi despre toate cele nouă cărţi ale seriei. Voi avea feed-back-uri, o să adun tot ce spune lumea şi nelumea, adică bune şi rele. Veţi fi la curent cu ulterioarele lansări etc.

Acum, mă gândesc, normal, ca proasta, dacă ar fi să fac câte un blog fiecărei cărţi în parte, aş umple blogosfera cu mine. Dar, până la urmă, n-ar fi aşa de rău 😀 Aş fi vrut să-l văd şi pe domnul Dolea la lansarea mea. Adică nu ştiu dacă va fi sau nu, dar mi-ar fi făcut mare plăcere. Este un om deosebit cu o cultură bogată. Extraordinară. Ce mai, e un om de nota o mie.

Cine are plăcerea şi poate, normal, vă aştept joi la ora 17 la Gaudeamus. Voi fi acolo. O să încerc să şi zâmbesc printre stresuri. Poate că o să îmi iasă şi ceva inteligent pe gură, cu toate că n-aş băga mâna în foc.

Oricum, pentru a afla toate detaliile, inclusiv amplasarea standului Tritonic care e chiar lângă cel al Millennium Press, vă invit să daţi un clik pe banda colorată. Mamăăă, ce tare îs.

Horia, nu-i aşa că te îmbunez cu câteva cafele? 😛

Reclame